Romanul ,,Iuda“ a văzut lumina tiparului în 2008, la doi ani de la plecarea în veșnicie a eroului Rezistenței Anticomuniste, Ion Gavrilă Ogoranu. Romanul a apărut la editura Marist din Baia Mare, autori fiind Ion Gavrilă Ogoranu și Anamaria Ciur. Volumul a fost reeditat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, editura Sânziana, lansarea fiind organizată la sediul fundației din București vineri, 26 aprilie a.c.
Istoria romanului ,,Iuda“ spusă de autori
- ,,Lucrarea de față a fost scrisă la munte în postul Paștilor anului 1954, în două caiete, care au fost date spre păstrare profesorului Remus Budac. Printr-un concurs nefericit de întâmplări, manuscrisul împreună cu alte caiete deținute de profesor, au căzut în mâinile Securității. După 1990 am încercat să recuperez acest manuscris. În câteva rânduri SRI a răspuns că nu există. Mai târziu, pe cand studiam dosarele grupului Carpatin Făgărășan, într-un dosar am găsit că Securitatea nu numai că n-a distrus manuscrisul, dar l-a și fotografiat pagină cu pagină. Pe cât de mare mi-a fost bucuria regăsirii, a fost însă și dezamăgirea. Filele fotografiate erau șterse parcă de apă, și se vedea foarte neclar. În al doilea rând nu erau așezate în ordinea în care au fost scrise, ci erau numai pagini disparate. Am căutat într-o iarnă cu lupa să refac ordinea microfilmelor în mod logic, ca să reiasă firul acțiunii după cum am scris-o atunci. Cu această ocazie am observant că din lucrare lipseau episoadele de început și de la sfârșit. Astfel primele episoade și ultimele au fost rescrise din amintire, din ceea ce mi-a mai rămas în memorie. În acele timpuri când ne aflam în munte, obișnuiam ca meditație să-L urmăm pe Isus pas cu pas în cei trei ani și jumătate care i-a petrecut în lucrarea Sa mesianică pe pământ. Nu aveam la îndemână decât ceea ce spuneau cele patru evanghelii, dar pătrundeam cu gândul și cu inima mai departe decât versetele biblice destul de laconic. Când a spus Isus că ,,păsările cerului au cuiburile lor“, iar vulpile, ,,vizuina lor“, dar Fiul Omului n-avea unde-și pleca capul, înțelegeam atât de bine această realitate, pentru că o trăiam obligați înșiși noi. Nu pe Iuda din Cheriot am vrut să-l detest, ci pe acela posibil de lângă noi. Unii dintre semenii noști poartă în sufletul lor înclinația spre vânzare de frate și de ideal, chiar dacă nu au ocazia să o înfăptuiască, ei seamănă cu câinii, ce poartă virusul turbării în ei, fără să se îmbolnăvească. Scopul nostru a fost ca acești oameni să ia aminte!“ a scris Ion Gavrilă Ogoranu în ,,Introducerea“ romanului.
- ,,Pe parul spitalului, cu o săptămână înainte de plecarea sa în veșnicie, m-a strâns la piept cum nu mă mai strânsese până atunci și plângând mi-a spus: ,,Draga tatii, ție-ți rămâne sarcina să termini ,,Iuda“. Dumnezeu să te ajute!“ Retrăiesc și acum acele momente cu atâta durere și mă gândesc deseori plângând, ce mare binecuvântare a fost viața bunicului pentru noi, cei din familie. Am căutat nu doar să mă achit de sarcină ci să-mi îndeplinesc promisiunea cât am putut eu mai bine“ a scris Anamaria Ciur, coautoarea romanului, în preambul.
Profesorul Remus Budac din Cârţa a păstrat manuscrisele lui Ion Gavrilă Ogoranu până la arestare
Fiul notarului din Cârţa, profesorul Remus Budac, a fost nepotul legendarului haiduc Budac din Cârţişoara. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj şi a luptat ca sublocotenent în armata regală a României pe frontul de est. Lui i-a încredințat Ion Gavrilă Ogoranu caietele de însemnări din timpul rezistenței din munți. A fost manuscrisul romanului ,,Iuda“, dar și Testamentul luptătorilor scris în Săptămâna Patimilor din anul 1954. Și profesorului universitar Ioan Grecu i-a lăsat un testament, care a fost prezentat abia la Comemorarea de la Cruce din anul 2014. Vom prezenta un episod cutremurător, grăitor pentru caracterul tânărului Remus Budac, care s-a petrecut imediat după război când saşii din Cârţa au fost încărcaţi în trenuri de vite şi duşi în lagărele de muncă din Rusia. Remus Budac îndrăgea o tânără săsoaică, dar ezita să o ceară în căsătorie. În trenul cu destinaţia Rusia a fost împinsă însă şi iubita lui pe care dacă ar fi luat-o de soţie ar fi scăpat-o legal de deportare. Tânărul Budac a plecat cu motocicleta după trenul încărcat cu saşi îndemnând-o pe fată să sară din mers, din vagon. „Sari! Orice s-ar întâmpla, mă însor cu tine“. Fata a sărit şi trenul a prins-o sub roţi şi i-a retezat ambele picioare peste genunchi. Remus a dus-o la spital după care s-a şi căsătorit cu ea. Cei doi au trăit împreună toată viaţa, singurul lucru care i-a despărţit a fost închisoarea. Profesorul Budac era un pescar iscusit. Ca şi părintele Dascăl era mic de stat şi foarte agil. Chiar dacă era tăcut şi liniştit era capabil de dezlănţuiri surprinzătoare. El a adus servicii importante rezistenţei din munţi, pentru că, pescar fiind, urca văile Arpaşului Mare, Cârţişoarei şi Porumbacului până la izvoare, ceea ce i-a dat posibilitatea să fie un contact perfect pentru cei din munţi. Pentru ceea ce a făcut pentru rezistenta, în 1955 a fost arestat. În lot cu el au mai fost luaţi Virgil Oancea (Breaza), Ion Toma(Colun), Aurel Banciu (Colun), Ion şi Constantin Vulcu (Breaza), preot Ion Năftănăilă (Breaza) şi ofiţerul Ostăcioaie, care au fost judecaţi în 15 septembrie 1957. În 1964 în baza decretului de graţiere profesorul Remus Budac a revenit acasă la Cârţa. A fost angajat contabil la Ocolul Silvic Arpaş. În 1989 a decedat. (Lucia BAKI)