Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar și fără acordul Guvernului, cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), titrează puterea.ro. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat zilele trecute, printr-o postare pe Facebook, că „tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 – 2030”.  Pe site-ul Ministerului Sănătății nu este niciun rând despre semnarea acestui document, deși este parafat în numele României chiar de ministrul Alexandru Rafila.

„Mulțumim Ministerului Sănătății pentru sprijinul și colaborarea continuă cu OMS”

„Strategia a fost elaborată împreună cu Ministerul Sănătății – România și stabilește cadrul de colaborare între OMS și România și oferă o direcție strategică în domeniul sănătății pentru următorii șapte ani. Prin acest document, OMS se angajează să:
– contribuie la îmbunătățirea sănătății oamenilor din România
– sprijine realizarea obiectivelor de sănătate stabilite în Strategia Națională de Sănătate a României
– să dezvolte noi modalități de lucru eficiente și eficace, asigurându-se că reducerea inegalităților în materie de sănătate rămâne în centrul fiecărei activități.
Mulțumim Ministerului Sănătății pentru sprijinul și colaborarea continuă cu OMS.”, se mai arată în postarea de pe Facebook a Biroului OMS din țara noastră.

 Dar, nicăieri nu se găsește această strategie și nici nu se știe ce conține aceasta. De asemenea, nu se știe cine de la Ministerul Sănătății a lucrat la această strategie.  Alexandru Rafila și-a depășit atribuțiile ca ministru și a semnat pentru și în numele României o strategie medicală pentru următorii șapte ani, fără să publice conținul acesteia și implicațiile ulterioare prin care ni se vor impune anumite măsuri obligatorii. Practic, Alexandru Rafila este stat în stat și nu dă socoteală nimănui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here