FOTO: neamulromanescblog.wordpress.com/

Data de 10 mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, independența de stat și încoronarea primului rege al țării.

Prima semnificație a zilei de 10 mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România în anul 1866. Principele Carol a pornit din castelul de lângă Düsseldorf spre România, la sfârșitul lui aprilie. A ajuns cu vaporul la Turnu Severin în ziua de 8 mai, iar pe 10 mai 1866 a intrat în București. Începe astfel o domnie de 48 de ani.

Unul din cele mai importante evenimente ale domniei lui Carol a fost obținerea independenței României față de Imperiul Otoman în anul 1877. Proclamația de independență a fost citită de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu în ziua de 9 mai. A fost adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat, iar o zi mai târziu a fost promulgată de domnitor.

În fine, în ziua de 10 mai 1881, Parlamentul a votat transformarea țării din principat în regat, iar principele Carol a fost încoronat Rege al României.

Ministerul Apărării Naționale organizează, astăzi, la monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” din Capitală, o ceremonie prin care vor fi celebrate aceste date importante din istoria modernă a României. Ceremonii similare vor avea loc în municipiile reședință de județ și în localitățile din țară, unde sunt monumente dedicate evenimentelor.

RADO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here