Eugen Raţiu, fratele comandantului Horia Sima, prizonier la ruși și încarcerat în închisorile din țară

Am aflat că într-o vilă în Făgăraş, la familia avocatului Dumitrescu, trăieşte fratele comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima. Era prin anul 2000. Întâlnirea cu Eugen Raţiu, un vârstnic de 88 de ani, a fost pe cât de frumoasă, pe atât de utilă.  Eugen Raţiu era, pe atunci, singurul membru deplin al Mişcării Legionare care mai trăia în Făgăraş. Era un vârstnic plăcut, mic de statură, dar cu sufletul şi gândul  la ideologia legionară impusă de căpitanul Mişcării, Corneliu Zelea Codreanu şi continuată de fratele lui. El povestea cu exactitate fiecare eveniment petrecut din 1933 încoace, fără să elimine nici cel mai mic amănunt.  Eugen Raţiu s-a născut la 4 mai 1913 la Braşov, în casa cu nr. 54 ( actualmente nr.70) din stada Tocile. Mama lui, Silvia, s-a recăsătorit la Braşov cu Gheorghe Raţiu, cu care a avut doi copii, un băiat şi o fată. Înainte de această căsătorie, Silvia, originară din Brad, a fost căsătorită cu profesorul Gheorghe Sima din Bucureşti, cu care a avut alţi doi băieţi, pe Horia Sima, eroul legionar,  şi pe Gheorghe,  care  a decedat în 1941. Bătrânul Sima a fost directorul unui liceu particular din Bucureşti unde erau elevi doar fiii de boieri. Profesorul Sima a murit de tânăr, motiv pentru care soţia s-a recăsătorit. Cei 4 copii au crescut împreună cu mama lor până în 1916, când femeia a trecut în lumea celor drepţi, destul de timpuriu. Din acel an, copiii au fost luaţi spre creştere de rude şi astfel nu au reuşit să se mai întâlnească laolaltă toţi patru. Horia Sima a fost crescut la Braşov, unde a urmat şi două clase la Liceul ,,Andrei Şaguna“, după care s-a mutat la Făgăraş, la Liceul ,,Radu Negru”, unde a şi absolvit cursurile liceale obţinând bacalaureatul. În Făgăraş a rămas 6 ani. Aici  a fost îngrijit şi găzduit de profesorul Traian Purice care-l simpatiza încă de pe băncile şcolii. În liceu, era poreclit de toţi ,,Zeul”, nume care i-a rămas mult timp. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere şi Filosofie Bucureşti. Profesorii care l-au avut elev sau student pe Horia Sima i-au atribuit doar calificative foarte bune. ,,Nae Ionescu i-a spus: D-le Sima, n-am ce să te mai învăţ, ai terminat filosofia. Dumneata şti ce vreau eu să te învăţ. Nu se puneau cu el nici Noica, Eliade…“ spunea  Eugen Raţiu. A predat filosofie şi limba română la liceele din Brad, Caransebeş, Lugoj, până a început prigoana,  în 1938.   Eugen Raţiu s-a înscris în Mişcarea Legionară în 1933 pe când se afla la Arad.     După nici 4 ani, numărul de membri ai Mişcării atinsese 700.000. „Eu am fost membru al Mişcării, dar eram undeva la periferie, chiar dacă fratele meu era comandant. O singură dată ne-am întâlnit la Bucureşti, într-o casă, în timpul acelor ani. Nu-l deranjam.  Când ne-am reîntâlnit la Madrid, după 1990, îi spuneam:  ,,Din legendă, mit, istorie, nimeni nu va putea să vă scoată de-a lungul veacurilor. Mitul Horia Sima va prinde rădăcini în sufletele generaţiilor viitoare” relata  Eugen Raţiu.

,,Există doar oameni disperați, nu și situații disperate“

Discuţiile cu bătrânul Raţiu au fost presărate cu multe zicale şi expresii utile vieţii. El spunea că acest ton şi stil de a discuta l-au ţinut în viaţă. „Am trecut peste toate greutăţile şi condiţiile de detenţie pentru că am respectat principiile:   credinţă neclintită în Dumnezeu şi dragoste faţă de neamul românesc. Să ştiţi că nu există situaţii disperate, ci doar oameni disperaţi. Am trecut peste toate, prin cei 20 de ani de lagăre şi închisori şi iată-mă la cei aproape 88 de ani, întreg. Eu n-am spus niciodată că a fost greu, că am suferit, că regimul închisorilor a fost dur, nu. Am gândit că se poate şi mai greu. De fapt, omul poate îndura mai mult decât un câine, lucru ce s-a şi dovedit” explica Eugen Raţiu în anul 2000.

Prizonier la ruși și condamnat la 10 ani de muncă silnică

În 1941, după lovitura de stat, Raţiu a plecat din ţară, cu maşina Gestapo-ului împreună cu doctorul Muşescu. Au trecut pe la Giurgiu, de unde au luat trenul până în Sofia. Acolo a rămas 2 luni, timp în care i-a fost făcut un paşaport cu care a ajuns în Germania, la legionarii din exil. A stat în lagărul din Rostok, unde a lucrat la fabrica de avioane.  Eugen Raţiu a primit,  în decembrie 1944, misiunea de a-l adăposti, la Arad, pe un legioanr care avea de îndeplinit o misiune. Amândoi au fost paraşutaţi în România. Din păcate în timpul acelei misiuni au fost prinşi, arestaţi şi predaţi ruşilor. În data de 18 martie 1945 a fost transferat la Moscova cu un avion unde a fost judecat şi condamnat la 10 ani de muncă silnică. Sentinţa avea ca acuzaţie „diversie în spatele frontului şi tentativă de spionaj“. A fost internat în lagărul de la Komi, dincoace de Munţii Ural, unde a muncit în mina de cărbune, atât la subteran cât şi la suprafaţă. „Nu spun nimic despre condiţiile de muncă şi de regimul din lagăr, decât că alţii au suferit poate mai mult. Pureci, şobolani, hrană puţină, ore multe de muncă, temperaturi de -50 de grade Celsius, ne-au istovit, dar în 1955 am revenit în ţară. Aici ne aştepta altă prigoană.

A revenit la Făgăraș

,,Am ajuns în închisorile comuniste şi în lagăre, de unde m-am eliberat o dată cu decretul din 1964“ a mai spus bătrânul legionar. Raţiu spunea că l-a rugat Horia Sima, după 1990, să scrie despre suferinţele sale. „Scrie şi tu ceva, m-a îndemnat comandantul. Am scris 47 de pagini. Mi-a spus că este foate bine, doar că nu pot fi publicate. Sunt concis. Redau evenimentul brut. Am fost întotdeauna logic şi cu o judecată dreaptă”. După eliberare, în 1964,  a revenit la Mândra lângă Făgăraş, în casa mătuşii sale. Timp de 30 de ani a predat la elevi franceză, engleză, rusă, latină şi germană. După moartea mătuşii sale, a locuit  la Făgăraş, la familia avocatului Dumitrescu, unde soţia acestuia i-a purtat de grijă. În ultimii ani era bolnav, suferea de cataractă, vederea slăbindu-i pe zi ce trece şi a ajuns să nu mai poată citi deloc.  „Am rămas doar cu ceea ce am citit înainte, acum aflu doar ceea ce mi se spune” spunea Eugen Raţiu în anul 2000. Urmele trecutului şi-au lăsat cumplite amprente în sănătatea şi viaţa bătrânului legionar. Avea momente de amnezie, după care îşi  revenea. „Mişcarea Legionară nu avea scopul să construiască blocuri şi fabrici, ci să intervină pe plan ideologic”. Chiar dacă era în vârstă, Eugen Raţiu mergea duminică de duminică la biserică unde asista la slujbă şi aprindea câte o lumănare.

Horia Sima a ajuns comandantul legionarilor

Pentru a înţelege evoluţia evenimentelor din acea perioadă este necesară o trecere în revistă a lor. Uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu, şeful Mişcării Legionare, în pădurea de la Tîncăbeşti în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 a schimbat destinele Mişcării. Împreună cu căpitanul au fost asasinaţi, din ordinul regelui Carol al II-lea, „nicadorii” şi ” decemvirii”.   „Ei au fost ucişi de trei ori: ştrangulaţi, împuşcaţi şi arşi cu acid sulfuric de către călăii regelui”. Prigoana împotriva Mişcării Legionare desfăşurată în ’38 şi ’39 a culminat cu executarea fără proces a  252 de legionari din întreaga ţară, aproape toată elita Mişcării, în măcelul din 21/22 septembrie 1939. Încă de la arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu s-a format  un Comandament de prigoană. Horia Sima, necunoscut de Siguranţa din capitală, a făcut parte din acest comandament. Sarcina lui era să reorganizeze infrastructura din ţară, din legionarii rămaşi nearestaţi. Horia Sima a ajuns comandantul Mişării Legionare, funcţie recunoscută prin Constituţie în 1940,  iar prima sa aţiune a fost revoluţia legionară din 3 septembrie 1940. Horia Sima a făcut parte din guvernele Tătărăscu şi Gigurtu, perioada 11 mai 1940 până în 8 iulie 1940 când şi-a dat demisia, pe motiv că doar Camarila conducea ţara şi nu Guvernul. La 6 septembrie 1941, regele Carol abdică, la presiunea lui Horia Sima către generalul Antonescu însărcinat cu puteri depline de rege, iar prin Deceretul 3072/7 septembrie 1940, noul rege al ţării a fost Mihai. Până în data de 14 septembrie 1940 au loc tratative între Antonescu şi comandantul legionar, Horia Sima, când este proclamat statul naţional- legionar. Guvernarea Antonescu- Sima a durat 4 luni.  Conducerea SSI a fost atribuită de generalul Antonescu lui Eugen Cristescu, duşmanul declarat al Mişcării Legionare şi care a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă să destrame Mişcarea. Cristescu a desfiinţat oficial, în data de 2 decembrie 1940, Poliţia Legionară, când a primit întreg controlul securităţii statutului şi implicit al Mişcării. Profesorul Ion Zelea Codreanu  a cerut şi el  conducerea Mişcării Legionare, declarată în noiembrie 1940. Eugen Raţiu spune: „Din familii de legionari nu se nasc legionari. Profesorul Codreanu nu putea fi şeful Mişcării”. Asasinarea lui Nicolae Iorga, la 27 noiembrie 1940, fapt dus la îndeplinire de Traian Boeru, a avut loc fără acordul lui Horia Sima. Acesta personal a încercat să-l oprească pe Boeru, plecând spre Sinaia. Secretarul general al Mişcării Legioanre, Mircea Dimitriu, domiciliat în Germania, spunea că asasinarea lui Iorga şi a lui Madgearu nu au avut loc din ordinul Mişcării. „Boeru a fost condamnat la moarte în contumacie în România. Cu toate acestea el şi-a adus familia în Occident, cu viză de ieşire în regulă, dată de autorităţile comuniste de la Bucureşti. Familia lui n-a avut de suferit nici sub Antonescu, nici sub comunişti. A mai încercat, în 1954, cu ajutorul argaţilor săi, dizidenţi legionari, răpirea lui Horia Sima. A urmat puciul lui Antonescu, în 21-23 ianuarie 1941, după ce Hitler se hotărâse în favoarea lui Antonescu, înlăturându-l pe Sima. A reînceput prigoana împotriva legionarilor din ţară. Antonescu a cerut Germaniei ca toţi legionarii să fie extrădaţi în România sau să fie internaţi în lagăre, sub pază strictă. Horia Sima şi legionarii care au deţinut funcţii în Guvern au fost duşi la Berkenbruck. Alţii la Cherche-Midi, Spandau şi Buchenwald. În 1942, conducerea Mişcării Legionare se afla internată în lagărul Dachau, de unde Horia Sima reuşise, în decembrie 1942 să părăsească Germania, sperând în ajutorul lui Mussollini. Acesta l-a predat lui Hitler care l-a încarcerat în închisoarea lagărului Oranienburg-Sachsenhausen. Nemţii aveau nevoie de Sima pentru a-l şantaja pe Antonescu. Hitler spunea despre Sima: „Un cioban din Carpaţi îl învaţă pe Furher să facă politică”, declaraţie dată de Radio Londra în 1944. La 23 august 1944, Sima acceptă colaborarea cu Germania după ,,o lungă şovăială”. Sima a fost contactat de Ribbentrop şi Himmler. Sima a  participat la formarea Guvernului de la Viena, la 10 decembrie 1944“  explica Mircea Dimitriu.  A fost momentul în care  a trimis în misiune un număr mare de legionari aflaţi în exil, printre care şi fratele lui, Eugen  Raţiu, paraşutaţi în România. Aceştia au pus bazele Rezistenţei anticomuniste din România.  Capitularea Germaniei a dus la dispariţia Guvernului de la Viena la 8 mai 1945. După această dată, legionarii s-au împrăştiat prin lume, unii stabilindu-se în Europa, alţii în SUA sau Canada. Horia Sima a plecat la  Freiburg şi de acolo în Italia. Astfel Mişcarea Legionară a fost scindată, existând şi persoane care au activat contrar intereselor Mişcării, precum Constantin Papanace, Şerban Milcoveanu. Dizidenţa a apărut în lagărele de internare din Germania şi Viena. După evenimentele din Decembrie 1989 aceeaşi situaţie a fost transplantată şi în România. Au apărut două aripi ale Mişcării Legionare. În exil existau din vechea gardă legionară peste 150 de membri, în fiecare oraş existând un conducător.

Familia Sima din Mândra în  arhivele Securităţii

Cataloagele Securităţii conţin 7.632 de nume ale persoanelor ,,duşmănoase „. Toţi cu numele Sima au fost arestaţi şi încarceraţi.

• ,,Horia Sima, fiul lui Gheorghe şi al Silviei, născut la 6 iulie 1906, în Bucureşti, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, profesor. Conducător al Mişcării Legionare. După rebeliunea din 1941, a fugit în străinătate, unde îşi continuă activitatea de conducător legionar. În caz de identificare să fie reţinut. În realitate Horia Sima s-a născut la 3 iulie 1906 la Mîndra, lângă Făgăraş”.
• ,,Elvira Sima, născută la 10 februarie 1912, în Băiţa, raionul Brad, regiunea Hunedoara, fiica lui Azarie şi a Lucreţiei, de profesie funcţionară, cu ultimul domiciliu în Brad. Este soţia lui Horia Sima. În septembrie 1944, legionarii au orgazizat scoaterea ei clandestină din ţară. În caz de identificare să fie reţinută”. Era soţia lui Horia Sima.
• Horia Sima a locuit în Germania, Italia, Franţa şi în final în Spania, unde a primit statutul de refugiat politic. Autorităţile comuniste româneşti i-au retras cetăţenia română. El nu a mai revenit niciodată în ţară şi până în 1990 nu a mai luat legătura cu legionarii din România.  Singura întâlnire dintre Sima şi un legionar din România a avut loc la Budapesta. S-a întâlnit, astfel, cu avocatul Virgil Mateiaş din Făgăraş care a fost  numit comandant legionar şi a ajuns prefect legionar de Făgăraş. Virgil Mateiaş a condus Mişcarea din România după 1990, iar după moartea lui scindarea acesteia s-a accentuat prin acţiunea pe faţă a dizidenţilor.  După moartea lui Sima a fost  desemnat un Grup de Comandă format din Filon Verca, Dumitru Creţu, Faust Brădescu şi Mircea Dimitriu, toţi aflaţi în afara ţării.

Ioan Dan din Mândra, despre familia  Sima

,,În perioada 1927 – 1932 am lucrat la primărie, casier comunal. Au venit diferiţi reprezentanţi ai partidelor pentru a mă atrage în politică. Am refuzat. Când a venit Horia Sima, al cărui tată se născuse în Mândra, m-a lămurit spunându-mi că Legiunea este o şcoală de caractere. În 1929 m-am înscris în Legiune. M-au convins Horia Sima, Nicolae Petraşcu şi Gheorghe Bulbu. La alegerile din 1931 pe listele din Făgăraş am candidat cu Ionel Moţa şi cu inginerul Blănaru din Focşani. La Făgăraş a apărut ziarul „Legiunea”, condus de Horia Sima, redactor responsabil fiind Beleuţă Valer, student teolog, tot din Mândra. În anul 1933 a organizat şi îngrijit grupul de propagandişti din judeţul Făgăraş. L-am cunoscut pe Niki Constantinescu care a fost des în casa mea. După asasinarea lui Duca, Niki a venit la mine şi soţia l-a îmbrăcat în haine ţărăneşti, i-a dat o desagă cu slănină, pâine şi bani. Niki Constantinescu era un flăcău frumos. Văzându-l cum arăta de bine în hainele ţărăneşti, i-a zis că după ce se termină postul Crăciunului, să vină din nou la Mândra, să-i caute o fată. Dar destinul lui Niki Constantinescu a fost altul.   După desfiinţarea Gărzii de Fier au urmat interogatorii, percheziţii, umilinţe. Am fost arestat şi închis la legiunea de jandarmi şi anchetat.   Aici, l-am întîlnit pe avocatul Virgil Mateiaş. În penitenciarul din Cetatea Făgăraş, l-am cunoscut şi pe prinţul rus, Boris de Forj, fost ofiţer în armata albă a lui Vranghel, care a descris grozăviile făcute de ruşi în Rusia, după 1912.  În tot acest timp am avut multe incidente cu autorităţile din Făgăraş. Inginerul Gheorghe Clime a fost arestat şi dus la Vaslui împreună cu alţi făgăraşeni, apoi la Craiova, şi la Făgăraş. A participat la rebeliunea din ’41, dar prin tactul de care a dat dovada, nu s-a vărsat sânge” a relatat  Ion Dan. În anul 1942 Ion Dan a fost  arestat şi dus al Târgu Jiu, dar  pleacă pe front, în Crimeea. După 7 luni de front, cu un avion a reuşit să plece în ţară.  E arestat din nou în 1948 şi deţinut la Făgăraş, Braşov, Gherla, Aiud, Bucureşti-Ghencea, Canal-Capul Midia, Năvodari, Borzeşti, Braşov, Codlea. Timp de 8 ani a cunoscut Gulagul Românesc, fiind eliberat în 1956. Venind acasă a găsit sărăcie, foame, soţia bolnavă, cote mari, peste puterile familiei. A lucrat câte puţin în mai multe locuri, la Combinatul Chimic Făgăraş, la CFR. În 1962 i-a fost luat tot prin colectivizare. S-a angajat cu greu ca  morar la ferma Făgăraş unde a lucrat până în 1967 când s-a pensionat. (Lucia BAKI)