Rezistența înverșunată și plină de eroism a finlandezilor a salvat Basarabia pentru moment. Inițial, Kremlinul pregătise pentru România un scenariu ce semăna cu cel aplicat statelor baltice și care urma să fie pus în practică la sfârșitul anului 1939 sau începutul celui următor. Neașteptata opoziție a Finlandei a întârziat însă reglarea conturilor cu România. Imediat după încheierea păcii cu guvernul de la Helsinki, pe 29 martie 1940, Molotov, vorbind în fața Sovietului Suprem, abordează și problema Basarabiei, menționând că Uniunea Sovietică nu recunoaște niciodată ,,cucerirea“ ei de către România, dar că momentan guvernul sovietic nu-și propune rezolvarea situației prin mijloace militare. Stalin, metodic și prudent ca întotdeauna, își pregătea lovitura cu grijă, ori atât timp cel mai puternic aliat al României, Franța, era încă în picioare, liderul sovietic nu voia să riște nimic. Între timp însă, diplomația de la Moscova pregătea terenul. La 10 aprilie 1940, Gheorghe Davidescu, ministrul României în capitala rusă, este convocat de către Molotov pentru a i se aduce la cunoștință o notă de protest a guvernului sovietic, împotriva unor pretinse provocări ale armatei române la frontiera de pe Nistru. Molotiv îl avertizează amenințător pe ministrul român că asemenea provocări sunt intolerabile și nu vor mai fi permise.
Pionii Molotov și Schullenburg
Pe 22 iunie, Franța semnează armistițiul cu Germania, ieșid practic din jocurile de putere ale momentului. A doua zi chiar, Molotov îl invită la o discuție pe Schullenburg, ambasadorul Reichului la Moscova, pentru a-l informa că ,,soluționarea problemei basarabene“ nu mai suferă amânare. Nouă în comunicarea ministrului de Externe sovietic era cererea Sovietelor de a anexa și Bucovina pe lângă Basarabia. Includerea Bucovinei în revendicările teritoriale față de România l-a iritat pe Hitler, căruia i s-a părut că sovieticii încalcă protocolul secret în care nu se vorbea nimic de această provincie. Pe fuhrer îl nemulțumise nu doar procedeul folosit, ci și momentul ales de Stalin pentru a pune problema Bucovinei. Desigur, armata germană obținuse o strălucită victorie în Vest, dar admițând că ipotetic Germania ar fi vrut să se opună noii revendicări rusești, practic îi era imposibil. Ar fi durat săptămâni până ce forțele germane ar fi deplasate din Apusul continentului până în Est. Într-o nouă întâlnire Molotov-Schullerburg, desfășurată în seara zilei de 25 iunie 1940, ambasadorul german îi sugerează interlocutorului său că renunțarea la Bucovina ar ușura soluționarea pașnică a conflictului. Molotov își reduce pretențiile la Bucovina de Nord, moment în care Schullenburg încearcă să obțină o nouă concesie din partea sovietică, propunând restituirea de către Rusia a tezaurului românesc, adus la Moscova în anii 1916-1917. Refuzul lui Molotov e categoric, tezaurul reprezentând în viziunea lui o compensație pentru anii în care ,,România a exploatat Basarabia“. Cu aceasta, convorbirile sovieto-germane pe tema Basarabiei au luat sfârșit. Supărarea lui Hitler ne salvase Bucovina de Sus.
Nota ultimativă a lui Molotov
Pe 26 iunie 1040, la orele 22.00, Davidescu este convocat de către Molotov la sediul Ministerului de Externe, unde i se remite nota ultimativă prin care URSS cerea Basarabia și Bucovina de Nord. La nota sovietică era atașată și o hartă la scara de 1:1.800.000, pe care Molotov fixase cu un creion roșu neascuțit, traseul noii frontiere. Grosimea vârfului creionului acoperea doar ea, în teren, o fâșie de 10 km, corespunzătoare regiunii Herța. Termenul pe care Molotov îl stabilise -și va refuza să-l prelungească- pentru răspunsul guvernului român era de 24 ore. Pentru a pune și mai multă presiune pe factorii de decizie din capitala României, sovieticii au întrerupt în repetate rânduri comunicarea lui Davidescu către Ministerul de Externe Român, asfel că textul complet al ultimatului a parvenit abia la ora 6.00 dimineața, pe 27 iunie 1940, la București.
Ștefan Ciobanu: ,,Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem“
Vestea ultimatului a provocat consternare și disperare la București. Pentru a analiza situația și a hotărî poziția României, regele Carol al II-lea convoacă pentru ora 12.00 consiliul de coroană. Un moment emoționant îl reprezintă intervenția basarabeanului Ștefan Ciobanu, membru al Sfatului Țării din 1918 și ministrul Cultelor și Artelor în Guvernul Tătărăscu. El exclamă patetic, cu vocea înecată în lacrimi: ,,Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem“, adăugând profetic: ,,Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă națională, căci ea ar însemna să aruncăm populația din Basarabia în brațele unui neam străin și a unui regim pe care nimeni în Barasaria nu-l dorește“. Și nu ne-am bătut. Eminentul om politic care a fost Grigore Gafencu surprindea cu acuitatea și spiritul sintetic proprii diplomatului de carieră cauzele prăbușirii României Mari în vara anului 1940 și ale cedării Basarabiei:
1.Rusia nu a renunțat niciodată la această provincie și era hotărâtă să se folosească de orice prilej pentru ca, sprijinită pe uriașa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre.
2.Fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o față de Germania, Reichul ar fi sacrificat oricând interesele noastre la Dunăre ( care sunt și ale sale), pentru a-și acoperi spatele înspre Rusia într-un război european.
3.Fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise ajutorul ei, în caz de agresiune ruseasă a intrat în război însușindu-se toate angajamentele Germaniei.
4.Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat și real, forța anglo-franceză, s-a prăbușit.
Acestea nu sunt însă decât premisele externe ale catastrofei României Mari din vara lui 1940. În plan intern, lipsa unui proiect de modernizare a țării, demagogia patriotardă lipsită de orice substanță, slaba înzestrare a armatei, politicianismul adeseori veros, abandonarea principiilor morale în politică au făcut tot atât rău fibrei naționale ca și dușmanii externi. În ziua de 27 iunie 1940, lespedea de mormânt a istoriei se așternea pentru a treia oară în decurs de aproximativ de 30 de ani peste trupul martirizat al bietei Basarabii. Fi-vom noi sau urmașii noștri pregătiți vreodată să ridicăm această piatră de mormânt? (Col. (r) Gheorghe Serendac, președintele Filialei Municipale Făgăraș a PRM)
