Tăierea împrejur cea după trup a Domnului este un praznic împărătesc pentru că are legătură directă cu persoana Domnului Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos. În cea de-a opta zi de la Naşterea Sa, Iisus a primit tăierea împrejur după cum prevedea rânduiala Vechiului Testament. Troparul acestui praznic denotă un adevăr istoric şi teologic totodată: ,,Cel ce şezi pe scaunul cel în chipul focului, întru cei de sus, împreună cu Părintele cel fără de început şi cu dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioara. Maica Ta, cea neispitită de bărbat, Iisuse; pentru aceasta Te-ai şi tăiat împrejur, ca un om, a opta zi, Slavă sfatului Tău celui preabun, slavă rânduielii Tale, slavă smereniei Tale, unule Iubitorule de oameni“. Tăierea împrejur este tăierea circulară a părţii superioare a mădularului bărbătesc. Acest proces avea loc în cazul fiecărui copil de parte bărbătească şi a fost stabilit de la începuturi, printr-o poruncă dată lui Avraam de către Dumnezeu: ,,toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească…să se taie împrejur în ziua a opta“ (Facerea, 17, 10-12). Această poruncă i-a fost repetată şi lui Moise. ,,Tăierea împrejur era legată de cucernicia faţă de Dumnezeu şi de ţinerea Legii, fiind semnul unui israelitean curat, în vreme ce omul spurcat şi necinstitor era denumit prin cuvântul prepuţ, care era semnul celui netăiat împrejur. Aşadar, tăierea împrejur şi netăierea împrejur erau două noţiuni şi două practici opuse, care îi desemnau pe iudei, respectiv pe idolatri. Ceremonia tăierii împrejur era o practică dureroasă, mai ales atunci când se făcea cu mijloacele acelei vremi. Instrumentele tăierii împrejur erau cuţitul, briciul, şi piatra ascuţită“ (Predici la Marile Sărbători, Arhim. Hierotheos Vlachos) În istoria poporului evreu acesta era unul dintre legămintele făcute cu Dumnezeu iar prin acest lucru evreul recunoştea apartenenţa sa la un popor care nu era la voia întîmplării, ci ghidat de către o putere superioară: Dumnezeu. ,,Şi cînd s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece“ (Luca 2,21) Învăţătura Sfinţilor Părinţi spune că părţile trupului nostru care s-au stricat în diferite feluri se vor lega din nou de trup sau vor fi din nou plămădite de Dumnezeu, astfel încât, omul întreg, alcătuit din trup şi din suflet, va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. desigur, atunci, trupul va fi duhovnicesc, nu sufletesc, aşa cum este astăzi“ (ibidem). Primul Sinod Apostolic care a avut loc la Ierusalim în jurul anului 50 a stabilit că aceia care se vor converti dintre neamuri nu mai au nevoie să se taie împrejur. Legământul creştinului cu Dumnezeu este Botezul în numele Sfintei Treimi. ,,Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfîrşitul veacului. Amin“. (Matei 28, 19-20)
