Ion Gavrilă Ogoranu, ,,Moșu“, liderul grupului de luptători din Munții Făgărașului s-a născut la 1 ianuarie 1923

Motto:

,, Adânc în morminte străbunii se zbat și ne cheamă,/ N-au liniște morții acestui popor/Chemarea dreptății răsună din tulnic de aramă/Și-o poartă și codrii în freamătul lor“ (Nicolae Mazilu)

Era Crăciunul din 1948. Pădurea  Crihalmei era afundată în linişte şi zăpadă. Şi ningea din ce în ce mai mult. Nimeni nu s-a încumetat să petreacă marele praznic în pădurea de stejari a satului vestit prin jocul fecioresc al fetelor. Doar un fugar hăituit de securitatea comunistă dornică să instaureze un regim nou în ţară. Ion Gavrilă Ogoranu  plecase de la Jibert spre  Felmer, ajunsese la  Dăişoara, apoi la Ticuşu Vechi, în drumul lui spre satul natal, Gura Văii.  Totul începuse însă în  1946, când acceptase să conducă Frăţiile de Cruce din Ardeal, propunere venită de la comandantul  pe ţară al acestora, Constantin Oprişan. Astăzi nu se mai vorbeşte de nume precum Ion Moţa, Istrate Gheorghe,  Ion Agapie, Gheorghe Apostolescu, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide sau  Gheorghe Toader din Galaţiul Făgăraşului. Au deţinut funcţia de comandant al acestor organizaţii. Era perioada în care începuse procesul ,,Marii Trădări” în urma grevelor studenţeşti din 1947. Pe lista acuzaţiilor se afla şi  Ion Gavrilă şi se urmărea arestarea lui, fiind condamnat. Astfel, a ajuns, în 1947,  la IAS  Jibert ca practicant, student fiind la Agronomie, la Cluj. Ion Gavrilă Ogoranu ştia că liniştea unei ferme nu-l va apăra prea mult timp de urmăritori. A luat legătura cu Laurean Haşu din Breaza care era student la Cluj. Acesta chiar a stat o perioadă la el, la fermă. I-a căutat apoi pe  dr. Cordea din Felmer, pe notarul Moise Câlţea din Şona, care ştia de soarta lui  Gelu Novac şi a lui  Ioan Bărcuţean. Trebuia să-i găsească şi pe ceilalţi membri ai Frăţiilor de Cruce, care au scăpat de arestare sau care erau fugari.  Şi-a continuat drumul prin păduri. În acea noapte de Crăciun era ger şi ningea. S-a oprit la Ticuşu Vechi, la Gheorghe Pascu, un coleg de la ,,Radu Negru“, student la Politehnica din Timişoara. De la el a aflat despre fuga de la Braşov a Lenuţei  Faina din Mărgineni şi a lui Dimitriu, care au fost prinşi într-o ambuscadă la casa surorii ei  când un miliţean a fost ucis. A fost ultima dată când l-a mai văzut pe Gheorghe Pascu, acesta fiind arestat  la Timişoara şi ulterior ucis.  S-a oprit  apoi la  Felmer, la fiul notarului  Câlţea, Vasile. Află de la el despre Moise Bărcuţean care fusse arestat la Timişoara şi încarcerat. Ulterior s-a aflat că Moise Bărcuţean s-a eliberat abia în 1964, dar a mai trăit până în  1980, când moare de cancer, iradiat fiind la Securitatea din Sibiu. De la Felmer pleacă spre Galaţi unde i-a căutat pe bunicii inginerului Gheorghe Toader. Gheorghe Toader era orfan de părinţi, a urmat ,,Radu Negru“, fiind un elev foarte bun, a terminat Facultatea de Chimie Bucureşti cu rezultate excepţionale, iar în 1946 a revenit la Făgăraş pentru a conduce fabrica chimică, unde şi-a organizat și un laborator. I s-a propus să conducă organizaţia anticomunistă de la Făgăraş, dar el şi-a dorit o viaţă închinată ştiinţei. ,,Mă cunoşti Ioane, că nu-s născut să fiu erou, eu cred că aş putea  servi mai bine pe tărâmul ştiinţei, nu-s fricos, dar mi-ar răpi timp preţios”. În mai 1948 a fost însă arestat şi condamnat. Trece prin închisorile din Braşov, Piteşti şi din 1952, la Gherla condusă de Goiciu, cel mai dur torţionar, unde moare de pneumonie.  A trecut apoi prin Făgăraş, a revăzut, cetatea, casa doctorului  Giurcă, cea mai frumoasă din urbe, dar care a ajuns sediul Securităţii, confiscată fiindu-i medicului. Revede casa avocatului Cosgarea de pe strada Inului, unde Securitatea și-a organizat al doilea sediu. Trece pe lângă Liceul ,,Radu Negru“,  amintindu-şi de colegii lui aflaţi acum în suferinţă, dar şi de dascălii lor. S-a oprit apoi la părinţii lui Ioan Bălan, fost coleg de liceu, despre care a aflat că este arestat la Bucureşti. A traversat parcul şi a poposit la Hurez, la casa unei mătuşi al căruit fiu, Nicolae Sasu, murise pe front. A rămas o săptămână la Nică Sasu, drumarul din Hurez, care ulterior a fost arestat. A ajuns la Gura Văii la finele lunii februarie 1949. În acest răstimp a aflat despre soarta multor colegi de-ai lui. La  Gura Văii  a tras la Vasile Lazea, fratele mamei lui, pentru că acasă era căutat de miliţie. Chiar un coleg al lui,  Sabin Motora, ajunsese să-l urmărească, dar acesta ulterior a înebunit. A stat ascuns într-o bucătărie de vară cu ieşire în pod şi de acolo în grădină. Şi-a ocupat timpul citind  biblia, dar a făcut şi o serie de însemnări precum  ,,Agricutura la munte”  şi ,,Oameni de la noi” folosind poveştile bătrânului Pian cu care zilnic se vedea. S-au pierdut însă acele înscrisuri. În sat era afişată sentinţa lui de condamnare la  închisoare pentru activitatea de la Cluj.  Aflase că au fost prigoniţi preoţii greco-catolici: Ion David din Gura Văii, Motoc din Săsciori, Radeş din Berivoi, Moldovan din Recea. A luat legătura cu Laurean Haşu din Breaza, care era anul III la Agronomie, la Cluj, iar cu el  a mers la Andrei Haşu în Pojorta, fugar şi el, dar de la Arad încă din 1946, de  la alegeri. Gazda întrunirilor lor era părintele Stanislav din Lisa. La Berivoi erau ascunşi medicinistul Mihai Maga şi Ion Chiujdea, student la Ştiinţe Naturale din Cluj. Fusese arestat  la Cluj, dar reuşise să scape. Gilu Radeş, student la Poli Timişoara, Gheorghe Şovăială, muncitor la Braşov. Nelu Novac şi Silviu Socol reuşise să scape de  arestările  din mai 1948 şi se ascundeau. Toţi nouă se întâlneau săptămânal la marginea satului Berivoi. Au luat legătura cu elevii Ion Ilioiu şi Remus Sofonea, scăpaţi şi ei de arestările din mai-iunie 1948. Apoi cu Gelu Novac, fiul profesorului Mihai Novac de la ,,Radu Negru“, ascuns la rude în Mărgineni. L-au căutat şi pe  Marcel Cornea, student la Farmacia din Cluj, fiul farmacistului Iacob Cornea din Şinca Veche.  Marcel Cornea s-a lipit de  grupul organizat de învăţătorul Ion Pridon din Părău, fost căpitan  în rezervă, voluntar în 1916. Odată format grupul, Ion Gavrilă căruia i-au spus ,,Moşu”, a plecat prin satele făgărăşene de unde să afle cum reacţionează sătenii faţă de situaţia creată şi dacă va  găsi sprijin. Moşu era însoţit de Laurean Haşu poreclit ,,Leu”. Au trecut prin  Veneţia de Jos şi au tras  la fostul coleg de clasă, Virgil Radocea, ascuns şi el. La Veneţia de Sus  l-au găsit pe Horia Drăghici. Acesta i-a condus la Comăna de Jos unde au fost găzduiţi la  Clem, veteran de război, care îşi formase un grup ca şi Pridon de  la Părău. Au poposit şi la Crihalma, la familia Cantor. De aici, la Dăişoara, la familia Vasile  Mureşan, care le va fi gazdă un an. S-au întors  la poalele Munţilor Făgăraş de cum s-a făcut primăvară. Au aflat atunci  că Mihai Maga fusese  arestat şi condamnat. Li s-au alăturat Ghiţă Haşu şi Andrei Haşu, poreclit ,,Baciu”, fugari. Înainte de 1 mai 1949 au urcat la munte. Era noaptea de Sf. Gheorghe. De atunci a început lupta lor și hăituiala din munți.

 Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la Gura Văii, comuna Recea din Ţara Făgăraşului, la 1 ianuarie  1923

Un adevărat erou legendar al României, prea puţin  cunoscut  şi apreciat în zilele de astăzi. Primii ani de şcoală i-a făcut în comună, după care a urmat Liceul ,,Radu Negru“ din Făgăraş cu sacrificiile mari ale părinţilor care erau agricultori. Cursurile liceale le-a finalizat la Liceul ,,Gheorghe Lazăr“ de la Sibiu.  Fiind bun la carte a urmat  cursurile Facultăţii de Agronomie  din Cluj  şi în paralel s-a înscris la Academia de Înalte Studii Economice și Industriale de la Brașov. A făcut parte din Frăţiile de Cruce de la ,,Radu Negru“, iar când era student a primit  funcţia de şef al frăţiilor pe Ardeal. S-a încadrat în Mişcarea  Legionară  din  România şi s-a angajat ca luptător  anticomunist încă din facultate. S-a dedicat cu întreaga sa viaţă Rezistenţei  armate anticomuniste din  România,  conducând  şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşean. Pentru activitatea sa a fost condamnat,  în  contumacie, la moarte.  Nu şi-a mai finalizat cursurile celor două facultăţi. În 2006, prin februarie, decanatul Facultăţii de Agronomie din Cluj i-a recunoscut anii de şcoală universitară şi i-au înmânat diploma de absolvire într-un cadru festiv. Cât de bucuros s-a declarat atunci, văzându-și numele pe diploma de absolvire a facultății, deși boala îl măcina déjà. Timp de aproape 30 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze pe Ion Gavrilă Ogorau, dar în 1976, prin trădare, a fost prins la Cluj şi arestat. A fost salvat de la execuţie cu ajutorul soţiei sale, Ana  Gavrilă Săbăduș, când aceasta a cerut în scris  intervenţia directă  a preşedintelui  american, Nixon, prin intermediul românilor din America, unul fiind profesorul universitar Ioan Halmaghi. Atunci a fost eliberat. Dar șicanele Securității au continuat. Vreme de un an a încercat să se angajeze. Securitatea din Alba, Tg. Mureş, Hunedoara şi Cluj refuza ca el să fie angajat pe aceste teritorii. Atunci Gavrilă i-a dat telefon colonelului Nagy, cel care-l arestase, iar acesta i-a spus să se prezinte la I.A.S. Apoldul de Sus, unde a fost angajat şi apoi mutat ca tehnician la Miercurea Sibiului. Periodic  era chemat  la Securitatea din Sibiu de acelaşi colonel Nagy. Prin 1985, la Sibiu ajunsese şef al Securităţii colonelul Popovici. Acesta l-a chemat o singură dată la sediul Securității, când  s-a repetat scenariul din camera 7 de la Securitatea din Rahova.  Col. Nagy l-a încuiat, atunci,  în camera 7 de la Rahova şi a plecat. Rămas singur, s-a aşezat la măsuţa anchetatului şi a încercat s-o mişte, dar era fixă şi de metal. Avea şi un orificiu ca de cheie şi se auzea un zumzet din interior. Şi-a dat seama că este vorba de o iradiere şi s-a mutat la fereastră, a deschis geamul şi a inspirat aer de afară. A mâzgălit hârtiile cu schiţe pe pervazul ferestrei. După o jumătate de oră colonelul a deschis uşa şi l-a invitat să iasă, fără ca el să intre sau să ceară hârtiile. Același scenariu s-a repatat și la Securitatea Sibiu.  A fost condus de un maior şi „invitat” să aştepte într-o cameră până vine cineva să stea de vorbă cu el. Maiorul n-a intrat. După plecarea lui, Ion Gavrilă a ieşit şi s-a plimbat pe coridor. Peste o jumătate de oră s-a dus la poartă şi i-a spus maiorului că n-a venit nimeni şi el pierde trenul. După ce s-a uitat la ceas, acesta i-a spus: „nu ştiu de ce n-a venit. Dumneata du-te!” Deci problema cu „Radu”, adică iradierea, era generalizată. Prin 1987, un binevoitor al cărui tată fusese închis şi auzise vorbindu-se frumos de Golea şi Gavrilă, i-a trimis o sticlă de vin de Jidvei şi i-a transmis că va veni să-1 vadă. Un muncitor i-a spus că individul este de la Securitate, dar deja Ion Gavrilă golise sticla în chiuvetă, întrucât era mai versat decât Securitatea. După atâtea şicane pentru a-şi câştiga existenţa, după ce cozile de topor încercaseră să-1 dea afară din casa la Săntimbru şi să i-o vândă la licitaţie, Ion Gavrilă a reuşit să iasă la pensie în primăvara lui 1989.

Ion Gavrilă Ogoranu participă, ca membru fondator, la întemeierea Partidului «Pentru Patrie», în 1993. În 1995 devine vicepreşedinte al acestui partid, funcţie pe care o va deţine până în martie 2005. În luna noiembrie a aceluiaşi an, avea să fie ales Preşedinte al Partidului «Pentru Patrie». Concomitent, Ion Gavrilă Ogoranu a activat în numeroase organizaţii cu caracter civic, între care Fundaţia «George Manu», Fundaţia «Buna Vestire», Academia Civică, Memorialul Sighet, ca şi în prestigioasa «Amnesty International», alături de personalităţi ca preşedinţii americani Reagan şi Bush-senior. În 1997 a întemeiat Fundaţia Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă.

A plecat dintre noi la 1 mai 2006.  Un ceremonial religios simplu, aşa cum şi-a dorit  Ion Gavrilă Ogoranu: fără elogii, fără vorbărie prea multă. I-a fost respectată dorinţa, dar  mulţimea a ţinut să-l conducă pe ultimul drum. Nu însă şi oficialii vremii.  Un frumos monument din marmură albă tronează peste mormântul din cimitirul satului Galtiu, acolo unde își doarme somnul de veci. ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că L-a dat pe unicul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piardă ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16) ,,Să ardem ca o flacără măcar, dacă nu putem învinge…Să nu murim cu o zi înainte de a fi nevoie de noi“.  Sunt cuvintele scrise pe mormântul eroului făgărăşean. La picioarele mormântului au fost plantaţi doi brazi meniţi parcă să amintească tuturor care ţin un moment de reculegere la căpătâiul ,,Moşului” că ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”.

Viaţa eroului a fost o luptă continuă, de la viaţa dură şi plină de lipsuri a familiei lui de ţărani din Gura Văii, la studenţia întreruptă prin lupta anticomunistă, hăituiala din Munţii Făgăraşului, fuga de securitate, apoi eliberarea de comunism într-un lagăr mai mare numit România şi mai apoi munca de cercetare în arhivele fostei securităţi, cea care i-a făcut viaţa un calvar, şi lupta cu condeiul care a lăsat urmaşilor o istorie scrisă a vremurilor de prigoană în 7 volume intitulate sugestiv ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”, titlu pus de Traian Trifan din Braşov, un ,,veteran” al închisorii Aiud.

În anii regimului comunist acţiunile partizanilor din Munţii Făgăraşului erau prezentate public prin denaturarea adevărului, erau istorisiri, scrisori, declaraţii, planuri prin care luptătorii anticomunişti erau prezentaţi ca fiind criminali, infractori, hoţi, bandiți, nicidecum aşa cum erau în realitate, ca elevi şi studenţi foarte buni la carte, intelectuali de marcă, preoţi cu har, ţărani gospodari, etc. La acea vreme nimeni nu avea acces la documentele oficiale ale Miliţiei, Securităţii, Armatei deşi se întocmeau zilnic mii şi mii de astfel de înscrisuri. Astăzi, însă se apelează la aceste arhive, parţial făcute publice, şi chiar se ţine cont de veridicitatea însemnărilor, deşi aparţineau  celor care i-au persecutat, condamnat şi executat pe tinerii luptători anticomunişti. În faţa personajelor care decid astăzi,  documentele din arhivele CNSAS cântăresc mai greu decât mărturisirile victimelor regimului comunist. Se poate spune că istoria acelor ani se vrea a fi scrisă de torţionari.   Pentru o istorie reală a acelei perioade sângeroase din istoria României, istoricii nu trebuie să se lase influenţaţi de niciun factor, fie el politic, economic sau de altă natură.  Sunt  motivele pentru care Ion Gavrilă Ogoranu a vrut să publice volumele intitulate ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” în care a redat activitatea grupului de luptători din Munţii Făgăraşului aşa cum s-a derulat în realitate. În volumul IV face   o paralelă între ceea ce a consemnat Securitatea (documente din arhiva CNSAS pe care le-a cercetat personal) în acei ani şi modul real în care au activat partizanii. „Mai întâi, nevoia de a completa istoria, o istorie falsificată timp de mai bine de patru decenii de regimul comunist. M-am apucat să scriu pentru că, din păcate, avem o tradiţie destul de rea. Noi nu ne scriem istoria deşi istoria trebuie scrisă.  Scriu despre cei ce au luptat, despre cei ce au fost condamnaţi la moarte şi executaţi şi care au fost oameni cu totul minunaţi. E vorba de câteva sute de oameni pe care în Memoriile mele îi duc, aşa cum i-am cunoscut, pe unii până la groapă, pentru că mormânt nu au, cruce nu au deasupra şi singurul lucru care le-a mai rămas în lumea aceasta e memoria, amintirea. I-a uitat nu numai lumea, i-au uitat ai lor… sunt nepoţi de-ai lor care nu-i cunosc. Am vrut să scriu o istorie vie, nu una alcătuită doar din date. Am vrut să-i prezint pe aceşti fraţi ai mei, nu personaje, dar în măsura în care mi-a fost posibil, să reînviu gândurile pe care le-am avut atunci, sentimentele, slăbiciunile, visurile noastre la vremea aceea, ducându-l pe fiecare, cu specificul lui, până la ultima clipă. Eu n-am vrut personaje, ci oameni reali, fiecare cu drepturile lui, pentru că fiecare şi-a înscris numele în această luptă. Realizarea unei istorii a rezistenţei este respectarea adevărului” spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Condamnarea lui Ion Gavrilă Ogoranu

Prima condamnare a fost în 1941, la cinci ani de temniță.

,,După clasa a VII-a, am făcut o excursie la munte, unde am ridiccat o cruce. Toamna 1941, au încadrat această excursie în crimă de întrunire, crimă de cotizație și ne-am trezit cu un process la Curtea Marțială de la Brașov, de unde am ieșit 13 iși cu condamnări destul de mari. Eu am fost condamnat la cinci ani e muncă silnică. upă mai mulți ani e închisoare la Brașov, m-au trimis la Aiu, unde mai erau închiși vreo 6000 de tineri din cauza miopiei conducerii de atunci a țării“ explica Ion Gavrilă Ogoranu prima sa condamnare. A fost eliberat în primăara anului 1944. Alții au rămas în închisori fiind predați autorităților comuniste. Mulți dintre ei au murit, puțini însă s-au eliberat în 1964, după 23 de ani.

A fost inclus apoi în  “Procesul Marii Trădări Naţionale”, înscenat de comunişti, la comanda KGB, împotriva conducerii Mişcării Legionare, unor înalţi ofiţeri şi principalilor industriaşi din România.   Ion Gavrilă Ogoranu, şeful luptătorilor din Munţii Făgraşului, a fost condamnat la moarte, în contumacie în 1951, Sentinţa  nr. 687 a Tribunalului Militar Stalin, la dosarul nr. 533/1951.

• ,,Cu unanimitate de voturi declară culpabil pe Gavrilă Ion din comuna Netotu-Făgăraş pentru crimă de uneltire în contra ordinei sociale p.p de art. 209 pt. III, C.O. comb. Cu art. 1 pt.c. din D.L. 199/1950 şi art. 1 C.P. şi L. 856/1938. Asemenea cu unanimitate de voturi, că nu are circumstanţe atenuante în favoarea sa. Făcând aplicaţiuea art. 209 pt. III c.p. comb. Cu art. 1 D.L. 1 din L. 199/1950 art. C.P.  şi L. 856/1938 unanimitate de voturi îl condamnă la moarte prin împuşcare, cu confiscarea totală a averii. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Dată şi cetită în şedinţă publică astăzi anul 1951 luna iulie ziua 16”.

Planul de măsuri al lui Crăciun pentru capturarea lui Gavrilă

În 1957, partizanii din Munţii Făgăraş erau executaţi prin împuşcare, iar Ion  Gavrilă  Ogoranu era căutat cu încrâncenare de Securitate nu doar în Ţara Făgăraşului ci în toată ţara. Foarte multe resurse materiale şi umane a folosit Securitatea pentru capturarea lui. La început, a coordonat acţiunile col. Gheorghe Crăciun, cel care i-a capturat şi anchetat pe mai toţi luptătorii anticomunişti făgărăşeni.  La 6 iulie 1958, col. Gheorghe Crăciun de la Regionala MAI Stalin a întocmit un plan de măsuri pentru urmărirea în întreaga ţară a lui Ion Gavrilă. Erau măsuri informativ-operative asupra persoanelor de legătură mai apropiate, care locuiau în diferite părţi ale României,  recrutarea unora şi folosirea lor pentru identificarea lui Gavrilă, în vreme ce altele trebuiau urmărite informativ şi anchetate în vederea depistării legăturilor sau a cunoştinţelor despre „bandit”. La acea dată erau déjà agenţi implicaţi în urmărirea lui Gavrilă, unii mutaţi în diferite localităţi  în vederea căutării şi identificării lui. Printre agenţi erau „Pandrea Dumitru”, fost prieten bun cu Gavrilă pe vremea studenţiei; „Bordeianu Ion”, fost coleg; „Munteanu Maria”,   „Dobrescu” şi „Bicaz”. Crăciun avea în vedere  şi alte persoane pentru a fi recrutate aşa cum arată planul de măsuri: Virgil Radocea, funcţionar în Făgăraş, condamnat pentru legături cu membrii grupului din munţi; Mircea Zorca, funcţionar din Tălmaciu, prieten cu Gavrilă, „fost agent, abandonat, care va fi reactivat, existând asupra lui probe justiţiabile pe baza cărora poate fi pus în stare de dependenţă faţă de Securitate, Ioan Fodor, inginer agronom la ICAR Măgurele, regiunea Stalin, fost coleg şi prieten apropiat al lui Gavrilă; Emil Negruţiu, decanul Facultăţii de Agronomie din Cluj, care îl sprijinise pe Gavrilă în 1948. Asupra lor s-au făcut mari presiuni pentru a oferi informaţii despre Gavrilă, dar nu se ştie care dintre ei au cedat.

Planul lui Crăciun: compromiterea lui Gavrilă în faţa familiilor făgărăşene

În acelaşi plan semnat de Crăciun au fost dispuse măsuri pentru compromiterea lui Ion Gavrilă Ogoranu. Atât de odios a lucrat Securitatea comunistă.

• ,,Luarea de măsuri pentru compromiterea lui Gavrilă faţă de familiile bandiţilor condamnaţi şi faţă de legionarii din ţară şi străinătate. După condamnarea lor, membrii bandei  au fost determinaţi de organele noastre să adreseze câte o scrisoare «testament» rudelor lor mai apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestaţi fiind trădaţi de Gavrilă Ion, care a rămas liber” se arată în documentul   semnat de Crăciun, aflat în arhiva CNSAS.

Măsurile care prevedeau astfel de zvonuri au fost puse în practică, iar tactica Securităţii a fost crezută chiar şi de unele familii ale sprijinitorilor din sate.   Versiunea Securităţii a prins şi după 1990 la unii locuitori din Ţara Făgăraşului, deşi aveau posibilitatea să se documenteze în loc să creadă zvonurile lansate în urmă cu o jumătate de veac de securişti.  Ce mai impunea planul lui Crăciun.

•  ,,Vom lansa zvonul despre existenţa acestor «scrisori-testament» pe baza legendei că ele se găsesc la un fost subofiţer din paza închisorii – scos din serviciu pentru unele abateri disciplinare – şi cu ajutorul căruia aceste scrisori au fost scoase din penitenciar. După ce agentul va stârni curiozitatea celor interesaţi – inclusiv a membrilor de familie, prin «legătura sa» directă sau indirectă cu acest «subofiţer», va obţine una din scrisorile în cauză, după ce va circula într-un cerc cât mai larg posibil, va ajunge la familia destinatară, pentru a se verifica astfel şi autenticitatea scrisului. În acelaşi fel şi la diferite intervale, vor fi plasate şi celelalte scrisori. În cadrul combinaţiei, se vor prevedea unele măsuri ca şi copiile acestor scrisori sau ştirea despre conţinutul lor să ajungă la legionarii din străinătate.”

La 7 aprilie 1960, s-a întocmit un nou plan de măsuri pentru capturarea lui Gavrilă la raionul de Securitate Făgărăş, cu directa aprobare a Regionalei MAI Stalin şi a colonelului Pavel Aranici, cel care se ocupa de „bande”. Acesta trebuia să verifice agenţii locali. Din cei şase agenţi implicaţi, „Bicaz Ioan” era deconspirat, iar „Gălăţeanu Ioan” şi „Dobrescu Ioan” nu aveau posibilităţi de informare, ei fiind cunoscuţi de mai mulţi membri ai grupului de partizani, ceea ce crea convingerea că Ion Gavrilă nu avea să-i mai folosească. Rămăseseră agenţii „Bordeianu Ioan”, „Palade Gheorghe” şi „Rădulescu Eliade” care au fost loiali Securităţii.  În 1958, s-a încercat recrutarea următorilor: Virgil Radocea, tehnician din Făgăraş; Virgil Creangă, medic din Făgăraş, care fusese recrutat în urmă cu un deceniu de Securitate, Ioan Andru, inginer la uzinele „Victoria” din Făgăraş; Vasile Bica, responsabilul bibliotecii centrale din Făgăraş;  Sever Opriş, inginer, şeful Întreprinderii de Electricitate din oraşul Făgăraş; Vichentie Ţuţurea, medic veterinar la GAS Şercaia, domiciliat în Făgăraş; Mihai Braga, inginer silvic; Alexandru Comanici, funcţionar ADAS. Toţi cei de mai sus activaseră în FDC împreună cu Ion Gavrilă şi mai cunoscuseră câţiva membri ai grupului de partizani, aveau rude în comunele făgărăşene, iar cei mai mulţi nu fuseseră anchetaţi pentru antecedentele lor politice.  (doc. de la ACNSAS, fond „informativ”, dos. nr. 770). Nu se ştie dacă aceste persoane au fost recrutate şi dacă au lucrat pentru Securitate.  Colonelul Pavel Aranici a dispus însă luarea de măsuri informative asupra tuturor medicilor, farmaciștilor, sanitarilor şi a unor ţărani cu preocupări de vindecători, precum şi includerea în plan a preoţilor greco-catolici „reveniţi” sau nu la ortodoxie, ştiindu-se că Gavrilă era foarte religios şi se spovedea la diferite sărbători religioase.

 Dacă la 1965  Ion Gavrilă a fost desemnat de Securitate ca obiectivul „Făgăraş”, după 1974 numele lui de cod în planurile Securității a devenit „Negoiul”.  Abia după 1974 când Aranici a obţinut informaţii de la agenţii recrutaţi, Gavrilă a fost căutat în judeţele Alba şi Cluj. A fost motivul pentru care Ion Gavrilă Ogoranu a încercat să plece peste graniţă în Iugoslavia, dar n-a reuşit. În iarna anului 1975-1976 a stat ascuns într-un bordei lângă Buziaş, în Banat, apoi s-a întors în Galtiu. În 30 iunie 1976, Ion Gavriă Ogoranu a fost prins la Cluj, după 20 de ani de căutări. La acea dată însă condamnările existente pe numele său erau prescrise. A fost anchetat 6 luni la Bucureşti, după care a fost pus în libertate.  ,,M-au eliberat la intervenţia preşedintelui american Nixon aflat în vizită în ţară. Era o listă cu cetăţeni români pentru care trebuia să facă intervenţii” explica Ion Gavrilă Ogoranu.

Col. Crăciun, acţiune de compromitere a lui Ion Gavrilă Ogoranu

MAI Regiunea Stalin

Nr. 352/79783 din 9 mai 1957

Către Serviciul VIII personal Tov. Maior Alexandrescu

,,Având în vedere Planul de măsuri informativ operative din 9 martie 1957 pentru organizarea urmăririi banditului Gavrilă Ioan, conducerea Regiunii MAI Stalin vă încredinţează următoarea sarcină. În procesul interogatoriului Novac Ioan şi Pop Jean au arătat că lor nu le este cunoscut locul unde poate să se găsească Gavrilă, redând doar presupunerile lor asupra locurilor unde acesta s-ar putea ascunde.  Având în vedere că ar putea ascunde faţă de anchetă refugiul cunoscut de ei al banditului, veţi organiza luarea lor în lucru suplimentar prin agentura de cameră. Pentru aceasta veţi avea în vedere ca agenţii să câştige încrederea lor, ei vor trebui să fie preocupaţi lăsând bandiţilor ideea asupra suspiciunilor ce planează asupra lui Gavrilă mergând până la posibila lui legătură cu organele Securităţii, folosind pentru aceasta fapte reale din însăşi relatările bandiţilor: despre lipsa din bandă a lui Gavrilă în ultimul timp, arestarea bandiţilor după plecarea sa, rămânerea lui teafăr în cursul câtorva ciocniri cu trupele de securitate, părăsirea camarazilor bolnavi cum a fost cazul cu Pop Jean, etc, presupunând că suspectându-l pe Gavrilă ei vor putea să scape o vorbă despre locul unde el este ascuns. De felul cum va fi organizată şi instruită agentura de cameră, răspundeţi personal şi îmi veţi raporta săptămânal rezultatele obţinute“. Şeful Direcţiei Regionale: Col. Crăciun Gheorghe

,, MAI Regiunea Stalin

352 din 06.07.1958

Măsuri informativ-operative

Dosar 770, vol. 77, filele 111-118

,,Pentru compromiterea lui Gavrilă, faţă de familile bandiţilor şi faţă de legionarii din ţară şi străinătate, cu scopul de a-i determina pe aceştia să contribuie în orb sau în mod direct la identificarea lui, propun aplicarea unei combinaţii. Ideea de bază a acestei combinaţii ar fi următoarea: după condamnarea lor, membrii bandei au fost determinaţi de organele noastre să adreseze câte o scrisoare testament rudelor apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestaţi, fiind trădaţi de Gavrilă Ioan, care a rămas liber. Printr-un agent verificat şi cu autoritate în rândul legionarilor, vom lansa  zvonul despre existenţa acestor scrisori-testament, pe baza legendei că ele se găsesc la un fost sergent din paza închisorii, scos din serviciu pentru unele abateri disciplinare, şi cu ajutorul căruia aceste scrisori au fost scoase din penitenciar. După ce agentul nostru va stârni curiozitatea celor interesaţi, inclusiv a membrilor de familie, prin legătura sa, direct sau indirect cu acest sergent, va obţine una din scrisorile în cauză, care după ce va circula într-un cerc cât mai larg posibil, va ajunge la familia destinatară, pentru a se asigura astfel şi autenticitatea scrisului. În acest fel, şi la diferite intervale, vor fi plasate şi celelalte scrisori. În cadrul combinaţiei, se vor  prevedea unele măsuri ca: copiile acestor scrisori sau ştirea despre conţinutul lor, să ajungă şi la legionarii din străinătate.

Propuneri: pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a tuturor măsurilor prevăzute, în prezentul plan de urmărire, propunem formarea unui grup operativ restrâns  compus din lt.col. Mezei Gheorghe, locţiitor al regiunii MAI Stalin, şi un ofiţer cu autoritate corespunzătoare, delegat din partea direcţiunii a treia, care să ceară şi să-şi asigure sprijinul tuturor direcţiilor regionale vizate la îndeplinirea prezentului plan. Conducerea direcţiei a treia să controleze şi să asigure coordonarea acţiunii pe ţară“. Şeful direcţiei MAI Stalin col. de securitate Crăciun Gheorghe, Locţiitor lt. col. desecuritate Mazei Gheorghe“

Vol 77,fila 188

,,Măsuri pentru compromiterea lui Gavrilă Ioan faţă de sprijinitori şi de asemenea faţă de legionarii aflaţi peste graniţă. La jumătatea anului 1956 organele de securitate au depistat în m-ţii Predealului pe banditul care se găsea în situaţie ilegală, având acelaşi nume Gavrilă Ioan. S-a răspândit zvonul că după predarea lui Gavrilă, 41 de persoane au fost predate de acesta organelor de stat. Folosind această situaţie, intenţionăm să mărim suspiciunile, să lăsăm impresia că Gavrilă Ioan (de la Făgăraş) lucrează în continuare în folosul organelor noastre.

1.Practic: la dispoziţia organelor de securitate se află vechiul agent verificat ,,Popovici”, care are  legătură directă cu sora lui Borobaru Traian din centrul de comandă al legionarilor din străinătate. Borobaru Sofia are legătură ilegală cu fratele ei. Acesta va fi informat că arestarea partizanilor din Făgăraş s-a făcut prin trădarea lui Gavrilă. Agentul va fi instruit de şeful secţiei 3, mr. Deitel Ernest.

2. În Sibiu se află agentul verificat al secţiei III, cu numele ,,Vasiliu”. prin participarea lui la sfârşitul anului 1956 a fost lichidată o grupare subversivă legionară şi au fost arestate şase elemente. El este cunoscut cu sora şi fratele lui Gelu Belu din Austria. Se vor răspândi în Austria aceste zvonuri. Răspunde Dietel Ernest.
3. În celula lui Fâciu Nicolae va fi închis mr. Maier Lazăr, care pesonal a mai fost închis în celulă cu banditul Haşu Laurean. I se va sugera lui Fâciu, că Gavrilă a trimis pe Gelu şi Şovăială la o pândă a securităţii, şi au murit; că Ilioi a fost rănit şi Gavrilă, nu. Fâciu va fi îndrumat la Haşu Gheorghe, tatăl lui Haşu Laurean, care împreună cu agentul nostru ,,Eliade Rădulescu”, căruia îi va povesti aceste lucruri“. Şeful serviciului III mr. Dietel Ernest, Şeful biroului II cpt. Balaban Gheorghe“

După anul 1964, când Ion Gavrilă era de negăsit şi toate planurile securităţii au dat greş, s-au format comandamente conduse de generali care să-i dea de urmă. Toate direcţiile de securitate din ţară erau în alertă pentru prinderea eroului. Se transmiteau  informaţii din toate judeţele din ţară.  O arată documentele cuprinse în dosarele găsite în arhivele CNSAS sub numele ,,Gavrilă”.

,,19.02.1971 Notă Sinteză privind cazul fugarului Gavrilă

Se constituie un comandament compus din: Gen. mr. Borsan D-tru, Col. Florea Eremia, Lt. Col. Slăniceanu Niculae, din ministerul securităţii statului, direcţia I. Inspectoratul judeţean Braşov: Gen. Bolintineanu I., Mr. Faur Ioan şi Cpt Grecu Mihail. Inspectoratul Sibiu: Col. Gergely Francisc, Mr. Socaci Ion“.

 Arestarea lui Ion Gavrilă Ogoranu, la Cluj

Ion Gavrilă Ogoranu purta cu el două condamnări la moarte în contumacie. Pe capul său se pusese un preţ uriaş, iar conducerea Securităţii considera capturarea sa o miză de prim interes.

• ,,Începând din ziua de astăzi, urmărirea lui Gavrilă constituie cea mai serioasă problemă a muncii noastre. Gavrilă este nu numai un fugar, ci este şi un conducător legionar, în jurul lui se creează un mit, şi acesta este un om tare. Trebuie să se muncească serios pentru prinderea lui”, afirma colonelul de Securitate Pavel Aranici, în 1960.

Dosarul său de urmărire conţine peste 11.000 de file, cuprinzând un şir continuu de acţiuni operative desfăşurate pe tot cuprinsul ţării şi peste hotare, în rândurile exilului, cu un singur scop: prinderea lui Ion Gavrilă. Sute de oameni care în decursul existenţei lor şi-au intersectat destinele cu cel al luptătorului făgărăşean, familie, rude, prieteni, colegi de şcoală, liceu sau facultate, camarazi din armată, fete care au schimbat chiar o vorbă în tinereţe cu el, toţi au devenit obiective urmărite permanent de Securitate. Portretul său robot, realizat de specialişti în antropologie   fusese dat pentru observaţie tuturor gărilor, oficiilor poştale, ocoalelor silvice din România. Toate unităţile teritoriale ale Securităţii şi Miliţiei aveau în vedere “problema Gavrilă”. Securitatea nu putea şti nici măcar dacă trăieşte sau a murit, de mai este în ţară ori a reuşit să treacă în Occident.

Scrisoarea pentru Richard Nixon

În plus, încă de la ultima vizită a lui Richard Nixon în România, acesta îi înmânase lui Ceauşescu o listă cu nume de anticomunişti români, despre a căror soartă preşedintele american se interesase personal, solicitând protecţia lor. Având nevoie de sprijinul SUA, dictatorul se angajase că va respecta drepturile fundamentale ale acestor persoane. Deci, pentru Securitate, problema era cu atât mai delicată. Motiv suficient pentru ca, după arestarea lui, securiştii să se poarte cu mănuşi în tot timpul celor 6 luni de anchetă.

Capturarea, o operaţiune pregătită de Securitate

Ion Gavrilă Ogoranu a fost capturat la Cluj, în dimineaţa de 29 iunie 1076, în cadrul unei operaţiuni minuţios pregătite de Securitate, care a mobilizat un impresionant efectiv de cadre. Anumite indicii puse cap la cap, printre care şi deplasările Anei Săbăduş, căsătorită între timp, clandestin, cu Gavrilă, sub binecuvântarea unui preot greco-catolic, îi făcuse pe securişti să strângă laţul urmăririi în jurul locuinţei din Galtiu, comuna Sântimbru. Ion Gavrilă mai făcuse unele deplasări, inclusiv la Cluj, la vechii săi camarazi. Cumpărarea de către Ana Gavrilă, din Alba Iulia, a unui bilet CFR, fusese atent monitorizată de Securitate. Şi Gavrilă fusese monitorizat profesionist pe toată durata drumului. Arestarea este şi ea relatată, nu fără un pic de umor, de eroul anticomunist în memoriile sale (volumul II):

• „Am menţionat înainte că mai în fiecare an mă duceam la Cluj. Îi vizitam pe profesorii Gavrilă şi Grecu. La data aceea aşteptam răspunsul de la ing. Emil Cosgarea, fostul meu coleg de la liceu. În acest an am amânat drumul până să se facă mai cald: nu excludeam posibilitatea că ar fi trebuit să dorm în vreo pădure. Ca să nu fiu obligat să scot bilet de tren la Sântimbru-haltă şi să se mire casierul cine-o fi străinul ăsta, m-am înţeles cu soţia să cumpere biletul de la agenţia de voiaj din Alba-Iulia pentru un tren de noapte; mă urcam de cealaltă parte a staţiei. Am procedat şi de data aceasta la fel. Ceea ce n-am bănuit: soţia era urmărită de Securitate pas cu pas. Desigur că cineva o pândea din casele vecinilor. La biroul de voiaj, casiera a întârziat cu vânzarea biletului. A intrat în camera vecină, apoi a întrebat-o din nou unde să fie biletul, fără ca soţia să dea vreo importanţă acestui fapt. Urcându-mă în tren, conductorul a venit imediat să întrebe de bilet. S-a uitat un pic cam lung la mine, dar n-am bănuit nimic rău atunci. Curând, lângă mine s-a suit un singur bătrân, cu o bocceluţă. A intrat în vorbă despre vreme, recoltă, aşa cum fac călătorii. Ajuns la Cluj încă pe întuneric şi coborând din tren, bătrânul m-a invitat să mergem împreună cu un taxi. Un nepot tânăr mă invita într-o maşină cu uşile deschise. Am refuzat spunând că nu mă grăbesc şi că aştept să se facă ziuă. N-am bănuit nimic rău nici atunci. Am mers pe jos până în piaţa alimentară. M-am pierdut printre miile de oameni de acolo. Apoi am plecat spre parcul de pe Someş, spre locuinţa inginerului Cosgarea. Îmi promisese că va vorbi cu Aurel Micu din Săvăstreni-Făgăraş, ca să afle când va veni fratele său din America. Acum voiam să-i aflu răspunsul. Emil era căsătorit cu o colegă de-a mea de la Academia Comercială Braşov, de care mă temeam să nu mă recunoască. De aceea trebuia să-l întâlnesc numai pe el. În aşteptare, m-am aşezat pe o bancă în parc pe unde Emil ar fi ieşit să meargă la lucru. Dar trecuse ora 7 şi din casă n-a apărut nimeni. Am uitat să spun că înainte, în timp ce stăteam pe bancă, în parc a apărut un grup de tineri, care cu roaba, care cu lopeţi şi cu târnăcoape. M-am uitat la ei, păreau a nu prea avea chef de lucru.  Văzând că Emil nu iese pe poartă, m-am îndreptat spre casa acestuia. Locuia la parterul clădirii. Nu era acasă . Am ieşit, părăsind parcul şi luând-o pe o străduţă ce duce la muzeul de istorie de pe strada Sindicatelor.  Din urmă, în fuga mare, trec pe lângă mine muncitorii cu roaba şi târnăcopul şi se postează înainte-mi cu mâinile în buzunare. Doi tineri voinici, veniţi din spate, mi se prind de braţe cu toată puterea.  Nici o mişcare, Gavrilă, că tragem. Ai vreo armă?  Din urmă a venit o maşină cu doi vlăjgani. M-au introdus în spate, ţinându-mă în continuare strâns de mâini. Peste câteva minute eram la Securitate, la Cluj, pe strada Dragalina. ….Într-o dacie, între colonelul Nagy şi o gorilă ce sta permanent cu mâna în buzunar, pe pistol. în faţă se aflau şoferul şi generalul Gergely, cum aveam sâ aflu mai târziu. La plecare mi-au adus o pereche de ochelari fumurii, ca să nu mă recunoască cineva. Pe drum se angajau în discuţii fără importanţă, în care eram cuprins şi eu.   Pe la ora patru după masă intram pe poarta Securităţii de pe calea Rahovei, salutaţi în bloc de securiştii întâlniţi la uşi.  S-au oprit în camera nr. 1 de pe coridorul de la etajul I. Luam contact pentru prima dată cu o cameră de anchetă: două birouri aşezate perpendicular, în dreapta uşii, două fişeturi metalice, încuiate şi sigilate, unul lângă altul, în partea stângă, lângă perete, iar în dreptul geamului – un pat de campanie cu aşternut curat. Geamul mare cât peretele era prevăzut cu gratii imense şi avea şi perdele. În faţă, o grădină cu flori şi cu plopi bătrâni. Dincolo, strada cu tumultul ei. “Aici ţi-e reşedinţa”, îmi zise generalul. “Fă-te comod, domnul colonel va avea grijă de tot ce ai nevoie.” (…)” a descris Ion Gavrilă Ogoranu. Anchetele abia începeau pentru eroul făgărăşean. (Lucia BAKI)