Miile de oameni care au suportat umilința fizică au demonstrat că suferința nu este istovitoare. Prin urmare, în închisori și în afara lor au existat sfinți, dar și oameni ucigași. Povara grea a fost dusă de unii sângerând, îngenunchind până la capat, unii cazând sub apăsarea ei, alții s-au sinucis, iar alții au aruncat-o pe umerii altora. Un exemplu de suferință este Virgil Radeș din Berivoii Mici. În 1948 era student în anul II la Facultatea de Construcții din Timișoara. Era perioada când comuniștii arestau studenții care aderau la ideile legionare. Atunci, Virgil Radeș a plecat din Timișoara și a revenit în satul lui natal. Prietenii și colegii lui din zonă se aflau în aceeași situație. De teama securității toți evitau contactul direct cu reprezentanții secerii și ciocanului.
Ascuns două săptămâni la Ohaba
Virgil Radeș trăia ascuns pe la vecini, cunoștințe sau rude. Prigoana l-a determinat să se hotărască să fugă la grupul din munți, format din tinerii pe care-i cunoștea. Era în 1950. S-a întâlnit cu prietenul lui, Marcel Cornea din Șinca Veche, care era student în anul II la Facultatea de Farmacie din Cluj. Au stat ascunși în Ohaba două saptamâni, la Ștefan Idomir, o rudă a lui Cornea. Urma ca în 15 noiembrie să se întâlneasca în Părău cu prietenii lor din munți, Gavrilă, Socol, Ilioiu, Șovăială și alții. Întâlnirea trebuia să aibă loc la casa directorului de școală din Părău, învățătorul Ion Pridon. Partizanii nu au sosit la întâlnire, probabil au simțit pericolul ce plana în întreaga zonă. În schimb cei doi luptători s-au întreținut cu grupul de sprijin din Părău, condus de învățătorul Pridon.
Atacul din casa învățătorului Ion Pridon
Acest grup era format din oamenii din sat care acordau sprijin luptătorilor din munți, iar la nevoie se puteau transforma într-o rezistență activă. „Am discutat cu acest grup al învățătorului Pridon până în jurul orei două din noapte. Împreună cu Marcel Cornea am vrut să dormim în șură. La insistențele lui Pridon am acceptat să ne culcăm în casă. După vreo două ore am fost treziți brusc. Milițienii înarmați care au dat buzna în camera unde dormeam ne-au somat: Sus mâinile! Marcel a încercat să-și ia mitraliera de la marginea patului. Gestul lui l-a surprins pe un milițian care era din Veneția și care imediat a tras împușcându-l mortal pe Marcel. Pe mine m-au legat, iar pe Marcel l-au luat într-o pătură și ne-au băgat pe amândoi într-o dubă. Am fost duși la dispensarul din Șercaia. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu Marcel Cornea. Abia la proces am aflat că Marcel Cornea într-adevar murise atunci“, a mărturisit Virgil Radeș.
Securistul Vlad, șef și după decembrie 1989
Eroul a fost dus apoi la sediul Securității din Făgăraș, la casa lui Giurca. Timp de câteva zile a fost anchetat în scopul obținerii de informații despre grupul din munți. A fost interogat de Vlad și de unul Sichea. „Pe Vlad l-am reîntâlnit după 1964, când lucram la Autobaza Făgăraș. El era cel care făcea controlul din partea forului județean. Revăzându-l mi-am derulat din nou filmul barbariilor securității în care Vlad era un pion principal. Și acum el era la fel de triumfător și de bestial“, își amintea Virgil Radeș.
Tortură cu magnetoul electric la Securitatea Brașov
A fost dus și la securitate în Brașov unde anchetele au fost însoțite de tortură. „Magnetoul electric a fost cea mai groaznică suferință. Mă țineau conectat la curent electric până cădeam jos. Simțeam că-mi iese creierul din cap. Era un chin extraordinar care nu poate fi descris în cuvinte. Am încercat cât am putut să ocolesc unele dezvăluiri. Chinul a durat până în 1951 când a avut loc procesul. În 16 iulie 1951 am fost judecat de Tribunalul Militar Stalin alături de un lot format din mai multi luptători: învățătorul Pridon, o parte din oamenii care au făcut parte din grupul pasiv din Părău, Socol, Duminecă și Stanciu. Am fost condamnat la 15 ani muncă silnică. Tot atunci Silviu Socol, Duminecă, Stanciu și Pridon au fost condamnati la moarte și executați la Jilava în 1955“, a mărturisit Virgil Radeș.
Condamnat la 15 ani de muncă silnică
Sentința primită de Virgil Radeș avea stipulată acuzatia ,,uneltire contra ordinii sociale“. El a fost întemnițat la închisorile din Pitești, Gherla și Aiud. „La Pitești am stat doar câteva luni. Era la sfârșitul procesului de reeducare ce s-a desfășurat în acel penitenciar. M-au bagat într-o cameră mare împreună cu alți 30-40 de detinuți. Au încercat să ne convingă să devenim turnători. În perioada 1952-1956 am fost la Gherla, iar apoi la Aiud de unde m-am și eliberat. La închisoarea Aiud stam într-o celulă de 4/2 metri alături de alți 12 detinuți politici. Dormeam în paturi fără saltele, fără aerisire și în semi-întuneric. Mâncarea pe care o primeam era foarte slabă: varză, gogonele care alternau cu fasole cu jumări foarte grase. Erau niște șocuri alimentare care aveau scopul de a ne îmbolnăvi“ a relatat Virgil Radeș.
Familia supusă persecuțiilor și torturii
La intrarea în rezistență Virgil Radeș era un tânăr solid, chipeș, iar la ieșirea din închisoare a ajuns la 53 de kg. După decretul de grațiere din 1964, Virgil Radeș s-a întors acasă. Familia i-a mărturisit suferințele suportate în timpul prigoanei comuniste. Mama, tatăl și fratele lui au fost și ei persecutați de securitate. După 1964 a încercat să-și continue studiile la Facultatea din Timișoara, dar o condiție pentru a fi reprimit era prezentarea la securitate. Virgil Radeș a făcut și acest demers, dar securiștii i-au impus să fie colaborator al lor dacă vrea să-și completeze studiile. A refuzat acest compromis și a renunțat la studii. S-a angajat la Autobaza din Făgăraș ca tehnician de unde, în 1986, s-a pensionat, după 24 de ani de vechime. A primit o pensie socială după munca depusă și o indemnizație lunară pentru privare de libertate.
Luptătorul n-a mai apucat să-și cunoască trădătorii
Avea 75 de ani când a mărturisit despre suferințele îndurate, și locuia singur într-o garsonieră modestă din cartierul 13 Decembrie. Își petrecea timpul în singurătate între cărți și reviste. Nu a fost niciodată căsătorit. Virgil Rades a ținut să precizeze pentru generațiile viitoare că în lupta cu militienii, Marcel Cornea a fost împușcat și nu s-a spânzurat așa cum susțineau unele surse. „Mi-aș dori să văd dosarele securității. Mi-aș cunoaște astfel prietenii, dar și modul în care aceștia ne-au ajutat. Recunosc că au fost turnători în fiecare sat, care au fost recompensați cu funcții și locuri de muncă pentru ei și copiii lor“, a precizat Virgil Radeș. Nu a reușit să vasă dosarele din arhivele CNSAS. Își doarme somnul de veci în cimitirul din Făgăraș. (Lucia BAKI)
