20 mai 1958. În Munții Făgărașului, partizanul Tică Jubleanu cade în luptă cu Securitatea, iar Maria Plop este capturată, împreună cu fetița născută in grota de la Râpele cu Brazi.
După ce au înconjurat bordeiul din ”Râpele cu brazi”, securiștii le-au strigat lui Tică Jubleanu și Mariei Plop să se predea. Probabil că ce doi îi simțiseră deja, pe când se furișau ca lupii spre stână, înainte să le audă somația. Undeva, în valea întunecoasă, lui Petre Arnăuțoiu i se ținea un pistol la tâmplă. Fusese zdrobit și călcat în picioare. Zeci de arme ținteau perete. Alte zeci abia așteptau să o facă.
Somațiile au continuat, urmate de împușcături ale căror ecouri au hăuit prelung pe versanți, până într-un târziu, când scara de frânghie s-a rostogolit de-a lungul peretelui. Grijuliu, Tică și-a oferit mâna Mariei, ajutând-o să-și găsească echilibrul, cu chiu, cu vai, și să coboare ușor, ușor, în timp ce o strângea în brațe pe micuța Ioana, în vârstă de doar doi ani, legănându-se deasupra povârnișului. Aș vrea să cred că fetița ațipise și că visa că e legănată într-un scrânciob, dar la cât de mult s-a tras, asta e imposibil.
Nu, Tică Jubleanu n-a coborât. El își încheiase socotelile cu viața. Le-a râs în nas securiștilor. A pierit eroic în schimbul de focuri care a urmat nu înainte de a-l doborî pe un locotenent-major, rănindu-l grav. Mi se pune un nod în gât când realizez că stau chiar în locul pe unde securiștii i-au coborât, spânzurat de-o frânghie, trupul spart de gloanțe, îmbrăcat într-o cămașă cu mânecile suflecate ale cărei culori nu le mai putem ghici. Măresc și mișc cu buricele degetelor vechea fotografie alb-negru făcută de securiști, pe care o păstrez mereu în telefonul mobil, încercând să identific cu precizie perimetrul. Da, aici a atârnat cadavrul lui Tică. Aici am atârnat noi toți și am uitat.”
(Fotografie din arhivele Securității: trupele de securitate privesc trupul neînsuflețit al partizanul Tică Jubleanu, prăbușit de pe stancile de la Râpele cu Brazi). (Sursa: Răzvan Gheorghe, Podul)
