A doua etapă a Recensământului Internațional al berzelor albe se desfășoară în România în perioada 10 iunie – 15 iulie, informează Societatea Ornitologică Română (SOR).
Toți iubitorii de natură sunt invitați să se alăture acestei inițiative. Observarea cuiburilor de barză se poate face ușor, iar implicarea fiecărei persoane contează, transmite sursa citată.
Inițiativa este coordonată la nivel național de SOR, în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii ‘Grupul Milvus’.
‘Participarea publicului este esențială pentru succesul proiectului. Invităm toți iubitorii de natură – fie că sunt voluntari SOR sau Milvus, membri ai comunităților locale, cadre didactice sau simpli cetățeni pasionați – să se alăture acestei inițiative’, se arată în comunicatul SOR.
Cei care doresc să se implice sunt invitați să aleagă localitățile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSchPUeJXtC7Zfnd4aZw7RnzfG20thNL90JvYwpgQ2vONXixuA/viewform
Odată aleasă o unitate administrativ-teritorială (comună, oraș), aceasta trebuie acoperită ‘integral și sistematic’ (toate localitățile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactați de una dintre organizațiile partenere (în funcție de opțiunea aleasă). Toți voluntarii vor beneficia de instruire și consultanță pe toată durata desfășurării recensământului, menționează SOR.
‘Pentru ca datele colectate să fie relevante științific și comparabile cu cele din recensământul anterior (2014 – 2015), este important ca informațiile să fie înregistrate la nivelul unităților administrativ-teritoriale (UAT-uri). Acest lucru permite analizarea evoluției populației de berze în funcție de regiuni și contribuie la o mai bună protecție a acestei specii în următorul deceniu’, explică sursa citată.
Aplicația mobilă ‘Uite Barza!’, folosită pentru înregistrarea datelor din teren, nu funcționează în prezent pe cele mai noi versiuni ale sistemului Android. Cu toate acestea, aplicația poate fi folosită în continuare, iar cei care întâmpină probleme sunt rugați să contacteze organizatorii pe adresa office@sor.ro.
‘Acest efort global, coordonat de NABU (BirdLife Germania), are loc o dată la zece ani și vizează estimarea corectă a populației de berze albe din Europa și din alte regiuni ale lumii. În România, recensământul a început în 2024 și se extinde în 2025, din cauza întinderii mari a teritoriului și a numărului limitat de voluntari implicați în prima fază’, adaugă SOR.
Anul trecut, 293 de voluntari au înregistrat 3.301 cuiburi de berze albe folosind aplicația mobilă ‘Uite Barza!’. Având în vedere că populația speciei este estimată la cel puțin 7.500 de perechi cuibăritoare, rezultă că peste 4.000 de cuiburi rămân încă nedocumentate.
‘Cele mai multe dintre acestea se află, cel mai probabil, în aproape 1.500 de localități din țară unde se știe cu certitudine că berzele albe cuibăresc. Aceste localități ar trebui verificate în acest an – cu ajutorul voluntarilor și al tuturor celor dispuși să contribuie la protejarea acestei specii emblematice’, menționează SOR. AGERPRES