Laurean Hașu și Remus Sofonea, eroii anticomuniști din Țara Făgărașului. Tragedia din casa învățătorului Olimpiu Borzea. Le respectăm memoria și îi considerăm modele demne de urmat

Astăzi vorbim de doi dintre eroii anticomuniști din Țara Făgărașului, Laurian Haşu (Leu) din Breaza şi Remus Sofonea (Brâncoveanu) din Drăguș. Au avut principii formate în familie, în școală și biserică. Principii solide, de neclintit nici măcar în fața morții. Dar, regimul comunist le-a curmat viețile și viitorul lor spre libertate. Nu s-au abătut de la credință, neam, țară niciun moment, până la ultima lor suflare. Toți luptătorii anticomuniști au fost neînfricați în fața prigoanei și a dușmanului venit de la Moscova. Le respectăm memoria și îi considerăm modele demne de urmat. Nici măcat legea Vexler adoptată ieri nu le poate pângări memoria și visul lor pentru libertate. O parodie de lege care dă tonul unei prigoane moderne, susținută de aleșii neamului goliți de principii și de patriotism, niște slugi sub talpa altor grupuri străine. Sunt vremelnic în funcții și vor dispărea mai devreme sau mai târziu întrucât adevărul învinge întotdeauna și scoate la suprafață putregaiul. ,,Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane“ nu este doar un vers scris în închisoarea Aiud, ci un strigăt de speranță. Pentru cei care-l pot auzi.

Au vrut să fie liberi

Laurian Haşu (Leu) din Breaza şi Remus Sofonea (Brâncoveanu) din Drăguș au petrecut cea mai mare parte a timpului împreună în timpul Rezistenţei Anticomuniste. În ziua de  9 iunie 1955, Brâncoveanu şi Leu erau în apropierea satului Viştea de Jos. Când au văzut trupele de securitate în zonă, s-au ascuns într-un lan de grâu. S-a tras. Un glonţ i-a nimerit piciorul lui Remus, la genunchiul drept.  Au fost descoperiţi de soţii Şandru din Viştea de Jos, care le-au adus alimente şi o pereche de pantaloni. L-au informat pe Olimpiu Borzea, organizatorul Reţelei de sprijin Viştea.

• „Fraţilor sunt rănit. Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru. Vă rog ajutaţi-mă!“  a scris Brâncoveanu pe biletul ajuns la Olimpiu Borzea.

A urmat tragedia din casa învățătorului Olimpiu Borzea din Viștea de Jos. Era 11 iunie 1955. Remus Sofonea, Brâncoveanu, din Drăguș a murit împuşcat, iar Laurean Haşu, Leu, din Breaza a fost grav rănit.  Mult timp nu s-a ştiut cum s-au derulat faptele. A  vorbit despre acestea abia după 1990, mai precis în 1997, Olimpiu Borzea, iar Vasile Bucelea, după 2000. Sunt relatările culese de jurnalista Lucia Baki. În arhivele CNSAS a fost găsită declaraţia lui Laurian Haşu dată  la data de 7 iunie 1957 în faţa unui  anchetator, cu 5 luni înaintea execuţiei lui prin împuşcare. Aceste documente prezintă  detalii diferite în privinţa  modului în care s-au petrecut lucrurile în casa lui Olimpiu Borzea.  Remus Sofonea a fost înmormântat, în secret, în curtea lui Olimpiu Borzea, iar Laurian Haşu a fost îngrijit aici, preţ de o lună, după care luptătorul s-a alăturat Grupului Gavrilă în munţi.

Declaraţia lui Laurian Haşu

Într-un Proces verbal de interogatoriu din dosarul  ,,Gavrilă”  nr. 57 înregistrat la CNSAS,   Haşu Laurian a cerut să fie scos la anchetă. Era 7 iunie 1957, înaintea procesului în care au fost judecaţi cinci membri din Grupul Gavrilă. Era ora, conform documentului, 21.00, Or. Stalin. Laurian Haşu, născut în localitatea Breaza, la 23 octombrie 1921, era fiul ţăranilor Aexandru şi Maria. Laurean era student la Cluj.

• ,,În lregătură cu împuşcarea lui Sofonea Remus vreau să fac următoarele completări. După cum am mai declarat în ziua de 10 iunie 1955, din neglijenţă l-am rănit cu puşca pe Sofonea Remus în genunchele drept. Crezând că în urma detunăturii de armă s-ar putea să fim descoperiţi de vreo patrulă militară Sofonea mi-a spus că dacă se va întâmpla ceva, mai întâi să trag cu puşca sau cu pistolul lui mitralieră să fie mai sigur în el pentru că nu vrea să cadă prins viu, apoi pe mine mă priveşte cum voi reuşi să scap. Atunci când am auzit ceva mişcare prin holda în care ne găseam (n.r. în apropierea satului Viştea de Jos), iar eu am început să mă târăsc pentru a vedea ce este, Sofonea Remus mi-a spus să nu plec de lângă el pentru că de la distanţă nu mai este sigur că-l voi împuşca mortal.  În urma celor spuse am rămas lângă el şi am văzut apoi un câine, care umbla vagabond, probabil a mirosit sânge, şi nu era dirijat de cineva. Faptul că Sofonea Remus nu voia să cadă prins de autorităţi viu l-a repetat tot el şi în casă la Borzea Olimpiu, unde la fel nu ne simţeam în siguranţă deoarece fusesem duşi ziua. Acest lucru, adică să-l împuşc, în cazul când vom fi surprinşi, Sofonea l-a repetat şi în felul acesta cred că l-a putut auzi şi Borzea Olimpiu. După ce Borzea Olimpiu ne-a spus de angajamentul lui luat la securitate pe care însă nu-l va ţine şi datorită faptului că nu erau speranţe să vină curând un doctor de încredere, atunci când am rămas în casă numai eu cu Sofonea Remus am discutat împreună în ce situaţie l-am pune pe  Borzea Olimpiu  dacă printr-un doctor  sau altfel vom fi descoperiţi de organele de stat, bineînţeles ţinând seama şi de angajamentul lui. În continuare am găsit împreună soluţia de a-i da posibilitatea lui Borzea Olimpiu să predea organelor de stat cel puţin două cadavre. Când să trecem la fapte şi eu am  luat pistolul  lui care era pe podea să il dau în mână,  înainte de a il da mi-a spus: să trag eu fiindcă el nu are curaj să se împuşte.  Cum eu mă găseam  într-o stare sufletească proastă fără a mai judeca în momentul când el a întors privirea spre perete am tras cu pistolul ce-l aveam în mână, al lui, un glonte în capul lui Sofonea Remus şi l-am tras jos din pat lăsând pistoletul pe el sau lângă el, nu mai reţin exact. După aceasta, cu pistoletul meu, aşezându-mă în genunchi mi-am tras un glonte în tâmpla dreaptă în urma cărui fapt am căzut jos. Când Borzea Olimpiu s-a întors acasă l-a găsit pe Sofonea Remus mort şi pe mine în stare gravă. Când Borzea m-a întrebat ce să facă cu noi, crezând că voi muri în curând, i-am spus să anunţe organele de stat. După ce m-a spălat, mi-a spus că colţul craniului este perforat, însă crede că creierul nu este atins. Lui Borzea Olimpiu nu i-am spus ce am făcut cu Sofonea Remus. În felul acesta s-au petrecut faptele în mod amănunţit în legătură cu împuşcarea lui Sofonea Remus, amănunte pe care eu am ţinut să le adaug la declaraţiile generale anterioare” Anchetator penal de Securitate, lt. maj. Urzică Traian, Anchetat: Haşu Laurean”

 Olimpiu Borzea despre tragedie

,,Victor Şandru mi-a dat un bilet semnat de Remus pe care i l-a înmânat Laurian Haşu. Biletul conţinea:„Fraţilor sunt rănit. Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru. Vă rog ajutaţi-mă!“ Victor mi-a spus că Laurian mă aşteapta. Era ora 21.30. M-am dus la ei în lanul de grâu. Mi-a dat parola „Andrei“, i-am răspuns „Şaguna“. Am stat puţin de vorbă cu ei şi am constatat că aveau nevoie de îngrijiri medicale. Trebuia să-i ajut. Am convenit ca Victor să-i ia la ora 4.00 dimineaţa cu căruţa şi să-i aducă la mine acasă. Victor a venit la mine acasă pe la ora 3.00 noaptea să-mi spună că nu poate să ne ajute, deoarece i s-a îmbolnăvit soţia. M-am dus la Remus, atunci, si i-am zis:„Dragii mei, securitatea ştie de noi. Aveţi încredere în mine“. Remus m-a luat de  mână,  mi-a dus-o la piept şi a zis: „Dacă în dumneavoastră nu am încredere în cine să am?“ Doi partizani acoperiţi cu iarbă au fost aduşi în carul cu bivoli în sat sub ochii miliţienilor  care patrulau prin sat. Am băgat carul în curte. Pe Remus l-am pus în pat. Pierduse mult sânge. I-am acordat îngrijirile necesare. Aveam medicamente suficiente pentru a-l îngriji. Remus avea dureri foarte mari, iar pentru a-l ajuta trebuia să-i administrez morfină.   Am plecat să procur morfina pentru Remus, în Viştea de Sus. Când m-am întors şi am intrat în casă am simţit un miros suspect. Imaginea care mă aştepta era una de coşmar. Remus era întins pe podea cu pistolul pe piept, mort, iar Laurian Haşu era într-o baltă de sânge cu capul înspre fereastră şi picioarele spre uşă cu un glonte care a intrat prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin partea stângă. Laurian era într-o stare gravă. Nu mai vorbea şi nu mai avea control asupra capului. În acele momente, mi-am ţinut calmul cât de cât, am aprins prima dată o candelă şi apoi am citit biletul pe care mi-l lăsaseră ei. „Fraţilor, noi am murit. Am socotit că este mai bine pentru noi, pentru voi şi pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii“. Semnau Leu şi Brâncoveanu. Remus mi-a spus când l-am adus la mine: „Dacă mor cumva, să mă îngropi haiduceşte în cojoc, sub bolta de viță“.  Dorinţa lui Remus a fost îndeplinită. Era o zi frumoasă de iunie. Totul s-a petrecut fără ca securitatea să bănuiască ceva. Cumnatul meu, Vasile Bucelea, împreună cu Gheorghe Borzea i-au săpat groapa lui Remus sub bolta de viţă din curtea mea. Înainte de a-l înmormânta l-am ajutat pe Laurian să-şi ia rămas bun de la Remus. L-a îmbrăţişat. Nu ştiu dacă era conştient dar i-au curs lacrimile. Remus a fost îngropat în cojoc şi învelit într-un cearceaf pe care l-a dat prim-pretorul Ion Şandru. Toţi trei l-am scos din casă pe geamul camerei dinspre curte. L-am aşezat în groapă, i-am pus o cruce la 30 centimetri sub pământ pentru a nu fi descoperit mormântul de securişti şi l-am acoperit cu pământ. I-am plantat trei smochini şi flori pe mormânt.   În fiecare seara aprindeam o lumânare şi spuneam o rugăciune la mormânt. Laurian a fost în comă 10 zile. L-am îngrijit eu şi soţia mea. Tot timpul trebuia să fim atenţi să nu fim descoperiţi de securitate. După ce şi-a revenit nu mai era vechiul Laurian, ca de altfel nici când l-am revăzut la proces. Nu am deschis niciodată discuţia despre ce s-a întâmplat între ei doi, atunci la mine în casă. El parcă mereu se întreba: „De ce am scăpat eu?“ Laurian a rămas la mine timp de o lună, după care a plecat la fraţii din munţi”.

Vasile Bucelea despre  tragedia din casa lui  Olimpiu Borzea

Vasile Bucelea, cumnat cu Olimpiu Borzea, a fost arestat în 13 decembrie 1956, condamnat la 25 de ani muncă silnică, s-a eliberat în 1964, trecând prin cele mai grele închisori şi lagăre comuniste. Vasile Bucelea a relatat tragedia din casa cumnatului său, Olimpiu Borzea.

• ,, Un moment foarte important s-a petrecut după ce Remus Sofonea a fost rănit prin împuşcare într-un lan de grâu. Se afla împreună cu Laurian Haşu şi au fost surprinşi într-o ambuscadă. Totuşi nu au fost prinşi şi au fost descoperiţi în zilele următoare de nişte săteni din Viştea de Jos, de Victor Şandru şi soţia lui, care treceau pe acolo cu carul. Soţii Şandru le-au dat mâncare, iar Remus Sofonea i-a rugat să-l anunţe pe cumnatul meu, Olimpiu Borzea, să vină la ei în câmp. Soţii Şandru s-au întors cu Olimpiu Borzea care luptând în război  şi-a dat seama că Remus are o rană gravă şi infectată. Victor Şandru a cosit iarbă, iar partizanii au fost ascunşi în carul cu iarbă şi aduşi la casa cumnatului meu. Olimpiu Borzea l-a chemat pe un prieten şi vecin al său, medicul Lucian Stanciu, să-l vadă pe rănit şi să-i acorde ajutor. Medicul i-a văzut rana şi a spus că este cangrenă, iar piciorul trebuie amputat urgent. El s-a oferit să-l aducă pe un coleg de al său de încredere, chirurg, care avea tot intrumentarul şi anestezicele necesare  unei asemenea operaţii în condiţiile date. Remus Sofonea nu a fost de acord. Totuşi, Olimpiu Borzea şi medicul Lucian Stanciu au plecat după chirurg. La întoarcerea acasă Olimpiu Borzea l-a găsit pe Remus Sofonea împuşcat în cap şi pe Laurian Haşu, rănit la cap  şi plin de sânge. Fiind vacanţa de vară a elevilor, sora mea şi copiii ei erau plecaţi la Viştişoara unde aveau o cabană. Cumnatul meu m-a rugat să merg la el acasă şi să-l ajut să-l îngroape pe Remus în curtea casei lor şi să-l îngrijească pe Laurian Haşu. L-am îngropat împreună cu cumnatul meu şi cu vărul său, Gheorghe Borzea, în spatele casei. I-am pus o cruce la cap şi în surdină am spus toţi rugăciunea ,,Tatăl nostru”. Pentru Remus Sofonea, preotul Cornel Dascălu din Arpaşul de Jos a oficiat o slujbă religioasă, fapt care l-a costat ani grei de închisoare. Ulterior, preotul Dascălu a fost coleg de celulă cu mine la penitenciarul Gherla. L-am îngrijit pe Laurian Haşu din iunie până în octombrie 1954. Laurian Haşu era grav şi nu putea mânca decât iaurt. De această situaţie a ştiut şi un văr primar al cumnatului meu, Gheorghe Borzea din Viştea de Jos. După ce şi-a mai revenit, Laurian ne-a relatat momentul morţii lui Remus Sofonea. Rămaşi singuri, după plecarea medicului Lucian Stanciu şi a lui Olimpiu, Remus i-a spus lui Laurian Haşu că ,,nu există partizan fără picior” şi că el va fi prins şi torturat şi va pune în pericol întreaga mişcare a partizanilor, şi pentru a nu se ajunge aici are de gând să se împuşte. Era foarte hotărât să facă acest gest. Laurian Haşu s-a opus încercând să-l convingă să nu facă acest gest, iar cînd Remus a scos pistolul să se sinucidă, Laurian a încercat să-l oprească cu forţa, a avut loc o luptă, iar Remus a reuşit să tragă un singur foc de armă cu care s-a sinucis, dar care l-a rănit şi pe Laurian, tot la cap, respectiv la frunte, dar a supravieţuit. Ulterior în timpul cercetărilor, anchetatorii au încercat mereu să acrediteze ideea că partizanii s-ar fi certat între ei şi s-ar fi puşcat între ei intenţionat, Remus Sofonea fiind ucis de Laurian Haşu. Cunoscându-i pe amândoi şi starea lor de spirit, trăind atâţia ani în contact permanent cu ei, sunt convins de adevărul relatării lui Laurian, care a fost un camarad loial şi devotat” a mărturisit Vasile Bucelea.

Teroarea din Viştea

În zilele de 13 si 14 decembrie 1956, satul Viştea a fost împânzit de securişti, soldaţi şi miliţieni. Au înconjurat casa şi grădina lui Olimpiu Borzea, iar în stradă au adus multe maşini militare.  Au săpat toată gospodăria.  L-au dezgropat pe Remus Sofonea, au scos armele şi munţia din locurile unde au fost ascunse.   S-a dus vestea despre ceea ce au găsit la învăţătorul Borzea, sătenii fiind terorizaţi. A fost atunci un alt val de arestări  în Viştea de Sus, Rucăr, Arpaş,  Cârţa. Pe Brâncoveanu l-au îngropat la marginea cimitirului din Viştea de Jos. Şi astăzi osemintele sunt tot acolo. Două troiţe au fost ridicate de urmaşi, una în cimitirul din Viştea şi alta în cel din Drăguş.

Legământul din 1952

Era Sărbătoarea Învierii, Paştele din anul 1952. O zi frumoasă de primăvară.    Grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ioan Gavrilă al Ogoranului din Gura Văii se afla în munţi.  Erau căzuţi deja în luptă câţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Toma Pirău (Porâmbu) , căpitanul Traian Monea, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Partenie Cosma şi Andrei Haşu (Baciu). În acea zi de mare sărbătoare s-au adunat cei care mai erau în viaţă și au decis să asiste la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Dar de pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea lăcaşul Mănăstirii. Frânturi din troparul Învierii ajugeau până la ei. Au rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Remus Sofonea, Brâncoveanu,  a spart liniştea grupului:

• „ Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire“.

A fost un legământ pe care l-au semnat cu sufletul fiecare dintre partizani.  După 1989,  legământul lor din 1952 a însemnat Crucea de marmură  de lângă Mănăstirea  Brâncoveanu pe care au fost trecute numele luptătorilor. Dar osemintele luptătorilor nu au putut fi adunate.

Popasul de la Rucăr, în grădina lui George Nicoară

Remus Sofonea era legat de satul Rucăr şi căuta cele mai prielnice momente pentru a poposi  în acest sat de pe malul drept al Oltului. Din Rucăr era o fată de care se legase  sufleteşte.  A ajuns prima dată la Rucăr în  1952, de Sf. Paraschiva.  S-a întâlnit cu învăţătorul Victor Geamăn, în grădina familiei Nicoară George, cea mai mare și frumoasă grădină din sat.  ,,Era în seara de Sfânta Paraschiva, 14 octombrie 1952. Am fost anunţat că vor veni la Rucăr. M-am dus la grădina lui Gheorghe Nicoară, (n.a. familia jurnalistei Lucia Baki) la marginea satului, unde m-am întâlnit cu Remus Sofonea. A fost primul contact cu fugarii. Am vorbit cu Remus care mi-a cerut informaţii despre securitate. Am toată încrederea că ne ajuţi pentru că ne-ai fost recomandat de Olimpiu Borzea, mi-a spus Remus Sofonea. Am furnizat periodic informaţii pentru luptătorii din munţi, întrucât Rucărul a fost unul din satele cele mai supravegheate de securitate şi de informatori. Alături de mine fugarii şi-au găsit sprijinul necesar şi la Gheorghe Logrea (a lui Marcuană), Livia Enache, Liviu Fogoroş şi Eufrosina Neagoş”  a relatat Victor Geamăn jurnalistei Lucia BAKI. Învăţătorul Geamăn a fost arestat în 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare. Grădina lui George Nicoară a fost distrusă cu buldozerele de comunişti în mai 1987,  când pomii erau în floare.

Cu arma au blocat întovărăşirea de la Viştea de Jos

În iarna 1954, când comuniştii forţau ţăranii să se înscrie în CAP, Gheorghe Haşu şi Brâncoveanu (Remus Sofonea din Drăguş) au coborât de la munte şi se aflau la  Viştea de Jos, în casa lui Gheorghe Borzea.  Aflând că la căminul cultural sunt chemaţi sătenii pentru a se înscrie în CAP s-au dus şi ei. Le-au cerut registrele să semneze înscrierea în Colectivă. Dar în loc să iscălească, au scos   pistoalele şi le-au luat registrele, pelerinele şi armele. Gestul celor doi a impresionat sătenii din Viştea de Jos şi în acelaşi timp i-au determinat pe activişti să renunţe o bună perioadă de timp la actul de întovărăşire.

  Proces verbal de interogatoriu

,,Învinuitul Haşu Laurean născut în anul 1921, luna octombrie, ziua 23, în Breaza, raionul Făgăraş, Regiunea Stalin, cu ultimul domiciliu în comuna Breaza, Regiunea Stalin.

10 august 1955, Loc. Bucureşti

Interogatoriul a început la ora 8, s-a încheiat la ora 10.

Întrebare: Din procesele verbale de interogatoriu dresate, rezultă că întreaga bandă din care făceai parte era înarmată. Relatează în parte fiecare ce anume armament a posedat şi de unde a fost procurat?

Răspuns:

Gavrilă Ioan avea asupra  sa un pistol  automat PPS cu 72 de focuri cu un singur încărcător, un pistol 9 lg, Walther şi o singură grenadă, toate în stare de funcţionare. Tot armamentul lui Gavrilă provine de la Vrabie şi ,,Căpitanul”. Înainte de acest armament, avea o puşcă ZB  şi un pistol Beretta. Puşca nu ştiu de la cine a procurat-o, dar în tot cazul din comuna Lisa de la cineva. ,,Beretta” a fost primită de Gavrilă de la Mare Sabin (spion mort) supranumit de noi ,,nenea cutare”. Pistolul mic i l-a dat lui Metea Victor, iar  puşca a rămas într-o ladă în muntele Scărişoara la locul numit,,Sub cheie”.

Metea Victor avea asupra sa un pistol automat ,,Oriţa”, un pistol ,,Beretta” 9 sc. şi o grenadă. Pistolul,,Oriţa” nu ştiu de unde l-a procurat, dar am auzit că nici nu prea funcţiona bine. Grenada (defensivă)  de asemenea nu ştiu de unde a procurat-o.

Haşu Gheorghe avea asupra sa un pistol automat PPS, un pistol ,,Parabellum” şi o grenadă. PPS-ul l-a avut de la cei trei împuşcaţi, ,,Parabellum-ul” la fel, iar grenada idem. Înainte de aceasta a avut un pistol automat ,,Oriţa” pe care l-a dat lui Pop Jean, care a fost procurat de mine de la Ioan Greavu zis Lenciu din com. Breaza. În afară de asta a mai avut un alt ,,Parabellum” pe care-l avea de la Novac Gelu şi pe care, de asemenea, l-a dat lui Pop Jean.

Chiujdea Ioan avea asupra sa o puşcă ZB (germană), un pistol ,,Beretta” 9 scurt şi o grenadă Kissel. Pistolul cred că-l avea mai de mult. Puşca nu ştiu de unde era procurată. Grenada era de la cei împuşcaţi.

Pop Jean avea supra sa o puşcă automată sovietică cu 20 focuri, procurată de la Boian, un pistol ,,Parabellum” de la Gh. Haşu. Altceva nu ştiu dacă mai avea.

Novac Ioan avea asupra sa o puşcă ZB, un pistol ,,Mauser” cu 10 focuri şi o grenadă. ZB-ul nu ştiu de unde-l avea şi nici pistolul. Grenada era procurată de la cei împuşcaţi.

Sofonea Remus avea asupra sa  un pistol german automat ,,Deimler” cu 32 de focuri, cu trei încărcătoare (două complete), un pistol  ,,Beretta 9 scurt şi o grenadă. Automatul era procurat de la ,,Căpitanul”, ,,Beretta” nu ştiu de unde l-a procurat, iar grenada era de la cei împuşcaţi (primită de la Gavrilă). Înainte de asta avea tot un automat ,,Deimler” (nu ştiu de unde) ce a rămas ascuns împreună cu puşca lui Gavrilă în muntele Scărişoara.

Haşu Laurean, adică eu, aveam asupra mea o puşcă ZB (avută de la regiment), un pistol 9 sc. ,,Fromer” primit dela Haşu Andrei şi o grenadă de la cei împuşcaţi. Altceva n-am avut.

Cele de mai sus le-am recitat şi după ce am constatat că corespund cuvânt cu cuvânt celor declarate de mine, semnez propriu.

Anchetator: Dietel Ernest

Anchetat : Haşu Laurean

Proces verbal de interogatoriu

,,Învinuitul Haşu Laurean născut în anul 1921, luna octombrie, ziua 23, în Breaza, raionul Făgăraş, Regiunea Stalin, cu ultimul domiciliu în comuna Breaza, Regiunea Stalin.

5 august  1955, Bucureşti

Înterogatoriul a început la ora 12.00, s-a terminat la ora 12.40

Întrebare: În procesele verbale de interogatoriu  anterioare ai vorbit de alimente şi arme procurate de bandă. Relatează despre ce locuri ascunse de alimente, arme şi materiale ai d-ta cunoştinţă că a dispus banda?

Răspuns: În anul 1952 în muntele Scărişoara la locul numit ,,Sub cheie” a fost lăsată o ladă de Chiujdea Ioan, Haşu Gheorghe, Metea Victor, Sofonea Remus, Ilioiu Ioan şi de mine. Lada conţinea 3 sau 4 măsuri de porumb boabe, ceva haine uzate, o puşcă ZB, un pistol automat ,,Deimler” fără încărcător, nişte cărţi de şcoală şi ceva însemnări de ale lui Gavrilă. De către noi, ţin să precizez că lucrurile nu au fost ridicate. În muntele ,,Lupşa” a fost ascuns de Gavrilă, Şovăială, Metea, Gelu Novac, Sofonea, Ilioiu şi Ioan Novac o ladă cu porumb boabe. În 1954, vara, a fost ascuns de Şovăială, Haşu Gh, Metea Victor, Chiujdea Ioan, Gelu Nvac şi de mine, în muntele ,,Ciocanul”, într-o ladă, brânză (2burdufi 45 kg), o putină de unsoare, slănină şi cca 50 kg de făină de porumb. Acestea cred că sînt şi azi acolo. Anchetator: Dietel Ernest, Anchetat: Haşu Laurean“ (Material realizat deLucia BAKI)