Masoneria este una dintre instituțiile cele mai interesante din poveștile omenirii iar istoria ei se pierde în negura vremii. Unii spun că povestea ei începe din antichitate, conform legendelor, iar alții susțin că ea apare în perioada modernă a istoriei omenirii și este legată de fostele bresle de zidari care au construit monumentalele catedrale gotice din Apusul Europei. Alții spun că aceste comunități au luat doar simbolurile însă scopurile lor sunt oculte și obscure, legate de marile revoluții din istoria omenirii, uneori foarte sângeroase. Revoluția franceză de la 1789 și revoluția din Rusia de la 1917 care s-a finalizat cu instaurarea comunismului reprezintă doar cele mai cunoscute mișcări care au în spate francmasoneria. Unii susțin că scopul francmasoneriei este cât se poate de nobil și merge spre evoluție inspirată fiind din marile tradiții religioase și ezoterice ale omenirii pe când alții spun că are un scop ascuns și malefic.
Din antichitate până în Anglia modernă
În Anglia, spune părintele greco-catolic Ioan M. Bota, țara unde religia catolică a fost cea mai oprimată de principii, se află originile necredinței. Primul care a definit liniile mari ale religiei naturale a fost Edouard de Cherbury. Credința în Dumnezeu, cultul lui Dumnezeu, iar ca elemente ale acestui cult, pietatea și virtutea, regretarea greșelilor, credința în sancțiune, recompensa sau pedeapsa aici pe pământ sau dincolo de moarte. Tot ceea ce este în afara acestor dogme în alte religii, după el ar fi invenție umană. Deismul număra printre partizanii săi în veacurile XVII și XVIII filosofii cei mai celebri. Thomas Hobbes, a cărui morală utilitaristă nu recunoaște decât două motive ale acțiunii: cercetarea plăcerii și fuga de durere; John Locke a cărui filosofie sensualistă conduce la materialism și la negarea oricărui adevăr supranatural, Collin, primul care-și luă titlul de liber-cugetător, David Hume, care estima că toate cercetările referitoare la religie duc la dubiu. La începutul secolului al XVIII-lea, toate grupările, forțele anticatolice- deiștii, materialiștii, liber-cugetătorii- se grupară într-o puternică asociație ce-și luă numele de francmasonerie. La drept vorbind, francmasoneria are origini foarte îndepărtate, după unele legende chiar din timpul lui Hiram, arhitectul Templului lui Solomon, care și-a împărțit muncitorii într-un corp de meseriași, în care masonii- adică zidarii- erau cei mai importanți. După unele opinii serioase, originea francmasoneriei ar fi îndată după invazia popoarelor barbare, când acestea s-au așezat definitiv în anumite regiuni europene. Atunci s-au ivit societăți de masoni răspândite în toată Europa și au trecut la construirea caselor, palatelor, bisericilor, și, mai târziu, a acelor mărețe catedrale gotice care sunt gloria Evului Mediu. Francmasoneria era atunci o simplă grupare corporativă profesional, păstrând secretele profesiei constructorilor, făcându-le cunoscute doar membrilor corporației. Cum aceste asociații, în funcție de serviciile publice pe care le-au adus, au obținut fie de la papi, fie de la principi, anumite privilegii (între altele exceptarea de la impozite), muncitorii care făceau parte din această corporație au fost denumiți franc masoni (zidari scutiți de franci sau masoni scutiți, dezrobiți). Cu timpul corporațiile acestea, neavând niciun rol, dispăruseră.
Ce semnificație au însemnele masonice
Renasc în Anglia, după marele incendiu al Londrei (1666). Când însă reconstrucțiile au fost terminate, francmasoneria își pierdu caracterul profesional și se transformă în societate filantropică și politică; își luă ca insigne, embleme, în amintirea trecutului, instrumentele vechilor masoni (constructori): șorțul, echerul, compasul. Această asociație formă în 1717 marea lojă a Londrei, care deveni centrul liber-gânditorilor și care primi constituții, francmasonii onorându-l pe ,,Marele Arhitect al naturii”, adică creatorul ordinii naturale și pe autorul ordinii lumii supranaturale. În mod aparent, ei nu urmăresc decât un scop moral și filantropic; în realitate, ei vor restaurarea ordinii religioase și sociale. Francmasonii acceptă o religie filosofică împrumutată parțial de la creștinism, cu excluderea Revelației divine, pe care o folosesc, în multe țări, în asociații politice, care dețin sub tutela lor pe șefii de state în realizarea scopurilor lor masonice, folosindu-se de orice mijloace clandestine. Primirea unui membru nou se face după multe ședințe de inițiere, în care este pusă la încercare fidelitatea lui față de scopurile asociației, apoi, chiar primit, el nu are drepturi egale cu restul membrilor, deoarece ei dețin diferite grade ierarhice, cel mai înalt fiind gradul 33. Ei își țin ședințele în așa-zisele loji (ateliere, temple) conduse de un ,,venerabil”. Gradele de inițiere sunt: ucenici, tovarăși și maeștri (francmasonii perfecți). Din Anglia, francmasoneria s-a răspândit în Franța, luând ființă ,,prima lojă de la Dunkerque”, în 1721”. (Istoria Bisericii universale și a Bisericii Românești de la origini până astăzi)
Planul obiectiv
Am văzut care este planul religios în privința francmasoneriei. Acum să vedem planul obiectiv, privit prin ochii istoricului. ,,Existența în lumea modernă a Masoneriei/Francmasoneriei nu poate fi ignorată sau, pentru omul inteligent, pusă în rândul ciudățeniilor naturii umane. Este de mult un fenomen social cu implicații în mentalitatea și comportamentul oamenilor și cu rădăcini adânci în istoria civilizației. Cercetarea apariției, evoluției și istoriei tradiționale sau factuale a acestei organizații a fost mereu un subiect de interes pentru istorici, deoarece modificările de comportament și abordările progresiste ale personalităților implicate în diverse evenimente istorice și identificate ca fiind inițiate în Masonerie au condus la concluzia că în loja masonică se petrece ceva cu impact asupra modului de gândire. Iar acesta reprezintă ca foarte apropiat unor idealuri umane generoase, pe care societățile diferitelor epoci istorice, în ciuda a tot felul de violențe politico-militare petrecute în timp, nu au încetat să le enunțe și să le promoveze. Privirea de ansamblu a istoricului care a terminat cercetarea și chiar scrierea operei despre Masonerie poate genera diferite percepții profesionale sau sentimente, concluzii și convingeri cu titlu personal; fundamental pentru el este măsura în care transmite obiectiv și onest către cititor interpretarea profesionistă a informațiilor și nu se lasă furat de anumite trăsături ale Masoneriei: logica sa distinctă, caracterul rezervat al ritualurilor sale seculare, absența reacțiilor la numeroasele atacuri publice la care este supusă, liniștea și metoda cu care își inițiază membrii într-un tip de gândire și de existență numit ,,viața masonică”. S-au născut și se nasc în continuare întrebări: ,,Este ceva strict personal?” ,,Este ceva inutil și anodin?” ,,Este ceva ascuns și periculos?”. Adevăratul țel al istoricului nu este să răspundă la astfel de întrebări, deoarece Masoneria este viabilă, există în toate națiunile civilizate, dar analiza și sinteza asupra unui astfel de fenomen complex nu poate evita compunerea în mintea cititorului a unei imagini despre ceea ce este ea, odată ce a aflat că trăiește alături. Pătrunderea profanului în acest mediu- și mă refer aici în mod limitat la istoricul nemason, dar care are voința profesională să respecte principiile și criteriile științei istorice în cercetarea unui subiect atât de sensibil- trebuie să țină cont în permanență, pe de o parte, de faptul ideatic, doctrinal și cultural că subiectul Masonerie presupune o concepție de abordare foarte specială, fie și pentru că este foarte bine individualizată, și, pe de altă parte, să nu ignore un principiu esențial al cunoașterii: diferite manifestări interioare (ezoterice) și exterioare (exoterice) ale fenomenului masonic din lumea trecută și actuală se supun unei realități principiale și organizatorice care implică unicitate și diversitate” spune Alex Mihai Stoenescu în ,,Istoria Masoneriei Moderne”
Masoneria în istoria evenimentelor istorice ale României
,,Revoluția din 1789 din Franța avusese aspecte populare și momente sângeroase, dar în cele din urmă a adus la putere o altă clasă, burghezia în locul aristocrației. În 1848 asistăm la o încercare de a răsturna și burghezia de la putere, o încercare populară. Interesant este că tinerii noștri studenți de la Paris sunt entuziasmați de această revoluție populară, cu toate că în majoritatea lor erau fii de boieri; de pildă, frații Golescu, și mai cu seamă frații Brătianu se pare că au luat parte la luptele de stradă alături de populația răsculată a Parisului. Ei sunt ucenicii revoluției din Franța și o importă în țările noastre, în Muntenia și Moldova. Aici trebuie să spunem câteva cuvinte despre o problemă care nu se prea discută în cărțile noastre de istorie: rolul jucat de o societate secretă, francmasoneria, în aceste revoluții, atât în cea din 1789 în Franța, cât și cea de la 1848, la noi. Tineretul nostru, aflat în Franța sau în alte țări occidentale, nu se putea simți atras de conservatori- prea puțin preocupați de un principat considerat provincie turcă. În schimb liberalii, doritori să răspândească ideile de democrație și libertate și în țările din răsăritul și sudul Europei, au captat interesul acestor tineri români. Ceea ce a făcut ca cei mai mulți dintre ei să se înscrie în lojile masonice. Ce era masoneria? Un lucru destul de greu de explicat, fiindcă multă vreme masoneria s-a acoperit cu un văl de mister. În Evul Mediu, cei care clădeau vestitele catedrale și care învățau din tată în fiu, sau de la maestru la ucenic secretele construcției, au creat niște societăți secrete pentru ca numai ei să cunoască tainele meseriei. Și pe franțuzește ,,franc-macon” înseamnă ,,zidar liber”. Ei formau companii care se plimbau în toată țara și clădeau la comandă ce li se cerea, dar nu voiau să destăinuie decât după o ucenicie foarte lungă secretele meseriei lor. Acest cuvânt de francmason a fost preluat pe la începutul secolului al XVIII-lea de un pastor anglican care înființează o nouă societate secretă. Societatea nu avea drept scop nici zidăria, nici arhitectura, ci dărâmarea unei societăți mult prea dominate de aristocrație și de Biserica catolică. S-au născut deci, mai întâi în Anglia, apoi foarte repede s-au răspândit pe continent, societăți secrete care aveau scopul, pe de o parte, de a slăbi puterea Bisericii prea voluntare a catolicilor (care controla în mare măsură educația copiilor și avea o influență prea puternică asupra guvernelor), iar, pe de altă parte, de a distruge monopolul aristocrației asupra guvernelor. Se pare că masoneria a jucat un rol important în izbucnirea revoluției franceze de la 1789. Este o chestiune controversată, dar cred că e multă dreptate în această teză, de n-ar fi decât o singură dovadă: toate caietele de doleanțe- cerințele de reformă adresate, din toate provinciile Franței, regelui Ludovic al XVI-lea- se asemănau ca și când ar fi fost scrise de aceeași mână secretă, iar singura explicație plauzibilă este că toate au fost redactate în lojile masonice și apoi preluate de deputații Stării a Treia, care ajung la Paris. Același lucru se repetă și la noi în 1848. Acești tineri români care studiaseră la Paris, aproape toți (avem dovezi acum, de când s-au deschis arhivele masoneriei) au fost recrutați pentru a intra în masonerie, și au venit ca masoni la noi în țară. Revoluția de la 1848, ca și Unirea Principatelor de la 1859, a fost opera tinerilor masoni” spune regretatul istoric Neagu Djuvara în lucrarea ,,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. (Ștefan BOTORAN) )
