Președintele Nicușor Dan este din nou atacat, de Crăciun, pe un motiv devenit – se pare – obsesie pentru unii, în urma opoziției sale față de legea deputatului Vexler. Cătălin Avramescu, fost diplomat și consilier al președintelui Băsescu, l-a acuzat pe președintele Nicușor Dan că și-a petrecut Crăciunul într-o localitate cu istoric legionar documentat.
Șeful statului a fost în satul Ileni, comuna Mândra, de lângă Făgăraș, localitate de unde provin bunicii săi. S-a întâlnit cu sătenii la Muzeul Satului Ileni, un muzeu etnografic, inițiativă susținută voluntar de un grup de săteni inimoși, cuprinzând exponate de o mare valoare (recomand tuturor celor ce trec prin zonă să nu rateze vizitarea lui). „Seara de Crăciun a adus bucurie în satul Ileni. Vizita domnului preşedinte Nicuşor Dan la Muzeul din Ileni ne-a emoţionat şi ne-a onorat. A fost o întoarcere acasă, ca fiu al satului, un moment care ne-a reamintit că legătura cu locurile natale rămâne vie, indiferent de drumurile vieţii”, au consemnat localnicii după vizita Președintelui. Aceştia au precizat că prezenţa preşedintelui „a fost un semn de apropiere, respect şi continuitate”.
Așadar, motivul pentru care Președintele este legat de acest sat în care revine adeseori să-și petreacă sărbătorile este cât se poate de clar. Cu toate acestea, Cătălin Avramescu îl supune (în ce calitate oare?) pe Nicușor Dan la un adevărat interogatoriu: „Actualul președinte trebuie să explice exact ce a căutat la Ileni, de Crăciun. A fost cumva un Crăciun legionar? Nu de alta, dar care e legătura lui Nicușor Dan cu Ileni? Pe cine cunoaște acolo?”
Fostul consilier prezidențial acuză faptul că satul Ileni are un istoric legionar bine documentat, citând documente ale fostei Securități comuniste. În realitate, satul Ileni, ca de altfel majoritatea localităților Țării Făgărașului, a fost un fief al rezistenței anticomuniste, care în acea zonă a fost una dintre cele mai viguroase din țară. Inclusiv Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, girat de fostul președinte Băsescu (fostul șef al lui Avramescu așadar) consemnează acest fenomen și atribuie cuvinte deosebit de elogioase celor ce au luptat și s-au sacrificat în rezistența armată anticomunistă din munți.
Dar haideți să vedem ce documente din arhivele Securității invocă domnul Avramescu: „Satul Ileni apare în documentele CNSAS ca fiind unul dintre centrele în care au acționat, violent, legionarii”, spune fostul consilier prezidențial și citează din operele securiștilor: “La 22 August 1950 este consemnat un atac asupra unui subofițer de Miliție, comis de un anume Nicolae Mazilu, despre care se afirmă că este unul dintre „frații de cruce”. Tot din Ileni este și Toma Pirău, care apare ca recrutat de o rețea legionară. [Avramescu nu menționează, dar tânărul partizan Toma Pirău a murit luptând cu trupele Securității care îl asediaseră în podul unei șuri, luându-și viața cu ultimul cartuș, pentru a nu cădea viu în numele uneltelor ocupantului]. În zona vizitată cu atâta pioșenie de actualul Președinte era activ grupul „Vultanul”. Iată ce citim despre acest grup: „Fraţii de cruce Ion Mogoş şi Niculae Mazilu, ieşiţi din închisoare, au adunat într-o organizaţie tinerii din satele din jurul Făgăraşului, şi prin Victor Ioan Pică, au reînfiinţat frăţia de la Liceul Radu Negru”. Deci este vorba de tineretul legionar de la Liceul Radu Negru, același unde au absolvit Horia Sima și Nicușor Dan.”
Insolența și reaua credință a acestui Avramescu este ieșită din comun și ascunde o ură viscerală ce i-o poartă actualului președinte. Mult mai grav este însă faptul că, pentru a-și susține teza, folosește ca surse viabile documente ale odioasei Securități, serviciu secret creat de ocupantul sovietic după modelul NKVD și condus în acea perioadă chiar de ofițeri NKVD trimiși din URSS (Pantelei Bodnarenko, românizat Gheorghe Pintilie și Boris Grunberg, românizat Alexandru Nicolschi). Practic, Cătălin Avramescu se aliniază poziției celor ce au redactat acele infamante rapoarte, adică securiștii, privindu-I cu aceeași ostilitate pe tinerii rezistenți anticomuniști. Există doar câteva explicații pentru o atare poziție. Ori omul este cretin (variant care pică, dată fiind cariera sa de diplomat), ori manifestă un atașament ori o nostalgie aparte pentru defunctul regim comunist și ideologia acestuia.
„Deci. Pe cine spuneați că ați vizitat la Ileni, domnule Președinte?”, continuă insolentul diplomat interogatoriul, asemenea unui anchetator al funestei Securități. “Ne puteți comunica și nouă numele cetățenilor cărora le-ați bătut la poartă? (Sper că nu este cineva naiv să creadă că schema nu a fost pregătită din timp, priviți fotografia – pare că totul este scos cu cinci minute înainte din frigider?).”
Lipsit, se pare, se orice măsură și nemaiputându-și masca ura față de Rezistența anticomunistă, Avramescu încearcă să se explice: „Susținătorii lui ND pot să spună ce vor. Că ND a mers cu trotineta prin sat când era mic. Posibil. Dar imaginați-vă că un politician german s-ar duce, ostentativ, să facă Crăciunul la Berchstesgaden. Un Crăciun german, cu șnaps și lederhosen. Și apoi ar explica: „Am fost la stațiune, am rude în zonă”, ceva de genul acesta. Cariera lui s-ar termina instantaneu. Ar mai găsi de lucru doar la numărat mărunțișul din automatul de bomboane.”
În final, Avramescu l-a criticat pe Nicușor Dan pentru că nu a luat o poziție referitor la mai multe incidente cu tentă legionară din trecutul apropiat.
Este incredibil acest tupeu, într-o țară în care regimul comunist s-a prăbușit, prin vărsare de sânge, în urmă cu 36 de ani, în singura țară din Europa de Est în care rezistența armată împotriva comunismului s-a prelungit până la începutul anilor 1960! Este ca și cum, în Franța, cineva și-ar permite să stigmatizeze Rezistența franceză și pe eroii săi, invocând rapoarte ale Gestapo sau ale altor instituții ale ocupantului german.
„Este clar că ND sfidează opinia publică. Nu l-am auzit să scoată nici un sunet când un grup de ultra-naționaliști a intrat, zilele trecute, la memorialul Holocaustului din București. Nu l-am auzit să scoată nici o vorbă când Jandarmeria a protejat comemorarea lui Zelea Codreanu la troița de la Tâncăbești – cu toate că, constituțional, Președintele veghează la buna-funcționare a autorităților statului. Dar și-a găsit timp pentru un Crăciun neaoș, într-o zonă care colcăia de „frățiile de cruce”. Încerc să înțeleg, prespunând că este ceva de înțeles.”
Dincolo de evidenta nostalgie comunistă a acestui personaj la a cărui biografie și la al cărui arbore genealogic ar trebui mai serios săpat, pentru a vedea niscaiva antecesori nărăviți la privilegiile regimului de după 1945, se remarcă absurditatea ideii că vizitarea unei localități care va fi fost în anii 1930-40 fief legionar, presupune automat adeziunea la ideologia Gărzii de Fier. După logica lui Cătălin Avramescu: atenție, români, nu vă faceți vacanțele și nu vizitați în circuitele turistice localități precum Piatra Neamț, Brașov, Sibiu, Sâmbăta de Sus, ca și întreaga Bucovină, căci e posibil să fiți acuzați de legionarism.
Iată la ce demență a dus exacerbarea unei legislații liberticide, precum și isteria așa zis antilegionară, împinsă în dezbaterea publică, zilnic, de oficinele stângii!
Cât privește un răspuns adecvat d-lui Avramescu, poate că Ion Gavrilă Ogoranu ar putea să i-l dea, prin cele rostite în 1998: „Iată cum suntem trataţi azi de către lumea românească! Poate ar trebui o explicaţie, de ce se întâmplă acest lucru. Una ar fi că între luptătorii din rezistenţă au fost şi legionari, iar legionarii sunt o poveste despre care nu trebuie să se vorbească în istoria României, decât cel mult să fie prezentaţi ca o sperietoare. Şi cum cei ce au privit rezistenţa au constatat că în ea au fost mulţi legionari, și-au zis că este mai bine să nu se mai vorbească deloc de rezistenţă.
Dar nu cumva ar fi posibil să despărţim rezistenţa în cea „rea” legionară şi cea „bună” a celorlalţi, aşa cum s-a şi încercat de altfel? Ei bine, acest lucru nu e posibil. Grupurile de rezistenţă, indiferent de cine au fost iniţiate, au avut în componenţa lor şi ofiţeri, şi legionari, şi ţărănişti, şi inşi care nu avut vreo activitate politică. Rezistenţa nu a fost numai a unei categorii politice, ea a avut un caracter naţional. Drapelul sub care s-a acţionat a fost tricolorul, iar idealurile pentru care s-a luptat au fost ale neamului românesc în întregime. (…) Ce mână sacrilegă ar putea să tragă linie acum între legionari şi nelegionari, între buni şi răi? Luptătorii din rezistenţă nu pot fi luaţi decât împreună. Şi, la urma urmei, munţii erau şi atunci tot acolo unde sunt şi astăzi, în moţi egal pentru toţi tinerii României. Dacă numai unii dintre tineri au îndrăznit să se urce în ei şi să lupte, istoria va trebui să se mulţumească cu aceştia, buni sau răi, aşa cum au fost.
Nu existenţa luptătorilor legionari face să fie marginalizată rezistenţa. Adevărul este că sunt forţe interne şi externe care, din diferite motive, nu iubesc nici un fel de rezistenţă împotriva comunismului, forţe care fac şi desfac multe în ţara noastră.” (Florin Dobrescu-Buciumul)
