India, ce poartă numele legat de fluviul Indus, este unul dintre cele mai importante leagăne ale civilizației omenești. ,,Cu o istorie a cărei atestare coboară în timp până în mileniul al VII-lea î. Hr., India, al cărei nume se leagă de fluviul Indus, este o lume unică, în care numeroasele grupuri de populație și etnii vorbesc peste 1600 de limbi și dialecte. Elementul etnic cel mai vechi este cel negroid, căruia îi urmează, succesiv, cele proto-australoid, mediteraneean, mongoloid; în mileniul al II-lea î. Hr., se adaugă elementul indo-arian, care imprimă o deplasare a elementelor culturale pe direcția Vest-Est. Triburile indo-europene se desemnau printr-un termen semnificând om nobil, airya în avestică sau arya în sanscrită; aceste triburi s-au înrudit cu vechii greci, latini, germani și slavi, precum și cu indo-iranienii care au populat Iranul Antic cam în aceeași perioadă de timp” explică Ștefan Mâșu. Credințele religioase ale indienilor fac parte din patrimoniul spiritual al mitologiei indo-europene. ,,Linia predominantă este cea politeistă, zeitățile fiind, în majoritate, personificări ale naturii sau ale unor fenomene naturale” (Ștefan Mâșu, Marele Arhitect al Universului, Tratat de cosmologie și antropologie)
Zeii omologi din diferite culturi
Dyaus Pitar este Cerul Tată întâlnit ca Zeus la greci și Jupiter la romani. Prithivi Matar sau ,,Pământul Mamă” este Geea la greci iar Mithra este Mithra al iranienilor. Varuna îl are ca omolog pe Uranus din panteonul Greciei antice iar zeii gemeni Maruti se pot regăsi în Marte al romanilor. Varuna produce conceptul de ,,ordine cosmică” ca orânduitor în opoziție cu haosul. În perioada hinduismului medieval avem Triada (Trimurti) Brahma, Șiva și Vișnu. Contextul mitologic religios poate fi reconstituit datorită literaturii sacre sanscrite. ,,În ciuda profundelor transformări interne care s-au operat în hinduism pe parcursul istoriei sale, hinduismul păstrează ca bază în fundal un politeism: convingerea că mai multe divinități guvernează universul, împărțindu-și zonele de influență. Cosmosul întreg este sacralizat, nu pentru că a fost creat de un Dumnezeu unic ca în Biblie, ci pentru că fiecare parte a universului este guvernată de un zeu care o controlează. Exemplul cel mai simplu este poate cel al Focului, Agni. El este activ pretutindeni unde putem detecta prezența focului, a căldurii. El este deci zeul căminului familial. El trebuie să fie venerat ca atare și hindusul de acum patru mii de ani, ca și cel de astăzi, îl venera făcându-i mici ofrande de hrană. La fiecare ceremonie importantă de familie, naștere, inițiere, căsătorie, zeul Agni (Foc) este invocat și venerat. Există și alți zei legați îndeaproape de cosmos: Vântul, numit Vayu, Soarele, numit Surya, luna, numită Chandra. Se consideră că întreaga lume este populată de divinități. Hindușii de astăzi cred sau nu cred în ei, în funcție de convingerile personale, dar pentru cei care sunt cucernici sau ortodocși, aceste convingeri fac casă bună cu ideile moderne despre acele realități cosmice. Nu există doar zei care guvernează realitățile cosmice, ci și zei care au avut funcții mai războinice, precum Indra, care antrena triburile ariene în cucerirea țărilor invadate și care, un timp, a fost venerat mai presus de toți zeii. Mai târziu, pe măsură ce credințele lor s-au aprofundat, hindușii au devenit conștienți că mai presus de ei și de ceilalți zei, există un Zeu suprem, pe care l-au numit Prajapati, Stăpânul ființelor vii sau Brahma. Vom vedea cum, cu mai multe secole înaintea erei noastre, în urma aprofundării gândirii vedice și dezvoltării religiei devoționale, hindușii s-au îndreptat spre zei supremi pe care i-au numit Civa (Shiva) Binevoitprul, adică acela căruia trebuie să-i câștigăm bunăvoința, sau Vshnu, Atotpătrunzătorul, Cel care este prezent pretutindeni. Politeismul de bază a fost deci revizuit de prioritatea acordată anumitor zei: Brahma, Vishnu, Shiva și de reflecția asupra acelorași zei care au fost identificați cu Absolutul. Nu este deci vorba de un politeism ordinar. Atunci când în unele curente moderne ale neopăgânismului, occidentalii regretă vremurile polietismului grec, roman sau celtic, ei se gândesc cu o oarecare nostalgie la vremurile în care lumea era sacralizată de prezența zeilor și în care ecologia era ceva de la sine înțeles, ceea ce s-ar cere verificat mai de aproape” spune Michel Delahoutre.
Facerea lumii
Geneza hindusă este descoperită în urma cercetărilor arheologice și a unor texte sacre. ,,Recente descoperiri au evidențiat existența unor lucrări de arhitectură cu cca 7500 de ani î.Hr., printre ele, un templu dedicat lui Vishvakarman, Marele și Divinul Arhitect al Universului, el este tatăl lui Sonja, conștiința, soția Soarelui, simbol al Luminii; el este întruchiparea lui Brahma, Marele Dumnezeu Unic. În Panteonul zeilor hinduși, Vishvakarman este fiul lui Brahma, personificând puterea de creație ce permite unirea Cerului cu Pământul; este descoperitorul arhitecturii și al mecanicii și arhitectul oficial al tuturor palatelor închinate zeilor, creator al carelor zburătoare și al armelor acestora. La vechii indieni, marile cunoștințe de arheologie, precum și preceptele morale fundamentale, se transmiteau pe cale orală, în interiorul aceleiași familii, din generație în generație, până când Rig Veda, cel mai vechi text sacru indian, plasat cu peste un mileniu î. Hr., expune sub forma unor superbe poeme o concepție cosmogonică demnă de o mare și înfloritoare civilizație:,,La buricul celui Nenăscut, Unul este fixat; pe el se sprijină toate creaturile“. Rig Veda (Înțelepciunea versetelor), compus în secolul al XII-lea î.Hr., este primul dintre cele patru Vedice; urmează Sama Veda (Înțelepciunea Cânturilor), apoi Yajur Veda (Înțelepciunea Sacrificiului) și Atharva Veda (Înțelepciunea Preoților Atharva). Ele sunt urmate de Upanișade, sec. VII-V î.Hr., care marchează tranziția spre invocarea zeilor interiori. Ritualul vedic era prin excelență un ritual bazat pe sacrificiu, în timp ce filosofia Upanișadă pune accentul pe meditație.
Caracterul sacru al arhitecturii Vastu era explicit: ,,Arhitectura era conectată cu teologia și cosmogonia, iar Arhitectul lucra sub îndrumarea permanentă a Marelui Preot“. Templul, expresia supremă a măiestriei arhitecturale, dar și a concepției privind facerea și arhitectura lumii, era imaginea redusă și transpusă a Universului; Omul, el însuși o reperzentare a aceluiași Univers, avea locul său simbolic în Templu. Hinduismul era denumit de adepții săi, Sanatana Dharma, religie eternă, întrucât spiritul zeilor hinduși este veșnic, precum căutarea adevărului; zeii provin din Nirvana, această stare de completă libertate, de adevăr, de divinitate” spune Ștefan Mâșu. Un verset din Upanișade spune: ,,Din ireal, condu-mă spre real!/ Din întuneric, condu-mă spre lumină!/ Din moarte, condu-mă spre nemurire!”
Brahman, vidul amorf
Este esența divină din care provine creația. Este vorba de un vid amorf care se manifestă sub forma a trei energii: Brahma- izvorul tuturor cunoștințelor, Vișnu- păstrătorul de echilibru și apoi Shiva- destructorul, zeu al morții. Este vorba despre o triadă divină: Brahma-Vișnu-Șiva. Brahma este Creatorul, sămânța, care s-a născut din Oul de foc, provenit din Apele Primordiale și a format cerul și pământul prin diviziune. Omul Cosmic, Parușa- este așezat cu mâinile și picioarele în unghi drept, într-un pătrat, cu latura de 9, denumit Vastu Mandala. Această Mandala a fost un subiect preferat de cercetare pentru C.G. Jung și este o reprezentare a Universului fiind vorba de un spațiu sacru, cosmic, desenat pe mai multe obiecte- pământ, țesături, hârtie iar în centru se află Binda sau muntele mitic din centrul Universului spre care călătorește ,,adeptul în meditația sa pe calea deșteptării. ,,Spațiul cosmic este împărțit în linii de putere, de la Nord la Sud și de la Vest la Est, încărcând Universul cu energia divină. Templele hinduse sunt construite după structuri mandala, care, întretăindu-se, generează pătrate, triunghiuri și cercuri, ale căror puncte și zone de intersecție devin centre de energie. Spațiul sacru al mandalei devine un microcosmos, în interiorul căruia adeptul meditează pentru a se contopi cu universul” spune Ștefan Mâșu.
Soteriologia hindusă
Omul și Dumnezeu (Brahma) sunt într-o relație sacră iar aici avem un alt concept filosofic și religios: divinitatea se încarnează și coboară pe pământ pentru a-i ajuta pe oameni să se lepede de vicii și păcate, să distingă binele de rău. Brahma va avea zece întrupări prin intermediul lui Vișnu dintre care nouă s-au produs deja, cea de-a noua este Buddha Siddhartha (Iluminatul), născut în urmă cu două milenii, care va întemeia Budismul. Cea de-a zecea și ultima încarnare nu s-a produs încă, hindușii îl așteaptă pe judecătorul care va pedepsi răul și îi va salva pe cei drepți și credincioși. (Ștefan Botoran)
