Un om bogat, pasionat de artã, avea în colecţia lui opere ale tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele. Deseori stãtea împreunã cu unicul sãu fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor.
Dar a izbucnit rãzboiul şi fiul a fost înrolat şi trimis la luptã. A murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Tatãl a fost foarte îndurerat aflând trista veste. O lunã mai târziu, a auzit bãtãi la usã. În prag stãtea un tânãr cu un pachet mare în braţe.
,,Sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastrã şi-a dat viaţa. Mi-a povestit mult despre pasiunea d-voastrã pentru artã. Eu sunt un pictor necunoscut, dar fiul şi-ar fi dorit sã aveţi acest tablou“. Era un portret al fiului sãu, pictat de tânãr. L-a arãtat tuturor vizitatorilor colecţiei sale, înainte de a le da voie sã vadã marile capodopere colecţionate.
Dupã moartea bãtrânului tatã, s-a organizat licitaţia marii lui colecţii de tablouri. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Licitaţia a început cu portretul fiului, dar nimeni nu s-a arãtat interesat de acest tablou. Toţi participanţii aşteptau marile capodopere sperând la un chilipir.
,,Am venit pentru Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso şi alţi maeştri!… Haideţi sã trecem, cu adevãrat, la licitaţie!“
Adjudecãtorul a insistat ,,Fiul“, ,,Il vrea cineva?“
S-a auzit o voce timidã: ,,Dau eu 10 dolari pentru acest portret“. Era cel care fusese, ani mulţi, grãdinarul tatãlui şi al fiului. Fiind un om sãrac, nu putea sã ofere mai mult. Nimeni n-a dat mai mult. Pentru toţi contau maeştrii!
S-a auzit apoi ,,Adjudecat!“. Moment în care sala s-a pregãtit pentru ce urma. Calm însã, adjudecãtorul a pus jos ciocãnelul, spunând: ,,Îmi pare rãu, dar licitaţia s-a încheiat. Când am fost desemnat sã conduc aceastã licitaţie, mi s-a comunicat o prevedere din testament: licitaţia se referã numai la potretul fiului ! Cine îl ia, moşteneşte întreaga avere, care include şi toatã colecţia de opere de artã! Omul care-l primeşte pe fiul obţine TOT!“
,,Cã într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Sãu Cel Unul-Nãscut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul sã nu piarã, ci sã aibã viaţã veşnicã“. (Ioan 3/ 16).
Mântuitorul Iisus şi-a dus Crucea grea pânã la capãt. Vândut de un Iuda cãtre arhiereii tributari necredinţei lor, biciuit pânã la sânge, judecat de un împãrat care s-a spãlat pe mâini de pãcatul omenirii, osândit de aceia care trebuiau sã-L recunoascã pe Fiul Omului şi trimisul lui Dumnezeu. Necredinţa tuturor a vãrsat sângele sfânt pe Golgota de stâncã. Balanta era grea: talerul materiei l-a dezechilibrat total pe cel al sufletului.
,,Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă/Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii/Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii/Părea că varsă lava. Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii/Cu fierea oţetită îl adăpau străjerii…/Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii/Şi-l ocărau tâlharii“ zugrăvea Vasile Voiculescu chinul Mântuitorului în poezia ,,Pe cruce“.
Patimile Domnului Iisus au acoperit pãcatele lumii şi ne-au arătat Calea, Adevãrul şi Viaţa. ,,Iartã-i Tatã cã nu stiu ce fac!” au fost cuvintele Mântuitorului în faţa rãutãţii şi necredinţei omului. ,,Săvârşitu-s-a” şi a închis ochii. Omenirea nu l-a recunoscut! Minunea însă s-a înfăptuit după trei zile, astfel că Scripturile s-au împlinit.
Hristos a Înviat!
Paşte luminos!
(Lucia BAKI)
