Acasă De actualitate Comuna Hârseni va avea propriul serviciu public de salubritate. Cetățenii vor plăti...

Comuna Hârseni va avea propriul serviciu public de salubritate. Cetățenii vor plăti puțin peste 11 lei/persoană/lună

0
1150

 

Comuna Hârseni va avea un serviciu propriu de salubritate, primăria lucrând în această perioadă la obținerea avizelor necesare înființării acestuia.

  • ,,Documentațiile au fost depuse la Agenția de Protecția Mediului în vederea obținerii avizului și  la ANRSC pentru obținerea licenței. În paralel am stabilit organigrama pentru noul serviciu. Vor fi 6 angajați, care vor lucra la Serviciul public de salubritate Hârseni“ a explicat primarul comunei, Daniel Dâmboiu.

Acest nou serviciu va avea în dotare o gunoieră, o presă de balotat, care au fost deja achiziționate, și 2 tractoare.

  • ,,Sediul serviciului va fi la primărie. Vom construi o hală unde se va face selectarea și prelucrarea/presarea deșeurilor. Am achiziționat o presă pentru balotarea deșeurilor selectate cu 5000 euro. Deșeurile vor fi colectate de la cetățenii din comună cu mașina achiziționată (25.000 euro), dar vom folosi și cele 2 tractoare ale primăriei“ a mai spus primarul Daniel Dâmboiu.

Colectarea deșeurilor din comună nu va mai fi realizată de Salco Serv SA.

  • ,,Tariful pentru colectarea deșeurilor din comună va fi de 11,31 lei/persoană/lună. Salco percepea 18 lei/persoană/lună. Dacă locuitorii comunei vor înțelege importanța selectării deșeurilor, acest tarif va scădea. Când vom ajunge la un grad de selectare de 60% vom încasa subvenții care vor acoperi mare parte din costuri“ a adăugat primarul Dâmboiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.