Cuvântul din titlu nu aparţine limbii române. L-am reţinut dintr-o carte despre civilizaţia japoneză şi ritualurile ce marchează modul de viaţă al locuitorilor din îndepărtata ţară a Soarelui Răsare. O carte autobiografică a uneia din cele mai celebre gheişe: Mineko Iwasaki, scrisă în colaborare cu jurnalista Rande Brown: ,,Adevărata viaţă de gheişă”. ,,Itadakimasu” este ritualul nelipsit la mesele japoneze, fie familiale, fie în comunitate şi care s-ar traduce prin: ,,primesc această mâncare cu recunoştinţă umilă”. O rosteşte capul familiei sau gazda recunoscută cu rangul cel mai înalt, după care ia, cu beţişoarele, prima îmbucătură, semn că masa poate începe. Acest moment ar fi analog cu binecuvântarea de la mesele creştine şi urarea de ,,poftă bună”, adăugând un sentiment de recunoştinţă pentru munca acelora ce au contribuit la producerea hranei aflate pe mesele din faţă. Recunoştinţa se adresează în primul rând spre cei aflaţi la izvorul producerii alimentelor: lucrărtorii pământului, crescătorii de animale, fermierii, de la care porneşte drumul prelucrării, al comercializării şi al posibilităţilor de oferire pentru satisfacerea gusturilor mesenilor. Semne necesare de respect şi bunăcuviinţă închinate acelor necunoscuţi de care este legată existenţa noastră prin hrănirea trupească, asociată obligatoriu cu recunoştinţa spirituală. Ritualul îmi readuce în memorie un episod din trecut. În anii când România resimţea penuria alimentară, un universitar braşovean, profesor de economie, venind la rude în Făgăraş obişnuia să intre în vorbă cu ţâncii care se jucau în faţa blocului. Îi întreba de una de alta, precum: ,,De unde avem ouă?”. ,,De la găini!”, răspundeau ei ştiutori. ,,De unde avem lapte?” ,,De la vaci!” ştiau ei. ,,De unde avem brânza?” Mezinul familiei mele, de trei ani, completează: ,,Brânza topită? De la Bucureşti! Ne-a adus tata!” Informaţia era exactă. Fusesem la o reciclare în Capitală şi reuşisem săcumpăr acel sortiment, sub formă de cubuleţe aranjate într-un ambalaj de dimensiunea unei cutii de pantofi. O achiziţie norocoasă de care eram frustraţi în Făgăraş. Dar profesorul se referea la sursa primară, producătorul, ce încă nu-şi găsise locul în logica puerilă. Absenţă pe care o resimţim adesea şi la vârstele considerate mature. De aceea propun rezonanţa niponă a lui ,,ITADAKIMASU”. (Prof. Liviu IOANI)
