- Numirea Alexandrei Toader la conducerea IICCMER este încă un atac asupra memoriei Rezisteţei Anticomuniste din România
Serialul de istorie locală intitulat ,,Rezistenţa Anticomunistă” din Monitorul de Făgăraş rezervă acest episod recentei numiri de la conducea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). S-a întâmplat vineri, 17 ianuarie 2020, când ieşeanca Alexandra Toader de 34 de ani, membru în cconducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a fost desemnată preşedintă a IICCMER, în locul lui Radu Preda care a condus Institutul timp de două mandate. Aceasta a fost numită de premierul Ludovic Orban. Este o numire cel puţin controversată, un atac dur şi o totală lipsă de respect faţă de foştii deţinuţi politici, martiri ai închisorilor comuniste.
Pe aceeaşi linie: Hodor, Demetriade şi Alexandra Toader
Ieşeanca de 34 de ani şi-a arătat poziţia faţă de teroarea comunistă ce a stăpânit România vreme de cinci decenii. Alexandra Toader a fost printe cei trei salariați din cadrul Colegiului CNSAS care s-au solidarizat cu colegii lor Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, cei care au ridiculizat martirii Experimentului Pitești susținând că victimele „nu sunt chiar victime”. Mai mult s-a aflat pe lista contestatarilor faţă de comunicatul CNSAS semnat de Constatin Buchet, preşedintele Colegiului CNSAS, care califica declaraţiile lui Demetriade şi Hodor ca fiind o crimă morală pentru mii de familii de români. Trebuie spus că în urma interviului dat la RFI de Demetriade, conducerea Consiliului CNSAS a considerat că declaraţiile celor doi au fost „o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist”, iar prin asocierea cu numele CNSAS au adus prejudicii majore instituţiei.
Comunicatul CNSAS semnat de preşedintele Constantin Buchet
„București, 30 octombrie 2019. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a luat act cu uimire și indignare de declarațiile recente ale unor cercetători de la o instituție a statului menită să conserve și să analizeze memoria recentă a României. Este un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Pitești drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele și legionare. Exonerarea autorităților comuniste de vina de a fi încurajat și patronat un asemenea episod de degradare a ființei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniți din mai tot spectrul politic și ideologic al epocii, au fost supuși unui regim de tortură la care, după cum spunea și Alexandr Soljenițân, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit. La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist și revoltător să constați că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înțeles nimic din drama consumată în universul concentraționar, utilizând etichetări abuzive și trăgând concluzii imunde. Cât se poate de necesare, dacă sunt folosite cu discernământ, nuanțele în istoriografie nu sunt același lucru cu relativismul. Negarea crimelor comunismului în România constituie o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi.”, a declarat preşedintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, potrivit comunicatului de presă. De asemenea a susţinut prin comunicatul CNSAS, că Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor au acţionat în nume personal şi nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă, deşi sunt funcţionari publici.
Comunicatul celor trei membri CNSAS
Trei membri din conducerea CNSAS, Adrian Cioflâncă, Alexandra Toader și Germina Nagâț, l-au acuzat atunci pe președintele instituției, Constantin Buchet, că a acționat în nume propriu când a trimis comunicatul de presă, fără a-i consulta în prealabil și fără ca textul să fie aprobat de Colegiu, așa cum prevede legea. „În urma apariției pe site-ul oficial al instituției, la data de 31.10.2019, a unui comunicat semnat de Președintele CNSAS, domnul Constantin Buchet, considerăm că se impun următoarele precizări, pentru informarea corectă a opiniei publice: Deși în comunicat se afirmă că reprezintă poziția «conducerii» instituției, textul nu a fost discutat și nu a fost aprobat de Colegiu, așa cum prevede legea: CNSAS este condus, prin vot majoritar, de un grup format din 11 membri, învestiți de Parlamentul României cu drepturi egale. Este cât se poate de regretabil faptul că Președintele instituției, ales în această funcție chiar de colegii săi, își arogă din nou dreptul de a se substitui Colegiului și de a comunica oficial opinii și puncte de vedere strict personale, care nu au fost discutate în prealabil și nu au fost asumate prin vot.Totodată, dezavuăm în mod ferm orice tentativă de cenzurare a informațiilor aflate în arhiva CNSAS, de discreditare sau de intimidare a angajaților noștri, care prin activitatea de cercetare istorică le valorifică punându-le, în mod legal și legitim, în circuitul public. Documentele din arhiva Consiliului trebuie să sprijine dezbaterea științifică autentică, și nu hagiografiile sau mitologiile propagandistice. Ascunderea, cenzurarea sau manipularea informațiilor din dosarele fostei Securități reprezintă o denaturare gravă a misiunii instituției și o maculare a memoriei victimelor, față de care respectul nu poate exista în absența adevărului.” Reamintim că în martie 2018, Alexandra Toader fusese numită membră în colegiul CNSAS, fiind nominalizată de preşedintele Klaus Werner Iohannis.
Strategii şi mulţumiri pe bandă în stil comunist
„În martie 2018, la propunerea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, am fost numită în funcția de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Îi mulțumesc domnului Președinte pentru încrederea și oportunitatea acordate. Mi-am depus demisia din CNSAS. Am fost numită de Prim-ministrul Ludovic Orban în funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Este o poziție care mă onorează în mod special, motiv pentru care îi mulțumesc premierului pentru nominalizare. La mai bine de treizeci de ani de la Revoluție, Institutul trebuie să revină la principalul său obiectiv – demascarea atrocităților săvârșite în vremea comunismului –, printr-o strategie cât mai clară în acest sens, pe care o voi imprima încă de la începutul mandatului. Responsabilii trebuie deferiți justiției, iar memoria victimelor dictaturii comuniste necesită a fi recuperată și prezervată.”, a scris Alexandra Toader, vineri, pe facebook.
I-a deranjat filmul regizorului Toma Enache
Scadalul iscat de aşa-zişii cercetători ai CNSAS pare a fi o replică la filmul ,,Între Chin şi Amin” al regizorului Toma Enache care prezintă ororile din Experimentul Piteşti, cel mai crunt fenomen în care s-au aplicat metode de dezumanizare a omului. Succesul filmului şi proiectul regizorului Toma Enache de a promova filmul care prezintă fără perdea istoria recentă a României în toate oraşele ţării, fie ele mari sau mai mici, chiar şi în sate, i-au scos din minţi pe cei care, astăzi, se află la butoanele ţării, nimeni alţii decât urmaşi ai foştilor securişti. Regizorul Toma Enache a luat la pas România şi a arătat tuturor ororile regimului comunist, iar periplul prin ţară continuă. Ca şi în vechiul regim s-au găsit şi astăzi cozi de topor care să blocheze şi să ridiculizeze suferinţele din închisorile şi lagărele comuniste coordonate de securitatea condusă de bolşevicii evrei. Aşa a apărut interviul dat la RFI de Mihai Demetriade, care a batjocorit victimele „Experimentului Pitești”, afirmând, printe alte aberații, că „nu e foarte sigur că, de pildă, victimele au fost victime până la capăt” şi ,,complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtilă şi mai adîncă”. Demetriade a fost intervievat de alogenul Wiliam Totok, un vechi și constant denigrator al României despre care o scriitoare nemțoaică provenită din Banatul românesc, căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, afirma că fusese „turnător al Securității”. Monitorul de Făgăraş a publicat un amplu articol despre Totok, intitulat: ,,Eroi şi turnători”.
Hodor, de aceeaşi teapă cu Demetriade şi Totok
I-a sărit în ajutor Mădălin Hodor, un alt așa-zis „cercetător CNSAS”. Ce spunea Hodor: „Astazi, prietenul Mihai Demetriade a postat pe contul de Facebook un interviu al lui despre Pitești. Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam da la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomuniști ai patriei. Care și-au cam construit niste cariere și au produs niște scrieri de toată jena, nu mai zic și niște filme bune de aruncat la coș. Evident, și aici prietenii stiu de ce, cel mai tare au sărit de cur în sus trepanații noii drepte, vexați nevoie mare că le strică omul feng shui-iul cum că bunicuții lor mici și verzi au fost victimele sovieticilor. Când colo ce să vezi? Legionarii ăia drepți și buni erau doar niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus. Cu voluptate aș spune. Mvaiii ce urlete! Cum nu le-a ajuns să îl înjure pe Mihai, au descoperit că suntem prieteni, că susținem USR și alte chestii. Și așa au ajuns și la nasul meu lung. Ca să scutesc banii de investigații vă spun din capul locului că nu sunt evreu, deși aș fi onorat să fiu. Pe de altă parte aș avea sugestia să începeți investigația din altă parte anatomică asimiltată de regulă cu lungimea nasului.”, a scris „românul” Hodor Mihai Demetriade , ungurul care regretă că nu-i evreu, pe Facebook. Este acelaşi personaj care, înaintea alegerilor de la Academia Română, a mințit că istoricul Ioan Aurel Pop ar fi fost informator al Securității doar pentru a-l împiedica pe acesta să devină președinte. Din fericire nu i-a mers. O reacție similară a avut Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, care a sărit în apărarea torţionarilor comunişti. Florian este cunoscut şi prin ieşirile publice prin care atacă activitatea foştilor deţinuţi politici, numele eroului Ion Gavrilă Ogoranu fiind în centrul atenţiei lui.
Protest faţă deofensele aduse memoriei victimelor Experimentului Piteşti
,,Subsemnații, foști deținuți politici și victime ale terifiantului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești, precum și urmași ai unor luptători anticomuniști, victime ale ororilor din temnițele comuniste, alături de personalități ale vieții publice românești, ne exprimăm profunda indignare față de afirmațiile unor cercetători CNSAS, publicate de Radio France International sau promovate pe rețelele de socializare.Aceste declarații reprezintă o insultă adusă memoriei miilor de tineri torturați și uciși atunci, prin faptul că tezele din anii 1950 ale Securității și ale regimului ilegitim și criminal comunist sunt reiterate pentru prima oară după căderea comunismului în România. Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954, Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii. În ceea privește detaliile organizării, punerii în practică și desfășurării ororilor de la Pitești, acestea sunt deja clarificate de literatura de specialitate în termeni care nu lasă loc echivocului. Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept „cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, experimentul reeducării prin tortură desfășurat în perioada 1949-1951 la penitenciarul Pitești și exportat apoi în alte închisori și lagăre din România, a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute. Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la deținuții condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Dar, spre deosebire de aplicarea acestora în celelalte țări comuniste, în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând pana la anularea completă a personalității deținuților. François Furet, membru al Academiei Franceze a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre „una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. Reputatul istoric Stéphane Curtois, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai comunismului din Europa de Est, spulberă orice dubii în legătură cu faptul că la Pitești ar fi fost altceva decât un experiment bine instrumentat de represiunea comunistă. Și în raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, document de stat la elaborarea căruia a participat un colectiv de istorici prestigioși din țară și de peste hotare, este întărită „convingerea că acţiunea era nu doar cunoscută la nivel central, ci şi orientată în direcţia dorită” de instituțiile represive care au premeditat-o și au coordonat-o. Mizeria pusă în circuitul public de cei doi istorici este cu atât mai mare cu cât, majoritatea victimelor experimentului de la Pitești au fost tineri studenți implicați activ în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare. Într-o țară membră NATO, în anul 2019, a reabilita punctul de vedere al exponenților sovieticilor din anii 1950 înseamnă mai mult decât o ofensă. Credem că ofensa pe care cei doi istorici o aduc victimelor ororilor din temnițele și lagărele comuniste ar trebui să scandalizeze opinia publică internațională în aceeași măsură cu insultarea victimelor Holocaustului Ofensarea memoriei victimelor regimurilor totalitare, indiferent de culoarea lor politică, falsificarea istoriei și implicit legitimarea sau relativizarea crimelor împotriva umanității nu fac decât să imprime contemporaneității o amnezie care ne condamnă, implacabil, la repetarea ororilor trăite de generațiile anterioare. Rămâne de văzut doar cine vor fi victimele următorului experiment Pitești”. (Lucia BAKI)
