•  Sunt de părere făgărăşenii care recomandă mişcare, consum de lichide şi de fructe, dar şi evitarea locurilor aglomerate

Epidemia declanşată de noul tip de coronavirus apărut în China, 2019-nCoV, va cauza cel puţin câteva zeci de mii de îmbolnăviri şi va dura mai multe luni, în cel mai bun caz, au estimat experţii în epidemiologie. Tot ei susţin că epidemia de coronavirus  „pare tot mai mult că se aseamănă cu SARS”, care era controlabil, dar „nimeni nu ştie cum vor evolua lucrurile”. Locuitorii oraşului Wuhan, din China, locul din care s-a răspândit coronavirusul (nCoV), dar, mai ales, rudele celor decedaţi sau bolnavi sunt într-o situaţie foarte grea, după isteria creată la nivel mondial. Lumea este panicată mai mult din cauza efectelor mediatizării excesive, deşi se spune că  virusul ucide doar dacă ai un sistem imunitar slăbit. Noul coronavirus (nCoV), pentru care nu există, încă, vaccin a fost răspândit dintr-o piaţă en-gross de animale şi fructe de mare, din oraşul Wuhan, capitală a provinciei Hubei, iar printre cei afectaţi se numără lucrători sau clienţi. Un studiu publicat de patru cercetători chinezi în revista Journal of Medical Virology susţine că noul virus ar fi fost luat de la şerpi. Mai exact, de la cele două specii des întâlnite în sud-estul Chinei (unde a apărut focarul): Bungarus multicinctus şi Naja atra, sau cobra chineză, scriu autorii studiului. Aceştia au menţionat, de asemenea, că aceste  două specii de şerpi se numărau printre animalele vândute la piaţa de animale. China rămâne o ţară izolată, unde cetăţenii sunt speriaţi şi reticenţi. Şi  petrecerea noului an chinezesc care se sărbătorea cu mult fast este afectată de epidemia coronavirus. China a anunţat măsuri fără precedent pentru a preveni răspândirea virusului care provoacă boli respiratorii acute. Acest virus a determinat China să plaseze în carantină două oraşe, respectiv 20 de milioane de oameni. În acelaşi timp, la nivel mondial au fost raportate noi cazuri, iar ţările iau măsuri pentru a preveni posibila răspândire a coronavirusului. Noi cazuri de infectare cu acest nou virus au fost raportate  la nivel mondial, în Singapore, Vietnam şi Arabia Saudită, după cele semnalate deja de Statele Unite, Coreea de Sud, Thailanda, Taiwan, Hong Kong şi Japonia.  Şi în Australia, au apărut patru cazuri de infecţie provocată de coronavirusul gripal din Wuhan, iar  în Europa, în Franţa şi Italia. Epidemia provocată de coronavirusul din China a fost declarată joi seara  urgenţă globală de Organizatia Mondială a Sănătăţii, în condiţiile în care se extinde tot mai mult în afara ţării asiatice.  Posibilitatea ca noul virus să ajungă în România rămâne totuşi scăzută, cred specialiştii de la noi. Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele societăţii de microbiologie susţine: „În ceea ce priveşte îmbolnăvirile din celelate ţări sunt la persoane care au călătorit în China sau au venit în contact cu persoane care au fost în China. Problema nu e legată de mortalitatea actuală şi de procentul de infecţii grave, ci de posibilitatea ca datorită transmiterii repetate interumane e ca acest virus să devină mai patogen şi să producă un număr mai mare de decese”.Comitetul interministerial impune măsuri necesare pentru a evita răspândirea infecţiei.  Oricum  ultima săptămână a lunii ianuarie  a fost declarată  prima săptămână epidemică din acest sezon când au fost înregistrate şapte decese. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că în săptămâna 20 – 26 ianuarie activitatea gripală a avut un trend crescător, rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 50%. La nivel naţional au fost raportate 3.645 cazuri de gripă clinică în toată ţara,  iar numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a depăşit 102.000.   Până în 26 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.475.494 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. Primul deces   provocat de gripă a fost în judeţul Sibiu, raportat  în 26 ianuarie,  un bărbat în vârstă de 43 de ani din Poplaca. Tot la Sibiu a decedat şi  o femeie de 90 de ani.  În România, prima alertă de coronavirus a  fost la  un israelian care a fost în China şi care avea  simptome de gripă. Acesta  a fost preluat de ambulanţă direct de pe Aeroportul Otopeni şi dus la Spitalul de boli infecţioase Matei Balş, pentru verificări. Bărbatul vizitase China în urmă cu două-trei luni. Secretarul de stat Raed Arafat a explicat însă că a fost o alertă falsă şi că nu există suspiciuni de infecţie cu coronavirus. Serviciul de Ambulanţă a publicat câteva sfaturi generale pentru public, pentru a reduce riscul de infecţie cu coronavirus:

  • Curăţă mâinile cu apă şi săpun sau cu o soluţie pe bază de alcool.
  • Acoperă-ţi nasul şi gura cu un şerveţel sau cu pliul cotului când tuşeşti şi strănuţ
  • Evită contactul direct cu persoanele care au simptome de răceală sau gripă.
  • Găteşte bine carnea şi ouăle.
  • Evită contactul neprotejat cu animalele vii (sălbatice şi domestice).

În secolul trecut au existat  trei pandemii, în 1918, 1957 şi 1968 şi au avut  efecte devastatoare economice şi nimicitoare asupra populaţiilor globului. Cele trei pandemii au  declanşat un proces de pregătire global şi naţional, coordonat de OMS pentru limitarea impactului pandemic. Şi pandemia H1N1  din 2009 a   conturat lecţii pentru viitor,  deoarece  gripa rămâne o „problemă majoră de sănătate publică“ care încă nu poate fi contolată printr-un vaccin care să acopere variabilitatea  virusurilor gripale. Monitorul de Făgăraş  a stat de vorbă cu făgărăşenii despre acest subiect, dar ei sunt de părere că mediatizarea şi isteria populaţiei afectează mai mult decât gripa. Opiniile făgărăşenilor sunt titrate în cadrul rubricii ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.

Boeriu Alexandru, 70 ani, Făgăraş

  • ,,Este mai mult o isterie,  iar China este departe de noi. Eu îmi iau măsuri pentru a nu mă îmbolnăvi. Mănânc  sănătos, legume, fructe, proteine, câte 3-4 căţei de usturoi zilnic, fac plimbări în aer liber câte 1-2 ore zilnic. Nu am fost gripat  de ani de zile, dar nici nu am făcut vaccin. Recomand mişcare, hrană săntoasă şi evitarea locurilor aglomerate şi îmbrăcăminte adecvată”.

Serendac Gheorghe, 73 ani, Făgăraş

  • ,,Gripa este o afecţiune de sezon care  nu ar trebui să ne sperie, dar trebie să ne luăm măsuri.  Eu sunt militar de profesie şi am un anumit mod de viaţă, care m-a ajutat să nu am nicio  zi de internare în spital, n-am fost răcit. În luna  noiembre  am făcut şi vaccinul antigripal. Aş recomanda, aşa cum fac şi eu, mersul pe jos, multă mişcare, evitarea locurilor aglomerate,  consum mare de apă, lenjerie curată.  În şcoli ar trebui reluate  orele de educaţie fizică şi chiar înviorarea de dimineaţă”.

Radu Mariana, 80 ani, Făgăraş

  • ,,Este o boală de sezon de care trebuie să ne ferim. Anul trecut am făcut vaccinul şi am răcit, am luat antibiotice, pastile. Am căutat mască în oraş, dar n-am găsit. Trebuie să evităm locurile aglomerate”.

Piticaş Elena, 67 ani, Făgăraş

  • ,,Este zarvă mare cu gripa, dar cred că se îmbolnăvesc persoanele mai sensibile. Eu nu am făcut  vaccinul antigripal pentru că am alte tratamente şi nu era recomandat. Consum fructe, legume, ceaiuri şi fac plimbări zilnic”.

Viorica Timanriu, 68 ani, Făgăraş

  • ,,Prima măsură împotriva gripei este izolarea în casă. În această perioadă este importantă igiena şi apoi consumul de fructe şi legume. Gripa şi răceala sunt boli de sezon. Trebuie să consumăm ceaiuri şi vitamna C. Eu nu am răcit, dar am făcut vacinul în luna noiembrie. Este important să mâncăm usturoi şi ceapă”.

Valeria Priotesi, 62 ani, Toderiţa

  • ,,Sunt multe cazuri în Ţara Făgăraşului, dar consider că se exagerează. Pentru a evita  îmbolnăvrea, eu consum multe lichide şi vitamna C. Nu am făcut vaccinul antigripal, dar nici n-am răcit de mulţi ani. Evit zonele aglomerate în această perioadă.

Viorica Sebeşan, 68 ani, Rucăr

  • ,,Nu am făcut vaccinul antigripal, dar de vreo 5 ani nu am răcit. În sezonul rece  stăm la căldură, bem ceai şi mai luăm câte un paracetamol. Gripa este o boală de sezon şi trebuie să  evităm locurile aglomerate”.

Maria Motoc, 66 ani, Făgăraş

  • ,,În această perioadă consum ceai de ghimbir, usturoi şi ceapă. Important este să stai departe de persoanele gripate. Am făcut vaccinul în fiecare an şi nu am răcit. Nepoţii mei sunt răciţi, stau acasă şi fac tratament. Am evitat să-i vizitez pentru a nu lua virusul de la ei”.

Ioana Crişan, 49 ani, Făgăraş

  • ,,Consum multe fructe,  legume şi lichide. Nu am făcut vaccinul antigripal, dar nici n-am răcit. Cred că se exagerează cu gripa”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here