•   Călugăriţa ,,Tatiana” şi  călugărul ,,Gică Timaru” au divulgat  securiştilor  toate informaţiile obţinute de la mama şi surorile lui Ion Gavrilă Ogoranu, chiar şi din taina spovedaniei
  •   Ion Gavrilă Ogoranu a fost arestat în 1976,  la Cluj

 

Până la arestarea lui Ion Gavrilă Ogoranu la Cluj Napoca  în 29 iunie 1976,  Securitatea a pus pe urmele lui  toate unităţile din ţară care aveau în structuri informatori din toate sectoarele vieţii publice. Era căutat peste tot, în oraşe, în sate, la rude, la cunoscuţi, la colegi de şcoală, în mănăstiri şi la biserici.  De oriunde se primea vreo informaţie că ar fi fost văzut Ion Gavrilă Ogoranu, Securitatea concentra în acel lor dispozitive şi informatori, care   aveau obligaţia să transmită note şi  rapoarte amănunţite. Erau urmăriţi  în mod special membrii familiei, mama sa, Ana Gavrilă,  surorile   Eugenia şi Elena, dar şi soţii şi copiii acestora. Dacă bătăile şi anchetele asupra lor n-au dat rezultate, Securitatea a recurs la cea mai murdară metodă, aceea de a se folosi de credinţa familiei şi încrederea în feţele bisericeşti. Au fost destui  preoţi, călugări şi călugăriţe care au semnat pactul cu Securitatea  pentru un pumn de bani. Aşa cum arată documentele extrase din arhivele CNSAS, feţele bisericeşti au divulgat informaţii din taina spovedaniei, dar şi din pomelnicele depuse la mănăstiri de mama şi surorile lui Ion Gavrilă Ogoranu. Aceste informaţii au fost  cele care au dus la arestarea eroului.  Călugăriţa ,,Tatiana”  preluată de Securitate  de la Mănăstirea Gurasada din Botoşani s-a folosit de Ana Gavrilă căreia a reuşit să-i câştige încrederea. Aceasta i se destăinuia ori de  câte ori ,,Tatiana” o vizita, şi o făcea foarte des. Perfidia  ,,Tatianei” a fost dusă la extrem încât sfida toate regulile bisericeşti mergând spre magie. Maica ,,Tatiana” a scris cele mai multe note informative despre familia Gavrilă.   La o slujbă de feştanie pe care, la sfatul ,,Tatianei”, Ana Gavrilă a convenit să o facă la Gura Văii, au fost trimişi  preoţi securişti.   Astfel Securitatea  a aflat că Ion Gavrilă Ogoranu trăieşte.   ,,Mama avea încredere deplină în feţele bisericeşti. Ce n-a spus bătută şi schingiuită, la securitate, a mărturisit ,,călugăriţei” Tatiana. A murit în 1990 fără să creadă că Tatiana a fost securistă” explica Ion Gavrilă Ogoranu.  Exact la 2 luni de la acea feştanie, la 29 iunie 1976, Ion Gavrilă Ogoranu a fost arestat la Cluj Napoca, pe strada Sindicatelor. Au urmat anchetele. Condamnările avute în contumacie n-au fost şterse niciodată. A fost eliberat  la intervenţia preşedintelui american Nixon, dar a fost urmărit în continuare şi chemat la Securitatea din Sibiu până în 1990.

Raport

Inspectoratul de poliţie Bacău a fost sesizat că un cadru didactic din judeţul nostru s-a căsătorit cu ,,Negoiul” (n.r. Gavrilă Ion), având 2 copii de 13 până la 15 ani. În legătură cu acţiunea ,,Negoiul”, am întreprins cercetări în rândul cadrelor didactice. Nu există nicio femeie căsătorită cu bărbat străin, cu 2 copii.

Col. Niţu Constantin

MAI Mediaş

Referat

Ing. Gavrilă Nicolae, văr cu banditul Gavrilă, tată condamnat, este un element duşmănos regimului, încadrat informativ (rezultat negativ). Se propune ducerea ing. Gavrilă la Cipău, spre a fi  prelucrat operativ. De asemenea transportarea lui la o întâlnire cu tatăl său. Va fi ameninţat că va fi şi el condamnat dacă nu devine informator. Refuzând propunerea, a fost arestat pe drum şi transportat la anchetă.

Mr. Florea Eremia

15.11.1975

Notă informativă

Informatoarea ,,Tatiana”

Primită de Lt.col. Vladimirescu Tudor (n.r. acelaşi Averbuch Izu)

,,M-au chemat în camera lor, Gavrilă Ana şi fiica ei Eugenia. Au plâns de bucurie că suntem maici. Gavrilă Ana a zis: ,,domnitorii din trecut, după fiecare luptă  construiau o mănăstire. Ăştia dărâmă bisericile şi închid preoţii. Copiii cresc fără Dumnezeu şi religie. Cum îi rabdă Dumnezeu că au făcut atâtea nelegiuiri?” Am cântat cântece religioase: ,,Isus cu ucenicii”, iar ele ,,Cina cea de taină”. Aveau la ele Psaltirea, în care bătrâna citeşte. Eu am adus picturile mele. I-am spus să-şi prezinte un pomelnic. La sfârşit a spus că are un băiat Ion, pe care îl trece la vii. De-o fi viu, Dumnezeu să-l aibă-n pază, de-o fi mort, să-l ierte. Menţionez că nu arăta tristă, când zicea că e mort. Am sfătuit-o să dea slujbe cât ce aude de el. Am îndrumat-o la Mănăstirea Cozia, şi în 40 de zile se alege într-un fel. Mi-a promis că se duce. La plecare ne-a dat adresele şi ne-au invitat la ele în Gura Văii. M-au întrebat unde locuiesc. Le-am spus că stau singură, am casa mea cu multe camere, mi-ar place să stau cu cineva, înainte am stat cu o altă călugăriţă. Le-am spus că mă ocup cu pictura şi flori artificiale.

Menţiuni: informatoarea ,,Tatiana” să continue tot aşa.  Să nu insiste de Ion, să-i câştige încrederea treptat sub acoperirea religiei, să afle prin pomlnice, dacă fiul ei trăieşte.  Să identifice persoanele cu care bătrâna are legături.

Lt. Col. Tudor Vladimirescu (Averbuch Izu)

 

13.05.1975

Notă de sinteză

Vol. 117, fila 4

Gheorghe Lazea, urmărit sub numele de ,,Zugravu”, nu aduce niciodată vorba de fugar. Mijloacele speciale nu au dat rezultate. Va fi în continuare supravegheat. Vor fi suspectaţi copiii de şcoală a lui Lazea Elena. Prin oameni trimişi de noi, ,,Zugravu” va fi incitat că soţia şi soacra îi cheltuiesc venitul lui. Va fi supravegheată familia, dacă duce alimente mai multe copiilor. Informatorul ,,Popa Mihai” va urmări toate mişcările din curtea lui ,Zugravu”. Elevul Lazea Ion a fost urmărit la băi la Căciulata. Copiii Gheorghe şi Ion au fost puşi sub supraveghere, sunt foarte prudenţi la vorbe.

Col. Florea Eremia

 

MAI  Inspectoratul Judeţean Braşov

06.06.1975

Notă informativă

Vol 107, fila 214

În 05.06.1975, am vizitat fam. Gavrilă, am făcut feştanie. Pe fiul ei  Ion l-a trecut la vii. Am întrebat-o dacă-i bine să fie la vii, şi poate el e mort. A zis că e bine să fie pus la vii că Domnul Dumnezeu le ştie pe toate. Am observat că fam. e mai deschisă ca altădată.

Informator ,,Timaru Gică”

MAI Inspectoratul judeţean Braşov

Notă

Vol. 107, fila 217

După terminarea slujbei, a venit Lazea Elena cu un pomelnic. La ,,vii” era şi Ion. Întrebând-o cine este acest Ion, a răspuns că fratele ei. Altădată era la morţi, am zis eu. Cred că e mai bine să-l trecem la vii, mi-a răspuns. I-am arătat că trebuie să fim atenţi unde îi aşezăm pe cei vii şi pe cei morţi.Ea a răspuns hotărât să-l trecem la vii.

Tohăneanu Gheorghe

 

Căciulata, camera 221

22.11.1975

Notă informativă

,,Măicuţă, îmi deschid inima şi sufletul către dumneata. Văd că eşti credincioasă, m-ai învăţat să fac slujbe pentru băiat, mi dor să-l văd, dar dacă ar veni, l-ar lua comuniştii. Aşa mai bine, poarte-i Dumnezeu de grijă pe unde va fi.

Eu: Nu i-am mai făcut rugăciuni să vină acasă. A cântat cântece din Oastea Domnului”.

Informatoarea ,,Tatiana”

 

Notă informativă

Fila 182

,,La Cozia în pomelnic, Gavrilă Ana nu l-a mai trecut pe Ion. Eu am sfătuit-o să-l treacă pentru că preoţii nu ştiu. I-am spus ca să se ferească de maica Cipriana, care se numeşte Cojocaru Joiţa, legionară, ca să nu devină suspectă”.

Inormatoarea ,,Tatiana”

 

Notă Informativă

Fila 183

,,Un cetăţean a oprit-o pe Eugenia în prezenţa Anei Gavrilă. Acesta a întrebat-o de unde este. În Recea şi eu cunosc pe cutare şi pe cutare…Cetăţeanul la plecare a salutat-o pe Gavrilă Ana, ,,bună seara mamă!” Acesta a apărut ulterior la slujbă. La masă soţia cetăţeanului ne-a salutat. Cetăţeanul se numeşte Lincar Augustin, iar soţia Victoria”.

Informatoarea ,,Tatiana”

Primită de Col. Tudor Vladimirescu

 

Notă informativă

Fila 184

,,Tatiana a făcut pomană pentru tatăl ei, cu ţuică. A băut puţin şi GavrilăAna. Gavrilă ne- a completat că îi e dor de băiat, dar nu vrea să vie. A povestit viaţa familiei lor, care vor să-şi adune comori în cer şi nu pe pământ”.

Informatoarea ,,Tatiana”

Primită de Col. Tudor Vladimirescu

 

Notă Informativă

Fila 188

,,Am folosit un procedeu cu mişcarea crucii pentru ca să-mi dea câteva date despre Ion, ca să iasă bine rugăciunile, să fie date exacte, să nu minţim pe Dumnezeu. (Eu, ,,Tatiana” am fost stareţă la  Mănăstirea Gurasada din Botoşani). A mărturisit că cu trei ani în urmă,  a primit veşti că Ion trăieşte în ţară. Vestea i-a adus-o cineva. I-am spus că prin viziuni, eu ştiu că fiul ei nu e slab. Era bucuroasă, de aceste rugăciuni profetice. Bătrâna Ana Gavrilă mi-a mărturisit că a venit o maşină luxoasă şi a fotografiat casa lor. Ea nu s-a dus la maşină, se poate ca în maşină să fi fost fiul ei.

Informatoarea ,,Tatiana”

Primită de col. Tudor Vladimirescu

 

Notă

Vol. 109, fila 32

,,…Dacă e mort fratele,   să-l scot de la vii şi să-l trec la morţi. Când va să rânduiască D-zeu, o să vă fac o vizită că mi-e tare dor. Acum vă visez cum stam şi făceam rugăciuni şi cum povesteam. Dumnezeu să ne ajute să ne mai vedem şi să vă cunosc familia. Eu vă pomenesc pe toţi în rugăciuni. Vă doresc bătrâneţe uşoară.  (Maica Tatiana)”

Lt. col. Faur

 

MAI Inspectoratul judeţean Braşov de securitate

29.04 1976

Notă informativă

Vol. 107, fila 166

140.01/6476/0020 Duminică 18 aprilie 1976, a fost la mănăstire Elena Lazea, sora fugarului Gavrilă Ion. În discuţii purtate la spovedanie şi cancelarie, sursa a încercat să afle, dacă fratele ei trăieşte sau e mort.  Elena a răspuns că nu ştie, că n-a primit nici o veste dacă este viu sau mort. De aceea ei îl pun pe pomelnic la morţi, pentru iertarea păcatelor lui. I s-a sugerat să o aducă şi pe bătrână la mănăstire. Elena a răspuns că mama ei e bolnavă. Sursa i-a promis că-i va face maslu acasă. Cu acest prilej o să transmit că ,,Ion Gavrilă” se poate întoarce acasă, că există o lege, care prescrie orice culpă după 20 de ani. În 30 aprilie informatorul ,,Timaru Gică” i-a transmis Elenei problema prescripţiei. Elena a dat un pomelnic, trecându-l pe Ion lavii.Vor merge preoţi instruiţi la Gura Văii.

Lt.col. Olariu

,,Exact peste 2 luni, în 29 iunie 1976, am fost arestat la Cluj, pe strada Sindicatelor. De atunci, de la acea dată, în dosarele securităţii nu se mai află nici o consemnare despre ce s-a întâmplat ulterior. Nu a găsit nici o referire la arestare, la împrejurările în care s-a făcut aceasta, la cele 6 luni petrecute la securitatea din Bucureşti pe calea Rahovei, nici cu privire la urmărirea şi chemarea mea lunară la securitatea din Sibiu, sau asupra cercetării mele, la Miercurea Sibiului” (Ion Gavrilă Ogoranu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here