Caria reprezintă un proces cronic, distructiv, infecţios ce afectează suprafaţa dentară. Suntem expuşi, în fiecare zi, riscului de a dezvolta leziuni carioase, gradul de respectare al igienei sau particularităţi ale organismului.

Etapele evoluţiei carioase

Demineralizarea.

  • Smaltul este alcătuit din prisme de hidroxiapatită, susceptibilă la atacul acid şi la cel bacterian. Prima manifestare în cazul unei leziuni casrioase este dată de apariţia petelor albe, cretoase, mate, pe oricare dintre suprafeţele dentare. Apariţia de leziuni la nivelul smalţului sunt mici depresiuni apărute în smalţ, decelabile la palparea cu sonda dar şi prin inspecţie vizuală.
  • Apariţia de leziuni la nivel dentinar/dentina este stratul de ţesut dentar regăsit sub smalţ, unde apar terminaţiile nervoase ale pulpei dentare, responsabile de sensibilitatea dentară. Odată ajuns în dentină, orice proces carios evoluează mai rapid, datorită mineralizării mai slabe a acestuia. Interesarea camerei pulpare durerile se acutizează iar prin îndepărtarea procesului carios se ajunge la nivelul camerei pulpare.
  • Tratamentul din această etapă îl reprezintă pulpectomia, adică îndepărtarea nervului din canalele radiculare şi camera pulpară.

Tipuri de sensibilitate dentară

  • Hiperestezia dentinară

Apare în cazul proceselor carioase profunde dar care nu ating camera pulpară. In acest stadiu, durerea apare la dulce, rece, niciodată spontan şi cedează la tratamentul cu antialgice. Prin îndepărtarea dentinei cariate, durerea dispare.

  • Pulpitele acute

In aceasta etapă camera pulpară este atinsă de către procesul carios. In stadii incipiente, durerile sunt provocate şi cedează la antialgice. In timp, pe măsură ce încărcarea bacteriană de la nivel pulpar creşte, odată cu crearea comunicării directe dintre mediul extern contaminat şi cel intern (reprezentat de camera pulpară), intensitatea durerilor creşte. Dacă au caracter pulsatil (senzaţia de durere ce nu este continuă, ci prezintă ritmicitate), cel mai probabil este vorba despre o acumulare de puroi la nivelul camerei şi canalelor radiculare.

  • Pulpitele cronice

Dacă durerea este ignorată de pacient, în cazul în care este suportabilă, aceasta poate să dispară. Totuşi, procesul infecţios nu remite, acesta putându-se acutiza în orice moment, cu simptomatologie dureroasă.

In primul stadiu, cel al demineralizării, terapia este una conservativă, de remineralizare prin soluţii de clorhexidină sau lacuri şi paste aplicate de către medicul stomatolog, în cabinet. Respectarea unei bune igiene, sistematice, ajută în lupta împotriva cariilor. In procesele carioase cu minus de substanţă, terapia este cea de îndepărtare a dentinei alterate şi de reconstituire a ţesuturilor dentare din materiale compozite, glass ionomere, amalgamuri sau prin tehnici protetice, în funcţie de caz. Prin prevenţie, control stomatologic efectuat regulat şi igienă minuţioasă, pacientul poate reduce la minim riscul de apariţie al cariilor. (Dr. Dan Gavrilă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here