•   Adrian Veştea: ,,Se derulează proiecte de moderizare a drumurilor şi reabilitarea infrastructurii medicale”

  

În perioada de după aderarea României la Uniunea Europeană, în judeţul Braşov s-au implementat sau sunt în derulare, în total, aproximativ 1000 proiecte finanţate din programele europene.   Prin toate programele europene derulate în judeţ, finanţate atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi prin Fondul Social European, sunt acum în implementare peste 560 cereri de finanţare a căror valoare totală eligibilă este de peste 1,13 miliarde euro. Dintre acestea, 208 proiecte sunt finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, prin care se investeşte în infrastructura de transport, în cea medicală şi educaţională, în infrastructura turistică, precum şi în revitalizarea a peste 160 de societăţi comerciale.

  • Conform statisticilor publice, judeţul nostru este unul dintre primele cinci din ţară în privinţa puterii economice a firmelor care activează aici. Această forţă economică trebuie susţinută de mediul public, de aceea administraţia judeţeană investeşte foarte mult în infrastructură. Consiliul Judeţean Braşov are în implementare proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere cu finanţare europeană care totalizează 300 de milioane de lei şi încă aproape 80 milioane lei în domeniul medical. Mai avem proiecte de 120 de milioane de lei finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, suplimentate cu investiţii de 80 de milioane de lei din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, ceea ce spune foarte multe despre implicarea noastră în dezvoltarea judeţului Braşov. Mai mult decât atât, noi, braşovenii, suntem singurii din ţară care construim primul aeroport în ultimii 40 de ani în România. De asemenea, trebuie să subliniez că zona Bartolomeu Nord a municipiului Braşov, aflată acum în plină dezvoltare edilitară, va găzdui şi viitorul Spital Clinic Regional de Urgenţă, cu 800 de paturi, amplasat pe un teren de 18 hectare, unde o cincime din suprafaţă ar urma să fie spaţii verzi. Toate investiţiile noastre sunt menite să sprijine atragerea de fonduri din partea mediului privat, care trebuie să fie tot mai aproape de cetăţeni şi să fie tot mai implicat în procesele de cercetare şi dezvoltare”, a declarat Adrian Veştea, preşedintele CJ Braşov.

300 milioane de lei, investiţii în modernizarea drumurilor din judeţ

 

Înacest moment, Consiliul Judeţean Braşov atrage fonduri nerambursabile în valoare de peste 75 milioane euro, prin 11 proiecte finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Patru din aceste proiecte, în valoare totală de peste 300 milioane lei asigură modernizarea drumurilor judeţene. care trec prin localităţile Hălchiu, Satu Nou, Dumbrăviţa şi Vlădeni, pe de o parte, dar şi prin Dacia, Viscri şi Buneşti, pe de altă parte. Nu numai aceste zone vor beneficia de conexiuni mai bune cu oraşele judeţului Braşov, ci şi întregul areal de la poalele masivelor montane Piatra Craiului şi Făgăraş va beneficia de un traseu rutier mai bun, fiind  realizată o conexiune optimă pe „Drumul de sub Munte”, între Șinca Veche, Recea, Sâmbăta de Sus şi Oraşul Victoria, ca o alternativă la circulaţia aglomerată de pe DN 1. Nu în ultimul rând judeţul Braşov este interesat de dezvoltarea legăturilor auto cu judeţul Covasna, conexând DN 12 şi DN 13 prin reabilitarea DJ 131.

77,5 milioane de lei investiţii în infrastructura medicală din judeţ

 

Pe de altă parte, CJ Braşov susţine reabilitarea infrastructurii medicale din judeţ, prin 7 proiecte REGIO 2014-2020 a căror valoare totală este de peste 77,5 milioane lei. Astfel, se lucrează la modernizarea şi eficientizarea energetică a unui corp de clădire şi la o construcţie de legătură între corpul nou şi cel vechi la Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”, gen de investiţii care sunt finanţate şi pentru Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru. Trebuie subliniate şi investiţiile importante în dotări cu echipamente şi aparatură medicală la Ambulatoriul Integrat şi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Lista acestor proiecte finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 de autorităţile publice locale de la nivelul judeţului Braşov este completată de activităţile pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitare ale Ambulatoriului Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populaţia judeţului, dar şi pentru îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la servicii medicale de urgenţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here