,,Vatră”, cuvînt de bază al limbii române, tinde să iasă din vocabularul activ al vorbitorilor de azi, iar şcolarii îl trec în rîndul cuvintelor ce necesită explicaţii, atunci cînd apare în vreun context sau altul. ,,Vatră” este unul din cele mai vechi cuvinte ale limbii noastre, căci face parte din substratul dacic, menţinut ca şi formă similară a limbii albaneze din limba strămoşilor traci, cu mult înainte de cucerirea romană. Prin ceea ce denumeşte: ,,loc pe care se face focul într-o casă ţărănească” sau ,,parte a cuptorului unde se face focul sau se coace pîinea”, cuvîntul indică un anumit stadiu din civilizaţie pastorală şi agricolă, precum şi o viaţă socială organizată în jurul familiei şi al comunităţilor rurale. Astfel că, prin extindere, ,,vatră” denumeşte şi se poate referi deopotrivă la locuinţă, cămin, casă părintească, localitate natală, loc de origine, de baştină. Ultimele sensuri au generat expresii precum ,,a lăsa la vatră”, semnificînd momentul cînd un ostaş a încheiat stagiul militar şi revine acasă, sau ,,vatra satului”, denumire pentru suprafaţa ce delimitează construcţiile (acareturile) unei aşezări, ceea ce în limbaj topografic ar forma intravilanul. Un sens şi mai restrictiv de ,,areal” deţine cuvîntul cînd denumeşte o porţiune de teren specific pentru anumite specii de vegetaţie: ,,vatra bujorului de munte”, ,,vatra narciselor”. Cu vechimea lui şlefuită prin ani, ,,vatră” deţine valenţe poetice mult mai expresive decît sinonimele lui moderne. Poetul George Coşbuc, evocînd în poezia ,,Mama” casa părintească notează: ,,Pe vatra veche ard/ Pocnind din vreme-n vreme/Trei vreascuri rupte dintr-un gard/ Şi flacăra lor geme…” Pentru Alexei Mateevici ,,vatră” reprezintă plaiul strămoşesc, unde se vorbeşte limba română pe care ,,o plîng şi o cîntă pe la vatra lor ţăranii”. În viziunea lui Tudor Arghezi, din poezia ,,Belşug”, ,,vatra” este locul de arat, prin care glia rodeşte: ,,El, singuratic duce către cer/ Brazda pornită-n ţară de la vatră…” Firesc mi se pare a apropia ,,vatră” de cuvîntul ,,patrie”, acel loc unde nu ne simţim niciodată străini. (Prof. Liviu IOANI)
