Rezistenţa pasivă din Ţara Făgăraşului, de la agricultor, la dascăl, preot şi profesor universitar

Motto:

,,Omul are prin har posibilitatea redobândirii virtuţiilor din care s-a desprins, are încă simţul miracolului, vestirea şi chemarea salvării din starea de fiară în cea de puritate, catharzis, care va îngădui pământului pace şi armonie” (Virgil Mateiaş)

Luptătorii din Munţii Făgăraşului au fost adevăraţi martiri. Doar prin credinţa în Dumnezeu au putut înfrunta  obstacolele grele care s-au pus de-a curmezişul în calea respectării principiilor creştine şi patriotice însuşite în familia şi şcoala făgărăşeană. Părintele Iustin Pârvu  ne ajută  să înţelegem martirajul acestor eroi făgărăşeni care au pus în mişcare întreaga Ţară a Făgăraşului şi deopotrivă pe opozanţii declaraţi ai unei vieţi normale dictată de destin. Au suferit mult, dar suferinţa i-a întărit şi le-a încremenit speranţa în suflete. ,,Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esenţa martirilor şi a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menţinut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esenţa ţăranului nostru, a omului nostru legat de viaţa frumoasă, de codru şi de morţii noştri. Numai aşa s-a format rezistenţa la comunism în anii 1947-1950. Sunt oameni din rezistenţă care au suferit mult mai mult decât cei din închisori. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au făcut adevărat martiraj! Ăsta este eroismul, este mult mai mult decât ce a fost în închisorile de la Gherla, Piteşti sau Aiud. Nu se vorbeşte despre asta, nu se prezintă în adâncime lucrurile” explica părintele Iustin Pârvu.

Făgărăşenii s-au împărţit în două

Ţara Făgăraşului se împărţise în două, cei care s-au comunizat voluntar şi cei care s-au ridicat împotriva regimului. Tineretul a fost primul care a spus ,,Nu”, iar hotărârea şi înverşunarea cu care s-a opus n-au mai lăsat loc de întoarcere. Tinerilor li s-au alăturat, pe rând,  oamenii simpli, ţărani, agricultori, oamenii şcoliţi, dascăli, ingineri, preoţi, şi astfel au reuşit să ducă această luptă lungă şi istovitoare. Frica, teroarea, tortura, încarcerearea în temniţe i-au făcut pe mulţi să cedeze în faţa tăvălugului nedrept, dar demnitatea a rămas neatinsă. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au salvat prin martirajul lor demnitatea românilor, aşa cum susţine cu tărie Octav Bjoza care a dus în spate o condamnare de 15 ani de temniţă grea. Comuniştii şi Securitatea au fost diabolici. Au inventat metode de represiune neînchipuite de mintea omului şi le-au aplicat pe români, pe cei mai buni dintre români. Profesorul universitar Ioan Halmaghi a şocat şi îngenunchiat  prin onestitatea şi demnitatea lui pe cel mai dur dintre călăii închisorilor comuniste, Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului Aiud. Ioan Halmaghi a refuzat reeducarea şi rămas printre ultimii eliberaţi de decretul din 1964 şi-a prezentat, la cererea călăului, o pledoarie. I-a fost oprită de  Crăciun.

Deţinuţi politici şi informatori

În satele făgărăşene tot la a doua casă a fost un deţinut politic, dar şi un informator care şi-a trădat vecinul, ruda sau consăteanul. După ani, se cunosc faptele lor şi de o parte şi de alta. Foştii deţinuţi politici spun că şi-au iertat călăii, dar n-au cum să uite calvarul îndurat care le-a mutilat destinul. Evenimentele din decembrie 1989 au pus capăt, oficial, acelui regim. Tot oficial, dar teoretic, regimul communist a fost condamnat, dar n-a fost un proces public, n-au fost vinovaţi, n-au fost pedepse. Astăzi, stau faţă în faţă călăii şi victimele lor, primii având un mare avantaj faţă de cei pe care i-au chinuit. Degeaba au încercat să strige şi să acuze foştii deţinuţi politici că vocile lor s-au pierdut în neant. Torţionarii au fost şi sunt acoperiţi de cei ce le-au urmat la cîrma ţării. Nu mai este un secret că exponenţii acelui regim şi-au pavat drumul cu temeinicie oferindu-l moştenire copiilor şi nepoţilor lor. Vasile Bucelea din Viştea de Sus, 10 ani de muncă silnică, a sperat în schimbarea din decembrie 1989, dar nu pentru el ci pentru copiii şi nepoţii lui. ,,Credeam că va fi altfel, dar nu pentru mine ci pentru urmaşii mei. N-a fost să fie! Sunt tot ei!” spunea resemnat fostul deţinut politic.

Miliţianul Mureşan, ajuns epitrop după Revoluţie

Un personaj care a terorizat Ţara Făgăraşului a fost plutonierul de miliţie Mureşan. Duce în spate zeci de arestări de oameni, dintre care unii ucişi, unii mutilaţi pe viaţă, alţii trimişi la munci grele la Canal sau la stuf sau în ,,Zarca” Aiudului şi la ,,Talpa Iadului” de la Securitatea Sibiu. Unii nu s-au mai întors niciodată, iar cei care au scăpat cu viaţă şi-au dus cu greu urmările suferinţelor. Acest Mureşan, după 1989, a picat în strana de epitrop la o biserică din Făgăraş, iar lumea îl priveşte şi-l respectă ca pe un om bun, milostiv şi credincios. Oare cum se luptă aceste două ipostaze în sufletul lui Mureşan? Dar în faţa judecăţii Celui pe care-L invocă din strana de epitrop? Fiecărui  luptător din Rezistenţa Anticomunistă din Ţara Făgăraşului, fie luptător cu arma în mână, fie sprijinitor, trebuie să-i fie închinată o pagină de memorii care să stea mărturie în faţa urmaşilor şi care să completeze istoria contemporană a românilor. Astăzi, mulţi dintre ei nu mai sunt printre noi, iar suferinţele lor vor rămâne, cu siguranţă, nedescoperite.

5  ani de chinuri la Codlea, Gherla şi Canal pentru Iacob Boer

Iacob Boier din Ohaba avea 29 de ani şi absolvise Academia Comercială. S-a împotrivit regimului communist şi a fost arestat în 1958 de Securitatea Braşov.  Odată cu el au mai fost arestaţi şi alţi consăteni ai lui, inginerul Virgil Mălin, Cornel Comaromi, medicul militar Ştefan Idomir. A fost judecat de Tribunalul Militar Cluj şi condamnat la 5 ani de închisoare prin sentinţa nr. 1960 şi 3072 din 1958. A fost deţinut la penitenciarele Codlea în perioada august 1958-martie 1959, apoi la Gherla şi în lagărele de muncă de la Canal. S-a eliberat în anul 1963.

Cornel Comaromi, turnat de Liviu Boieru, un consătean

Cornel Comaromi din Ohaba a urmat studii economice superioare şi lucra la Vinalcool Focşani. În anul 1955 Securitatea i-a cerut informaţii despre colegii săi de birou, dar Cornel Comaromi a refuzat, caz în care a fost bătut crunt.  Anterior fusese arestat pentru acelaşi motiv, că nu şi-a divulgat semenii. S-a mutat cu locul de muncă la Fabrica de panglici din Braşov de unde la 14 iulie 1958 a fost arestat pe motiv că  are legături cu luptătorii anticomunişti făgărăşeni, Marcel Cornea şi Victor Metea. A făcut parte din grupul anticommunist ,,Vultanul” din Părău care fusese organizat de învăţătorul Ion Pridon din Părău,  care a sfârşit în închisoare, în 1952. A fost judecat în lotul din care au făcut parte ing. Virgil Malin, Ion Dobrin, fraţii Ioan şi Gheorghe Popione, Ştefan Idomir, Iacob Boeru şi Nicolae Goilă.  Procesul a avut loc la 16 decembrie 1958 şi a fost judecat de Tribunalul Militar Cluj. A fost condamnat la 7 ani de închisoare prin sentinţa nr. 1960/1958 şi 3970/1959. A fost deţinut în închisorile Codlea, Gherla şi în lagărele de muncă de la Periprava, C.A. Rosetti, Strâmba şi Salcia.  S-a eliberat din închisoare în 1963. Informatorul care l-a trimis în mâinile Securităţii a fost Liviu Boieru, un consătean.

Medicul Ştefan Idomir torturat prin folosirea drogurilor

Ştefan Idomir din Ohaba era absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. I-a sprijinit pe luptătorii anticomunişti Marcel Cornea şi Victor Metea, iar sprijinul dat i-a adus arestarea în octombrie 1958. La acea dată profesa ca medic la aeroportul militar din Siliştea-Gumeşti. A fost anchetat la Securitatea Braşov. ,,A fost anchetat şi de lt. maj. Aleonte Nicolae  prin folosirea unor metode ce includeau introducerea unor droguri în mâncare (scopolamină), precum şi tortura fizică şi psihică” a relatat Octav Bjoza, preşedintele FDPR. A fost judecat de Tribunalul Militar Cluj la 16 decembrie 1958, iar prin sentinţa 1960/1958 a fost condamnat la 4 ani de închisoare. A fost încarcerat în închisorile Codlea, Gherla şi în lagărele de muncă de la Grindu, Salcia, Stoieneşti, Vadu Oii. Toată familia lui  a suferit pentru că i-a sprijinit pe luptători, mai ales părinţii lui, Gheorghe Idomir şi Maria Idomir.

,,Iancu Morar ar fi fost  şeful Grupului din Munţii Făgăraş”

Medicul Iancu Morar a fost condamnat pentru activitatea anticomunistă şi încarcerat. Ion Gavrilă Ogoranu spunea despre medicul Iancu Morar, legionar, că ar fi fost cu siguranţă şeful Grupului de rezistenţă din  Făgăraş dacă ar fi scăpat de arestare.

Familia Goilă, condamnată

Nicolae Goilă din Şinca Veche era agricultor. A fost arestat de Securitatea din Braşov la 15 august 1958 pentru acuzaţia de favorizare a infractorului. A fost judecat în lotul consătenilor lui de Tribunalul Militar Braşov şi condamnat la 10 ani de închisoare. A trecut prin penitenciarele Braşov, Codlea şi Gherla. Şi învăţătoarea Ecaterina Goilă a fost condamnată pentru sprijinul dat luptătorilor.

Farmacistul Iacob Cornea moare după ce fiul lui a fost executat  prin împuşcare

Teroarea cea mai mare a fost instalată însă în familia farmacistului Iacob Cornea după ce fiul lui, Marcel Cornea, student la Cluj, intră în Rezistenţa armată. Marcel organizează şi se implică în Grupul ,,Vultanul” de la Părău şi în grupul format de Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş. Cade ucis în luptă directă cu Securitatea în casa învăţătorului Ioan Pridon din Părău, în noiembrie 1950. Rănit grav este supus torturii în anchete. Este judecat şi condamnat la moarte prin executare. Iacob Cornea este anchetat, torturat, dar după moartea fiului său nu supravieţuieşte.

Aurel Strâmbu, cu lanţuri la picioare

Aurel Strâmbu din Şinca Veche era agricultor. N-a privit nepăsător cum comuniştii îi iau toată averea şi s-a implicat în lupta anticomunistă, mai ales că era rudă cu Victor Metea din Ileni. Reacţiunea lui i-a atras arestarea la 24 iunie 1958 la Securitatea Braşov unde a fost supus la tortură. A fost judecat de Tribunalul Militar Cluj care prin sentinţa nr. 1214/1958 l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost deţinut în închisorile din Braşov, Codlea, Gherla. A fost eliberat la 1 august 1964. ,,În dimineaţa de 12 august 1958 abia trecuseră câteva clipe după ora 5.00 când liniştea de cavou a etajului I a celularului destinat deţinuţilor politic  a fost perturbată de un zgomot lugubru care creştea în intensitate pe ce se apropia de uşa celulei în care mă aflam. Apoi zgomotul se stinsese încet. Văzându-mă nedumerit Constantin Comşa din Cincu mi-a şoptit: ,,Îl scoate pe Aurel Strâmbu la program ş-are la chicioare lanţ de închedecat carul”. Zgomotul sinistru al lanţului târât pe mozaicul pardoselii, auzit de mine pentru prima oară, m-a marcat. Când îl scoteau la plimbarea de 10-15 minute, mă repezeam la fereastră, iar dincolo de ea căutam crăpătura prin care vedeam curtea interioară. Aurel Strâmbu era drept ca un brad. Avea privirea senină şi hotărâtă. Chipul părea a fi cioplit în stejar şi stâncă românească. Îşi purta lanţul greu de la picioare cu demnitate şi mândrie. Peste câteva zile aveam să să ajung în aceeaşi celulă cu el. Văzându-i rănile de la picioare, l-am întrebat: ,,Domnule Aurel, nu vă dor rănile, nu se infectează?” M-a privit îndelung, după care mi-a răspuns: ,,M-or hi durând, dar n-am timp eu de-astea şi de infecţii am scăpat că le-am tratat cu chişat”. Avea 34 de ani, iar eu 20 de ani. Am aflat mai târziu că a fost dus la Gherla. Mi-a fost dat şi mie să port lanţuri la picioare. Adesea Aurel îmi apărea ca aievea în faţă, spunându-mi: ,,Poartă-le cum le purtam şi eu, altfel dai satisfacţie ticăloşilor” a relatat Octav Bjoza în timpul excursiilor tematice organizate de AFDPR la închisorile comuniste.  Au mai fost condamnaţi Ion Strâmbu, Nicolae Strîmbu şi Maria Strâmbu, elevă fiind.

Preotul Gheorghe Opriş a trecut prin reeducările lui Ţurcanu şi Popa Ţanu

Opriş Gheorghe a fost protopop ortodox în zona Rupea şi a fost iubit de localnici. Îşi avea originile în satul Dridif unde se născuse la 14 februarie 1927. A fost un bun elev al Liceului ,,Radu Negru” dar primise şi o educaţie religioasă şi în familia sa. A făcut parte din Frăţiile de Cruce de la acest liceu. S-a înscris la  Institutul Teologic  din Sibiu pentru a deveni preot. Dar cursurile i-au fost întrerupte, la fel ca la majoritatea tinerilor, în iunie 1948, în plină sesiune de examene a anului I, cînd a  fost arestat de organele de Securitate la ieşirea din Capela institutului. În februarie 1949 a fost judecat  şi condamnat la 3 ani de închisoare corecţională şi încarcerat la penitenciarul Jilava. De aici, este mutat la închisoarea Piteşti unde a suportat regimul reeducărilor comuniste. La Piteşti a fost supus timp de şapte luni la acţiunile de demascare şi reeducare coordonate de renumitul securist Eugen Ţurcanu, şi el student. De la Piteşti a fost mutat la închisoarea Gherla unde a fost persecutat şi supus acţiunilor de reeducare coordonate de un alt comunist renumit prin duritatea lui, Popa Ţanu. După expirarea   celor trei ani de detenţie comunistă, în septembrie 1952 a fost din nou condamnat  la un an  de închisoare pe care l-a executat în  lagărul de muncă de la Bicaz. A fost  eliberat abia în februarie 1953. Ieşit din închisori şi lagăre a încercat să-şi continue studiile, susţinut de mitropolitul Nicoale Bălan. A absolvit Institutul Teologic în iunie 1955.  S-a căsătorit cu Maria Dan  din satul Mîndra. A fost hirotonit preot  la 6 august 1956 şi repartizat în parohia Merghindeal din Protopopiatul Agnita. Aici a slujit timp de 12 ani. În 1967 a fost numit preot  la Rupea, iar în 1975 a fost  înaintat  protopop în zona Rupea. A slujit şi în Protopopiatul Rupea timp de 18 ani, după care s-a retras din motive de sănătate.   La 14 martie 2005, părintele Gheorghe Opriş s-a stins din viaţă şi a fost înmormîntat în cimitirul de la Rupea.

(Extras din ed. III, Vol III, din seria Brazii s efrâng, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia BAKI)