Cronica vorbirii: Europocentrism cu prof. Liviu IOANI

Europocentrismul este un termen din domeniul politologiei şi al relaţiilor internaţionale prin care o zonă din globul terestru, în cazul nostru Europa, este privită ca un centru iradiant al civilizaţiei mondiale. Deşi concentrează atenţia spre un teritoriu limitat, conceptul trimite spre universalitate, atît pentru fenomenul extinderii, cît şi pentru ideea de punct magnetic. Îl înţelegem mai bine raportîndu-l la teoriile despre univers, unde astronomul şi geograful grec din antichitate Ptolemeu a expus sistemul lumii bazat pe doctrina geocentrică, în care Pămîntul era considerat centrul univcersului, teorie acceptată ca valabilă pînă la Copernic, vestit astronom polonez (1473-1543), care a fundmentat ştiinţific concepţia heliocentrică- Soarele se află în centrul universului- teorie adoptată unanim abia în sec. 17. A vedea Europa ca un centru la care se raportează spaţii continentale mult mai mari, ce se află spre cele patru zări, are cîteva temeiuri istorice şi culturale. Aici  au înflorit marile civilizaţii ale lumii, al căror patrimoniu s-a perpetuat pînă în zilele noastre şi s-au răspîndit şi în alte culturi. Europa a împărtăşit astfel din valorile ei, făcîndu-se cunoscută şi apreciată, nu s-a izolat aşteptînd a fi descoperită. Din zestrea spirituală a omenirii, cele trei mari religii monoteiste s-au întemeiat şi s-au cristalizat în Europa: iudaismul, creştinismul, islamismul. Cînd numim continentul nostru ,,Bătrîna Europă” ne reprezentăm un teritoriu matrice, un arhetip, cu alte semnificaţii decît Lumea Nouă din continentul american sau îndepărtatele teritorii asiatice, africane, australiene văzute ca spaţii exotice. Istoria Europei este asumată de generaţiile descendente în spirit critic, evitînd apologia şi recunoscînd erorile, derapajele, tocmai spre a evita asemenea cataclisme în viitor. Vorbim aici despre  fanatismele religioase, dogmatismele: cruciadele, inchiziţia, conflictele interetnice şi extremismele politice xenofobe, generatoare ale holocaustului şi ale represiunilor pe temeiuri ideologice. Unele ca acestea au făcut ca în prima jumătate a sec. XX, Europa şi lumea să fie zguduite de două mari războaie mondiale. Asemenea conflagraţii l-au determinat pe un scriitor ca Ilya Ehrenburg să constate că deseori ignorăm învăţămintele istoriei, deoarece prea des se repetă aceleaşi greşeli. Dar şansele rămîn şi una dintre ele este Uniunea Europeană, o construcţie politică proiectată pentru prima oară să asigure unitatea în diversitate a continentului, pe baza unor principii menite să promoveze universalitatea, cooperarea ducătoare la o pace eternă. Coeziunea la nivelul unui continent, de altfel mic, în comparaţie cu mari puteri economice, politice şi militare  din afara lui, e acum unica soluţie ca Europa să-şi menţină individualitatea în consonanţă cu valorile pe care ea însăşi le deţine. Europocentrismul trebuie să fie nu numai o idee, ci un program de acţiune constructivă pentru fiecare din locuitorii ei. (Prof. Liviu IOANI)