Pe strada IC Drăguşanu din Făgăraş, la nr. 17,  este forfotă mare în jurul prînzului. Zeci de persoane vin la Cantina de Ajutor Social să-şi ridice porţia de mîncare. Sînt făgărăşeni fără venituri, persoane cu dizabilităţi, pensionari cu pensii foarte mici, copii şi adulţi. În această lună vor primi hrană zilnic 113 nevoiaşi, printre ei aflîndu-se şi oamenii străzii care sînt cazaţi în adăpostul amenajat de primărie. Raţia zilnică oferită de cantina săracilor este de  12 lei/zi/persoană.

Persoanele fără adăpost pe lista beneficiarilor

Pe lîngă abonaţii obişnuiţi ai cantinei, mai primesc hrană caldă 11 persoane fără adăpost. Este vorba despre trei femei şi opt bărbaţi care în sezonul rece, respectiv  perioada 1 noiembrie 2018 – 31 martie 2019,  vor beneficia de o masă caldă de la această cantină. Alimentele se distribuie zilnic în intervalul orar 12.00 – 13.30, iar  beneficiarii aşteaptă cu nerăbdare ca bucătăresele să le deschidă uşa să primească hrana. În fiecare vineri, abonaţii primesc şi  hrană rece pentru zilele de sîmbătă şi duminică. Este vorba dspre pîine conserve de carne, de peşte, salam şi lapte. ,,Mîncarea este foarte bună şi mă bucur că beneficiez de acest ajutor” a spus Gheorghe Oancea de 63 de ani, om al străzii.

 

Cei mai mulţi abonaţi sînt din Combinat

Majoritatea beneficiarilor sînt din cartierul Combinat, mulţi dintre ei vin cu bicicletele să-şi  ridice porţia de  hrană. Săracii urbei care mănîncă de la cantina socială se declară mulţumiţi de hrana primită.

  •  ,,Beneficiez de acest ajutor de 19 ani de cînd am fost încadrată persoană cu handicap gradul II. De luni pînă vineri vin şi îmi ridic porţia de mîncare de la cantică. Cînd m-am simţit rău a venit tata şi a luat mîncarea. Fără acest ajutor de hrană nu mă puteam descurca pentru că pensia este foarte mică, doar 375 lei, iar consumurile sînt mari. Am noroc că locuiesc împreună cu tata şi el are o pensie mai mare. Ciorba de cartofi îmi place cel mai mult, dar şi macaroanele cu brînză. Bucătăresele sînt drăguţe şi pregătesc o mîncare delicioasă” a spus Mariana Iogi de  50 de ani de pe strada Salcîmilor.
  •   ,,Nici nu mai ţin minte de cînd beneficiez de acest ajutor. Eu şi sora mea sîntem persoane cu handicap şi venim la cantină de mulţi ani. Venitul lunar al nostru este de 732 lei şi nu ne ajung. De luni pînă vineri vin cu bicicleta din Cartierul Combinat. Fără acest ajutor nu ştiu cum ne descurcam. Porţiile sînt mari şi mîncăm şi seara” a spus Costel Războşan, de pe strada Ciocanului.
  •   ,,De peste 15 ani primesc mîncare de la cantina de ajutor social şi pot să le mulţumesc bucătăreselor pentru că au răbdare cu noi. Fără acest ajutor nu ştiu cum mă descurcam pentru că am o pensie cu handicap de 375 lei pe lună. Abia aştept să ajung acasă să mănînc. Astăzi ne-au pregătit ciorbă de zarzavat cu orez şi ciulama de ciuperci cu mămăliguţă” a spus Ovidiu Vasile Bărbulescu de 47 de ani.
  •  ,,Din 1995 primesc hrană de la cantină pentru că sînt pe lista beneficiarilor permanenţi. De regulă ridic 11 porţii de mîncare pentru 11 persoane. Sîntem vecini şi ne ajutăm cum putem. În fiecare zi,  vin cu căruciorul din Cartierul Combinat. De regulă plec de acasă în jurul orei 10.30 – 11.00 şi ajung la cantină după ora 12.00 cînd se împarte mîncarea. Ciorba de fasole este foarte bună şi  conservele de fasole îmi plac.  Nu ne putem plînge pentru că mîncarea este foarte bună şi zilnic fac alt fel de mîncare” a spus Gheorghe Gheorghe de 46 ani de pe strada Oxigenului.
  •   ,,Din 17 iulie 1978  sînt înscrisă la cantna săracilor şi am  prins toate sediile pe care le-a avut.   Aici sîntem ca într-o familie.  Nu ştiu cum mă descurcam fără acest ajutor pentru că venitul lunar este de 375 lei. Zilnic vin la cantină cu recipientele şi îmi ridic hrana, care este foarte bună.  Dintr-o porţie mănînc la prînz şi seara” a spus Alexandrina Milica de 75 de ani.

 

Meniul  pentru perioada 11 – 15 februarie 2019

Luni: ciorbă de fasole verde, piure de cartofi cu cîrnăciori, un pateu

Marţi: ciorbă de zarzavat,  musaca de cartofi, conservă de peşte

Miercuri: ciorbă ardelenească, iahnie de fasole cu ciolan, margarină

Joi: ciorbă bănăţeană, mămăligă cu carne, conservă de fasole

Vineri: supă de pui cu tăiţei, pilaf cu ciuperci, salam, lapte, conservă de carne

Multe donaţii

Aprovizionarea cantinei se face prin contractele încheiate de Direcţia de Asistenţă Socială. ,,Pe lîngă produsele distribuite de firme mai primim donaţii de la persoane fizice din oraş, ulei, pulpe de pui, orez, paste.  În data de 6 februarie a.c., o persoană a adus  pulpe, ulei, orez, paste făinoase şi a doua zi am schimbat meniul să pregătim respectiva mîncare” au spus bucătăresele.

 

Cine poate beneficia de acest ajutor

Ajutorul de hrană se acordă conform Legii 208 din 17 decembrie 1997 şi pot beneficia  următoarele categorii de persoane:

  •  copii pînă la 18 ani (elevi), dacă  familia   nu are venituri
  •  tineri cu vîrstă cuprinsă de la 18  la 25 ani  (elevi sau studenţi) proveniţi din familii fără venituri
  •  persoanele cu ajutor social
  •  pensionarii cu pensii mici
  •  persoanele fără venit care au îndeplinit vîrsta de pensionare
  •  invalizii şi persoanele  cu handicap

 

Cantina funcţionează de 48 de ani

Cantina de ajutor social funcţionează din anul 1971 în municipiu, dar în mai multe locaţii. În primii ani cantina avea doar 70 de abonaţi, dar cu timpul numărul lor a crescut. Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în  perioada 2004 – 2005, peste 200 de persoane. La cantina de Ajutor Social apelează  şi persoane care plătesc pentru a beneficia de mîncare caldă. (Carla TATU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here