•   Execuţia partizanilor făgărăşeni la Jilava, în seara de 20 noiembrie 1957, la ora 20.30
  •   Lagărele şi închisorile comuniste din România
  •   Cum erau torturaţi luptătorii anticomunişti şi sprijinitorii lor
  •   Documente din arhivele CNSAS

Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi şi greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democratiei populare”. Începînd cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic.  Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare  şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 au murit.  Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detenţie din perioada comunistă ar putea fi clasificate în mai multe categorii. Un deţinut politic a trecut  prin cel puţin două dintre ele.


Tipuri de închisori


   Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula.

  •   Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale : Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti.
  •   Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei.
  •   Închisori de triaj şi tranzit : Jilava, Văcăreşti.
  •  Închisori de anchetă : Rahova, Malmaison, Uranus.
  •   Închisori pentru femei : Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni. U Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj.
  •  Penitenciarele Spital : Târgu Ocna şi Văcăreşti.

 

Metode de tortură
 

 Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacară, lovituri cu un creion mai mare în testicole; bătăi cu saci de nisip. În lagărul de la Valea Neagră Peninsula, de exemplu, era aplicată ,,broasca“ prin care deţinuţii după ce se întorceau de la lucru, erau obligaţi să ţopăie în pozitia ,,pe vine“, cu mâinile pe şolduri, fiecare ţinând în spate un alt deţinut. În lagărul de la Valea Neagră condamnaţii erau obligaţi să stea înghesuiţi câte doi, o noapte întreagă într-o cutie fără acoperiş, etc.  O altă metodă folosită împotriva deţinuţilor a fost munca forţată. Condiţiile de muncă din lagărele şi coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinuţii erau puşi să muncească până la epuizare, în condiţiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neîndeplinirea normei zilnice atrăgea pedepsirea ,,leneşului“ prin bătaie la şezutul gol, atârnarea lui cu capul în jos sau aruncarea lui la carceră. La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.).

 

Documente din arhivele CNSAS

 

Grupul Gavrilă sau ,,banda Gavrilă” aşa cum erau numiţi luptătorii din Munţii Făgăraşului  de către Securitate, are în arhivele CNSAS 770 dosare cu mii de foi. Vom publica o parte dintre ele în paralel cu mărturiile celor persecutaţi şi chinuiţi de Securitate în serialul ,,Rezistenţa Anticomunistă” din Monitorul de Făgăraş. .  

 

Trei loturi de luptători făgărăşeni condamnaţi la 8 august 1957

  

M.A.I. Regiunea Stalin nr. 8/55-296
 08. 08. 1957
CATRE M. A.I., DIRECŢIA VIII
Urmare a raportului nostru nr. 8/63.823 din 14 Decembrie 1956, privind banda teroristă din m-ţii Făgăraşului, precum şi complicii acestei bande arestaţi până în prezent, raportam: cercetările în această problemă fiind definitivate, pentru trimiterea în judecată a elementelor arestate în această cauză, s-a format un nr. de 4 loturi.

Lotul nr. 1:
1. Chiujdea Ioan
2. Haşu Laurean
3. Novac Ioan
4. Metea Victor
5. Ilioi Ioan
6. Haşu Gheorghe
7. Pop Ioan zis Jean
8. Borzea Olimpiu
9. Grovu Ioan
10. Burlacu Niculae
11. Stanciu Viorel Aurel
12. Bucelea Ioan
13. Bucelea Vasile
14. Borzea Gheorghe
15. Cristian Ioan
16. Şandru Victor
17. Dâmboi Victor

Lotul nr. 2 :
1. Munteanu Vasile
2. Munteanu Octavian
3. Mihai Ieronim
4. Bârsan Ioan
5. Albu Ieronim
6. Burdaruş Gheorghe
7. Ramba Gheorghe
8. Drugă Gheorghe
9. Comanici Octavian
10. Popaiov  Octavian
11. Trandafir Niculae
12. Banciu Aurel
13. Câlţea Moise
14. Begrea Simion
15. Geamănu Victor
16. Dascălu Cornel

Lotul nr. 3 compus din:
1. Muţiu Ioan
2. Ostăcioaia Gheorghe
3. Vulcu Constantin
4. Vulcu Ioan
5. Oancea Virgil

Lotul nr. 4 compus din:
1. Cotoros Timoftei
2. Gavrilă Nicolae
3. Leancu Ioan
4. Deişoreanu Aurel
5. Câcit Ioan
6. Clem Aron
7. Cârstea Petru
8. Toader Ioan
9. Metea Gheorghe
10. Fogoroş  Liviu
11. Niţu Gheorghe
12. Andrei Ioan
13. Logrea Gheorghe

Lotul nr. 1 şi 2 a fost judecat şi condamnat de Tribunalul Militar al regiunii a III militare Cluj, iar sentinţele de condamnare au fost trimise dumneavoastră cu raportul nr. 83.235 din August 1957. Pentru lotul nr. 3 s-a fixat termen de judecată în ziua de 10 august, iar pentru lotul nr. 4, ziua de 12 august 1957. Din această problemă, au rămas netrimişi în justiţie învinuiţii: Budac Remus şi Mihai Aurel. Cercetările cu aceştia doi deşi sunt definitivate, trimiterea lor în judecată urmează a mai fi amânată, întrucât prin trimiterea acestora în justiţie s-ar putea ajunge la desconspirarea unor combinaţii informativ operative ce au fost luate în vederea depistarii banditului Gavrilă.

.Şeful Regiunii Stalin Col. Crăciun Gheorghe
Şeful serviciului anchete Mr. Alexandrescu Stelian

 

Tinerii luptători caracterizaţi de Petru Novac, tatăl lui Nelu   

Petru Novac era căutat de Securitate după ce fiul lui, Nelu, era urmărit. Nelu Novac scăpase de arestarea din iunie 1948 şi s-a ascuns la Mărgineni, la rude, cam un an,  după care a urcat în munţi. De teama arestării, Petru Novac s-a alăturat grupului din Munţi şi a rămas cu tinerii fugari un an. A fost prins, arestat, condamnat pe viaţă  şi încarcerat. Una dintre declaraţiile lui Petru Novac dată  în timp ce era închis în închisoarea de la Baia Sprie unde muncea în mină în condiţii extreme de grele şi de foame cruntă.

 

M.S.S. Regiunea Stalin07. 1953
CATRE M.S.S. BUCUREŞTI
(Vol. 20, fila 440)
Strict secret
Declaratiile lui Novac Petru, tatăl lui Nelu Novac, la închisoarea de la Baia Sprie. Caracterizarea bandiţilor:

  •   Gavrila Ioan este un om inteligent, milos, nu minte, foarte credincios, se ruga foarte mult, era legionar convins, nu era pentru acţiuni criminale, s-a certat cu Haşu Andrei, de ce să iei de la om ceea ce nu-i poţi da, adică viaţa, evita situaţiile periculoase pentru ei. Sfătuia pe ceilalţi să se ferească, să nu facă vitejii. Spunea: să ne considerăm mai slabi decât adversarii noştri, ca atunci ştim să ne păzim. Din cauza acestei atitudini era considerat de Haşu Andrei şi Chiujdea Ion, ca fricos. Tinea foarte mult la mama lui şi la surorile lui. Sfătuia pe ceilalţi să se poarte ordonat, să nu facă greutăţi la oameni, ca să nu spună oamenii că ar fi nişte derbedei. Din cauza comportării, era simpatizat şi iubit de Novac Gelu, Metea, Şovăiala şi Ilioi. Sfătuia să citeasca orice găsesc. Nu era egoist. Ajuta pe fiecare cu ce avea el. Credea că prin 1955, se va rezolva situaţia lor prin înţelegerea dintre marile puteri.
  •   Chiujdea Ion şi Haşu Andrei, credeau că va izbucni războiul. Chiujdea Ion se întelegea bine cu Gavrila Ioan. Chiujdea Ion ţinea mult la nepotul lui, Andrei Beleaua, ce locuieşte pe curtea părintească. Nu discutau despre gazdele lor.
  •  Hasu Gheorghe era foarte religios, ţinea foarte mult la soţie şi la copii. Îi placea vânătoarea, era sănătos şi rezistent.
  •  Hasu Laurean, fire liniştită, foarte credincios, nu vorbea aproape deloc. Când era ceva de lucru făcea singur, fără să i se spună.
  •  Gelu Novac, inteligent, fire liniştită, sănătos, robust, nu vorbea mult.
  •  Metea Victor, fire nervoasă, nu era bolnav, şi compătimea părinţii.
  •  Ilioi Ion, fire foarte religioasă, şi compătimea părinţii, nu vorbea mult.
  •  Şovăială Gheorghe, fire deschisă, vesel întotdeauna, inteligent, nu supăra pe nici unul, sănătos, robust.
  •   Sofonea Remus, liniştit, inteligent, nu discuta, supărat că tătăl lui fusese arestat. Semnat Petru Novac.

Cum au fost executaţi prin împuşcare cinci făgărăşeni

 

Proces verbal de execuţie 

(Vol. 10, fila 462)
Astăzi 20 noiembrie 1957, noi, Cpt. de justitie  Cojocaru Gheorghe, procuror militar din Procuratura Militara Bucureşti, însoţit fiind de tov. Georgescu Dumitru, secretar la Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară în baza delegaţiei nr. 0446/ 20 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară în executare sentinţei 1369 din 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, rămasă definitivă potrivit deciziei nr. 498 din 12 septembrie 1957 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar prin care s-a respins recursul declarat de condamnaţi în contra sentinţei sus menţionate şi executorie, potrivit adresei nr. 15779/ 1 noiembrie 1957 şi a Prezidiului Marii Adunari Nationale catre Ministerul Justitiei, Direcţia Tribunalelor Militare, ne-am transportat la Penitenciarul Jilava în vederea executării pedepsei cu moartea a condamnatilor:
1. Chiujdea G. Ioan, născut la 14 martie 1921 în comuna Berivoii Mici, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Gheorghe şi Maria, necăsătorit, fără ocupaţie, cu ultimul domiciul în comuna natală
2. Haşu A. Laurean, zis Laur, (n.r. Leu) nascut la 23 octombrie 1921 în comuna Breaza, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Alexandru şi Maria, necăsătorit, fără ocupaţie, cu ultimul domiciliu în comuna natală
3. Novac P. Ioan, zis Nelu, născut la 23 februarie 1930 în comuna Berivoii Mici, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Petru şi Eugenia, necăsătorit, fără ocupaţie, cu ultimul domiciliu în comuna natală
4. Haşu A. Gheorghe, zis Rucăreanu, născut la 29 aprilie 1921 în comuna Pojorta,
satul Lisa, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Andrei şi Zenovia, căsătorit, are doi copii, fără ocupaţie, cu ultimul domiciliu în comuna natală şi
5. Pop I. Ioan, zis Jean, născut la 21 ianuarie 1908, în comuna Indiana – Harbor, Ohio, SUA, fiul lui Ioan şi Varvara, căsătorit, are doi copii, cu ultimul domiciliu în comuna Lisa, nr 29, raion Făgăraş, regiunea Stalin
Ne-am transportat în comuna Jilava, unde se află Penitenciarul Jilava şi unde condamnaţii de mai sus sunt detinuţi şi unde a fost ales locul de executare al pedepselor date prin sentinta nr. 1369/ 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, rămasă definitiva şi executorie astazi 20 noiembrie 1957, orele 20, am sosit la penitenciarul Jilava, unde am găsit prezenţi pe Mr. Stanciu Dumitru, delegat din partea Administratiei de Stat, doctor Enescu Mihai, medicul Penitenciarului Jilava şi pe tov. Lt. Col. Ghiorghiu Mihai, comandantul Penitenciarului Jilava. La ora 20:30 fiind fixată execuţia, înainte de această oră fixată însoţiţi fiind de secretarul Georgescu Dumitru şi de comandantul Penitenciarului Jilava Lt.Col. Ghiorghiu Mihai am mers la celulele unde se aflau condamnatii Chiujdea G. Ioan, Haşu A. Laurean, Novac P. Ioan, Haşu A. Gheorghe şi Pop I. Ioan şi i-am încunoştinţat că a sosit timpul executării pedepsei pentru faptele săvârşite şi au fost întrebati dacă mai au ceva de mărturisit sau vreo dorinţă, la care condamnaţii au declarat ca nu mai au nimic de spus. La ora 20:30, după ce s-a primit raportul comandantului grupei de executie, Cpt. Sălceanu Gheorghe s-a dispus să se citească oamenilor din grupa de executie de către secretar dispozitivul sentinţei de condamnare şi expunerea faptelor săvârsite de condamnaţi.
După această s-a ordonat aducerea condamnaţilor care au fost aduşi sub excortă, care a însoţit pe condamnaţi până la stâlpii de execuţie, însoţit de comandantul penitenciarului. Condamnaţii au fost legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie cu spatele către grupa de execuţie.
După îndeplinirea celor de mai sus, am ordonat comandantului grupei executarea, care s-a efectuat prin împuşcare pe rând.
Medicul Penitenciarului Jilava a constatat moartea condamnaţilor de mai sus. După 1 oră de la execuţie şi de la constatarea morţii de către medicul penitenciarului, cadavrele celor executaţi s-a dat în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a proceda la înhumarea lor. Drept care s-a încheiat procesul verbal în 5 exemplare, unul ramânând la închisoarea Jilava, pentru a proceda la declararea morţii condamnatilor, pentru cauze legale, la ofiţerul stării civile, ale comunei Jilava.
Procuror militar Cpt. de justitie Cojocaru Gheorghe
Secretar Georgescu Dumitru
Medic dr. Enescu Mihai
Delegatul administratiei de stat Mr. Stanciu Dumitru
Comandantul Penitenciarului Lt. Col. Gheorghiu Mihai
Comandantul grupei de executie Salceanu Gheorghe 

(Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here