Sensurile celor doi termeni se intersectează, dar nu se suprapun. Ambele cuvinte sînt neologisme. ,,Practică”, preluat din limba germană, denumeşte o activitate organizată, destinată să asigure condiţiile existenţei şi dezvoltării societăţii. Ideea de organizare implică experienţă şi aplicarea cunoştinţelor teoretice. Un bun practician este persoana care cunoaşte mai ales latura practică, aplicativă a unei meserii. Apropiat ca sens, termenul ,,pragmatic”, provenit din limba franceză, semnifică o caracteriristică bazată pe studierea faptelor din realitate cu scopuri utilitariste. Convergenţa spre util a generat cu un secol în urmă curentul filozofic numit ,,pragmatism”, afirmat din plin în secolul al XX-lea, în vogă şi în prezent. ,,Pragmatismul” apreciază noţiunile, ideile, teoriile şi gîndirea umană exclusiv din punctul de vedere al eficacităţii practice. Criteriul eficienţei devine prioritar şi în evaluarea acţiunilor umane. Întemeietorul curentului filozofic ,,pragmatism” este considerat Cherles Sanders Peirce (1839-1914), care a demonstrat că ,,adevărul” pe care îl cîntă orice filozofie este acea descriere a realităţii menită să ne ajute cel mai mult. Un reprezentant de seamă al ,,pragmatismului” a fost John Dewey (1859-1952) ale cărui lucrări precum ,,Experienţa şi natura”, ,,Căutarea certitudinii” au stat la baza concepţiilor despre educaţie şi politică din vremea noastră. După opinia lui Dewey, omul este parte a sistemului natural, aflat în continuă transformare. Schimbarea mediului nu apare întotdeauna într-o formă previzibilă, de aceea acţiunile omului nu sînt scutite de riscuri. În faţa acestei nesiguranţe adoptăm, în esenţă două strategii: fie cerem ajutorul unor fiinţe supraumane, al forţelor ascunse, fie căutăm să înţelegem lumea şi să dobîndim controlul asupra mediului. Prima strategie încearcă să obţinem graţia zeilor şi e specifică ritualurilor magice, religioase, a doua exclude o asemenea protecţie ipotetică, în scimb vizează găsirea modalităţilor de a cunoaşte cum funcţionează mediul natural, social, ca apoi să-l ameliorăm în beneficiul nostru. O filozofie de succes trebuie să-şi propună să facă lumea mai inteligibilă, să facă existenţa omului ,,mai luminoasă”, nu ,,mai opacă”. O teorie filozofică se cuvine evaluată prin capacitatea de a deveni pragmatică. ,,Pragmatism”, înseamnă capacitatea de a răspunde problemelor vieţii, de a găsi soluţii pentru ca oamenii să trăiască mai confortabil şi să-şi afirme puterea gîndirii. (Prof. Liviu IOANI)
