De bună seamă că se resimte fenomenul de încălzire globală a Terrei, dar şi că pe arenele sportive disputele devin din ce în ce mai înflăcărate, încât spre a nu sucomba competitorii, regulamentele admit scurte întreruperi pentru prevenirea deshidratării. O noutate aparentă, întrucât, dacă citim străvechile basme, descoperim episoadele similare, când în luptele acerbe dintre Făt-Frumos şi vreunul din zmei sau Muma-Pădurii, unul din adversari propune o oprire, ca să bea apă din câte un ulcior pregătit dinainte. Fără lichidul vital nici în basme luptele n-ar putea ţine ,,zi de vară până-n seară”. Efectele miraculoase ale stâmpărării setei erau cunoscute de pe atunci. Unul din adversarii lui Făt-Frumos aranjase ca ulciorul din care va bea el să conţină pe lângă apă şi putere. Era, prin urmare, o apă energizată, în genul unor băuturi răcoritoare cu care suntem îmbiaţi astăzi, sau pur şi simplu deducem existenţa, de pe atunci, a substanţelor numite dopante. N-avem de gând să ne rătăcim în vreo analiză chimică a substanţei numită ,,apă”, ci să precizăm câteva din înţelesurile unui cuvânt de bază al vocabularului românesc. Cuvânt vechi, provenit din limba latină, ,,apă” denumeşte un lichid incolor, fără miros, fără gust, ce are un rol important în natură şi formează unul din învelişurile Pământului. Se poate afla în una din cele trei stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă şi devine un etalon pentru câteva măsurători naturale: temperatura de îngheţ ,,0 grade Celsius”, temperatura de fierbere ,,100 grade Celsius”, densitatea maximă egală cu 1 (la 4 grade Celsius). Prin termenul ,,apă” înţelegem, de fapt, apa din atmosferă, în stare naturală, utilizată fie ca solvent, apă de băut, mediu de viaţă pentru unele vieţuitoare, cale de comunicaţie sau sursă de energie. De la asemenea accepţii ,,apă” intră în expresii populare şi familiare figurate dintre cele mai plastice. ,,A bate apa-n piuă” înseamnă a vorbi mult şi fără rost; prin ,,apă de ploaie” înţelegem vorbe goale, fără conţinut”; ,,a intra la apă” se referă nu numai la ţesături, ci şi la persoane ajunse rău. Unuia, atins de sărăcie extremă, îi spunem că ,,nu are nici după ce bea apă”, dacă s-a redresat ,,i-a venit apa la moară”, fiind întreprinzător, ,,scoate apă şi din piatră seacă”. Pe unii fără prea mari merite îi caracterizăm la grămadă ,,toţi o apă şi-un pământ”. Din sfera mitologiei provin expresiile ,,apă vie”, ,,apă moartă”, ,,apă sfinţită” (aghiazmă), ş.a., pentru a şti ,,în ce ape ne scăldăm”, ori după ce ,,ne lasă gura apă”.
(Prof. Liviu IOANI)
