Un alt proiect de lege iniţiat de UDMR a fost făcut public. Este vorba despre modificarea Codului Administrativ, care prevede folosirea obligatorie de către autorităţi a limbii minorităţilor în anumite zone.  Proiectul a fost inițiat de parlamentarii UDMR, la finalul lunii octombrie 2019 și înregistrat la Senat pentru dezbatere pe 17 februarie 2020. Senatul a adoptat tacit acest proiect.  Este a doua inițiativă a UDMR adoptată tacit în prima cameră sesizată, după ce Camera Deputaților nu a supus la vot în timp util propunerea legislativă privind  Statutul autonomiei Ţinutului Secuiesc.

  • Codul administrativ prevede ca în unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să folosească limba minorităților în raport cu aceștia.

Proiectul a primit ulterior avize negative de la mai multe comisii de specialitate

Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă pe 8 aprilie, după ce nu a fost dezbătută și votată în termenul legal. Potrivit Constituției, prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. Proiectul a fost trimis pe 23 aprilie Camerei Deputaților, for decizional în acest caz, spre dezbatere și aprobare.

Art. 94. — Folosirea limbii minorităţilor naţionale

(1) În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care
cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, Inspectoratele Judeţene ale Poliţiei Române, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi
juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1).

(3) Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice
aflate in subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean prevăzute la alin.(l), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot
adopta şi folosi, alături de însemnele oficiale ale României şi alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală şi economică a cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, locuitori ai unităţii administrativteritoriale în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here