Saloanele de înfrumuseţare şi frizeriile se redeschid la 15 mai 2020, după aproape două luni de când activitatea a fost sistată prin ordonanţele militare aferente stării de urgenţă. Atât clienţii, dar şi angajaţii vor fi obligaţi să poarte echipamente de protecţie.  Saloanele de înfrumuseţare au fost printre cele mai afectate businessuri din cauza stării de urgenţă, pierderile fiind foarte mari pentru acestea.

Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu  administratorul Salonului de înfrumuseţare ,,G-Style” din Făgăraş, hair stilist Geta Cîrneciu.

  • ,,Este o perioadă lungă în care salonul nu a funcţionat, iar vestea că din 15 mai ne putem relua activitatea ne-a bucurat.  Deocamdată nu ştim exact ce măsuri trebuie să respectăm, circulă fel şi fel de informaţii. Mă gândesc că până la 15 mai vom afla măsurile pe care trebuie să le respectăm, cele oficiale. Oricum vom avea materiale de protecţie, mănuşi şi măşti, vom organiza  spaţiile astfel încât să respectăm distanţarea socială de cel mult 2 m între persoane, vom dezinfecta totul după fiecare client. Ne vom baza pe programări, aşa cum de altfel lucra salonul nostru şi înainte de criza COVID-19.  Tot pentru distanţare vom lua în calcul să venim la salon prin rotaţie. Nu va mai fi sală de aşteptare, iar în fiecare spaţiu va fi câte un angajat. Ne organizăm programul astfel încât să fim câte o persoană plus clienta în fiecare încăpere a salonului, adică vom lucra în 2 schimburi. Dacă se va impune termometru pentru luarea temperaturii clienţilor  îl vom achiziţiona.  Vor fi costuri suplimentare pe care, se pare, vom fi obligaţi să le suportăm, deşi am avut 2 luni de pauză, fără activitate. Încă n-am făcut o analiză, dar toate costurile se regăsesc în tarife. Pot spune că şi înainte de starea de urgenţă noi lucram cu mănuşi, dezinfectam ustensilele, purtam mască la cosmetică şi manichiură, erau măsuri normale ” a declarat hair stilist Geta Cîrneciu de la ,,G-Style”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că saloanele de înfrumusețare se vor deschide pe 15 mai.

  • Din 15 mai vom avea, de exemplu, la dispoziţie, iarăşi saloanele de îngrijre personală, se vor redeschide saloanele de coafură, frizerie. De asemenea, din 15 mai, se vor redeschide cabinetele stomatologice (…) şi muzeele. Toate, în condiţii speciale de distanţare, în condiţii speciale de igienă. Cu toţii, repet, vom purta mască de protecţie când suntem în spaţii publice închise şi când ne deplasăm cu transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii”, a spus Iohannis.

Nu au fost anunţate însă în detaliu condiţiile pe care trebuie să le respecte saloanele de înfrumuseţare. Şeful DSU, Raed Arafat, a spus însă  că acestea vor putea funcţiona doar dacă angajatii ş clienţii acceptă să respecte reguli noi.

  • Posibil că nu vor avea zonă de așteptare, trebuie să te programezi, te duci direct la programare, știi ca ești așteptat. Ai intârziat, vine altul în locul tău, nu stai şi aştepţi acolo. Te duci şi te plimbi pe stradă o jumătate de oră şi te întorci, nu stai acolo. Trebuie să se înţeleagă că ne gândim cu colegii specialişti la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca masuri compensatorii la masurile de relaxare”, a susţinut  Raed Arafat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here