S-a putut vorbi despre Rezistenţa Anticomunistă şi despre suferinţele românilor implicaţi abia după 1990, când, teoretic, regimul comunist a apus. Atunci s-a înfiinţat Asociaţa Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) cu filiale în toată ţara. La sediile din ţară ale acestei asociaţii s-au regăsit toţi supravieţuitorii luptei anticomuniste, cei care au suferit chinurile din închisorile şi lagărele comuniste, cei care au luptat cu arma în mână în munţi, cei care i-au sprijinit, dar şi soţiile şi copiii acestora. La nivelul anului 1990 erau mii de supravieţuitori direcţi ai luptei anticomuniste şi încă pe atâţia urmaşi. Acestora li s-au adăugat persoanele care au fost deportate sau strămutate în alte zone ale ţării unde li s-au impus domicilii forţate, fiind vorba de câteva mii de familii. Regimul instalat după 1990 a găsit de cuviinţă, la insistenţele AFDPR, să recunoască statutul acestei categorii de români şi să ofere recompense pentru suferinţele indurate în perioada 1945- 1964. Li s-au oferit indemnizaţii financiare şi unele facilităţi. Dar numai persoanelor implicate direct în evenimente, uitând de copiii acestora, care au suferit alături de părinţi. Primul act normativ adoptat de Parlamentul României pentru foştii deţinuţi politici a fost Decretul-lege 118/1990. I-a urmat Legea 189/2000 care includea în această categorie şi persoanele deportate şi strămutate de la domiciliul lor. În 2009 a fost adoptată Legea 221 care prevedea o reparaţie morală şi despăgubiri financiare pentru românii persecutaţi de regimul communist. Deşi adoptată, la scurt timp Curtea Constituţională a anulat partea financiară prevăzută în această lege. În iunie 2020 au intrat în vizorul parlamentarilor şi copiii foştilor deţinuţi politici, care acum au vârste în jur de 65 de ani, cărora li se acordă indemnizaţii financiare. Comparativ cu alte ţări din blocul comunist, despăgubirile oferite de statul roman sunt foarte mici. Unii supravieţuitori nu şi-au putut recupera nici măcar bunurile confiscate de comunişti, terenuri, case, etc.
Indemnizaţii pentru copiii foştilor deţinuţi politici
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 24 iunie 2020, în unanimitate, un proiect de completare a Decretului-Lege nr.118/1990, potrivit căruia copiii persoanelor decedate din motive politice în dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 au dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990, în sensul de a aduce reparaţiile juste, cuvenite, pentru suferinţele îndurate de victimele regimului comunist aflate în viaţă, care, datorită persecuţiilor politice, vădit nedrepte, au fost grav discriminate social şi profesional, ceea ce a avut ca efect limitarea şi restrângerea majoră a veniturilor materiale ale acestora şi ale familiilor lor, timp de decenii, în toată perioada comunistă. Actul normative are în vedere ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece, datorită criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având ,,origine nesănătoasă”, suferind multe discriminări şi limitări profesionale”, se precizează în raportul comisiei de specialitate.
Indemnizaţie fixă pentru copiii celor decedaţi în lupta anticomunistă
Potrivit proiectului adoptat, ,,copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei”. ,,Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în acea perioadă are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin.(6), cât şi în una din situaţiile prevăzute la art.1 alin. (1) şi (2), beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. La stabilirea indemnizaţiei în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare”, mai prevede proiectul adoptat. Camera Deputaţilor este for decizional. În prezent, media de vârstă, a acestor “copii fără copilărie“, născuţi înainte, în timpul sau după perioada în care părinţii lor s-au aflat în aceste situaţii este de circa 65 de ani. Urmează promulgarea proiectului legislativ de către Președintele Klaus Johannis.
Decretul –lege 118/1990
În 1990 a fost adoptat de către Parlamentul României Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Era un act normatie care recunoştea meritele foştilor deţinuţi politici.
Art 1. Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a)a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b)a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c)a fost internată în spitale de psihiatrie;
d)a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e)a fost strămutată într-o altă localitate.
Art 2 De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a)a fost deportată în străinătate după 23 august 1944
b)a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.
(3) Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se consideră ca vechime în muncă un an și șase luni.
(4) Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
Facilităţi pentru foştii deţinuţi politici
Pe lângă indemnizaţa financiară, foştii deţinuţi politici beneficiau de scutire la plata impozitelor și a taxelor locale, asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat, 12 călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, folosirea acestora fiind posibilă și de către însoțitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular; un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică; scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor; acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci. Indemnizaţia prevăzută de acest act normative este de 700 lei pentru fiecare an de detenţie. Pentru soţiile foştilor deţinuţi politici s-a acordat o indemnizaţie fixă de 700 lei/lună. Pentru copiii lor însă nu s-a prevăzut niciu leu.
Deportaţii incluşi în categoria foştilor deţinuţi politici
În anul 2000 a fost adoptată Legea 189 care aproba OG 105/1999 şi modifica Decretul-Lege 118. ,,Ordonanţa privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Articolul unic: ,,Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare; a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Legea 221/2009 a atras o goană a avocaţilor după dosarele foştilor deţinuţi politici
În anul 2009 a fost adoptată o nouă lege, cea cu nr. 221 care modifica și completa Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. În cadrul acesteia s-a revenit asupra recompenselor acordate de stat foştilor deţinuţi politici. În sensul că se propunea ca pentru persoana care a suferit în regimul comunist să primească 10.000 euro, soţia acestuia 5000 euro, iar copilul 2500 euro. Era o sumă fixă care se putea obţne în urma unui process în instanţă care trebuia să dovedească caracterul politic al condamnării. Odată cu plata acestei sume, se elimina indemnizaţia acordată prin Legea 118 . La acea vreme, o serie de avocaţi au încercat să obţină dosarele titularilor pentru a-i reprezenta în instanţă. Numai că lucrurile s-au schimbat. Curtea Constituţională s-a opus reparaţiilor acordate foştilor deţinuţi politici.
Instanţa acorda lui Ion Diaconescu 600.000 euro
După desfiinţarea funcţiei de istanţă morală a CNSAS, Curtea Constituţională a stopat toate procesele prin care foştii deţinuţi politici ar fi putut obţine despăgubiri pentru anii petrecuţi închisoare. Legea 221 reabilita din oficiu pe toţi foştii deţinuţi politici, prin anularea hotărârilor judecătoreşti de condamnare. Pentru prima dată legea făcea dreptate şi acelora care, deşi nu fuseseră propriu-zis condamnaţi, cunoscuseră domiciliul obligatoriu, internarea în lagăre de muncă forţată, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu şamd. Legea face un inventar al tuturor actelor prin care statul comunist îşi persecutase înr-un fel sau altul cetăţenii şi oferă acestora dreptul de a obţine despăgubiri în istanţă. La scurt timp după apariţia legii au fost înregistrate pe rol foarte multe procese. Cel mai cunoscut a fost procesul liderului ţărănist Ion Diaconescu, care ceruse daune morale pentru anii petrecuţi în închisoare de câteva milioane de euro. Instanţa i-a acordat o depăgubire de 600.000 de euro, dar Guvernul a intrat în panică şi a modificat Legea 221 prin Ordonanţă de urgenţă, limitând nivelul despăgubirilor la cel mult 10.000 de euro. Între timp, Ministerul de Finanţe, prin Direcţia sa din judeţul Constanţa, implicat deja în peste 600 de procese, a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate. S-a ajuns astfel la situaţia ciudată în care Guvernul contesta propria sa lege.
Rivalitatea Tăriceanu-Băsescu pe tema anticomunistă
Istoria acestui act normativ este însă mai complicată. În 2007 Guvernul Tăriceanu, aflat în rivalitate cu preşedintele Traian Băsescu, a adoptat o lege menită să ofere o satisfacţie imediată celor care suferiseră de pe urma regimului comunist. Preşedintele instituise Comisia pentru analiza sistemului totalitar comunist, iar liberalii, care se temeau că tema anticomunistă ar fi fost confiscată de PD, au reacţionat prin cîteva măsuri cu efect practic. Dar legea nu a apucat să fie adoptată decât în 2009 în condiţiile unei grave recesiuni economice şi, aşa cum era de aşteptat, au apărut imediat temerile că bugetul nu va putea acoperi toate despăgubirile. Aşa se face că Curtea Constituţională a invalidat Legea 221/2009 şi a pus capăt disputelor. Argumentaţia Curţii era foarte stufoasă, dar în esenţă se constată că exista deja o lege (118/1990) care stabilea acordarea de despăgubiri lunare, ceea ce ar face o nouă lege a despăgubirilor inutilă. Mai mult, noua lege, care ar acorda daune morale peste despăgubirile deja acordate, ar crea inegalităţi de tratament şi ar fi, aşadar, nedreaptă. Curtea insistă asupra faptului că daunele morale ar trebui să rămână o formă de compensaţie simbolică şi să nu devină o formă de restauraţie materială. Cu alte cuvinte, foştii deţinuţi solicitând sute de mii de euro sau chiar milioane de euro ar revendica prea mult. Cu toate acestea Curtea a respins şi modificarea ulterioară a Guvernului care plafonase despăgubirile la 10.000 de euro. (Lucia BAKI)
