Consilierii locali de la Victoria s-au întâlnit în şedinţă extraordiară în data de 7 septembrie a.c , când au aprobat rectificarea bugetului local, alocând fonduri pentru şcolile din oraş.  Pentru toate  instituţiile de  învăţământ s-a alocat suma de 195.000 lei necesară pentru a acoperi cheltuielile legate de începutul noului an şcolar în condiţii de pandemie. Directorii de şcoli  au solicitat  bani din bugetul local pentru a se dota cu materialele necesare  respectării măsurilor impuse de pandemie.

  •  dezinfectant pentru surpafeţe: săli de clasă, baie şi hol
  • gel dezinfectant pentru mâini
  • măşti de protecţie pentru elevi, dascăli, personalul  angajat
  • mănuşi de protecţie pentru elevi, cadre didactice şi personalul angajat
  • cinci calculatoare
  • 33 camere web cu microfon încorporat
  • 33 plăci de reţea, adaptoare USB wireless
  • 165 panouri separatoare la bănci

,,Vă informăm că anul şcolar 2020 – 2021 începe în condiţii de pandemie şi trebuie să respectăm unele măsuri care să asigure sănătatea cadrelor didactice, elevilor, personalului didactic auxiliar şi de îngrijire. Pentru buna desfăşurare a activităţilor, vă rugăm să ne sprijiniţi în achiziţionarea unor echipamente şi materiale. Echipamentele informatice sunt necesare pentru clasele de gimnaziu şi liceu, pentru transmiterea lecţiilor în sistem on-line’’ se arată în adresa nr. 1834  remisă Primăriei Victoria  la data de  28 august 2020 de către  directorul Liceului Teoretic ,,IC Drăguşanu’’, Mărioara Deszi.

884.000 lei pentru achiziţionarea tabletelor pentru elevi

În plenul şedinţei extraordinare, viceprimarul Cristina Bratu a  adus un amendament la proiectul de hotărâre  prin care a cerut alocarea sumei de 884.000 lei pentru achiziţionarea unor tablete pentru toţi  elevii înscrişi în cele două instituţii de învăţământ. Aleşii urbei au aprobat amendamentul propus, suma respectivă fiind   luată de la  secţiunea de funcţionare.  ,,În prezent există un ghid în consultare pentru achiziţionarea tabletelor pentru elevi din fonduri europene. Când se va deschide linia de finanţare vom depune solicitare pentru decontarea şi recuperarea sumelor alocate din bugetul local’’ a spus viceprimarul Cristina Bratu. Tabletele vor fi achiziţionate în perioada următoare şi vor ajunge la 884 de elevi.     La Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’  sunt înscrişi 740 de elevi, iar la CT ,,Dr. Alexandru Bărbat’’ sunt înscrişi 144 de elevi.

,,400 de elevi nu au făcut şcoală on-line’’

,,400 de elevi de la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’ din Victoria  nu au avut posibilitatea să participe la cursurile  on-line în perioada pandemiei. Din acest motiv în luna iunie a.c., am solicitat 400 de tablete de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, dar nu am primit niciun răspuns. Executivul Primăriei Victoria  a identificat aceste nevoi şi în perioada următoare vor fi  achiziţiona tablete performante pentru elevi. În ultimii ani, am avut susţinere din partea primarului Gheorghe Cristian şi tot ce am solicitat s-a aprobat. Ne-au fost finanţate astfel lucrări de investiţii, de reabilitare, achiziţii şi dotări’’ a spus  directorul adjunct al liceului, prof. Matei Morlova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here