Încă din cele mai vechi timpuri, începând cu relaţiile tribale şi continuând cu cristalizarea primelor state ale antichităţii, istoria omenirii a fost urmată de istoria politicii. Nu putem separa istoria faptelor de istoria politică, pentru că mereu au avut loc alianţe interne şi externe în istoria statelor lumii. Aristotel a numit politica ,,ştiinţa supremă”. Harold Lasswell de Yale spunea că politica înseamnă ,,cine obţine ce”. De când lumea, orice se transformă în politică, aşadar a studia politica înseamnă a studia aproape totul. Există o politică statală, o politică antreprenorială, economică şi sanitară. Nici ţările române, sau România modernă şi contemporană, nu fac rabat de la aceste reguli iar istoricii devin, de fapt, politologi.
De la antici la medievali
Istoria politică românească porneşte de la statul înfiinţat de către daci. Burebista este primul vizionar în istoria noastră reunind toate triburile strămoşilor noştri într-un stat puternic şi destul de avansat pentru perioada respectivă folosind diplomaţia sau calea armelor pentru a-şi realiza scopul formării unui stat unitar, având de înfruntat orgoliile unor şefi de trib, lucru ce va aduce asasinarea sa. Unul dintre cele mai importante acţiuni politice externe a fost imixtiunea lui Burebista în problemele interne ale poporului roman când l-a sprijinit pe Pompei în dauna lui Cezar, apoi să nu uităm amestecul lui Mircea cel Bătrân în războiul civil creat în interiorul Imperiului Otoman. Să nu uităm apoi relaţia dintre Ştefan cel Mare şi vărul său din partea mamei, Vlad Ţepeş, pe care l-a atacat în timp ce acesta lupta cu turcii. Cel mai vizionar dintre domnitorii valahi a fost, de departe, Mihai Pătraşcu, cunoscut cu supranumele de ,,Viteazul”, care a intuit pentru prima dată în istorie necesitatea unui stat al tuturor românilor, ,,pohta ce-am pohtit” după cum el însuşi mărturisea. Să nu uităm apoi alianţa creştină la care s-au aliat domnitorii ţărilor române, Mihai fiind acela care a plătit preţul suprem al trădării Occidentului, fiind asasinat din ordinul generalului Basta, la iniţiativa secretă a împăratului habsburg Rudolf. Aşadar, istoria noastră antică şi medievală a fost presărată cu acţiuni politice.
Primul act politic modern, declaraţia de la Padeş
Unii au numit mişcarea lui Tudor Vladimirescu ,,revoluţie”, alţi istorici au spus că termenul este prea pretenţios pentru cultura politică a valahilor din acele timpuri, dată fiind mentalitatea levantină pe care o aveau majoritatea capilor din Ţara Românească. La iniţiativa lui Tudor Vladimirescu va avea loc, la Padeş, o primă Mare Adunare Naţională a românilor unde a fost folosit termenul de ,,român” şi care conţinea revendicări ce vizau interesul naţional. Repunerea în drepturi a boierilor şi ţăranilor, respectarea învoielilor străvechi cu Înalta Poartă şi renunţarea la domniile fanariote au fost punctele principale ale acestei declaraţii. Este primul document modern de emancipare naţională din istoria românilor. Această declaraţie avea să marcheze istoria românilor cu mult mai mult decât sperau participanţii la această adunare. Clasa politică a rămas însă de cele mai multe ori în urma evoluţiilor sociale. Textul proclamaţiei este foarte sugestiv: ,,Către tot norodul omenesc din Bucureşti şi din celelalte oraşe oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, multă sănătate! Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nicio pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din mişcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Să se aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi. Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme cu furci de fier şi lănci, să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. Şi iar să ştiţi că nimeni dintre noi nu este slobod, ca să se atingă măcar de un grăunţi, de binele sau de casa vreunui neguţător, oroşan sau ţăran sau de al vreunui locuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să se jertfească; însă al cărora nu vor urma nouă, precum sunt făgăduiţi, numai al acelora să ia pentru folosul de obşte!” Tot în cadrul acestei adunări Tudor ratifică un document numit ,,Cererile norodului românesc” care are, lucru de o mare importanţă, un demers preconstituţional, ce conţinea reforme importante pentru toate clasele sociale, document înaintat de altfel către ,,Înalta Poartă”: ,,Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mai mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară. Prăvilniceasca condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze”. De la acest domn Ipsilant i se va trage lui Tudor sfârşitul.
Regulamentul Organic
După revoluţia lui Tudor urmează paradoxul protectoratului rusesc prin iniţierea unui program politic propus de către guvernatorul Pavel Kiseleff. Ironia, după cum spunea istoricul Neagu Djuvara, face ca ruşii să propună în Principate un program politic mai liberal decât la ei dar încurajează totuşi imixtiunea rusească în treburile interne. Deşi în parlament erau doar exponenţi din clasa boierească, Constituţia urmează modelul occidental, se ţinea seama de independenţa justiţiei iar parlamentul era separat de executiv. Executivul, legislativul şi judiciarul trebuiau să rămână separate iar ţara era condusă într-un regim mai liberal. Regulamentul Organic impune acest principiu pentru prima dată în istoria ţării noastre.
Paşoptismul, calea spre liberalism
Fără doar şi poate, istoria Partidului Liberal este legată de paşoptism şi ilustra familie a Brătienilor, după cum vom vedea însă aceşti ,,corifei” nu au scăpat la rândul lor de judecata istoriei, deciziile lor nu au mers pe aceeaşi linie mereu, pendulând între naţionalism şi legarea de interesele puterilor occidentale. Începând cu anul 1848 politica românească începe să se dezvolte tot mai mult printr-un larg program de emancipare socială şi naţională. Mişcarea a fost preconizată pentru câteva centre cum ar fi Blaj, Izlaz, Ocnele Mari dar rămâne memorabilă Adunarea de pe Câmpia Libertăţii prezidată de episcopul greco-catolic Ioan Lemeny şi omologul său ortodox Andrei Şaguna. Timotei Cipariu s-a numărat printre cei mai importanţi militanţi ai vremii pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei zece secretari ai Adunării Naţionale de la Blaj şi membru în delegaţia trimisă la Curtea Imperială din Viena pentru a susţine drepturile românilor. El a făcut parte din cea de a doua generaţie a Şcolii Ardelene. El a fost şi unul dintre pionierii ziaristicii româneşti prin periodicele ,,Organul luminărei”, ,,Învăţătorul poporului” sau ,,Archivu pentru filologie şi istorie”. În mişcarea paşoptistă începe ascensiunea familiei Brătienilor. ,,Când izbucneşte revoluţia la Paris, spune Neagu Djuvara, unii dintre tinerii noştri, cum sunt fraţii Brătianu, se află la Paris. Se întorc la noi în ţară unde domneau, la Bucureşti, Gheorghe Bibescu şi la Iaşi., Mihail Sturdza, şi încep să comploteze pentru a răsturna aceste guverne sau pentru a impune domnitorului reforme democratice. Mişcarea este înăbuşită în Moldova dar are mai multe şanse în Ţara Românească unde se găsea o pătură burgheză mult mai dezvoltată. ,,În Muntenia în schimb, unde exista de altfel o burghezie mai dezvoltată decât în Moldova, tineretul revoluţionar reuşeşte să mobilizeze populaţia, să meargă până şi la sate cu câţiva revoluţionari ieşiţi din păturile ţărăneşti, cum a fost Popa Şapcă” după cum spune Djuvara. Începe astfel o adevărată revoluţie prin proclamaţia de la Izlaz din data de 9 iunie 1848. La Ocnele Mari şi Telega mişcarea preconizată nu a avut aceeaşi şansă. Bibescu abdică şi fuge în străinătate fiind forţat să organizeze alegeri. Revoluţionarii cereau suprimarea boierimii. Timp de trei luni va funcţiona un guvern condus de tinerii revoluţionari. Renunţarea la cenzura presei şi emanciparea ţiganilor făceau parte din programul revoluţionar dar, cum acest guvern a rezistat doar trei luni, acestea au rămas doar pe hârtie. Memorabilă este jertfa pompierilor bucureşteni care au rezistat ceva vreme invaziei turceşti în Dealul Spirii. În septembrie 1848 revoluţia este înăbuşită prin înţelegerea ruso-turcă, aflate pentru prima dată de comun acord. Turcia era încă puterea suzerană aici. Odată cu paşoptismul va începe succesul mişcării liberale la noi. (Ştefan BOTORAN)
