Prima şedinţă a legislativului de la Victoria a fost organizată   luni, 2 noiembrie 2020, începând cu ora 19.00 când a fost ales viceprimarul şi s-au constituit comisiile de specialitate. Pentru alegea viceprimarului au existat  trei propuneri, acestea venind  din partea  USR,- Cristian Iosipescu, PNL- Cristina Bratu  și AND- Daniel Stanea. În urma votului, viceprimar a fost ales  Cristian Iosipescu cu 8 voturi. Propunerea  PNL, Cristina Bratu,  a adunat  4 voturi, iar  Daniel Stanea de la AND a obținut 3 voturi.  Pentru a forma o majoritate în legislativ care să impună viceprimarul,  USR a făcut alianță cu PSD.

  • ,,Mă bucur foarte mult că viceprimarul ales face parte din echipa USR-PLUS și am format o majoritate în consiliul local de 50 plus unu în care a fost ales. Vom  facem o echipă competent care  să realizeze o mare parte din proiectele pe care le-am propus pentru cetățenii orașului Victoria. Sper să colaborăm bine cu toți  consilierii și să fie primul mandate  în care să avem o relație fluctuoasă și benefică pentru orașul Victoria. Îi așteptăm pe toți cu proiecte de hotărâre  și atâta timp cât toate acestea vor fi  benefice pentru  cetățeni,   toată echipa USR, începând de la primar, viceprimar,o să-i sprijinim cu tot ce putem. Ne bucurăm că o parte dintre consilieri ne-au dat girul astfel încât să reușim să obținem această majoritate. Cristian este un băiat extraordinar de conștiincios, săritor, are performanțe deosebite atât pe partea sportivă, dar  și cultural  a orașului. De asemenea are o experiență bogată fiind  inspector financiar la ANAF, așadar și pe partea administativă este acoperit. Sperăm ca echipa primarului să se reîntregească spre viitor și împreună să reușim tot ce ne-am propus” a spus Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.
  • ,,În Consiliul Local Victoria există patru forțe politice,   USR, PNL, AND și PSD.   Partidul Național Liberal  a propus o alianță cu USR pentru a crea o majoritate ținând cont de rezultatele alegerilor locale și de alianța care s-a făcut la nivelul Judeţului. Considerăm că această alianță ar fi fost  cea mai bună soluție pentru oraș, pentru a continua proiectele care au fost obținute cu finanțări nerambursabile. Îi asigurăm pe cetățenii orașului că în consiliul local echipa PNL vine cu abordare de conlucrare, cu atitudine pozitivă și vom susține o administrare rațională spre binele orașului” a spus Cristina Bratu,  președintele PNL Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here