Ora 20.30. 14 noiembrie. Anul 1957.  Celule  reci şi întunecoase în  subsolul Jilavei. Lanţuri grele la picioare.  Un pat fără saltea şi un ciment rece.  O tinetă urât mirositoare. O raţie de mâncare slabă caloric aruncată  cu dispreţ de un gardian lipsit de suflet. O linişte sinistră întreruptă din când în când de  zgomotul uşilor de la celule şi al lanţurilor târâte cu greutate pe ciment.  O aşteptare grea şi sumbră. Sentinţele erau date şi sfârşitul se apropia în orice clipă. Pentru cei cinci  tineri  făgărăşeni soarta era pecetluită. Leu, Profesorul, Ghiţă, Nelu şi Fileru.  Visele lor măreţe se opreau. Plutonul de execuţie era în aşteptarea ordinului.  Locul execuţiei era pregătit.  Uşile de la cinci celule s-au deschis pentru ultima dată. Condamnaţii Haşu Laurean, Haşu Gheorghe, Ioa Chiujdea, Ioan Novac, Jean Pop sunt conduşi pe drumul spre moarte. Un căpitan pe nume  Sălceanu Gheorghe a citit sentinţa 1369 din 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj şi Decizia nr. 498 din 12 septembrie 1957 a Tribunalului Suprem. Tinerii luptători, acum  condamnaţi, sunt legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie cu spatele la pluton.  S-a auzit apoi ,,Executarea!” Un răgnet asurzitor venit de la acelaşi căpitan Sălceanu Gheorghe.  Celor cinci nu le-a mai rămas nimic, decât idealul luptei, onoare, demnitate. Au fost împuşcaţi pe rând.  Trupurile lor s-au prăbuşit, în aer plutind doar visele lor.  Fără lumânare. Nicio lacrimă.  Cu paşi mărunţi s-a aplecat asupra trupurilor neînsufleţite medicul Jilavei, un anume Enescu Mihai.  Un alt răgnet, repetat de cinci ori: ,,Mort”. S-a sfârşit.    Documentele CNSAS arată că trupurile tinerilor au fost lăsate în grija  comandantului Jilavei, un anume lt. col. Gheorghiu Mihai.  Pentru înhumare. Pe adresa famililor tinerilor executaţi au ajuns telegrame prin care erau invitaţi la Jilava să ridice efectele ,,bandiţilor”. Actele de deces au fost eliberate ulterior,  în 1960, 1964, 1970, 1982.  Nici astăzi nu se cunoaşte locul în care eroii Ţării Făgăraşului îşi dorm somnul de veci. Rămăsese în viaţă Victor Metea, condamnat şi el la moarte. Dar el a refuzat să facă recurs. A mai fost chinuit încă 5 luni. A fost executat prin împuşcare în aprilie 1958. Fără lumânare, fără mormânt.

Istorie uitată în sertare

Se împlinesc  63 ani de la acea noapte tragică. Din Grupul Gavrilă nu mai trăieşte nimeni, iar dintre  susţinătorii lor direcţi, prea puţini.  Despre idealurile şi lupta lor putem afla doar din memoriile scrise sau din mărturiile celor care au supravieţuit terorii. Puţine de altfel. Dacă soarta n-a fost dreaptă cu aceşti luptători, poate măcar istoria să le consemneze corect lupta, faptele şi idealurile pentru generaţiile ce le  urmează. Deocamdată însă lupta nu le-a fost recunoscută în totalitate, iar statul român le-a rămas dator, un stat reprezentat de români repetenţi la capitolul onoare, demnitate şi recunoştinţă.  ,, Dacă ai putrezit în închisori sau ai trăit 30 de ani condamnat la moarte, măcar atât ai învăţat : să nu te mai încânte deşertăciunile omeneşti, gloria, lauda şi alte mărunţişuri. De aceste fapte are nevoie faţa României în lume. Toate popoarele răsăritene îşi au revoluţiile lor anticomuniste. Noi? Avem cea mai lungă şi cea mai amplă rezistenţă armată împotriva comunismului, dintre toate ţările răsăritene. Cu jertfele pe care le-am dobândit in munţi şi închisori, putem oricând sta cu fruntea sus în rândul popoarelor lumii. Aceasta este adevărata imagine a României în lume. De cunoaşterea acestei istorii au nevoie tinerii de azi şi de totdeauna. Ei pot fi mândri că sunt români. Pentru ca exemplul nostru să le fie de învăţătură şi de îndemn. Pentru ca atunci când Stalinii şi Jirinovskii ar îndrăzni să repete invazia, ei să fie la datorie. Munţii, dragii noştri munţi ai României, îi vor primi şi pe ei cu drag şi-i vor adăposti, aşa cum ne-au adăpostit şi pe noi”. (Ion Gavrilă Ogoranu)

 

Testament scris în munţi

,,Pe potecile munţilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru. Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni. Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor.   Suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul. Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.  Noi nu admirăm neamul nostru, nici căutăm să-l înţelegem şi studia în virtutea nuştiucărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e.  Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei” (fragment din Testamentul Grupului Gavrilă, scris în Săptămâna Patimilor, 1954, Muntele Buzduganu)

Ţelul luptătorilor

  •   Ţelul luptei nu era al unui partid sau al unei mişcări, ci al neamului întreg. ,,Munţii României au fost acolo unde sunt şi astăzi, în mod egal de primitori pentru oricine le-a păşit pragul. Dacă numai unii tineri au ales calea lor, istoria va trebui să ţină seama de aceştia, aşa cum au fost. Şi nimeni nu va putea spune că n-a meritat să intre în codru. Am avut totdeauna conştiinţa că noi, cei din rezistenţă, reprezentam adevăratul stat român, fiindu-i apărătorul lui. De altfel, aşa ne şi iscăleam: “Armata naţională română”. (Ion Gavrilă Ogoranu)
  •   Scopul creştin al luptei anticomuniste. ,, Am fost totdeauna conştienţi că suntem în acelaşi timp ostaşi ai lui Hristos şi ai neamului nostru. Am căutat să ne încadrăm acţiunile şi faptele noastre în onoarea militară şi în morala creştină”. (Ion Gavrilă Ogoranu)
  •    Ţelul monarhist al luptei anticomuniste . ,,Am crescut şi am fost educaţi în spiritul ordinii şi al valorilor noastre naţionale. Neamul nostru a fost de veacuri condus de voievozi, domni, regi. Monarhia a fost totdeauna steagul în jurul căruia se adunau oştile la vreme de primejdie, era punctul fix al existenţei noastre ca neam: simbol al dăinuirii noastre pe acest pământ. Când, în 1952, am ajuns la cabana Bâlea, am spus sutelor de turişti:  Spuneţi celor din ţară că mai există un colţ din Regatul României ce nu şi-a plecat capul înaintea comunismului. Şi va rămâne liber cât timp capetele ce le vedeţi vor sta pe umerii celor ce le poartă”. (Ion Gavrilă Ogoranu)

 

Ultimul drum al partizanilor până la stâlpul execuţiei

Nicolae Burlacu,  medic în Făgăraş în perioada ianuarie 1950 – martie 1953, arestat în 1954 pentru colaborarea cu Grupul patizanilor din munţi, condamnat la moarte prin împuşcare în procesul din 1957, a fost   martor, din celula sa de la Uranus, la ultimul drum al partizanilor din Munţii Făgăraşului, cel spre moarte.

  • ,,M-au dus la Bucureşti, la Malmaison. Am  fost ţinut închis timp de doi ani şi nu aveam voie să vorbesc sau să mi se vorbească.  Procesul a avut loc la Sibiu,  a durat 5 zile.   La proces i-am cunoscut pe Ioan Chiujdea, pe Victor Metea, un tânăr sclipitor ca inteligenţă, de care m-am ataşat foarte mult, Nelu Novac, Laurian Haşu, Gheorghe Haşu şi Jean Pop.   După proces am fost duşi la Penitenciarul Sibiu.   În 6 august dimineaţa am fost scoşi din celule şi duşi la subsolul închisorii unde în prezenţa maiorului Vlad ne-au fost puse lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, după care am fost îmbarcaţi în două maşini şi trimişi la Braşov. Cât timp voi mai trăi voi ţine minte acest transport spre Braşov al întregului lot din munţi. Vroiau să ne ducă la Bucureşti. Fiind foarte cald autoduba s-a oprit la intrarea în Azuga. Gardienii ne-au dat nişte căni mari cu apă să bem de la un izvor aflat pe marginea şoselei.   La Bucureşti am fost depuşi la Uranus, secţia condamnaţilor la moarte. Lanţurile nu ne-au fost scoase de la picioare. Toţi eram liniştiţi şi resemnaţi cu soarta. În noaptea de 10 spre 11 octombrie 1957 am auzit uşile de la unele celule deschizându-se şi lanţurile zornăind. Cei care erau scoşi din celulă erau duşi în altă parte şi readuşi înapoi. A durat această operaţiune până dimineaţa.  Am fost puşi să facem cerere de graţiere la Prezidiul Republicii.   În noaptea de 14 noiembrie 1957, după schimbul santinelelor de pază, am auzit un zgomot de lanţuri şi în dreptul uşii mele  a tuşit Chiujdea. Era începutul sfârşitului. Chiujdea, şeful lotului nostru, un ardelean serios, chibzuit, sobru, mergea pe drumul fără întoarcere. A urmat apoi Victor Metea de care eu mă legasem sufleteşte încă de la proces datorită firii lui vesele, deschise, încrezătoare, pline de bunătate şi sclipitoare. Au plecat atunci un număr de şase. A urmat o pauză lungă, care nu se mai sfârşea”  scrie medicul Nicolae Burlacu în scrisoarea publicată ulterior în vol. III ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, semnat de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia Baki. Victor Metea n-a fost executat în acea noapte, ci după 5 luni, în aprilie 1958.

Proces verbal de execuţie
 Arhivele CNSAS

(Vol. 10, fila 462)
Astazi 20 noiembrie 1957, noi, Cpt. de justitia Cojocaru Gheorghe, procuror militar din Procuratura Militara Bucuresti, însotit fiind de tov. Georgescu Dumitru, secretar la Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militara în baza delegatiei nr. 0446/ 20 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militara punem în executare sentinta 1369 din 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, ramasa definitiva potrivit deciziei nr. 498 din 12 septembrie 1957 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar prin care s-a respins recursul declarat de condamnati în contra sentintei sus mentionate şi executorie, potrivit adresei nr. 15779/ 1 noiembrie 1957 şi a Prezidiului Marii Adunari Nationale catre Ministerul Justitiei, Directia Tribunalelor Militare, ne-am transportat la Penitenciarul Jilava în vederea executarii pedepsei cu moartea a condamnatilor:

  1. Chiujdea G. Ioan, nascut la 14 martie 1921 în comuna Berivoii Mici, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Gheorghe şi Maria, necasatorit, fără ocupatie, cu ultimul domiciul în comuna natala
    2. Hasu A. Laurean, zis Laur,(n.r. porecla era Leu) nascut la 23 octombrie 1921 în comuna Breaza, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Alexandru şi Maria, necasatorit, fără ocupatie, cu ultimul domiciliu în comuna natala
    3. Novac P. Ioan, zis Nelu, nascut la 23 februarie 1930 în comuna Berivoii Mici, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Petru şi Eugenia, necasatorit, fără ocupatie, cu ultimul domiciliu în comuna natala
    4. Hasu A. Gheorghe, zis Rucăreanu, nascut la 29 aprilie 1921 în comuna Pojorta,
    satul Lisa, raion Făgăraş, Regiunea Stalin, fiul lui Andrei şi Zenovia, casatorit, are doi copii, fără ocupatie, cu ultimul domiciliu în comuna natala şi
    5. Pop I. Ioan, zis Jean, nascut la 21 ianuarie 1908, în comuna Indiana – Harbor, Ohio, SUA, fiul lui Ioan şi Varvara, casatorit, are doi copii, cu ultimul domiciliu în comuna Lisa, nr 29, raion Făgăraş, regiunea Stalin

Ne-am transportat în comuna Jilava, unde se afla Penitenciarul Jilava şi unde condamnatii de mai sus sunt detinuti şi unde a fost ales locul de executare al pedepselor date prin sentinta nr. 1369/ 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, ramasa definitiva şi executorie astazi 20 noiembrie 1957, orele 20, am sosit la penitenciarul Jilava, unde am găsit prezenti pe Mr. Stanciu Dumitru, delegat din partea Administratiei de Stat, doctor Enescu Mihai, medicul Penitenciarului Jilava şi pe tov. Lt. Col. Ghiorghiu Mihai, comandantul Penitenciarului Jilava.

La ora 20:30 fiind fixata executia, înainte de această ora fixata însotiti fiind de secretarul Georgescu Dumitru şi de comandantul Penitenciarului Jilava Lt.Col. Ghiorghiu Mihai am mers la celulele unde se aflau condamnatii Chiujdea G. Ioan, Hasu A. Laurean, Novac P. Ioan, Hasu A. Gheorghe şi Pop I. Ioan şi i-am încunostintat ca a sosit timpul executarii pedepsei pentru faptele savârsite şi au fost întrebati dacă mai au ceva de marturisit sau vreo dorinta, la care condamnatii au declarat ca nu mai au nimic de spus.

La ora 20:30, după ce s-a primit raportul comandantului grupei de executie, Cpt. Salceanu Gheorghe, s-a dispus să se citeasca oamenilor din grupa de executie de catre secretar dispozitivul sentintei de condamnare şi expunerea faptelor savârsite de condamnati.
După această s-a ordonat aducerea condamnatilor care au fost adusi sub excorta, care a însotit pe condamnati până la stâlpii de executie, însotit de comandantul penitenciarului. Condamnatii au fost legati la ochi şi apoi de stâlpii de executie cu spatele catre grupa de executie.
După îndeplinirea celor de mai sus, am ordonat comandantului grupei executarea, care s-a efectuat prin împuscare pe rând.
Medicul Penitenciarului Jilava a constatat moartea condamnatilor de mai sus. După 1 ora de la executie şi de la constatarea morţii de catre medicul penitenciarului, cadavrele celor executati s-au dat în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a proceda la înhumarea lor.
Drept care s-a încheiat procesul verbal în 5 exemplare, unul ramânând la închisoarea Jilava, pentru a proceda la declararea morţii condamnatilor, pentru cauze legale, la ofiterul starii civile, ale comunei Jilava.
Procuror militar Cpt. de justitie Cojocaru Gheorghe
Secretar Georgescu Dumitru
Medic dr. Enescu Mihai
Delegatul administratiei de stat Mr. Stanciu Dumitru
Comandantul Penitenciarului Lt. Col. Gheorghiu Mihai
Comandantul grupei de executie Salceanu Gheorghe

(Lucia BAKI)

 

 

4 COMENTARII

  1. De ce n-a răspuns nimeni pentru crimele comuniștilor asupra celor mai bravi români pe care i-a dat țara noastră? Răspunsul trebuie să fie clar pentru orice om cu mintea întreagă: în treizeci de ani de democrație, până în ziua de astăzi, în scumpa noastră țărișoară, tot comuniștii au hotărât. Ei sunt prezenți și astăzi în politica României prin PSD. Cei ce anul acesta mai votează cu PSD-ul sunt ori proști, ori imbecili, ori trădători de țară, ori toate la un loc.

    • Mai sunt mulți idioti utili ca tine? Doar PSD!? Cîți din actualul PNL, cel reformat de Johannis, după cum ne zice Bogdănel, nu sunt la fel de comuniști ca cei din PSD? Dar din UDMR? ProRomînia!? PMP? N-aș băga mîna în foc nici măcar pentru PNTCD chiar dacă acum e la categoria politică ciupercă microscopică, nu știm ce oameni mai au ca membri de partid și din cauză că sunt partid extraparlamentar de peste 10 ani singurul mod în care mai pot face politică e prin alianțe locale punctuale cu oricine e dispus să le facă. USR? Sanse mai mari. AUR? Hmmm ….

  2. Basme si povesti inventate de DIA.
    Toata gruparea asta a fost protejata de tatal meu in anii 50 care a fost seful frontieristilor adica sef birou informatii in Directia de Graniceri pe Banat aranjat de unchiul lui Petre Roman= generalul Alexandru Roman seful Directiei de Graniceri. Toate aceste dosare au fost curatate in anii 90 cand informatorul aranjat era senator si prieten bun cu Ticu Dumitrescu si eram de fata cum veneau sefii DIA cu amenintari la tatal meu si sarbi din Belgrad- spioni sarbi- securisti sarbi- pentru care tatal meu ii chema pe sefii DIA de fata cu mine.
    In anii 50 infomatorul asta avea rude in gruparea lui Arnautoiu si tatal meu nu stia cum sa mai scape de el si de o echipa intreaga de informatori dubli dupa ce intrase in colimatorul Securitatii in epurare stalinista.
    O intreaga echipa de informatori a primit in jumatate de ora 100 de ani de puscarie fiecare cate 10 ani de reculegere la Poarta Alba cu o singura intrebare capcana:
    ,,Ce a facut regele Mihai la 23 august 1944?”
    ,,Majestatea Sa era spion sovietic. Si-a trimis armata in Siberia.”
    ,,Agent titoist spion iugoslav. 10 ani Poarta Alba.
    Era propus la canonizare de Noua Dreapta si pana si domnul Coja m-a intrebat de identitatea lui dar nu va spun! Astept sa-l canonizati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here