mde

 

Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic.  Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare  şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 au murit.  Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detenţie din perioada comunistă ar putea fi clasificate în mai multe categorii. Un deţinut politic a trecut  prin cel puţin două dintre ele.


Tipuri de închisori
 

  •    Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula.
  •   Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale : Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti.
  •   Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei.
  •   Închisori de triaj şi tranzit : Jilava, Văcăreşti.
  •   Închisori de anchetă : Rahova, Malmaison, Uranus.
  •   Închisori pentru femei : Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni.
  •   Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj.
  •   Penitenciarele Spital : Târgu Ocna şi Văcăreşti.

Metode de tortură


  Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură. Cele mai utilizate metode de tortură au fost:

  •  lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului;
  •  strivirea unghiilor;
  •  smulgerea părului din cap;
  •  bătaia cu lopata;
  •  tratarea rănilor cu sare;
  •  crucificarea;
  •   bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc;
  •  arderea tălpilor la flacară,
  •  lovituri cu un creion mai mare în testicole;
  •  bătăi cu saci de nisip, etc.
  •    ,,broasca“
  •   munca forţată până la epuizare

   Prof. Ion Halmaghi, 15 ani de temniţă

Ion Halmaghi reprezintă portretul primei generaţii sacrificate în anii de după instalarea puterii stalinisto–proletare în România, al intelectualului român obligat să sufere penitenţa închisorilor politice comuniste postbelice.  Regimul comunist i-a răpit lui Ion Halmaghi  15 ani din viaţă fără nicio vină. Vreme de alţi 30 de ani a stat departe de ţara natală, în SUA, unde a primit o catedră la Universitatea din Pittsburg, şi unde i-au fost recunoscute meritele şi calităţile culturale şi educaţionale faţă de România care îl aruncase într-o lungă şi grea detenţie ilogică, absurdă şi inumană.   Se născuse în  Alliance, Ohio, unde părinţii săi, originari din Sărata, emigraseră în 1914. Familia revine în ţară în 1924, după Marea Unire, stabilindu-se inţial în satul Scorei, după care se mută în Sibiu.   Peste voinţa sa şi împotriva legii, fiind cetăţean american, a fost mobilizat pe frontul din Crimeea de unde se întoarce grav rănit.  În 1941 este condamnat la închisoare, detenţie pe care o face la penitenciarul Aiud. Se eliberează, iar în noaptea de 14- 15 mai 1948 este arestat din nou şi dus în arestul Serviciului Secret Bucureşti. De atunci a început un alt calvar pentru profesorul Ion Halmaghi.

 Jilava odiosului Maromet 

 ,,Am fost arestat la 15 mai 1948 din Găeşti, orăşelul în care eram profesor. Am fost dus la Serviciul Secret Bucureşti unde atmosfera era una de teroare. De aici am fost transportat la Prefectura Poliţiei capitalei, iar de aici m-au transportat la Ministerul de Interne.   În primele trei săptămâni, până prin 10 iunie 1948, s-a bătut enorm de mult în Ministerul de Interne. Ca prin minune, într-una din zile aceste bătăi au încetat. S-a aflat că unul dintre studenţii legionari s-a sinucis, aruncându-se în golul dintre etaje” relata prof. Ion Halmaghi.  Este trimis la Jilava unde este anchetat vreme de 3 ani. Aici cunoaşte teroarea instituită de Maromet, un fost om de serviciu într-o primărie a Capitalei, dar care ajunsese comandant al închisorii şi cel mai mare bătăuş. ,,De la Interne am fost transportat, la sfârşitul lui iunie 1948, la Jilava.  Am fost repartizat în celula nr. 2 a fortului, mâncarea era slabă, cel mai bun aliment fiind terciul de dimineaţă. Eram lipsiţi total de produsele necesare igienei, celulele erau de 5×5,5 m, pe paturi scânduri, fără saltele, aşezate pe câte două etaje de o parte şi de alta a celulei, cu un culuar de la uşă până la geam, lat de un metru. La uşă erau două vase, unul cu apă de băut, iar celălalt pentru nevoile zilnice. Încă din primele clipe ale detenţiei rugăciunea a devenit o necesitate sufletească şi o putere nebănuită de încredere, optimism şi salvare pentru întreaga lume a celor arestaţi, indiferent de credincioşia sau ateismul lor de până atunci. În interiorul celulelor ajunseserăm să fim înghesuiţi, atingând numărul de 25-30 de oameni. Eram obligaţi să ne facem toate nevoile zilnice în celulă, cu un butoi de apă şi unul pentru necesităţilor biologice. Hainele, în special cămăşile, se deterioraseră şi nu erau şanse de a obţine de la familii schimburile necesare.    Programul era strict, deşteptarea la 5.00 dimineaţa, iar stingerea la 22.00.   Mijloacele de igienă personală erau dintre cele mai rudimentare, nu erau permise instrumente de bărbierit, săpunul era rar şi scump la bursa neagră, alimentaţia era insuficientă încât devenisem făpturi caricaturale, hidoase care nu mai aveam înfăţişări de oameni.   Nu ne mai rămânea nicio armă de apărare şi de luptă, decât rugăciunea.   Comandantul închisorii Jilava era Maromet, fost om de serviciu la una dintre primăriile de sector din Bucureşti şi care a devenit apoi celebru pentru brutalităţile lui şi prin regimul de teroare pe care l-a instaurat la Jilava. Maromet purta gradul de maior. Prim-gardian era plutonierul Ivănică, şi el unul din viitoarele celebrităţi ale bătăuşilor şi ucigaşilor din închisorile comuniste.   Maromet impusese o disciplină aspră, cerea să răspundem la apelul de dimineaţă şi de seară cu ,,Să trăiţi”. Când se întâmpla o rezistenţă colectivă, deci un refuz al întregii celule, era ales unul dintre noi şi dus în sălile de baie unde era bătut cu răngi de fier până la pierderea cunoştinţei. L-a ales odată pe generalul Zănoagă. Numărasem 60 de lovituri, după care a fost adus leşinat pe o pătură, purtat de gardieni şi aruncat pe pardoseala pietroasă a celulei. L-am îngrijit, cu frecţii, apă rece şi cu spălături cu săpun la rănile sângerânde. La percheziţii eram dezbrăcaţi în pielea goală, ni se rupeau buzunarele şi se scotocea în toate colţurile celulei. Jilava era închisoare de tranzit şi depozit temporar pentru Securitate. Pentru noi, toţi, au fost adevărate ,,universităţi”, învăţam unii de la alţii, cursuri, cărţi din toate domeniile. Nu pot să nu-l meţionez pe plutonierul Stoica, unul dintre zbirii lui Maromet, şeful secţiei noastre în Fort. Era o adevărată nenorocire să fi căzut sub ciomegele lui Stoica. Baia pe care o făceam cam la două săptămâni devenise un adevărat chin pentru noi. Eram scoşi din celule în pielea goală pentru a aştepta într-o cameră murdară şi rece, din apropierea băii centrale, până ieşeau cei ce intraseră înaintea noastră. Duşurile erau vechi şi stricate, încât niciodată nu eram siguri dacă vom putea spăla săpunul de pe corpurile noastre, mai ales că opreau uneori apa de la duş. Alteori ne duceau să ne spălăm în săli de baie unde erau căzi, dar ne spălam în aceeaşi apă neschimbată câte 5-6 dintre noi. Eram ca nişte animale mânate la scaldă în bălţi mlăştinoase” a relatat prof. Ion Halmaghi despre infernul de la Jilava.

  Aiud-ul torţionarului Gheorghe Crăciun
 

Este transferat la Aiud pentru a continua condamnarea din 1941, deşi fusese graţiat. Este eliberat provizoriu în 1956, în urma unui proces intentat de mama sa, dar este arestat din nou după scurt timp şi, în urma unui proces fictiv, pentru două cărţi de filosofie, este condamnat fără termen. ,,Când s-a dat sentinţa s-a decis continuarea pedepsei primite în 1941. Şi pentru că nu m-am prezentat la pronunţarea deciziei am fost declarat fugar, iar în februarie 1958 am fost din nou arestat”.   În cei mai mulţi ani a fost deţinut la închisoarea Aiud aflată sub comanda celui mai dur individ, colonelul Gheorghe Crăciun, cel care i-a arestat pe majoritatea luptătorilor anticomunişti făgărăşeni. A fost transferat şi la închisoarea Piteşti, unde a suportat perioada demascărilor coordinate de Torţionarul Ţurcanu. ,,Pe la sfârşitul lunii iulie 1964 eram la închisoarea Aiud, în celulă cu Petrică Ţuţea, Radu Mironovici şi scriitorul Nicolae Porsene. Mi-am dat seama că suntem la un club de reeducare unde se încerca să fim determinaţi să ne descotorosim de trecutul nostrum.   ,,Nu sunt dispus sub nicio formă să fac tranzacţii de conştiinţă cu nimeni şi mai cu seamă cu partidul comunist, care de 14-15 ani mă ţine ilegal, în condiţiile cele mai absurde şi inumane, fără niciun respect faţă de persoana mea şi faţă de integritatea mea morală. Am fost condamnat prin abuz de lege şi am ispăşit o bună parte din pedeapsă şi cu toate riscurile care pot veni, nu sunt dispus la niciun compromis şi accept inevitabilul unei morţi şi o înmormântare la 7 metru sub pământ. Şi-a făcut imediat apariţia colonelul Crăciun care de bună seamă asculta discuţiile din club. Era cu maiorul Ivan, ofiţerul politic, şi Cristofor Dancu, şeful reeducărilor pe închisoare. Dancu îi explica lui Crăciun cum eu refuzam reeducarea pentru că vreau să plec în America ,,să ajung preşedinte” spunea el. Acest Dancu era din Avrig, aproape de Scorei, satul părinţilor mei, şi era la rându-i reeducat. I-am cerut lui Crăciun să scriu expunerea mea şi, nu ştiu din ce motiv, m-a chemat a doua zi în birou la raport. Mi-am pus mâinile pe birou şi am început să scriu” a relatat profesorul Halmaghi.

Demascarea pusă pe hârtie în faţa lui Crăciun
 

     ,,În momentul de faţă ne găsim într-un proces şi o activitate de reeducare, care este dramatică mai ales prin victimele morale pe care le faceţi. Majoritatea absolută de trei sau patru mii de deţinuţi sunt legionari şi pentru un motiv sau altul m-aţi încadrat şi pe mine în această categorie. Legionarii sunt acuzaţi de toate crimele posibile. Toate elementele componente ale denigrărilor au fost scoase din sacii de propagandă ai partidului comunist, care azi pozează în rolul de mentor ideologic şi moral al ţării. Şi aţi câştigat din cauza presiunilor morale şi fizice compania unor foşti legionari, care nu au putut îndura suferinţele ori torturile fizice şi morale la care au fost supuşi. Cei care au rezistat acestor presiuni, cum ar fi prof. George Manu, scriitorul Constantin Gane, călugărul Sandu Tudor, Toma Simion, dr. Nicolae Roşu, au murit fără îngrijirile medicale necesare, regulamentare ale detenţiei. Pe profesorul Pătraşcu l-aţi scos din condiţia umană de existenţă fizică şi morală, ca să impresionaţi pe ceilalţi, din cauza autorităţii lui morale pe care o avea în Mişcarea legionară, şi l-aţi pus să facă declaraţii ca să influenţeze pe cei refractari reeducării.  . Am înţeles că la Aiud, Pătraşcu a fost adus pe targă, paralizat, şi era îngrijit de oameni aleşi de administraţie care mai mult îl torturau. După ce îşi făcea nevoile, el nu se putea şterge la spate şi îngrijitorii lui utilizau o mătură roasă în acest scop. Toată partea din dos era sângerândă. În aceste condiţii subumane a fost dus la reeducare, unde a fost trecut printr-un sistem drăcesc de către reeducaţi, acuzat şi înjurat fără întrerupere de cei prezenţi, pe rând, ca să-l scoată din minţi. Puterile nu l-au mai ajutat şi s-a hotărât să facă declaraţii, pe care le-am auzit şi eu la megafoanele instalate în zarcă.    Ştiu că l-aţi adus pe pr. Dumitru Stăniloaie să pecetluiască cu dogmele creştine uciderile făcute de legionari. Şi l-aţi utilizat în acestă poziţie pe pr. Stăniloaie care a declarat omuciderile legionare ca fiind păcate, în conformitate cu credinţa creştină  Câte crime au fost săvârşite de legionari şi câte de Partidul Comunist în ultimii 20 de ani? Şi unde îşi recunosc crimele pe care le au pe conştiinţă? Zeci de mii de morţi au umplut gropile pământului românesc fără să fie vinovaţi, decât că au refuzat să accepte ideologia marxistă. Se mai poate vorbi, oare, de crimele legionare? I-am spus  că nu mă interesează nicio poziţie în România.   Doresc să plec în America şi sunt convins că voi putea să realizez ceea ce nu mi-a fost dat să fac în România ” a scris prof. Halmaghi în expunerea sa în faţa col. Crăciun.

 

Patru  loturi de luptători făgărăşeni au fost condamnaţi la 8 august 1957 din ordinul col. Gheorghe Crăciun. Document CNSAS.

 ,,M.A.I. Regiunea Stalin nr. 8/55-296
 08. 08. 1957

CATRE M. A.I., DIRECŢIA VIII
Urmare a raportului nostru nr. 8/63.823 din 14 Decembrie 1956, privind banda teroristă din m-ţii Făgăraşului, precum şi complicii acestei bande arestaţi până în prezent, raportam: cercetările în această problemă fiind definitivate, pentru trimiterea în judecată a elementelor arestate în această cauză, s-a format un nr. de 4 loturi.

Lotul nr. 1:
Chiujdea Ioan,  Haşu Laurean, Novac Ioan,  Metea Victor, Ilioi Ioan,  Haşu Gheorghe,  Pop Ioan zis Jean,  Borzea Olimpiu,  Grovu Ioan, Burlacu Niculae, Stanciu Viorel Aurel, Bucelea Ioan, Bucelea Vasile, Borzea Gheorghe, Cristian Ioan, Şandru Victor, Dâmboi Victor.

Lotul nr. 2 :
Munteanu Vasile, Munteanu Octavian, Mihai Ieronim, Bârsan Ioan, Albu Ieronim, Burdaruş Gheorghe, Ramba Gheorghe, Drugă Gheorghe, Comanici Octavian, Popaiov  Octavian, Trandafir Niculae, Banciu Aurel, Câlţea Moise, Begrea Simion, Geamănu Victor, Dascălu Cornel

Lotul nr. 3:
Muţiu Ioan, Ostăcioaia Gheorghe, Vulcu Constantin, Vulcu Ioan, Oancea Virgil

Lotul nr. 4
Cotoros Timoftei, Gavrilă Nicolae, Leancu Ioan, Deişoreanu Aurel, Câcit Ioan, Clem Aron, Cârstea Petru, Toader Ioan, Metea Gheorghe, Fogoroş  Liviu, Niţu Gheorghe, Andrei Ioan,  Logrea Gheorghe.

Lotul nr. 1 şi 2 a fost judecat şi condamnat de Tribunalul Militar al regiunii a III militare Cluj, iar sentinţele de condamnare au fost trimise dumneavoastră cu raportul nr. 83.235 din August 1957. Pentru lotul nr. 3 s-a fixat termen de judecată în ziua de 10 august, iar pentru lotul nr. 4, ziua de 12 august 1957. Din această problemă, au rămas netrimişi în justiţie învinuiţii: Budac Remus şi Mihai Aurel. Cercetările cu aceştia doi deşi sunt definitivate, trimiterea lor în judecată urmează a mai fi amânată, întrucât prin trimiterea acestora în justiţie s-ar putea ajunge la desconspirarea unor combinaţii informativ operative ce au fost luate în vederea depistarii banditului Gavrilă

.Şeful Regiunii Stalin Col. Crăciun Gheorghe
Şeful serviciului anchete Mr. Alexandrescu Stelian

M.S.S. Regiunea Stalin

 

 (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here