,,Mulţumesc Ţării Făgăraşului pentru susţinere şi pentru încrederea acordată, care mă responsabilizează şi mă onorează să reprezint interesele cetăţenilor în Parlamentul României. Voi avea în vedere foarte multe probleme ale zonei noastre pe care   le voi susţine şi voi încerca să le rezolv. Prima problemă este Parcul Naţional Munţii Făgăraşului. Opinia făgărăşenilor trebuie să fie prezentată corect şi real, trebuie să se ştie că oamenii locului protejează natura şi mediul,   oamenilor le pasă de natură, trebuie să existe un echilibru între om şi natură. Niciodată n-a fost prezentat corect acest subiect. În altă ordine de idei am déjà în lucru un proiect de lege care prevede depolitizarea  funcţiilor publice. Sunt de părere că funcţiile publice pot fi ocupate  doar în  două feluri, de persoane alese şi prin concurs. Aceste concursuri trebuie să fie organizate pe bune, fără niciun fel de intervenţie, iar câştigătorii să fie desemnaţi pe criterii de competenţă, omul potrivit la locul potrivit. Mai mult, aceste concursuri să fie reluate periodic, la 2-3 ani. Voi avea un cabinet parlamentar la Făgăraş unde, în cadrul programului stabilit, mă voi întâlni cu cetăţenii pentru a afla problemele zonei. Mă voi implica în toate problemele zonei ce pot fi rezolvate din prizma  funcţiei de parlamentar. Voi ţine permanent legătura cu cetăţenii” a spus deputatul Dumitru Flucuş.

Parlamentarii care vor reprezenta Judetul Braşov

  • Senat

Ambrozie-Irineu Darău (USR-PLUS)
Mihail Veştea (PNL)
Marius-Alexandru Dunca (PSD)
Marius-Gheorghe Toanchină (PSD)

  • Camera Deputaților

Tudor-Vlad Benga (USR-PLUS)
Victor Ilie (USR-PLUS)
Marius-Andrei Miftode (USR-PLUS)
Gabriel Andronache (PNL)
Ionuţ-Sorin Banciu (PNL)
Dumitru Flucuş (PNL)
Marian Rasaliu (PSD)
Ana-Loredana Predescu (PSD)
Francisc Tobă (AUR)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here