Sfântul Vasile cel Mare

Este praznicul din prima zi a anului. Vasile cel Mare s-a născut prin anul 330 în Cezareea Capadociei, într-o familie creştină şi bogată. ,,Bunicul său a fost martir sub Diocleţian, iar bunică-sa, din partea mamei, era Macrina, care învăţase la Sf. Grigore Taumaturgul, în Pont. Mama sa, Emmeria, avusese zece copii, dintre care patru i-a dat Bisericii: pe fiica sa cea mare, Macrina, călugăriţă care, în proprietatea ei de la Annesi, a fondat o mănăstire de maici, iar pe trei copii i-a avut episcopi: Vasile, Grigore Nissenul şi Petru de Sebaste, acesta la mitropolia Micii Armenii. Instruit mai întîi de tatăl său, un retor şi avocat distins, Sf. Vasile îşi completă studiile în Cezareea, la Constantinopol, unde îl ascultă pe lectorul Libanius, apoi la Atena, unde rămase vreo patru-cinci ani, avînd aici coleg pe viitorul împărat, Iulian Apostatul, şi pe Grigore Nazianzenul, care i-a rămas prieten devotat toată viaţa. Reîntors acasă în 356, a exercitat câtva timp profesiunea de retor, însă soră-sa, Macrina, călugăriţa, l-a convins să se facă şi el călugăr. După ce s-a botezat, în anul 357, înainte de a se retrage din lume, vizită cele mai vestite mănăstiri din Egipt, Siria şi Palestina. Apoi îşi vându bunurile şi se retrase într-un loc frumos în apropiere de Neocezareea, pe marginea Irisului, nu departe de Annesi. Acolo, în curând îl ajunse Grigore Nazianzenul, găsindu-l scriind, în acest timp (358-359) Filocalia origenistă, precum şi regulile pentru călugări, fiindcă, probabil, şi alţi tovarăşi l-au urmat în singurătate. În anul 362, noul episcop al Cezareei, Eusebiu, l-a hirotonit preot, voind să-l aibă lângă sine, căruia i-a şi urmat pe scaunul episcopal în 370“. (Ioan M. Bota, Patrologia). La vârsta de numai 40 de ani el era deja mitropolit al Capadochiei şi exarh al Pontului. Trece la Domnul la doar 49 de ani, din cauza ascezei severe şi a vieţii aspre pe care şi-a impus-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here