Un bărbat de 30 de ani din Şercaia a fost surprins în trafic de poliţişti, pe DN73A,    în noaptea de 9 februarie a.c., în jurul orei 0.30. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,78 mg/l alcool pur, caz în care a fost condus la spital   pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Oamenii legii au constat că tânărul   deține permis de conducere emis de către autoritățile din Anglia, acesta figurând ca fiind reținut, neavând astfel dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțeşi ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cu o zi în urmă un bărbat de 53 de ani din Hoghiz a fost surprins în trafic având, la etilotest, 0,68 mg alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Tot în 8 februarie un bărbat de 53 de  ani din Voila a fost depus la Penitenciarul Voila pe numele lui existând un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea de un an emis de Judecătoria Făgăraş pentru săvârşirea infracţiunii ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here