Luptătorii  anticomunişti din Munţii Făgăraşului ca de altfel din toată ţara au sperat că vor fi ajutaţi de americani şi vor putea învinge noul sistem represiv instalat în ţară.  S-au folosit de toate cunoştinţele şi legăturile pe care le aveau cu ramificaţii în afara graniţelor.  Era diplomatul Serafim Buta din Părău de la legaţia americană, era Ioan Capătă din Şona care pleca în SUA, era dr. Nicolae Burlacu de la spitalul din Făgăraş care avea posibilitatea de a transmite mesaje în afara graniţelor,  Sabin Mare, care fugise din ţară şi s-a întors ulterior paraşutat.  Toţi au căzut în mâna securităţii, arestaţi, încarceraţi şi ucişi.  Un document din arhiva CNSAS demonstrează că Securitatea cunoştea aceste acţiuni ale luptătorilor.

 

Document CNSAS

,,Acţiuni reciproce intreprinse de bandă şi de centrele de spionaj imperialiste în vederea stabilirii de legături cu scopul intensificării activităţii lor contrarevoluţionare.

1.Stabilirea legăturii între organizaţia subversivă ,,Vultanii” şi Serafim Buta, funcţionar al Ambasadei SUA la Bucureşti.

2.Acţiunea intreprinsă de Gavrilă Ioan, şeful bandei, pentru stabilirea de legături cu aşa zisul Comitet Naţional SUA.

3.Acţiunea grupului de spioni în frunte cu Mare Sabin, paraşutat pe teritoriul RPR, pentru a stabili legături cu banda din munţii Făgăraş.

  1. Încercarea învinuitului Burlacu Nicolae, de a stabili legături cu ambasada SUA la Bucureşti.”

 

Dosarele Securitãţii sunt incomplete
 

,,La CNSAS a sosit de la securitate dosarul operativ 846.873, înregistrat sub numãrul 770. Sunt în toatal 124 de volume ce cuprind 49.890 file. Din acest numãr, 30 de volume au fost alcãtuite de miliţie, restul de securitate. Se mai aflã un dosar penal format din 16 volume cuprinzând procesul din 1957 şi condamnarea luptãtorilor la Sibiu. Se mai gãsesc câteva dosare provenite de la regionalele securitãţii, altele decât cea din regiunea Stalin. Nu se aflã dosarul cu evenimentele din 1950 şi cu procesul din iulie 1951, cu pronunţarea a 17 condamnãri la moarte. Nu se aflã informaţii cu paraşutaţii de cãtre puterile apusene în anii 1950-1953, decât în mãsura în care a fost nevoie pentru condamnarea grupului nostru. Nu se aflã nicio referire la modul în care a fost arestat şi anchetat Ion Gavrilã Ogoranu şi nici despre urmãrirea lui ulterioarã. Nici dosarele cu legãturile externe, despre avionul american venit sã-i ajute în 1951“ explica  Ion Gavrilã Ogoranu.

Învăţătorul Ioan Pridon şi ,,Vultanul”

În partea răsăriteană a judeţului Făgăraş, s-a organizat grupul de rezistenţă  „Vultanul”. Tinerii din satele din această parte a zonei Făgăraşului s-au adunat în jurul învăţătorului Ion Pridon din Părău.  Era căpitan în rezervă şi fusese  voluntar în armata română în primul război mondial.  N-a fost doar dascăl pentru  25 de generaţii de elevi, ci şi  îndrumător pentru întregul sat.  Sătenii apelau la el cu încredere  pentru  că se implica   în viaţa satului.   După ocuparea ţării de către bolşevici, învăţătorul Ion Pridon se dedică cu totul luptei de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului.   Împreună cu studentul la Farmacia din Cluj, Marcel Cornea, fiul farmacistului din Şinca Veche,  susţinut şi de mai mulţi ţărani, înfiinţează organizaţia “Vultanul”, care avea ca scop  lupta împotriva ocupaţiei  comuniste şi anticreştine.  În noiembrie 1950, Marcel Cornea coboară din munţi şi pleacă spre Părău, la învăţătorul Pridon.  Era împreună cu Virgil Radeş din Berivoi, student la TCM Timişoara.  Satul era împânzit de securişti. Nu rămân în şură ci dorm în casa învăţătorulu.  Era noaptea de 11 spre 12 noiembrie 1950. Securiştii intră în casa lui Ioan Pridon, iar  în confruntarea direct cu cei doi tineri este ucis  Marcel Cornea, iar Virgil Radeş este grav rănit.  Învăţătorul  Ion Pridon este arestat, iar în urma unui pseudoproces, în 1951,  este condamnat la moarte. În timpul detenţiei este supus la grele anchete.

 

Extras din declaraţia lui Pridon Ioan aflată ân dosar MAI nr. 384, vol. 1-2, fila 148

În faţa noastră, Sibiu 25.I.1952, Căpitan de securitate Mazei Gheorghe

Declaraţie

,,Subsemnatul Pridon Ioan, născut la 18 ian. 1899, în com. Părău, raion Făgăraş, fiul lui Gheorghe şi Magdalena, de profesiune învăţător, în prezent deţinut şi condamnat, declar următoarele:

…eu am predat o scrisoare lui Buta Ioan, formulată de Cornea Marcel, pentru a fi predată numitului Buta Serafim, funcţionar la legaţia americană din Bucureşti şi care era unchiul lui Buta Ioan, cantorul. Ca spese de drum, i-am dat lui Buta Ioan suma de cca 1000 lei. Textul scrisorii nu-l ştiu, dar deduc că era o încercare de a face legătura cu legaţia americană şi era vorba de organizaţia noastră. …Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez cu mâna proprie nesilit de nimeni.

Sibiu, 25 ianuarie 1952

Ss Pridon Ioan”

În timpul detenţiei  nu trădează pe nimeni, nu divulgă niciun nume, îşi asumă întreaga responsabilitate a acţiunilor grupului ,,Vultanul”. În 27 septembrie 1952 este ucis, în lanţuri fiind. Familia i se risipeşte, soţia moare la scurt timp, iar fiicei i se pierde urma prin  lumea largă. O placă memorială aşezată de colegii săi de suferinţă pe zidul casei aminteşte de acest mare luptător.

 

Ioan Buta, legătura cu dpl Serafim Buta de la Ambasada SUA

 

Extras din declaraţia lui Buta Ioan, cantorul, aflată în dosarul MAI nr. 384, vol 1-2, fila nr. 54

În faţa noastră, 16 oct. 1951, Cpt. Mezei Gheorghe

Declaraţie

Subsemnatul Buta Ioan cantorul, născut în anul 1924, luna august, în com. Veneţia de Jos, satul Părău, Raionul Făgăraş, de cetăţenie română şi naţionalitate română, fiul lui Petru şi al lui Reveica, de profesiune agricultor, studii posed 7 cl primare şi 3 de liceu. Sînt căsătorit cu Maria şi am un copil, serviciul militar satisfăcut la Bat 2 M.R. Bucureşti, ctg. 1946 cu gradul de soldat, avere personală 0,83 ha, de origine socială ţăran mijlocaş, condamnat nu am mai fost, în trecut nu am fost încadrat în nici o org. politică, iar în prezent sînt membru în Frontul Plugarilor, cu ultimul domiciliu în satul Părău, nr. 305, în prezent reţinut, declar următoarele:

… Pridon mi-a propus să plec la Bucureşti, la unchiul meu Buta Serafim, cu o scrisoare pe care el mi-o dă, şi prin care Pridon făcea cunoscut unchiului meu de la legaţie existenţa organizaţiei subversive, creată de  el cerîndu-i sprijinul.  Tot în această seară, la propunerea lui Pridon, am depus şi eu jurământul  pentru intrarea în această organizaţie subversivă. Împreună cu mine, cu această ocazie, au depus jurământul şi ceilalţi care au fost prezenţi. După ce am depus jurământul, Pridon Ioan mi-a predat scrisoarea adresată lui Buta Serafim de la legaţia americană din Bucureşti, precum şi 1.500 lei, cheltuieli de drum. A doua zi am plecat la Bucureşti, fără a spune nimănui despre plecarea mea. ….am plecat la legaţie la unchiul meu, unde mi-am cerut audienţa (acesta cunoscîndu-mă încă din 1944, cînd a venit în ţară, dînd şi pe la noi prin sat să-şi viziteze neamurile)…m-a întrebat de ce am venit, iar eu i-am întins scrisoarea, spunîndu-i că este de la Prion Ioan, învăţător în sat. El a desfăcut scrisoarea şi a citit-o.

Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez cu mîna proprie, nesilit de nimeni.

Ss Buta Ioan

,,

 

 Mărturia lui Ioan Buta, după 1990

Aveam 23 de ani şi abia terminasem armata. Era 1947. În Părău  se înfiinţase pe la începutul anului 1946 organizatia anticomunista   „Vultanul“. Fiind membru al Tineretului Ţărănist, am aderat fără să stau prea mult pe gânduri la această organizaţie.   Aveam un unchi, Serafim Buta, ofiţer cu funcţie importantă în cadrul Misiunii Militare Americane în România. În acea perioada se aştepta salvarea de la americani. Jocurile fuseseră însă făcute din umbră cu un an în urmă la Yalta.  Revenind la anul 1946, un moment crucial s-a consumat după alegerile trucate din 19 noiembrie, când organizaţiile de rezistenţă anticomunistă au organizat revolte în mai multe localitati din ţară. O astfel de revoltă a fost organizată şi la Veneţia de Jos, dar fără rezultat.  Securitatea, înfiinţată în 1948, s-a sprijinit pe trădătorii din organizaţiile anticomuniste, care au cedat uşor ameninţărilor sau care au fost încântaţi de ofertele comuniştilor, dar şi pe oamenii lor înfiltraţi cu consecvenţă în aceste organizaţii. Primul arestat în localitate a fost, cum era de aşteptat, conducătorul organizaţiei „Vultanul“, învăţătorul Ion Pridon, directorul Şcolii Generale Părău. Era în noaptea dintre 10 si 11 noiembrie 1950. Urmărit de mai mult timp, a fost prins în momentul când la el au venit doi oameni care făceau legătura cu organizaţiile similare din zona Făgăraşului. Cei doi, Marcel Cornea si Virgil Rades,  s-au înfruntat direct cu securiştii, când Cornea a fost împuşcat. Ion Pridon a fost judecat în secret. Încarcerat la Jilava, a murit în 8 august 1952. Au urmat apoi alte arestări: Gheorghe Sasebeş, Gheorghe Noară, Nicolae Noară, Andrei Cerbu, Ion Cerbu. Au mai rămas mulţi alţii în libertate. Dintre acestia Tanase Creţu, Ion Oană şi Ion Boanfă s-au ascuns vreme de câteva luni, dar s-au predat Securităţii.  Au fost judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.  Spre sfârşitul verii anului 1951, în Părău,  a venit lt.- major de securitate Vlad Andreescu, deghizat în cioban şi cu un câine lup,  venise în recunoaştere pentru că   era pusă la cale arestarea mea şi a altor membrii ai organizaţiei noastre. Prin septembrie am luat  legătura cu grupul paraşutat la Sărata,   Constantin Saplacan, Wilhelm Spiendler si Gheorghe Bârsan, sprijinit se pare de Misiunea Militară Americană în România. Au fost desconspiraţi, iar şeful grupului, C-tin Săplăcan,  a fost interogat şi supus unor anchete dure, dar nerezistând s-a sinucis, iar ceilalţi  au fost judecaţi şi încarceraţi.  Unchiul meu, Serafim Buta, m-a avertizat că va fi şi el arestat şi mi-a propus să mă ducă  în SUA, dar am refuzat. La câteva zile după întâlnirea cu unchiul meu, în noaptea de 11 spre 12 octombrie,  am fost arestat de către   Vlad Andreescu.   Au percheziţionat casa, au  scos cărţile din bibliotecă şi le-au dat foc în curte.   M-au urcat într-o dubă şi m-au transportat la Sibiu. Mi-au rămas acasă soţia şi un copilaş de nici două luni. Tot atunci au mai fost arestaţi: Serafim Păcurar, Iacob Buta şi Ion Boanfă. M-au anchetat la Sibiu  col. Craciun si lt. maj. Andreescu  mai bine de cinci luni. Pe parcursul anchetei m-au confruntat cu Ion Pridon. Am stat spate în spate să nu ne putem vedea unul pe celalalt. L-am simţit pe Pridon foarte bolnav şi tuşea extrem de tare. N-a recunoscut în faţa securiştilor legătura cu mine. Peste câteva luni a murit. Procesul meu s-a ţinut pe 8 aprilie 1952, la Tribunalul Militar Sibiu. Eram acuzat de crima contra statului, legături cu anglo-americanii, cu împăratul Japoniei, Hirosito şi cu luptătorii din munti. Avocata apărării a cerut o pedeapsa exemplară, dar verdictul  fusese stabilit dinainte de Securitate. Am fost condamnat la 13 ani de închisoare pe care trebuia să-i execut în întregime.“ a relatat Ioan Buta din Părău.

  •  ,,Procesul s-a ţinut pe 8 aprilie 1952, la Tribunalul Militar Sibiu. Eram acuzat de crimă contra statului, legături cu anglo-americanii, cu împăratul Japoniei, Hirosito şi cu luptătorii din munţi. Avocata apărării, pusă din oficiu, sfidând deontologia profesională, a cerut o pedeapsă exemplară. Verdictul însă fusese stabilit dinainte de Securitate, aşa încât procesul fusese doar o simplă formalitate. Am fost condamnat la 13 ani de închisoare pe care trebuia să-i execut în întregime“ relata Ioan Buta.
  •  ,,Foamea era principalul duşman, care, combinată cu bătaia, făceau victime. Unii n-au rezistat acestui regim sever. Aici i-am cunoscut pe Corneliu Coposu, Titel Petrescu, Ion Flueraş. În permanenţă eram supravegheaţi, astfel că nu puteam vorbi între noi” mărtusisea Ioan Buta despre regimul de la închisoarea Gherla condusă de torţionarul Petre Goiciu.
  • ,,Cu sârma de la o mătură m-am spânzurat de o conducta de la WC. M-a găsit Ion Cubleşan, un profesor deţinut, dereglat psihic de atâta bătaie. Acesta a urlat, iar gardienii m-au dus la infirmerie. M-a tratat doctorul Gheorghe Cornea din Veneţia de Jos, un renumit chirurg. Astfel am scăpat cu viaţă. Pe gât îmi rămăseseră răni adânci de la sârmele cu care am vrut să-mi pun capăt zilelor. Coşmarul nu s-a oprit însă aici. Alexandru Drăghici, ministrul de interne, a ordonat bătăi şi ţinerea sub un regim de teroare permanentă a tuturor deţinuţilor. Prin urmare am fost bătut groaznic şi spânzurat cu capul în jos până mi-am pierdut cunoştinţa. Am ajuns iarăşi la infirmerie şi îngrijit tot de doctorul Cornea“ a mărturisit  fostul deţinut politic.
  •   ,,Frigul nu era singurul adversar. Foamea şi oboseala acţionau la fel de obsedant. Unii mâncau varză îngheţată sau cartofi cruzi pe care-i mai găseau pe câmp atunci când erau duşi la munca pământului. Se muncea timp de 12 ore la diverse activităţi. Pe lângă câmp, mai lucram la îndiguiri, unde norma pe zi era de 4 m.c. de pământ puşi pe dig. Ne mai foloseau şi la construcţii. Căram bolovani de 30-40 de kg cca 5 km, pe distanţa Salcia- Frecăţei. Eram constituiţi în brigăzi de câte 60 de oameni, conduse de câte un alt deţinut, care avea în general mai multă pregătire. Brigada în care eram eu era condusă de consăteanul meu, Petre Manciulea. Acolo i-am cunoscut pe Gheorghe Burderuş din Crihalma, doctorul Idomir şi inginerul Boeru, ambii din Ohaba. În toiul iernii am fost transferat din nou la Aiud“ a mărturisit Ioan Buta chinurile din Balta Brăilei.
  •   ,,Dupa 3 ani petrecuţi la Aiud  cu Crăciun director am fost din nou supus presiunilor securiştilor. Doreau să devin informator, să-mi trădez colegii de suferinţă. Am refuzat. A fost motivul pentru care m-au transferat la Periprava, în Delta Dunării, în anul 1960“ a mai spus  Ioan Buta.
  •   ,,O dată am fost scoşi în câmp, în plină noapte şi ni s-a ordonat să ne săpăm fiecare câte o groapă de 2 metri lungime şi 2 metri adâncime. Aluzia era clară. Totuşi n-a fost decât un mijloc de intimidare, care avea ca scop controlul asupra noastră. Zilele au continuat să fie un chin pentru noi detinuţii“ mărturisea Ioan Buta despre regimul de la lagărul Periprava de unde s-a eliberat la 21 iunie 1964, după  13 ani  prin temniţele şi lagărele comuniste.   (Lucia BAKI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here