În primele zile de vară ale anului 1883, pe 6 iunie, Ciprian Porumbescu se stingea în casa lui din satul Stupca, după care tânjise atât de mult în toate lunile în care încercase să-şi vindece tuberculoza în Italia. Avea doar 30 de ani şi compusese prima şi una dintre cele mai frumoase operete care s-au creat în România vreodată, minunata Baladă pentru vioară şi pian, „Rapsodia română” şi „Imnul Unirii” (Pe-al nostru steag). În primăvara lui 1882, cu doar un an înainte să moară, avea loc premiera operetei „Crai nou”, la Braşov, şi atunci îi scria tatălui cu o intuiţie tristă, dar cu o dorinţă de viaţă care se ghiceşte în fiecare cuvânt:„Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”. Ciprian Porumbescu este un nume atît de notoriu încît nu mai are nevoie de prezentări speciale. Pentru noi Porumbescu înseamnă susurul apelor, foşnetul frunzelor şi şoapta legănată a codrilor Bucovinei, Porumbescu înseamnă Patria în cel mai curat şi profund sens al cuvântului. Ciprian Porumbescu este Mihai Eminescu al muzicii noastre, amândoi luaţi prematur şi duşi direct în panteonul marilor personalităţi ale culturii universale. Ciprian Porumbescu este una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale culturii noastre naţionale cu care ne mândrim. A fost nu doar un excepţional compozitor dar şi un talentat poet, interpret şi totodată un mare patriot care a militat permanent pentru o artă muzicală inspirată din cântecul popular. Ca şi Enescu, Porumbescu era nelipsit la horele din sat unde lăutarii încântau orice ureche.
Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot
Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului. Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur. Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara. Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”. În anul 1881, cu doi ani înainte de moartea lui Ciprian, tatăl său îşi schimbă numele în Porumbescu. Unele surse spun că preotul Iraclie a ajuns stareţ al Mănăstirii Putna. Preotul Iraclie a fost unul dintre cei mai remarcanţi clerici ai Bucovinei: mare patriot şi scriitor de mare talent-apropiaţii l-au supranumit ,,Creangă al Bucovinei“.
Studii la Viena
Porumbescu îşi începe studiul muzicii la vârsta de 6 ani cu marele Carol Miculi pentru ca să continue cu vioara la Ilişeşti în compania lui Simon Maier. Se înscrie apoi la Gimnaziul din Suceava sub supravegherea lui Ştefan Nosievici dar în particular va lua lecţii şi cu profesorii Anton Valentin şi C. Schlotzer. Între anii 1879-1881 urmează cursurile Conservatorului din Viena fiind susţinut financiar şi de către mitropolitul Silvestru Moraru Andreevici al Bucovinei. Ziarele vremii îl comparau cu Johann Strauss şi Franz Liszt. La Viena, Ciprian studiază cu maeştrii Anton Bruckner şi Franz Krenn. Tot în această perioadă îl frecventează la Viena şi pe Eusebie Mandicevschi, un alt bucovinean strălucit, de la care va lua lecţii în particular de teoria muzicii. În timpul perioadei vieneze va compune colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece reunite sub titlul ,,Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“ din care făceau parte: ,,Cântecul gintei latine“, ,,Cântecul tricolorului“, ,,Imnul Unirii-Pe-al nostru steag e scris Unire“. Tot aici dirijează corul Societăţii Studenţeşti ,,România Jună“.În perioada 1873-1877 studiază şi teologia la Cernăuţi. ,,Balada pentru orchestră şi vioară“ op. 29 şi opereta ,,Crai Nou“ rămân cele mai cunoscute opere ale sale. Opereta ,,Crai Nou“ s-a pus în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului din Braşov ( actualul Colegiu Naţional Andrei Şaguna ) unde a fost şi profesor de muzică între anii 1881-1883 şi a fost prima operetă adevărată din istoria muzicii noastre. Opera în două acte a fost compusă pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri iar succesul imens pe care aceasta l-a avut a impus reluarea sa încă de două ori. Muzica pentru ,,Pe-al nostru steag e scris unire“ este folosită azi pentru imnul naţional al Albaniei intitulat ,,Hymni Flamurit“. A mai scris şi melodia fostului imn ,,Trei culori“.
Festivitatea de la Putna
În anul 1871, cu ocazia aniversării a patru sute de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, a încântat asistenţa cu minunatul său cântec de vioară. La acest eveniment au participat nume sonore ale culturii româneşti: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu.
Iubirea interzisă a lui Porumbescu
Într-una dintre vacanţe, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fiica pastorului evanghelic din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, de care s-a îndrăgostit. Din nefericire, chiar dacă Berta a împărtăşit aceleaşi sentimente pentru marele compozitor român, iubirea lor a rămas neîmplinită. Cum familiile lor erau de confesiuni diferite, s-au opus căsătoriei şi, chiar mai mult, tatăl Bertei şi-a trimit fiica în străinătate pentru a o îndepărta de Ciprian Porumbescu. ,,Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, scria Ciprian despre Berta, iar ea răspundea: ,,Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aşi dori să-i fiu cu inima deschisă…”
Deţinut politic
În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea ”Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi. În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii ”Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi. În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine. Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză. Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai Eminescu. Din închisoare îi scria părintelui său: ,,Sînt bine tată. Şed în celulă şi cînt Gaudeamus Igitur. Numai păcat că cei ce mă ascultă nu ştiu latineşte“. După trei luni , Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.
Dorul de casă
Pentru o perioadă compozitorul se îndreaptă spre Italia, mai precis staţiunea Nervi, pentru a se recupera. În data de 25 Noiembrie 1882 le scrie celor de acasă: ,,Mă roade dorul de casă. Voi găsi eu drumul potrivit spre ea. Mă agăţ de un cocostîrc, care se întoarce la primăvară, şi mă opresc drept în bătătura casei“. Starea sa de sănătate însă nu se ameliorează. Într-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!…”. În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său. Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit acesteia: ,,Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile ,,Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”. La moartea lui, Berta Gordon îi scria sorei acestuia, Mărioara: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine. Ţie ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu !”.
Opera corală religioasă
Printre cele 300 de piese muzicale compuse de Ciprian Porumbescu se numără şi lucrări religioase: liturghii pe 2 sau 3 voci egale şi 4 voci bărbăteşti pentru cor mixt; axioane, heruvice, catavasii, cîntări de Te-Deum, un Oratoriu pentru Vinerea Patimilor pe 4 voci etc. Acestea conţin elemente muzicale italiene, germane, şi elemente ale cîntării de strană. O răspîndire mai largă au cunoscut-o piesa corală ,,Adusu-mi-am aminte“, ,,Prohodul Domnului“ şi ,,Tatăl nostru“. Compoziţiile religioase ale lui Ciprian Porumbescu se remarcă printr-o excelentă inspiraţie melodică şi un admirabil simţ al formei şi al echilibrului.
Carol Miculi
Carol Miculi reprezintă o figură notorie a muzicii europene din perioada sa şi unul dintre artizanii introducerii folclorului românesc în muzica cultă, lucru perpetuat de către Ciprian Porumbescu de altfel. Carol Miculi este unul dintre maeştrii proeminenţi care au îmbogăţit cultura muzicală românească cu Chopin şi a îmbogăţit muzica Europei cu folclorul românesc. Acest compozitor bucovinean s-a născut la data de 20 octombrie 1821 la Cernăuţi şi a studiat arta muzicii cu unii dintre cei mai importanţi compozitori ai vremii: la Paris cu Frederic Chopin, Henry Reber şi Franz Kolberg între anii 1844-1847. Între anii 1858-1897 a deţinut funcţia de profesor şi director al Conservatorului din Lwow şi s-a stins din viaţă la data de 21 mai 1897 la Lemberg. În perioada 1848-1858 Carol Miculi întreprinde turnee într-un şir de ţări europene unde îşi confirmă virtuozitatea de interpret al operei maestrului său, Chopin. ,,El introduce în programele sale de concert prelucrări folclorice, interpretîndu-le şi la numeroasele serate muzicale. Contribuţia lui Miculi la valorificarea propriilor prelucrări de folclor este deosebit de importantă, el fiind primul muzicolog care înalţă muzica populară la nivelul muzicii culte, introducându-o în circuitul european. Cele patru caiete de melodii populare alcătuite de Carol Miculi conţin 48 de melodii dedicate, după moda vremii, unor persoane de sex feminin care proveneau din rândurile marilor familii de boieri. În această colecţie Carol Miculi include melodii variate ca gen: doine, hore şi chiar cântece care au în comun o notă de voioşie ca efect al prelucrării, muzicianul păstrând însă autenticitatea fiecărei melodii în parte“. Ilustrul compozitor bucovinean îşi aduce aportul şi pe tărâm spiritual. În domeniul cântării corale bisericeşti el se remarcă printr-o frumoasă Liturghie pentru cor mixt şi solişti ce a fost cântată cu succes în anul 1864, cu ocazia sfinţirii Catedralei Ortodoxe din Cernăuţi. Foarte frumoasă este şi lucrarea ,,Veni Creator“ pentru cor mixt şi orgă. ( Ştefan BOTORAN)
