La data de 11 martie 1291 are loc prima atestare a Făgăraşului şi a Sâmbetei. ,,Noi, Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, vă aducem la cunoştinţa tuturor cărora se cuvine că…., magistrul Ugrinus, iubitul şi credinciosul nostru, ridicîndu-se în acea adunare a noastră, a cerut să i se înapoieze şi restituie prin noi nişte moşii ale sale numite Făgăraş şi Sâmbăta, aflătoare lîngă rîul Olt, zicînd că i-au fost înstrăinate pe nedrept şi a înfăţişat actele şi privilegiilşe sale cu privire la aceasta…“  ( Documente privind istoria României, Compendiu-Ghid ).  La Făgăraş a existat o cetate de lemn construită în sec. XII, situată în partea de nord-est a cetăţii actuale care a fost distrusă prin ardere la jumătatea sec. al XIII-lea, după toate probabilităţile în timpul invaziei tătare din anul 1241. ,,Un studiu al analelor franciscane aduce informaţia că din acest an ( N.R-1342 ) au avut loc lucrări de fortificaţie la cetăţile din Făgăraş şi Bran, sub conducerea şi prin finanţarea lui Ludovic I. Lucrările, care au durat mai mulţi ani, se pare că au fost continuate de domnii Ţării Româneşti, care, începînd cu jumătatea secolului, reintră în posesia acestor teritorii…“. (Documente privind istoria României)  Făgăraşul are o istorie recunoscută documentar de 730 de ani. A fost în acest răstimp comună, oraş şi municipiu. În urmă cu mai bine de două secole a fost retrogradat la nivel de comună, după care la mijlocul veacului trecut şi-a preluat din nou statutul de municipiu.

  
 Hotarul dintre Transilvania şi Ţara Românească,o problemă spinoasă a istoriei noastre

 Principii Transilvaniei împreună cu domnitorii Ţării Româneşti  au avut mai multe încercări commune de a delimita hotarele sau graniţele dintre Transilvania şi Ţara Românească. ,,Identificarea hotarului dintre Ţara Românească şi Transilvania rămâne neclarificată în istorie. Domnitorii Ţării Româneşti au însărcinat comisii de boieri pentru a se ocupa de aceste delimitări, iar principii Transilvaniei au format comisii de nobili, iar principii Transilvaniei au format comisii de nobili. Uneori aceste comisii mixte au lucrat împreună “ susţine istoricul  Alexandru Ciocâltan  de la Institutul de Istorie ,,Nicolae Iorga“. O astfel de încercare a avut-o principele Gabriel Bethlen, la 1619, când a numit comisari care să numească hotarul dintre Transilvania şi Ţara Românească. În anul 1685 a existat chiar o propunere de alianţă între principele Transilvaniei şi omologul său din Ţara Românească. Intrarea Ardealului sub autoritatea Curţii de la Viena au îngreunat şi mai mult aceste încercări. De multe ori însă domnitorii Ţării Româneşti şi ai Moldovei nu vroiau să consimtă hotarele ratificate de conducătorii Transilvaniei invocând drepturile vechi asupra Făgăraşului şi a Ţării Bârsei.

De la Terra Blachorum la Judeţul Făgăraş
În 1876 teritoriul Ţării Făgăraşului a fost organizat în comitatul Făgăraş, unitatea administrativă precursoare a judeţului Făgăraş. Populaţia sa românească a utilizat prevalent, din evul mediu timpuriu şi până în prezent, denominaţia geografică, desemnând teritoriul sub numele Ţara Oltului. Sinonimul său german poartă denumirea Altland. Cronologic sînt o serie de apelative care enunţă realităţi etnologice din Ţara Oltului. Toate aceste denumiri sînt compuse din numele formei de organizare teritorial-administrativă şi din etnonimul maghiar atribuit românilor. Aceste denominaţii sunt evocate în documente emise în anii 1222 (Terra Blacorum), 1224 (Silva Blacorum) şi 1252 (Terra Olacorum). Regionimul Ţara Făgăraşului este ceva mai recent şi datează din prima jumătatea secolului al XIV-lea. Această denominaţie derivă din numele aşezării Făgăraş, devenită abia în prima jumătate a secolului al XIV-lea centrul politico-administrativ al acestui ţinut. Prima atestare documentară a regionimului Ţara Făgăraşului datează din anul 1372. Acreditarea şi impunerea acestui regionim în conştiinţa colectivă s-au produs între secolele XVI-XVII.

Fecioara de Fier şi Elisabeta cea sîngeroasă

     ,,Construirea unui punct fortificat la Făgăraş trebuie pusă în legătură cu poziţia sa strategică-la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu şi Braşov şi în vecinătatea Ţării Româneşti (de a cărei istorie a fost legată), stăpînirea cetăţii dovedindu-se foarte importantă pentru voievozii şi principii Transilvaniei. Ştefan Mailat şi Gaşpar Becheş au folosit-o ca piesă de sprijin în lupta pentru tronul Transilvaniei, Mihai Viteazu a considerat-o ,,cetate de scaun“, principele Gabriel Bethlen i-a acordat întîietate faţă de Alba Iulia în modernizarea fortificaţiilor, iar Mihai Apafi o va transforma, datorită poziţiei sale înstărite, în reşedinţă princiară. Aici, în cetatea Făgăraş s-au ţinut între 1670 şi 1691 11 diete şi 18 delegaţii (reuniuni mai restrînse), în timp ce la Alba-Iulia 15 Diete şi 3 delegaţii. Primele ştiri documentare care atestă existenţa cetăţii de piatră sunt din 1455, cînd este menţionat un ,,castelan“, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind braşovenilor, aminteşte de ,,cetatea noastră Făgăraş“. ( Cetatea Făgăraş, Muzeul Ţării Făgăraşului ,,Valer Literat“ ) Între 1918-1948 cetatea a funcţionat ca şi garnizoană a armatei române iar între 1918-1923 a fost lagăr pentru ruşii albi. În anul 1939 polonezii şi-au găsit refugiul în acest loc. Între 1948-1960 cetatea a fost transformată în închisoare pentru deţinuţii politici.  ,,Orice cetate îşi are poveştile ei întunecate. În Evul Mediu, în beciurile cetăţii, se găsea Fecioara de Fier. Introdusă de Inchiziţie la început de secol XVI, fecioara era de fapt o cuşcă metalică în formă de trup uman, avînd la interior un sistem de ace, care, odată uşa închisă, ciuruiau trupul celui torturat. Agonia, putea dura şi două zile…În dreptul gurii se găsea o iconiţă a Fecioarei Maria. Tot din seria neagră este legenda contesei Erszebet Bathory de Făgăraş. Asimilată de mulţi drept ,,Contesa sîngeroasă“, Elisabeta de Făgăraş a trăit cam în acelaşi timp cu ,,Contesa“ şi a murit în acelaşi an cu ea. Aparţineau aceleiaşi familii. Mulţi istorici au probat cu dovezi faptul că cele 600 de fecioare ucise pentru a se îmbăia în sîngele lor în speranţa tinereţii veşnice, au fost ucise undeva în Slovacia” ( Marius Muntean, Cetăţi Transilvane)

Principesele au adus faimă Făgăraşului

Nu se poate vorbi de Cetate fără să arătăm locul Transilvaniei în cadrul relaţiilor internaţionale. Între 1541-1699 Transilvania a fost un actor pe scena internaţională. S-au primit aici peste 50 de solii, 10 din Ţara Românească, 9 din Moldova şi 10 din Imperiul otoman. La data de 25 Mai 1685 Dieta restrânsă din Cetatea Făgăraşului ratifică Confederaţia cu Ţara Românească în prezenţa solilor Matei Cantacuzino şi banul Craiovei. Particularitatea Ţării Făgăraşului reiese şi din denumirile în care aceasta apare în documente, îşi avea propriile sale scaune de judecată şi legi păstrate şi în secolele următoare. Ştefan Mailat a transformat Cetatea Făgăraşului în reşedinţă voievodală, Mihai Viteazul în cetate de scaun. În timpul lui Mihai Apafi ea a constituit principala reşedinţă voievodală în Transilvania. Cetatea Făgăraşului poate fi numită şi Cetatea Principeselor. Ana Nadasdy a stăpânit Făgăraşul între 1541-1551, Maria Cristierna-sora lui Ferdinand II, căsătorită cu Sigismund Bathory a stăpînit Cetatea între 1595-1599. A fost prima principesă recunoscută de nobili ca principe al Transilvaniei. Doamna Stanca devine la 1600 proprietară a Făgăraşului, Ecaterina de Brandenburg, soţia principelui Gabriel Bethlen, devine proprietară a Făgăraşului între anii 1626-1633, Zsuzsanna Lorantffy, soţia principelui transilvănean Gheorghe Rackoczy I a devenit la 1634 proprietară a Făgăraşului.  Anna Bornemisza   i-a obligat pe boierii făgărăşeni să plătească o sumă foarte serioasă, o parte din bani  fiind  folosiţi pentru înnobilarea  cetăţii.  A susţinut politica culturală, a tipărit numeroase cărţi şi a introdus o nouă organizare a ceremonialului princiar.  În anul 1688 tot aici se ratifică declaraţia de supunere faţă de Imperiul Habsburgic.   La data de 7 februarie 1691 Dieta din Făgăraş acceptă Diploma Leopoldină.

Instrucţiunile principesei Anna Bornemisza
 

,,Prin începutul înţelepciunii şi frica lui Dumnezeu, în fiecare dimineaţă, amiază şi seară în timp potrivit, închiderea şi deschiderea porţii cetăţii noastre se va face cu mulţumiri şi rugăciuni. După aceasta, din graţia lui Dumnezeu, lucrurile trebuie să continue ca şi cînd noi am fi aici. Cu ocazia închiderii şi deschiderii porţii, trebuie avută o atenţie sporită, iar această închidere şi deschidere să se facă în tobe şi cu arme, în funcţie de necesităţi, cu soldaţii, sub o poruncă severă. Înainte de aceasta, trebuie cercetată cetatea de jur împrejur de soldaţii sub arme ca nu cumva să se producă vreo şiretenie sau pagubă pentru cetatea noastră şi de unde întorcîndu-se să poată deschide porţile şi soldaţii să fie puşi la posturile lor. Dintre porţi, cea exterioară trebuie să stea închisă tot timpul, iar poarta de mijloc se deschide mai des, cînd noi sîntem aici. Portarii trebuiesc ţinuţi în permanentă supraveghere. În lipsa noastră nici o persoană nu are voie să intre fără să fie cercetată, iar în prezenţa noastră în cetate, persoanele necunoscute sau bănuite, fără ştirea căpitanului nostru, să nu lase să intre în cetate, iar cei care sînt lăsaţi să intre în cetate, să fie supravegheaţi bine şi prin intermediul unor veşti sau scrisori să fie anunţaţi. Lucrurile din afara porţilor să fie dirijate cu vorbe frumoase, fiecare soldat merge însoţit şi aşezat la locul potrivit, cu instrucţiuni potrivite pentru o pază ageră, sub sancţiuni severe; şi astfel în fiecare dimineaţă, seară şi la miezul nopţii trebuie făcut la fel, să fie struniţi pentru o pază ageră. În cetate pentru supraveghere şi alte treburi necesare, după porunca noastră, trebuie să ţineţi 30 de soldaţi bine înarmaţi, care trebuiesc examinaţi bine, ca nu cumva să fie spioni, hoţi şi dacă careva ar încerca să facă asemenea lucruri şi sînt prinşi, să fie pedepsiţi, persecutaţi prin lege. Dat-am aceste instrucţiuni căpitanului nostru pentru cetatea noastră de la Făgăraş“, extras din documentele vremii.

 Istoria Făgăraşului în perioada 1867-1918
 

 În anul 1857 Făgăraşul a fost ridicat la rang de municipiu pentru ca în anul 1863 să fie retrogradat la nivel de comună.  Legea din anul 1871 stabilea ce înseamnă oraşele şi comunele. Urbea era condusă de un magistrat (primar) sprijinit de consiliu. Legile trebuiau aprobate însă la Ministerul de Interne. Oraşul dispunea de averea comunală, şcoli; supraveghea corupţia, contractele de arendare. Dreptul de autonomie locală funcţiona prin Consiliul Local. Cei aleşi în Consiliu erau membrii de drept care plăteau impozit. Dreptul de vot se exercita prin primar, căpitan, şeful poliţiei, contabilul, medicul şef etc, care erau personalităţi marcante ale oraşului. Pe atunci  industria era la pămînt, iar categoria predominantă era constituită din micii industriaşi, aşa cum prezintă istoricul  Constantin Băjenaru de la Muzeul Ţării Făgăraşului.

 
 Făgăraşul a dat intelectuali de seamă
 

Oraşul Fagaraş a fost în toate vremurile ţinutul cel mai românesc din Ardeal. O devedeşte cartierul complet românesc al breslei tabacărilor Tabaciul, forma lui atât de îndepărtată de a oraşelor ungureşti sau săseşti, precum si mahalalele de plugari Români. Cu toate acestea Făgăraşul avea atunci o populaţie amestecată cu unguri, saşi şi evrei care la începutul secolului ocupa centrul tîrgului, populaţia de români fiind aşezată la periferie. Marile falilii de români făgărăşeni îşi aveau casele pe străzile lăturalnice, Coşbuc, Vladimirescu, Codru Drăguşanu, Pălărieri sau Becleanului. O caracteristică pentru făgărăşeni este dragostea de carte. Ne-au dovedit-o Ion Codru Drăguşanu (1823-1884), originar din Drăguş, generalul din armată austro-ungară de la 1848, Teţ din Săsciori, generalul Boeru din aceeaşi armată, originar din Recea, ajuns senator apoi în parlamentul român, mitropolitul unit Vasile Suciu al Blajului, originar din Copăcel, episcopul ortodox Grigore Comşa al Aradului, plecat din Comâna şi ţăranul iluminat din Cârţişoara, Badea Cârţan. Ne amintesc de iubirea de carte a făgărăşenilor şi numărul mare al acestora plecaţi de acasă şi ajunşi în situaţii înalte, la Cluj şi Bucureşti unde au putut forma asociaţii care numără profesori universitari, medici, avocaţi, ingineri, profesori

Presa făgărăşeană
 

A fost inedită, liberă şi efervescentă avînd un caracter cultural, politic şi, bineînţeles, polemic. În anul 1907 ia fiinţă foaia săptămînală ,,Ţara Oltului“ la iniţiativa învăţătorului Ion Boerescu. Între 1906-1916 se editează ziarul ,,Olteanu“ şi ,,Foaia Specială Culturală şi Economică“ în cadrul tipografiei Constantin Pop din Făgăraş. ,,În paginile acestor ziare s-au remarcat articolele unor mari făgărăşeni precum Ioan Şenchea, Ion Boerescu, Nicolae Şerban caracterizate de un remarcabil spirit militant dedicate cauzei româneşti. Primul război mondial era prezentat între anii 1914-1916 ca un război străin cauzei românilor ardeleni, o jertfă inutilă a românilor pe fronturile acestuia. Pagini numeroase erau închinate tratamentului discriminatoriu la care erau supuşi românii; critici acide se derulau în presă la adresa abuzurilor autorităţilor locale faţă de români. Intrarea României în război alături de Antanta este salutată în presa făgărăşeană. Autorităţile acţionează represiv desfiinţînd-o. În noaptea de 8/9 septembrie 1916 pe malul drept al Oltului, între Galaţi şi Şona, sînt asasinaţi Ioan Şenchea şi ţăranul Gheorghe Gabor din Voila. Tipograful Constantin Pop şi numeroşi preoţi, învăţători din satele făgărăşene cad victime ale tribunalelor de război austro-ungare. După 1918 presa făgărăşeană a recunoscut prin ziarul ,,Glasul Oltului“ tribuna politică a Partidului Naţional Român care a ţinut la curent populaţia Ţării Făgăraşului cu evenimente locale şi din ţară. Găsim în paginile ziarului prezentarea unor evenimente politice, polemici între adversarii politici dar şi pagini culturale şi educative.

Naşterea unei ţări
Cucerirea Daciei de către romani (106 d. Chr.) aduce cu sine modificări importante şi în habitatul Ţării Făgăraşului, populaţia ţinutului cuprins între Olt şi Munţii Făgăraş fiind, în parte, evacuată la nordul rîului, iar zona închisă şi supravegheată, spre est prin castrul de la Râşnov (Cumidava), iar spre vest prin castrul de la Turnu Roşu (Caput Stenarum). După retragerea administraţiei romane la sudul Dunării de Jos (271 d. Chr.), o parte a populaţiei evacuată revine la sudul Oltului, în Ţara Făgăraşului. Penuria descoperirilor arheologice din secolele următoare ar putea fi explicată prin retragea populaţiei localnice în zonele înalte şi ferite ale Ţării Făgăraşului, determinată de pericolul reprezentat de popoarele migratoare. Această discontinuitate majoră de locuire este întreruptă cu începere din secolul al VIII-lea, perioadă în care sînt datate câteva monede bizantine şi diverse urme de locuire. Continuitatea de existenţa a populaţiei romanizate în Ţara Făgăraşului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Avansarea spre Carpaţii Meridionali, graniţa naturală a Transilvaniei, şi stabilirea temporară, timp de cîteva decenii, a hotarelor Regatului Ungariei pe malul nordic al Oltului se produce în prima jumătate a secolului al XII-lea. Linia graniţei statale a fost marcată de palisade şi de o serie de cetăţi de pamînt, dintre care doar cetatea maghiară de la Ungra, datată la mijlocul secolului al XII-lea, a fost cercetată sistematic până în prezent. Ridicarea cetăţii de pămînt de la Făgăraş, pe la mijlocul secolului al XII-lea, constituie o primă etapă în procesul aservirii Ţării Făgăraşului. Ocuparea completă a teritoriului şi includerea sa în interiorul granitelor statului maghiar s-au produs în ultima treime a veacului al XII-lea. Cîteva decenii mai tîrziu, în primii ani ai secolului al XIII-lea, apar şi primele informaţii scrise, provenite din cancelaria regală maghiară, cu privire la cuprinsul Ţării Făgăraşului. A fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei încă din secolul al XV-lea. După 1691 regiunea a făcut parte din ,,fundus regius“, teritoriu organizat ca zonă de frontieră imperială. Comitatul Făgăraş a fost înfiinţat în 1876, cînd structura administrativă a Transilvaniei a fost schimbată. Cu această ocazie s-au desfiinţat ţinuturile imperiale grănicereşti şi autonomiile saşilor şi secuilor. În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatul, alături de întreaga Transilvanie istorică, a devenit parte a României. Comitatul Făgăraş se învecina la vest cu Comitatul Sibiu (Szeben), la nord cu Comitatul Târnava Mare (Nagy-Küküllő) şi la est cu Comitatul Braşov (Brassó). În partea de sud, acest comitat forma graniţa între Regatul Ungariei şi Regatul României. Râul Olt forma o mare parte din graniţa nordică a comitatului. Munţii Carpaţi formau limita sudică a comitatului. Înainte de Unirea Transilvaniei cu România, oraşul Făgăraşul era centrul administrativ al comitatului Făgăraş, Făgăraşul aparţinînd raionului Stalin. În 17 februarie 1968 s-a revenit la împărţirea administrativ-teritorială în judeţe, însă judeţul Făgăraş nu a fost reînfiinţat. După 1989 s-a încercat reînfiinţarea judeţului Făgăraş, dar proiectul n-a avut susţinere la nicio guvernare postdecembristă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here