Luni, 15 Martie 2021, este prima zi din Postul Paştelui, cea mai importantă perioadă din anul liturgic, care se încheie cu sărbătoarea Învierii Mântuitorului, pe 2 Mai 2021. Peste an sînt patru perioade de post consacrate: postul Naşterii Domnului- care începe în 15 noiembrie şi ţine pînă la 24 decembrie- este mai puţin sever; postul Paştelui (postul mare), care durează şapte săptămîni înainte de Paşte; de Bune Vestire şi de Florii este dezlegare la peşte; postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cu o durată variabilă, şi ţine pînă în ziua de 29 iunie; postul Adormirii Maicii Domnului- care începe la 1 august şi ţine pînă la 15 august. În fiecare săptămînă sînt două zile de post: miercurea- în amintirea zilei nefaste în care Iuda l-a vîndut pe Hristos, şi Vinerea, în amintirea patimilor şi morţii lui Hristos-, cu excepţia celor prevăzute în calendarul Bisericii cu dezlegare. Sînt consemnate ca zile de post şi 14 septembrie, în orice zi a săptămînii ar cădea, ajunul Bobotezei (5 ianuarie) şi 29 august, ziua comemorării tăierii capului sfîntului Ioan Botezătorul.

Importanţa postului

     ,,Postul este o perioadă de timp în care creştinul îşi sporeşte eforturile în vederea desăvîrşirii; pe de-o parte în privinţa hranei, mîncînd alimente de provenienţă vegetală, pe de altă parte prin rugăciune mai intensă, prin fapte bune şi îndepărtarea de păcate, care pot fi săvîrşite cu gîndul, cu vorba şi cu fapta. Istoria religiilor ne arată că nu numai creştinismul, ci şi alte religii străvechi au recomandat şi au practicat postul, convinse că mintea şi activitatea ei (gîndirea) sînt influenţate de hrană (gîndim în funcţie de ceea ce mîncăm)“ spune preotul Vasile Răducă (Ghidul creştinului ortodox de azi). Postul nu este nicidecum un regim alimentar sau un scop în sine, ci este numai un mijloc. Pentru ca postul să fie autentic, această alimentare vegetariană trebuie să fie unită cu smerenia, rugăciunea, iubirea şi milostenia. Este adevărat că nu ,,ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură“, după cum a spus Iisus, dar tot El a mai spus ,,dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post“. (Matei 17, 21)

 Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba trebuie să luăm din Evanghelie textul întreg. ,,Și mergînd ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzîndu-I în genunchi. Și zicînd: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău. Căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Și l-am dus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzînd, a zis: Aduceţi-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post“. (Matei 17, 14-21) După această vindecare sau, mai bine zis, eliberare, Iisus îşi anunţă patimile şi Învierea: ,,Fiul omului va să fie dat în mîinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va învia“. (Matei 17,22-23) Orice raportare sau cerere către Dumnezeu are legătură directă cu patimile şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.


Acceptarea Crucii

     Nu există post autentic fără Cruce şi Maica Domnului. Crucea înseamnă acceptarea calvarului, a suferinţei prin care a trecut Hristos. Fără această cale hristică postul nu are nicio valoare. ,,Încetul cu încetul, şi din ce în ce mai bine am observat că toţi cei pe care Dumnezeu i-a iubit cu adevărat, au trebuit să sufere cu toţii în lumea aceasta. Mai mult, că doctrina creştină e aşa: să fii iubit de Dumnezeu şi să iubeşti pe Dumnezeu înseamnă a suferi. Creştinismul este un mesaj existenţial, care face din existenţă ceva mai paradoxal şi mai greu decît a fost vreodată înainte şi va mai putea fi vreodată în afara creştinismului. Numai că naşterea din apă şi duh preface- fără a o desfiinţa- şi suferinţa în fericire. Dacă Hristos n-ar fi înviat, raportul ar fi fost altul, invers. Dar a înviat: O ştim“ Despre cruce se afirmă, sub o formă ori alta, că a fost un simplu mijloc de tortură şi ucidere. Crucea, pentru Hristos, nu-i simplu şi degradant instrument de tortură şi moarte. E sfînta cruce stropită şi sfinţită de scumpul şi preacuratul sînge al Mîntuitorului nostru. E altar, e locul sacru al suferinţei Nevinovatului, al Răscumpărării omenirii şi al ruperii zapisului ce apăsa asupra noastră de la Adam încoace. Pe cruce s-a săvîrşit Cel care, ascultînd de porunca Tatălui şi pentru mîntuirea noastră, S-a deşertat de a Sa dumnezeire şi a primit moartea, şi încă moartea pe cruce. A nu pomeni crucea, a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgota e, parcă, totuna cu a minimaliza fapta lui Iisus, a o relega printre alte jalnice amănunte istorice, a voi cu tot dinadinsul să uiţi un incident neplăcut. Crucea este elementul care cuprinde două planuri: Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pămînteană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla- paradoxala, perpendiculara, fundamentala- noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care deopotrivă ţine de lume şi de cer“ spune Nicolae Steinhardt, părintele de la Rohia, în al său ,,Jurnal al Fericirii“. De fapt, în spatele Crucii stă întotdeauna Hristos. Crucea este metamorfozarea lui Hristos în plan temporal şi atemporal.


Maica Domnului

     ,,Cît despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi! Pe intercesoara noastră, pe blîndeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o califică: ,,o clemens o pia dulcis virgo Maria!“ Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blîndeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!….pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greiţii, marginalii! Pentru desconsideraţi, ocărîţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surîdă (oricît de fugar), să se roage pentru ei! Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor; lîngă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, de copilul alungat din casa părinţilor, de schilodul lovit şi ocărît pe stradă de o ceată de derbedei, de infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, de torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…Nu subtilităţile teologice interesează şi frămîntă pe oamenii care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau a neprihănitei zămisliri, 1854), ori numai din clipa cînd a răspuns îngerului vestitor ,,fie“ şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul. Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi. Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci- zice textul- mult poate rugăciunea mamei pentru îmblînzirea Stăpînului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita noastră apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă“. (Nicolae Steinhardt) Iată ce spunea Sfîntul Grigorie Palama: ,,Dar cum aş putea, fie să-mi împlinesc dorinţa, fie să-mi plătesc datoria, fie să mărturisesc harul darurilor infinite care-mi vin de la ea, altfel decît cîntîndu-i imne pe cît îmi stă în putere? Fiindcă dorul scoală, iar datoria, atît cea a nosatră comună, cît şi cea a mea proprie, sileşte; dar harul care a venit deja făgăduieşte şi în continuare iertarea care vine de acolo, iar nelipsita iubire de oameni a Miresei Pururi Fecioare străbate prin toţi care ascultă, ca una care ţine la un loc şi constituie toate şi e prezentă şi aproape pururi de cei ce o cheamă prin intervenţia (solia) ei neobosită şi foarte folositoare la Dumnezeu Care S-a născut din Ea, intervenţie care duce la bun sfîrşit în chip folositor toate cîte le ştim noi, pe care le-am cunoscut din cele bune lucrate de ea pentru noi şi plecînd de la care am avut o credinţă încă şi mai tare. Pe Aceasta strigînd-o şi eu cu aceeaşi credinţă, nădăjduiesc să o am sprijin pînă la sfîrşit, scufundîndu-mă acum în oceanul minunilor ei“. Locul Maicii Domnului este pe tron, lîngă Fiul ei. Nu o putem separa de istoria Mîntuirii noastre. Să ne aducem aminte de intervenţia ei la nunta din Cana Galileii cînd s-a terminat vinul, înainte ca Iisus să transforme apa în vin: ,,Faceţi cum vă va zice El“. Aceasta ne spune Maica Domnului şi nouă, în fiecare ceas din zi şi din noapte: ,,Faceţi aşa cum vă zice Fiul meu!“.


Smerenia

     Este o componentă necesară în vederea reflecţiei la relaţia pe care o avem cu Dumnezeu şi cu aproapele. Postul nu poate fi decît smerit. ,,Smerenia este descompunerea mea totală, psihică şi fizică! Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine, cel care a fost prototipul smereniei şi al blîndeţii. Spune Apostolul Pavel: Cel mai umil, ultimul, cel mai nesemnificativ, prigoniţii, nedreptăţiţii, oamenii socotiţi paria, de cele mai multe ori se ridică peste nivelul la care se socoteşte ,,înţelepciunea nebuniei“, cea care se raportează numai la movila de dolari socotind că toată lumea este a lor. Dar nu este nimic. Pier, în sfîrşit, toţi nebunii sub o movilă de dolari, iar cel care duce crucea rămîne în umilinţa lui, dar victorios. Că nu cel care vorbeşte este biruitor, ci acel care nu-şi pierde idealurile vieţii.Smerenia este haina dumnezeirii, iar mîndria este haina diavolului. Pe care o îmbrăcăm, aceluia ne asemănăm. Iar lucru interesant este faptul că atît de departe fiind una de alta, omul poate într-o clipită să alunece din smerenie în mîndrie“ ne învaţă părintele Iustin Pârvu.


Postul, vindecare de bolile sufleteşti

     ,,Păcatele sînt bolile sufletului. Cînd ai o boală mergi la doctor şi dacă dă Domnul, dacă priceperea doctorului e mare, dacă medicamentul e eficient şi puterea ta fizică şi morală e mare, te vindeci. Dar cînd ţi-e frică de boală, ca o posibilitate iminentă, mergi la Biserică: aici vei primi încurajarea că boala e o încercare, că duhul din fiecare poate domina orice boală, că omul s-a născut sănătos, bolile sînt consecinţa vieţii incoerente, nesănătoase şi că doar redescoperirea vieţii curate, de cînd erai copil, poate să determine o amînare a bolii, a durerii, a morţii“ mai spune părintele Iustin Pârvu. Ori postul are menirea să reechilibreze balanţa acestor dereglări care pleacă de la suflet şi apoi înlănţuiesc trupul.


Milostenia

     Milostenia este o altă componentă a unui post corect. ,,Însuşirea milosteniei este inima, care arde de dragoste pentru toată făptura şi îi doreşte binele. Milostenia constă nu numai în dăruire ci în compătimire, cînd îl vedem pe semenul nostru în vreo suferinţă şi, dacă îl putem ajuta cu ceva, îl ajutăm. Ea (milostenia) este descrisă în şase porunci în Evanghelia după Matei, Capitolul 25. Iar a da pomană este numai o parte a milosteniei şi trebuie să o împlinim şi pe aceasta după putere, fără tulburare şi cercetare- chiar dacă dăm puţin, totuşi să dăm cu bunăvoinţă şi nădejde. Trebuie să avem însă dreaptă socoteală şi discernămînt: De dragul milosteniei nu trebuie să intrăm în datorii. În istoria bisericească nu se vede nicăieri ca cineva, chiar şi dintre marii iubitori de milostenie, să se lege cu datorii de dragul milosteniei. În scrierile Vechiului Testament se spune: Deschide mîna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pămîntul tău (Deut. 15:11). Totodată trebuie să avem în vedere şi condiţiile propriei familii, ca să nu o aducem şi pe ea la sărăcie prin dărnicia noastră nechibzuită“ spune Cuviosul Macarie de la Optina.

Rugăciunea

     ,,Rugăciunea este maica tuturor bunătăţilor. Ajunge să fie făcută cu smerenie, fără egoism, cu iubire faţă de Hristos, şi Domnul ne-o ascultă” spunea părintele Porfirie. ,,Îndoieşte-te că mai exişti tu însuţi, după o rugăciune fierbinte. Atunci te transformi tu însuţi în rugăciune. Îndoiala asta e permisă oricui“ spune părintele Iustin Pârvu.


Iubirea

     Iubirea este o altă coordonată a postului. ,,Fraţilor, înălţaţi-vă, dorind din tot sufletul ridicările, ascultîndu-l pe Cel care zice: ,,Veniţi să ne urcăm în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru“ spune profetul Isaia. (2,3) ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor- spune Sfîntul Apostol Pavel-, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Și de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atîta credinţă încît să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Și de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cît despre proorocii- se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfîrşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar cînd va veni ceea ce e desăvîrşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Cînd eram copil, vorbeam ca un copil; dar cînd m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Și acum rămîn acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“. (Corinteni cap. 13, 1-13) Aceasta este chintesenţa vieţii creştine şi îndreptarul postului.

Iertarea

     ,,Și nu ne duce pe noi în ispite, ci ne izbăveşte de cel rău…“ spunem noi în rugăciunea domnească- ,,Tatăl nostru“. ,,Spuneau părinţii despre avva Macarie cel Mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pămîntesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit“ se spune în Pateric. Din acelaşi Pateric desprindem modelul avvei Moise: ,,Altădată făcîndu-se adunare în Schit, vrînd părinţii să-l certe (N.R- pe avva Moise), l-au defăimat pe dînsul, zicînd: pentru ce vine în mijlocul nostru şi etiopeanul acesta? Iar el auzind a tăcut. Iar după slobozirea adunării, i-a zis lui: avvo, nu te-ai tulburat întru nimic? Zis-a lor: m-am tulburat, dar nu am grăit“.


Duhovnicul

      Spunea părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea ,,Brâncoveanu“- Sâmbăta de Sus- ,,Avem nevoie de duhovnic pentru că trebuie să ne confruntăm cu o conştiinţă mai superioară“. Și cine este duhovnicul? Nu acela care deschide cartea şi se dă drept ,,văzător în duh“ spunîndu-ţi că vei muri peste o lună. Duhovnic este acela care îţi înţelege stările sufleteşti, slăbiciunile, neputinţele, temerile, deziluziile etc. ,,Dintotdeauna, în toate vremurile şi-n toate spiritualităţile, maestrul spiritual, directorul de conştiinţe, a avut o importanţă covîrşitoare pentru formarea discipolilor. Toate personalităţile marcante s-au adunat pe lîngă un dascăl, care şi-a pus amprenta în felul de a gîndi şi de a activa al acestora. Momentul întîlnirii cu maestrul este similar cu cel al găsirii unui părinte, sau a unei mame, care te naşte pentru viaţa spirituală. Iar după ce te-ai născut te creşte, învăţîndu-te să descoperi frumuseţea Creaţiei, să-ţi însuşeşti învăţăturile sfinte, să faci binele, să pătrunzi în lumina subtilă a sufletului. Maestrul spiritual este omul care cunoaşte adevărurile existenţiale şi este în măsură să i le transmită discipolului. Uneori sîntem ispitiţi să credem că maeştrii spirituali sînt nişte supraoameni, făcători de minuni, sau în stare de a-i schimba în mod magic pe ucenici…“ spune Andrei, Arhiepiscopul Clujului, în lucarea ,,Spovedanie şi Comuniune“. Ori, maestrul spiritual ,,este la fel ca toţi ceilalţi oameni: are aceleaşi organe care-l fac să simtă aceleaşi nevoi şi aceleaşi dorinţe. Iar dacă îi tăiaţi o bucată de carne veţi vedea că sîngele său va curge roşu ca la toată lumea! Diferenţa este că la un maestru conştiinţa este mult mai vastă decît la majoritatea oamenilor: el are un ideal, puncte de vedere superioare şi, mai ales, a ajuns la o perfectă stăpînire de sine“ spune Omraam Mikhael Aivanov (,,Ce este un maestru spiritual?“)


Retragerea

     În orice stadiu de viaţă, fie că vieţuim în lume sau în mănăstire, avem nevoie de o perioadă în care să ne retragem în sinea noastră, chiar şi o jumătate de oră pe zi,mai ales seara, şi să cugetăm la cele ce sînt ale lui Dumnezeu. Părintele Teofil Părăian, de fericită amintire, le recomanda celor ce veneau la dînsul să citească cîte două capitole din Sfînta Scriptură zilnic. Patericul ne învaţă simplu şi concis: ,,Un frate a venit la Schit la avva Moise, cerînd de la dînsul cuvînt. Și i-a zis lui bătrînul: du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate“. Să ne retragem, aşadar, în chilia sufletului nostru sau să închidem uşa camerei, seara, şi să spunem împreună cu Sfîntul Efrem Sirul: ,,Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în vecii vecilor. Amin“. Acesta este postul şi învăţătura sa practică.  (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here