Membrii   Asociaţiei Intercomunitare ISO Mediu întruniţi în adunarea generală marţi, 20 aprilie 2021, începând cu ora 13.00,  în sala de spectacole a Casei de cultură Făgăraş, au votat noua conducere a asociaţiei, respectiv preşedintele  şi componenţa consiliului director.

Primarul de la Râşnov, noul preşedinte

Pentru funcţia de preşedinte al asociaţiei au existat două propuneri, una făcută de vicepreşedintele CJ Braşov, Şerban Tudorică, respectiv   Butnariu Liviu Călin, primarul de la Râşnov, şi a doua  a fost autopropunerea primarului Făgăraşului, cel care a deţinut funcţia în ultimii 4 ani. În urma votului a fost ales în funcţia de preşedinte Butnariu Liviu Călin, primarul Râşnovului, cu 32 de voturi, faţă de al doilea candidat care a întrunit doar 18 voturi.

N-au mai aşteptat rezultatul votului pentru Consiliul director

Pentru Consiliul director au existat tot două propuneri. Şerban Tudorică, vicepreşedintele CJ Braşov, a propus 7 persoane: Arhire Marian Eusebiu, primarul de la Sâmpetru, Ioani Florin, primarul de la Viştea, Rusu Sebastian Mihai, viceprimarul de la Braşov, Câmpeanu Paul Mihai, primarul de la Codlea, Beschea Severius Florin, primarul de la Târlungeni, Opriş Alexandru, primarul de la Rupea. A doua propunere a venit de la primarul Făgăraşului enumerând primarii de la Rupea, Codlea, Victoria, Râşnov, Făgăraş, celelalte două propuneri fiind refuzate de respectivii primari. În prezent se numără voturile.

  • Majoritatea primarilor au părăsit sala, nemaifiind interesaţi de rezultatul votului pentru consiliul director.

Care este rolul ADI ISO Mediu

,, Asociaţia s-a constituit în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de salubrizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de salubrizare, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia” se arată în raportul întocmit de inspectorii Curţii de Conturi care au verificat activitatea asociaţiei în 2019.

Fiecare primărie din judeţ plăteşte acestei asociaţii o cotizaţie însemnând 0,5 lei/locuitor în cazul comunelor şi 1 leu/locuitor în cazul municipiului Braşov şi CJ Braşov. De exemplu, CJ Braşov virează în contul asociaţiei suma anuală de 635.861 lei, Făgăraşul peste 18.000 lei,Mândra peste 1500 lei, etc.  ,,Ce am prmit în schimbul acestor cotizaţii?, se întreabă  primarii din judeţ.

Ordinea de zi

Pe ordinea de zi a Adunării generale au fost  mai multe proiecte printre care: raportul de activitate al asociaţiei pe anul 2020,  execuţia bgetară pe anul 2020 şi descrcarea de gestiune, aprobarea  situaţilor financiare pe 2020 cu descărcare de gestiune, descărcarea de gestiune a Consiliului director din perioada 2020-2021, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2021 şi alegerea unui nou preşedinte şi a unui nou consiliu director.  Asociaţia vrea însă să ceară acordul membrilor asociaţi să schimbe statutul în ceea ce priveşte conducerea.   ADI ISO Mediu a avut în 2020 un buget în valoare de 976.848 lei şi cheltuieli de 570.708 lei din care 430.604 lei au însemnat salarii (4 angajaţi). Profitul asociaţiei în anul trecut a fost de 406.140 din care 10.975 lei s-au dus pe acoperirea ,,pierderilor contabile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here