În plină epocă a iluminismului se distinge figura lui John Wilkes, unul dintre cei mai şarmanţi şi fermecători bărbaţi ai Angliei moderne, renumit atât prin cuceririle sale în materie feminină dar şi pentru supranumele de ,,campion al libertăţii de expresie”. John Wilkes a fost cel de-al doilea copil din cei şase ai distilatorului Israel Wilkes. Îşi începe studiile o şcoală din Hertford, după care le continuă la Universitatea din Leiden unde se împrieteneşte cu iluministul francez Paul Henri Thiry d Holbach. Wilkes era cunoscut pentru limba ascuţită dar şi pentru glumele sale atipice, uneori chiar macabre. Pe când era membru al ,,Helfire Club”, cunoscut şi sub denumirea de ordinul ,,Cavalerilor Sf. Francisc de Wycombe”, aduce o maimuţă deghizată în drac în timpul unei şedinţe şi îi dă drumul provocând panică în rândul celor prezenţi.
,,Dă-mi zece minute cu orice femeie şi o voi avea”
În anul 1747 se căsătoreşte cu Mary Meade ce deţinea o zestre frumuşică, era vorba de o proprietate în Aylesbury-Buckinghamshire ce garanta un venit de 700 de lire sterline pe an. Fiica lor, Molly, contactează variola la vârsta de 6 ani dar mama ei refuză să aibă grijă de ea. Wilkes îşi va dedica întreaga viaţă fetiţei sale după ce divorţează în anul 1756, la divorţ i se acordă tutela copilei şi proprietatea. Deşi nu strălucea, era spiritual şi fermecător, astfel că el îşi va atrage o reputaţie de adevărat ,,Casanova”, fiind cunoscut prin cuvintele ,,Dă-mi zece minute cu orice femeie şi o voi avea”. Un coleg i-a spus că nu ştie dacă va muri de spânzurătoare sau de variolă din cauza limbii sale ascuţite, în timp ce Wilkes i-a replicat: ,,Asta depinde, domnule, dacă mai întâi îmbrăţişez principiile domniei voastre sau amantele domniei voastre”. În anul 1756 este ales deputat pentru Camera Comunelor, fiind un susţinător al lui William Pitt cel Bătrân, preşedinte al Parlamentului Whig până în anul 1761. În momentul în care Tory John Stuart, conte de Bute, îl învinge pe Pitt şi devine prim-ministru, Wilkes îl atacă furibund în paginile săptămânalului său ,,North Briton”, ziar finanţat în secret de către Earl Temple. Bute a fost acuzat că este scoţian şi că ar fi avut o aventură cu Augusta von Saschen-Gotha, mama regelui. Bute demisionează în anul 1763 dar Wilkes rămâne nemulţumit de succesorul acestuia George Grenville, fratele lui Earle Temple, aşa că îi ia pe toţi la rând.
North Briton
Pe data de 23 aprilie 1763 apare cea de-a 45-a ediţie a ,,nord-britanicului”, în care Wilkes critică aspru discursul regelui George al III-lea cu ocazia deschiderii parlamentului, catalogat drept o minciună. Wilkes este închis pentru calomnie, regele considerând articolul care l-a atacat pe lordul Bute drept ,,o trădare”, într-un limbaj de lemn specific celor care nu suportă libertatea la opinie. Începe o amplă campanie de defăimare a lui Wilkes şi a colaboratorilor săi pornită de la cel mai înalt nivel iar alte 50 de persoane sunt arestate. Wilkes este eliberat în cele din urmă datorită privilegiilor parlamentare. Având susţinerea publică, Wilkes dovedeşte neconstituţionalitatea acuzaţiilor care i-au fost aduse în instanţă şi a încercat să dea în judecată persoanele care l-au atacat pentru încălcarea legii. Wilkes se face cunoscut şi datorită unui duel pe care îl are cu deputatul conservator Samuel Martin. La iniţiativa Casei Regale, Camera Comunelor îl expulzează pentru obscenitate, în special din cauza materialului intitulat ,,Eseu despre femei”. În anul 1764 Wilkes fuge în Franţa dar se întoarce în anul 1768, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 22 luni de condamnare. Deşi este ales ca parlamentar de Middlesex de patru ori consecutiv, Parlamentul îi refuză reluarea locului până în anul 1774, an în care devine primar al Londrei. Pe când era dus la închisoarea ,,King s Bench”, 15.000 de persoane au început să demonstreze în faţa închisorii scandând lozinci precum: ,,Wilkes şi libertatea!”, ,,La naiba cu rege, guvern şi judecători!”. Wilkes a fost deputat de Middlesex până în anul 1790, când se retrage. Se stinge din viaţă în anul 1797, fiind înmormântat în Grosvensor Chapel de pe South Audley Street. Pe inscripţia de mormânt sunt gravate cuvintele: ,,John Wilkes, un prieten al libertăţii!!”.
William Howard Russel, primul corespondent de război din lume
William Howard Russel s-a născut pe data de 28 martie 1820, la Dublin, în Irlanda şi s-a stins din viaţă pe 11 februarie 1907, la vârsta de 86 de ani. Howard a fost reporter la celebrul ziar ,,The Times” şi este unul dintre pionierii ştirilor de război, fiind catalogat drept unul dintre primii corespondenţi de război moderni din lume. Vreme de 22 de luni, Howard a informat publicul european despre noutăţile războiului din Crimeea, inclusiv asediul Sevastopolului, a fost corespondent în timpul rebeliunii indiene din anul 1857 şi a furnizat ştiri de pe fronturile războiului civil american şi al războiului franco-prusac. Howard a fost un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, el s-a încadrat perfect în etalonul întrebărilor pe care trebuie să le respecte un jurnalist: ,,Unde, ce, cine, cum, când”
Cariera
Primele ştiri de război le trimite din Danemarca, când raportează un scurt conflict militar între trupele daneze şi cele prusace, în anul 1850. Renumele internaţional îi vine după corespondenţa din războiul Crimeii. Unul dintre soldaţii de pe front îl descria astfel pe Howard Russell: ,,un irlandez vulgar care bea ţuica şi apa oricui şi fumează trabucuri” Lordul Raglan, comandantul britanic, îşi sfătuia ofiţerii să nu vorbească cu Howard. Howard aducea însă ştiri semnificative şi de o importanţă socială deosebită pentru publicul britanic şi european. Publicul putea citi pentru prima dată despre brutalitatea şi realitatea războiului, obligând guvernul britanic să îmbunătăţească tratamentul trupelor pe câmpul de luptă, mai ales din punct de vedere medical. Pe 20 septembrie 1854, Russell trimitea ştiri de pe câmpul de luptă de la râul Alma, improvizând într-un mod cât se poate de original. Astfel el a trimis ştirea într-o carte de cont luată din buzunarul unui soldat rus decedat. Atrăgea atenţia mai ales asupra ,,barbariei umane” de care dădeau dovadă chirurgii pe câmpul de luptă. Asediul Sevastopolului îi aduce lui Howard Russell faima de mare ziarist, scriind mai ales despre condiţiile îngrozitoare în care îşi desfăşurau acţiunile soldaţii aliaţi, mai ales despre izbucnirea holerei. Rapoartele lui Russell au dus la construirea unor căi de deplasare mult mai viabile. El descrie întâlnirile pe care le-a avut cu Mary Seacole, una dintre asistentele medicale eroine ale războiului Crimeii. Howard spunea despre ea: ,,O mână mai tandră sau mai pricepută în vindecarea unei răni sau a unui membru rupt nu a putut fi găsită printre cei mai buni chirurgi ai noştri”. Russell părăseşte Crimeea în decembrie 1855, fiind înlocuit de colegul său de la Constantinopol al publicaţiei ,,The Times”. În anul 1856 este trimis la Moscova pentru a transmite încoronarea ţarului Alexandru al II-lea iar în anul următor este trimis să relateze despre conflictele din India. În timpul războiului franco-prusac el se laudă cu primirea călduroasă de care s-a bucurat din partea generalilor prusaci vorbitori de limba engleză. Încă de pe atunci asistăm la concurenţa dintre diferitele ziare, Russell îl acuză pe Nicholas Woods, corespondentul de la ,,Morning Herald”, că a minţit în materialele sale de război pentru a aduce cât mai multe ştiri de senzaţie. Russell a fost căsătorit de două ori. După moartea primei sale soţii, irlandeza Mary Burrows, el se va căsători cu contesa italiană Antoinette Malvezzi. Au avut împreună doi băieţi şi o fată dar niciunul dintre aceştia nu au avut descendenţi. În anul 1863 se naşte un alt fiu de-al său, William Russell, rod al unei aventuri cu nemţoaica Anna Catharina Oelrichs din Helgoland. (Ştefan BOTORAN)
