Rezistenţa Anticomunistă: De Înălţarea Domnului ne comemorăm eroii

Motto:

,,Mai ţineţi minte cine şi mai ales cum a murit? Prin ce celulă, prin ce neagră casimcă sau izolare ori răpus de ce boală s-a stins? Mai ţineţi minte prin ce ungher de canal a căzut, prin ce groapă comună a fost aruncat sau prin ce vîrf de munte sau văgăună a fost împuşcat fratele vostru de cruce şi de dor? Munţi de suferinţă au crescut pînă la cer şi morţii noştri au umplut gropile comune. Dar nu zadarnic. Sunt morţi care te fiinţează, sunt morţi care te desfiinţează, precum sunt îngeri care trezesc un neam la viaţă, după cum sunt şi biruinţi dintre acelea care adorm” ( Nicolae Iorga)

De praznicul Înălţării Domnului se comemorează eroii români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.  În acest an, joi, 10 iunie , se comemorează eroii neamului. La Muzeul ,,Memorialul Sighet” şi la Cimitirul săracilor se  comemorează  eroii anticomunişti din Rămânia unde participă supravieţuitorii gulagului communist din toată ţara. În fiecare an manifestarea are o temă care este prezentată în cadrul simpozionului annual, după care se oficiază sujba de pomenire în cimitirul săracilor. În fiecare an, foştii deţinuţi politici din Făgăraş şi Braşov participă la acest eveniment.  ,,Nu putem lipsi de la acest eveniment anual. Ne bucurăm că ne întîlnim cu toţii, cei pe care suferinţele indurate ne-au unit, dar ne întristăm de fiecare dată pentru că retrăim chinurile de atunci, vedem suferinţele părinţilor, fraţilor noştri. La ani distanţă ne întrebăm de ce? Dar ne mai întrebăm şi dacă a meritat” spuneau  foştii deţinuţi politici.   Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei este o formă de contracarare a victoriei comunismului şi un mijloc de resuscitare a memoriei colective. Pereţii fostei închisori sunt tapetaţi cu chipurile luptătorilor anticomunişti de pe întreg cuprinsul ţării.  Comemorarea de la Ispas este şi un bun prilej ca supravieţuitorii să-şi revadă, în fotografii, părinţii, fraţii, surorile, copiii,  rudele.

 Foştii deţinuţi politici se întâlnesc în locurile unde au suferit în urmă cu peste 6 decenii

Foştii deţinuţi politici din România sunt  singurii care respectă cu credinţă memoria celor  care,  prin faptele lor,  ne-au oferit, astăzi, libertatea. Sunt cei care au înfruntat  cu mult curaj regimul comunist fără să ţină cont de represiuni, ci doar de dragostea de neam şi ţară şi de credinţa în Dumnezeu.  Foştii deţinuţi politici ţin să trezeasă memoria colectivă  pentru ca acest neam să nu-şi uite eroii.  Comemorarea eroilor  Rezistenţei Anticomuniste din România reprezintă pentru Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România  o îndatorire şi totodată o obligaţie  morală faţă de camarazii lor, cei care au sfinţit prin sângele lor pământul României.  În iunie la Sighet, în iulie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în septembrie la Aiud, apoi la Poarta Albă, la Jilava, la Fetea sau la Miercurea, în Banat sau la monumentul ,,Zbor” de la Bucureşti, sunt  câteva dintre popasurile pe care foştii deţinuţi politici le fac în fiecare an  pentru a comemora eroii martiri ucişi între zidurile groase ale închisorilor comuniste sau de muncile istovitoare din lagărele organizate la Canal, Balta Brăilei sau în minele de plumb sau pentru cei seceraţi de armele Securităţii şi Armatei comuniste în munţi sau în închisori. Câte o lumânare este aprinsă şi pentru cei fără de morminte sau pentru cei care au pierit în apele Dunării, însângerând-o, sau pentru cei deportaţi în pustiul nemilos al Bărăganului sau în alte zone ale ţării.  Ce poate fi în sufletul lor la astfel de evenimente?  Cu siguranţă îşi rememorează imaginile groazei din  gulagul comunist, feţele fraţilor  împuşcaţi sau ale celor care  au decedat lângă ei cerându-le să reziste în faţa foamei, bolilor, supliciilor şi  terorii pentru a le pomeni numele atunci când Dumnezeu îi va salva din coşmarul numit comunism.

1945-1964, eroii din mlaştina disperării căzută peste  România

Odată cu impunerea la cârma ţării a guvernului comunist al lui Petru Groza, în 1945, a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare. Oamenii politici şi de cultură, fără coloană vertebrală, au dezertat repede, milogindu-se în faţa noilor stăpânitori, devenindu-le tovarăşi de drum, lăsând descoperiţi pe cei ce nu şi-au plecat capul şi care au fost trimişi în temniţe sau la moarte. Pustiul, deznădejdea şi laşitatea s-au întins peste cuprinsul ţării. Şi totuşi, în această mlaştină a disperării s-a închegat o rezistenţă armată anticomunistă.  ,,A fost încă o înfrângere în istoria României, istorie care pare că este alcătuită mai mult din înfrângeri, şi doar din puţine victorii.  Prin lupta de rezistenţă armată şi jertfele acestor grupuri (“bande”, cum ne-a numit regimul comunist), alături de rezistenţa creştină a celor din închisori şi a emigraţiei româneşti, poporul român şi-a spălat onoarea, murdărită de atâtea laşităţi şi trădări” explica  Ion Gavrilă Ogoranu, şeful grupului de luptători di Munţi Făgăraşului.    În 1946 s-au implicat în această mişcare ofiţeri superiori ca generalii Coroamă, Mitrea, Carlaonţ, amiralul Horea Măcelaru, colonelul Arsenescu, explica prof. Ioan Halmaghi, încarcerat 15 ani, cei mai mulţi făcându-i la Aiud-ul condus de torţionarul Gheorghe Crăciun, dar şi la închisoarea Piteşti sub ciomagul lui Eugen Ţurcanu. În 1947 s-a obţinut o coagulare a tuturor forţelor anticomuniste din ţară,  liberali, ţărănişti, legionari, grupuri din Armată, grupările studenţeşti,  şi s-a format un Comandament unic al rezistenţei. Au fost anunţate guvernele apusene despre această iniţiativă, însă prin agenţii infiltraţi de către Soviete, mişcarea a fost desconspirată. De aceea în primăvara anului 1948, în urma arestărilor masive, comandamentul a fost pierdut. A rămas un număr mic de nearestaţi. Din aceşti puţini rămaşi s-a format rezistenţa armată din România, cu peste 200 de grupuri de rezistenţă.   Aceşti oameni au  aşteptat  „venirea americanilor”, pentru a începe războiul de eliberare de sub influenţa sovietică. Americanii n-au venit, iar toate aceste grupuri au fost nimicite, unii membri ucişi, iar alţii condamnaţi la ani grei de închisoare.   ,,Am pornit pe drumul acesta cu credinţa că aceasta ne era datoria, altfel nu puteam! Dacă azi ar fi iar începutul luptei, am proceda la fel. Orice soartă ne va da Dumnezeu, suntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun pentru acest neam” mai spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Ziua Eroilor

Zilei Eroilor i  s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională şi  marchează, în fiecare an, ziua când sunt comemoraţi cei căzuţi în războaie în marile conflagraţii mondiale dar şi cei morţi în Războiul de Independenţă. Cinstirea memoriei celor care s-au jertfit pentru România, sunt datorii sacre ale statului şi ale fiecărui cetăţean.    România a pierdut în primul Război Mondial aproximativ 800 000 de militari şi civili. Tratatul de la Versailles,  semnat de fostele ţări beligerante, prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriul statelor respectiv, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora. În acest sens, Ministerul de Război al României va emite la 26 aprilie 1920 Decretul nr. 1913 (publicat în Monitorul Oficial nr. 24 din 4 mai 1920) privitor la fixarea zilei „Înălţării Domnului pentru comemorarea eroilor căzuţi în război”.
Art. 1. Comemorarea eroilor căzuţi în răsboi se va face în fiecare an în ziua „Înălţării Domnului” nostru Isus Christos, din luna Mai, când floarea este mai bogată.
Art. 2. Această zi se decretează ca sărbătoare naţională în toate comunele ţării printr-un parastas, prin procesiuni şi sărbători cu caracter naţional şi patriotic după un program stabilit de societatea “Mormintelor eroilor căzuţi în răsboi”, şi la care vor lua parte toate instituţiunile de Stat şi particulare.

Prin „Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi”, promulgată de Regele Ferdinand I, la 23 august 1920, se prevedea ridicarea în Capitală a unui cenotaf al eroilor, pe care să fie depusă o „Carte de Aur”, în cuprinsul căreia să se regăsească numele tuturor celor care s-au jertfit pentru glia străbună. Aceeaşi lege stabilea şi ca „Ziua Eroilor”, sărbătoarea anuală de cinstire a memoriei celor ce-au murit pentru Ţară, să se desfăşoare pe tot cuprinsul patriei în ziua sărbătorii creştine „Înălţarea Domnului”.

Comuniştii au mutat Ziua Eroilor la 9 Mai

Adoptarea de unele ţări beligerante (Franţa, Anglia, SUA, Italia) a ideii „eroului necunoscut” a determinat şi România ca în 1923 să renunţe la proiectul cenotafului, hotărându-se ca de „Ziua Eroilor” (17 mai 1923), în Bucureşti, să fie înhumat, cu funeralii naţionale, rămăşiţele pământeşti ale unui „erou necunoscut, care să simbolizeze astfel sacrificiul tuturor celor ce-au căzut pentru Ţară”.  Prin Decretul nr. 71/1948, din raţiuni politice lesne de înţeles, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se astfel prevederile anterioare. Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative a menţinut reglementarea care prevedea ca data de 9 mai să fie considerată Ziua „Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului”.

În 1995   revine Ziua Eroilor de Înălţarea Domnului

La 30 mai 1995 a fost adoptată Legea nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor, care, la articolul 1 prevedea: „Se proclamă Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiției românești”. Prin Legea nr. 379 din 30 septembrie 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se realizează o mai amplă cuprindere a tuturor manifestărilor şi preocupărilor specifice promovării cultului eroilor la români. Articolul 39 al acestei legi prevede, aşa cum era şi firesc, sărbătorirea Zilei Eroilor cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.

Eroul Necunoscut

Ceremonia desemnării Eroului Necunoscut a avut loc la 14 mai 1923, la Mărăşeşti, mic orăşel din judeţul Putna (azi Vrancea), dar cu deosebită rezonanţă în istoria primei mari conflagraţii mondiale. În prealabil, în perioada 11-13 mai 1923 au fost aduse 10 sicrie cu eroi necunoscuţi de pe câmpurile de luptă de la: Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Târgu Ocna, Ardeal, Basarabia şi aşezate pe două rânduri pe un mare catafalc aflat în faţa altarului bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. În ziua de 14 mai, în cadrul unui impunător ceremonial militar religios, elevul Liceului Militar „D.A. Sturdza”, din Craiova, Amilcar Săndulescu, orfan de război, ţinut de mână de ministrul de război, general Gheorghe Mărdărescu, a ales dintre cele 10 sicrie pe cel de-al patrulea din primul rând, rostind simbolic: „Acesta este tatăl meu!”. Pe data de 15 mai 1923, Eroul Necunoscut a fost adus la Bucureşti şi depus pentru pelerinaj la biserica „Mihai Vodă”, până pe data de 17 mai, când în prezenţa regelui României, Ferdinand I, a numeroase oficialităţi civile şi militare, din ţară şi străinătate, a unui numeros public, Eroul Necunoscut a fost înhumat „de veci” în Parcul Carol, pe terasa din faţa Muzeului Militar Naţional. În 1958, Eroul Necunoscut a fost strămutat în parcul din faţa Mausoleului Eroilor Neamului din Mărăşeşti. După revoluţia din 22 Decembrie 1989, Eroul Necunoscut a fost readus în Capitală. În baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, la 26 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat şi pentru o lună a fost depus în interiorul Mausoleului, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, perioadă în care ansamblul arhitectonic a fost reamplasat în Parcul Carol. Mormântul Eroului Necunoscut rămâne  un însemnat loc de pelerinaj pentru numeroşi turişti români şi străini, precum şi locul central unde se desfăşoară importante ceremonii de Ziua Eroilor, Ziua Armatei, Ziua Naţională a României.   (Lucia BAKI)