Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori. După 30 de ani de la aşa zisă cădere a comunismului, aceste suferinţe s-au lăsat pradă uitării. ,,Tezaurul imens de suferință adunat în acest loc este, astăzi, aproape în întregime nevalorificat. Există un mic muzeu în incinta închisorii, foarte dificil de vizitat din cauza regimului de maximă siguranță al penitenciarului, o Cruce-Monument ridicată în cimitirul de lângă penitenciar și „cimitirul de cruci” de pe Dealul Cărămidăriei. Un vizitator sau chiar un localnic, care vrea să afle ce a însemnat Gherla în perioada comunistă, cine a suferit și cine a murit aici, practic nu are ce să vadă sau cine să-i vorbească. E, sincer, o lipsă aproape strigătoare la cer, mai ales dacă ne gândim la cât de bine știu celelalte popoare să-și cultive memoria și cât de important e acest fapt” explică părintele Grigorie Benea de la Memorialul Gherla.
În vizită la Memorialul Gherla
În urmă cu câţiva ani, Mitropolitul Andrei al Clujului a avut inițiativa construirii unui Memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. S-a înfiinţat astfel Asociația Memorialul Gherla și Mănăstirea ,,Sfinții 40 de Mucenici”, care să prezinte lumii ororile şi cruzimile închisorii de la Gherla. Mulţi făgărăşeni au fost încarceraţi aici alături de mari personalităţi marcante ale ţării. La 10 iunie 2021, au poposit la Memorialul Gherla foştii deţinuţi politici de la Făgăraş şi Braşov. Au fost întâmpinaţi de stareţul Mănăstirii ,,Sf. 40 de Mucenici”, părintele Grigorie Benea, care le-a prezentat proiectul Memorialului şi cimitirul de pe Dealul Cărămidăriei, acolo unde au fost aruncaţi într-o groapă comună deţinuţii morţi în închisoarea Gherlei.
Cimitirul de cruci de pe Dealul Cărămidăriei
Cine a auzit de ,,Puţul sec” sau Dealul Cărămidăriei de la Gherla? Poate localnicii. Dar nici măcar ei nu ştiau că în ,,Puţul sec” erau aruncaţi foştii deţinuţi politici decedaţi la temuta închisoare Gherla, acolo unde erau duse animalele moarte de pe raza oraşului Gherla. ,,În spatele mănăstirii este locul numit ,,Puţul sec” sau Dealul Cărămidăriei, care din 1955-1956, a fost folosit, conform mărturiilor verbale, cimitir pentru foştii deţinuţi politici care au decedat în închisoarea Gherla. Nu avem o evidenţă a celor care au fost îngropaţi aici, ştim însă numele unora dintre ei din documentele existente la Sfatul Popular. Pe atunci, în acel loc, era un cimitir de mortăciuni şi de aceea era evitat de oameni, deci un loc ideal pentru îngroparea celor decedaţi în închisoare. Astfel, considerau comuniştii, se pierdeau urmele. După graţierea din 1964, au rămas în închisoare deţinuţii de drept comun, iar cei decedaţi dintre ei erau îngropaţi tot aici. Cei care erau executaţi în penitenciar, ucigaşi, violatori, tot aici îi îngropau. Deci laolaltă pe Dealul Cărămidăriei au fost puşi foştii deţinuţi politici cu cei pe care nu-i vrea nimeni şi cu animalele. După ‘90, AFDPR a construit un cimitir în locul mormintelor, fără să se ştie ce a fost aici. Oraşul a amenajat în apropiere şi un cimitir al săracilor. Pot spune că pe acest loc, avem vreo trei straturi de memorie, animale moarte, politici şi săraci” a explicat stareţul Grigorie Benea.
Povestea Memorialului
,,Preocupat de acest subiect, de când eram la Mănăstirea Nicula şi eram ghid pentru cei care erau interesaţi de această pagină de istorie, mi-am stabilit teza de doctorat cu această temă. N-am fost credincios de la început, m-am făcut credincios citind Jurnalul fericirii al părintelui Nicolae Steihardt. La Gherla era un loc neîngrijt, erau gunoaie. Eram odată cu un grup de studenţi maghiari şi le-am povestit de Gherla, de personalităţle care au murit aici, iar profesorul lor mi-a zis că dacă locul era în Ungaria, era pus în valoare. Mi-a venit gândul să fac ceva, să fie cinstit acel loc. M-am dus la mitropolit, care făcuse, la Aiud, Memorialul de la Râpa Robilor, şi i-am zis că este şi la Gherla Dealul Cărămidăriei. Când am terminat şcoala, s-au aliniat astrele astfel încât, în 2017, s-a făcut asociaţia Memorialul Gherla şi Mănăstirea Sf. 40 de Mucenici, care a fost sfinţită la 9 Martie 2018, de Ziua foştilor deţinuţi politici. Eu am fost numit stareţ, ca unic vieţuitor. Am luat casa din apropiere, am compartimentat-o şi amenajăm aici un muzeu” a mai spus părintele stareţ.
Pereţii Memorialului tapetaţi cu fişele deţinuţilor de la închisoarea din Cetatea Făgăraşului
,,Prin anul 1960, când s-a desfiinţat închisoarea din Cetatea Făgăraş, deţinuţii politici au fost transferaţi la Gherla. Au fost aduşi vreo 700 de deţinuţi politici, dar vreo 200 dintre ei au murit. Erau poliţişti, comisari, jandarmi regali, dar şi politici, scriitori. Avem fişele lor, ale deţinuţilor de la închisoarea din Cetatea Făgăraş, pe care le-am expus pe pereţii Memorialului” a explicat stareţul.
Osemintele vor fi puse într-o criptă
Stareţul mănăstirii duce o campanie de strângere de fonduri cu care să poată să organizeze Memorialul şi mănăstirea. Cel mai important lucru însă, spune stareţul, este adunarea tuturor osenintelor de pe platou, identificarea lor şi punerea lor într-o criptă. ,,Pe terenul din spatele lăcaşului, am făcut investgaţii arheologice şi am descoperit că tot platoul este acoperit cu morminte, distribuite pe axa nord-sud, iar la fiecare s-a pus câte un ţăruş din lemn la cap, care nu se mai păstrează. Intenţionăm să facem acest Memorial format din biserică, criptă şi muzeu. În timp ne dorim să facem şi descărcarea arheologică, să luăm osemintele şi să le aşezăm într-o criptă, dar poate reuşim să facem şi identificarea lor” a mai explicat stareţul. În cadrul Memorialului se organizează o bibliotecă tematică, un spaţiu expoziţional şi o sală de conferinţe. Toate aceste elemenete ale lăcaşului sunt déjà în lucru. Concomitent, se realizează proiectul arhitectural al Memorialului ce urmează să fie ridicat.
Gardieni şi comandanţi, torţionari unul şi unul
În memorialistica apărută după 1990, Gherla este evocată din pricina bestialității gardienilor care îndeplineau programul de exterminare condus de comandanții Tiberiu Lazăr (1948-1950), Constantin Gheorghiu (1950-1952) și Petrache Goiciu (1952-1959). Dacă la 1946, erau încarceraţi la Gherla 175 de deținuți dintre care 100 erau condamnați pentru fapte contra securităţii statului, după 1948 numărul lor ajunsese la 703 din care 600 erau condamnaţi pentru fapte de natură politică. Erau ţărani, muncitori, studenţi, membri ai grupurilor de rezistentă din munţi, dar şi membri ai fostelor partide din perioadă interbelică. La mijlocul anului 1950, la Gherla se aflau circa 1.600 deţinuţi, dintre care aproape 1.200 erau condamnați pentru delicte de opinie.
,,Aici, a fost un loc sființit de sânge”
Gherla a fost, la fel ca Jilava, un punct nodal în sistemul penitenciar din România, astfel că pe aici au trecut, chiar și pentru perioade scurte, cei mai mulți dintre deținuții politici din anii 1947-1964. „ Au fost nenumărate jertfe la Gherla. A fost un loc sființit de sânge. I-au îngropat aici, printre oase de animale, să le ascundă urmele. Rădăcinile noastre sunt istoria noastră, dacă vrem să rămânem drepți. Oamenii de sub noi sunt cei care ne dau identitate. Au fost niște oameni care au mers până la capăt pentru credința și pentru idealurile lor. Acești oameni au spălat fața neamului și așa putem să privim în ochi toată Europa. În închisorile comuniste au suferit toți, indiferent de credința și de neamul lor. Comunismul a fost o plagă pentru întreaga societate românească” mai spune stareţul Grigorie Benea. ,,Când eram debarcaţi din camioane la poartă ne întâmpina Goiciu care ne trecea printr-un culoar format de gardienii înarmaţi cu băte, picioare de scaune, clanţe de uşi, ţevi şi care ne loveau până la epuizare. Aşa eram primiţi la Gherla de Goiciu. Sângele cu care sunt pătaţi pereţii celulelor de la Gherla se datorează acarului Petrache Goiciu ajuns comandant aici, ofiţerului nemilos Istrate ajuns prin ’59 locotenent major, un bărbat mic şi ţigănos. M-a bătut cu ciocanul la tălpi atât de tare de o lună n-am putut călca” explica Octav Bjoza. Un Todoran, un Domocoş, un Panait, un Mihalcea, un Todea, un medic Sin au scris istoria terorii de la Gherla. ,,Tatăl meu, Ioan Despan, a fost ridicat pe când aveam doar 8 ani. Era economist la Braşov. L-am revăzut abia când eram matur, după 15 ani. Tata a trecut prin Malmaison, Piteşti, Aiud, Baia Sprie, Gherla. 15 ani de temniţă grea începând cu 1 martie 1950. Când a venit acasă primul lucru m-a întrebat: Eşti comunist? Nu. Atunci ne-am strâns în braţe” relata Dan Despan, deportat şi fiu de deţinut politic torturat la Gherla.
Dan Despan: Adevăr trist
,,Am venit din nou la Fetea, în pădure sus pe deal,/ La o cruce monument, ridicată în Ardeal/ Pentru cei ce au luptat, prinşi, ucişi chiar mişeleşte/ Despre care tot mai rar, lumea nu-i mai pomeneşte. Doamne, Tu îi vezi pe toţi, pe bătrâni şi pe nepoţi/ Vremurile ce-am ajuns, să le-ndrepţi, desigur, poţi, / Că din zori şi până-n seară, gânduri mă frământă iară/ Că ne pleacă tineretul din a noastră ţărişoară. Unde s-a mai pomenit, să dai drumul la borfaşi/ Şi-n manualul de istorie, ocoleşti pe-ai ţări-naintaşi?/ Iar la ora de religie, nu mai pregăteşti copiii/ Cum murit-au Brâncovenii, niciodată nu vor şti. Vin străini din alte lumi, cumpără păduri, ogoare/ Şi rămân pe veci stăpâni, nu se-ntreabă unii oare?/ Unde mai jucăm Unirea, mai serbăm un centenar/ O să vândă întreaga ţară, pare-se că n-au habar. Sunt mentalităţi bolnave, ce nu duc la bun sfârşit/ Sunt curente influente, ce la noi s-au aciuit/ Doamne, Tu veghezi mereu, ne ajuţi, ne reprezinţi/ Îţi cer doar să le dai minte, în a mele rugi fierbinţi”. ( Dan Despan)
Zarca Gherlei, locul de exterminare al deţinuţilor
Când aud de Zarca Gherlei, foştii deţinuţi politici fac un pas în spate copleşiţi de cutremurătoarele amintiri. Cobori pe nişte scări de piatră insalubre la subsolul temniţei, cam 3 m subteran. Lumina abia pătrunde în acest subsol prin geamurile mici acoperite de grilaje. Pe jos este apă, iar umezeala este impregnată adânc în pereţii groşi din piatră. Este întuneric şi rece. Imaginea este sinistră, iar faptul că în astfel de condiţii au fost încarceraţi oameni, ţărani, muncitori, intelectuali, generali, ingineri, înseamnă cruzime diabolică. Este Zarca Gherlei, coşmarul opozanţilor regimului comunist. În vechiul regim, deţinuţii stăteau în apă până la glezne sau la genunchi. Erau patru încăperi la subsol, care mai poartă şi azi urmele fostelor izolatoare: paturile din metal fixate bine pe perete, locul în care era tineta şi fereastra îngustă, fără geam dar cu gratii. O singură celulă mai păstrează uşa masivă din lemn şi cea din zăbrele, are cam un metru lăţime şi vreo 2 m lungime. În celula cu nr. 3 de exemplu a stat la carceră şi Octav Bjoza,preşedintele AFDPR. Un regim dur, de exterminare aveau deţinuţii politici care erau trimişi în zarcă. Mâncare la trei zile şi atunci o jumătate de raţie. Dimineaţa la ora 5.00 erau treziţi, li se ridicau paturile pe perete, iar până la 22.00 stăteau în picioare în apa ajunsă şi până la mijlocul gambelor. Nici în toiul iernii nu aveau căldură, uneori geamurile nici nu aveau sticlă. Liderul ţărănist Corneliu Coposu a stat într-o astfel de celulă 3 ani şi jumătate. Mintea omului nu poate cuprinde dimensiunea terorii din Zarca Gherlei, dar ea a existat şi a fost comandată de Goiciu şi alţii ca el. Deţinuţii ajunşi la Zarcă erau sigur condamnaţi la tuberculoză şi la moarte.
Nume încrustate pe pereţii celulelor
Mulţi făgărăşeni şi-au lăsat numele pe aceşti pereţi, Ioan Roşca, Simion Ghzdavu, Ioniţă Greavu, Victor Geamănu, Ioan Buta, Puiu Ursu, Octavian Balaban, Dumitru Moldovan şi nu doar ei. După greva de la Aiud, preoul militar Nistor Chioreanu a ajuns la Gherla unde Goiciu îi pregătise un regim de exterminare cu dedicaţie. ,,O hrubă de cărămidă netencuită, 3 m pe 2 m, cu un plafon jos, să-l atingi cu mâna. Era o putoare teribilă în interior. Începând cu ziua a treia nu mă mai puteam ridica din cauza durerilor de şale, căci aburii pătrunseră peste tot, ca şi în hainele care acum miroseau nu numai a fecale dar şi a putreziciune” relata Nistor Chioreanu. Şase zile a stat în acea hrubă după care a fost dus înapoi în Zarcă. L-au salvat de la moarte tot deţinuţii printre care dr.Teofil Mija care i-au procurat vitamine şi i-au dat slănină din poţia lor. Aşa s-a însănătoşit Nistor Chioreanu căruia deţinuţii îi spuneau ,,Moşu”. ,,Eh, n-ai murit, tu-i mama mă-sii!” i-a spus Petrache Goiciu. Regimul de izolare din Zarca Gherlei impus de Goiciu a fost unul dintre cele mai drastice.
Camera de execuţie
Nu departe de Zarcă se afla camera de execuţie. O încăpere care-ţi dă fiori, cu pereţi groşi din cărămidă, întunecoasă şi rece. O nişă construită într-unul din pereţi servea drept loc pentru ececuţie. Deţinuţii condamnaţi în pseudo-procese erau puşi în faţa armei şi executaţi. 22 de persoane au fost ucise prin împuşcare. Deţinuţii consideraţi periculoşi pentru regim erau ţinuţi în lanţuri la mâini şi picioare şi cu ochelari negri la ochi. Pe ziduri au fost pictate numele preoţilor care au trecut prin Gherla, din toate confesiunile. Figurează numele preoţilor făgărăşeni Victor Dâmboiu, Ioan Năftănăilă, Ioan Opriş. (Lucia BAKI)
