Cât s-a împotrivit anul trecut conducerea Spitalului din Făgăraş ca unitatea să nu  fie transformată în spital Covid sau suport Covid. Cât scandal s-a conturat în jurul subiectului prin primăvara lui 2020. Au ieşit la rampă atât primarul cât şi preşedintele CA de la spital, Mariana Câju, aruncând cu noroi în conducerea CJ Braşov,  DSP Braşov, Spitalul Judeţean Braşov şi nu numai.   ,,Noaptea ca hoţii”, ,,Aduc pacienţii la Făgăraş şi îi infectează pe făgărăşeni”, ,,Noi am păstrat zona fără infectaţi COVID”, şi astfel de declaraţii au ţinut prima pagină a presei locale.  În replică cei vizaţi de scandalul artificial i-au acuzat pe cei doi de lipsa de responsabilitate faţă de făgărăşeni, declarând că urmăresc doar campania electorală aferentă alegerilor locale din 2020.

Cazemata numită spital

La câteva luni distanţă însă, spitalul din Făgăraş a fost transformat în spital suport COVID, prin ordin de ministru. Aceiaşi doi inşi s-au conformat fără să mai pozeze în victime. Nici n-au mai amintit de pericolul pandemiei pentru pacienţii din Ţara Făgăraşului. Şi de atunci, spitalul s-a transformat într-o cazemată în care nu mai aveau acces nici măcar bolnavii grav. Doar COVID! În spatele pandemiei s-au derulat însă fel şi fel de acţiuni care au deranjat.  Secţii goale, medici şi personal medical  stând pe tuşă,  angajaţi timoraţi,  plăţi direcţionate preferenţial, sporuri plătite discreţionar, angajări cu dedicaţie,  numiri pe funcţii după interese, scandaluri între unii angajaţi şi conducere, familii nemulţumite, aşa cum declarau mulţi dintre făgărăşeni, dar şi angajaţi ai spitalului.

Este ,,bună” şi pandemia

Pe de altă parte însă conducerea Spitalului  foloseşte  pandemia pentru a obţine fonduri atât pentru spital,  un lucru bun de altfel, dar şi pentru cei care au gestionat situaţia. Un proiect în valoare de 2.104.780,19 lei este pus pe tapet de  conducerea spitalului pentru a fi finanţat. Este vorba despre  ,,Măsuri pentru gestionarea crizei COVID-19 la Spitalul Municipal ,,Dr. Aurel Tulbure Făgăraş”.  Documentaţia ajunsă pe masa consilierilor locali poartă semnătura preşedintelui CA de la spital, Câju Mariana, susţinută de primar printr-un raport. Justificarea banilor ar fi pentru  echipamente medicale- 576.000 lei, materiale sanitare, dezinfectanţi- 1,5 milioane lei, publicitate- 7.516 lei, audit financiar 11.781 lei, management proiect 48.000 lei.   Legislativul a aprobat proiectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here