•   Asociaţia  adventistă ,,Copii de caracter” vrea să ofere educaţie  copiilor de până la 6 ani într-o grădiniţă amenajată în clădirea primăriei

Încă un obiectiv din domeniului public al municipiului Făgăraş este lăsat în paragină. Clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea Şcoala Generală nr. 3 din cartierul Combinat  a fost băgată în conservare de vreo 6 ani, dar în realitate a fost uitată de toată lumea. Şi de Municipalitate şi de Colegiul Aurel Vijoli şi de IŞJ Braşov. Aici învăţau în  clasele primare şi gimnaziale sute de copii din acest cartier mărginaş al Făgăraşului.  Clădirea avea săli de clase, cabinete, dotări, băi, laboratoare, care asigurau o bună desfăşurare a activităţii educaţionale a elevilor. Imobilul are şi o curte generoasă în care elevii puteau să se recreeze în pauze şi la orele de sport. Vreo 11.000 mp împrejmuiau clădirea.  Şcoala a fost preluată în cadrul centrului şcolar coordonat de Colegiul ,,Aurel Vijoli”, iar după câţiva ani a fost închisă şi abandonată. Astăzi, imaginea obiectivului şcolar este una dezolantă. Geamuri sparte, uşi deteriorate, pereţi fără tencuială şi cu cărămida la vedere, în unele locuri prăbuşiţi, iar în interior totul este în ultimul hal, dotările sălilor de clasă şi mobilierul, utilităţile şi instalaţiile interioare, distruse. Toate sunt ascunse privirilor după  un gard şi o poartă  legată cu un lacăt ruginit peste care au crescut bălării. Nu poţi pătrunde în curtea fostei şcoli din cauza vegetaţiei lăsate în voia sorţii să crească. Nimic nu-ţi mai poate sugera că aici se făcea carte.  De curând i-a surâs Municipalităţii ideea că  cineva şi-ar dori să folosească imobilul în scop educaţional şi degrab a transformat solicitarea acestuia în proiect de hotărâre pe care l-a pus în faţa consilierilor locali spre aprobare. Numai că  solicitarea n-a fost întâmplătoare ci, aşa cum explică unii aleşi locali,  ca un răspuns la aportul adus de solicitant în campania electorală a primarului ,,independent”.

Cerere şi recompense

O asociaţie creştină vrea să-şi extindă activitatea, în Făgăraş, în rândul copiilor nu mai mari de 6 ani şi peste 2 ani. O grădiniţă privată în care părinţii să plătească taxe bine stabilite pentru copiii lor, care vor frecventa cursurile asociaţiei ,,Copii de caracter”. Cererea asociaţiei a fost înregistrată la Primăria Făgăraş la data de 15 aprilie 2021, iar în iunie, transformată în proiect de HCL prin care Executivul propunea concesionarea imobilului.  Asociaţia a cerut o suprafaţă construită de 1.124 mp şi curte în suprafaţă de 4000 mp din totalul de   11385 mp. Documentele însoţitoare cererii prezentau valoarea investiţiei în clădirea abandonată a Primăriei Făgăraş pe care asociaţia ar intenţiona să o realizeze, dar şi destinaţia fiecărui element component al imobilului. Nu mai puţin de 1.106.070,55 lei fără TVA ar fi valoarea investiţiei, ca apoi să dea în folosinţă parterul cu 4 săli de clasă pentru 4 grupe de copii, 2 săli pentru bucătărie şi sală de mese, direcţiune, cabinet medical, etajul cu o sală de conferinţe, o sală pentru activităţi vocaţionale, o sală de sport, una de consiliere şi 2 săli de personal. În curte vor răsări  un teren de joacă şi spaţii pentru activităţi agricole. O majoritate a Legislativului  formată în jurul primarului a ridicat mâna la vot declarându-se încântată de iniţiativa  celui pe care-l susţin orbeşte, iar cealaltă parte s-a abţinut de la vot sau s-a împotrivit. Astfel că în şedinţa ordinară a CL Făgăraş de la sfârşitul lnii iunie, proiectul de hotărâre a trecut,  dând frâu liber concesionării. Totuşi unii consilieri locali au cerut ca imobilul să fie concesionat în urma unei licitaţii cu plata unei redevenţe calculată în mod corect şi realist.

Pro şi contra concesionării cu dedicaţie  a clădirii

  •   ,,Decât să se degradeze în conţinuare mai bine să fie folosită de cineva” au declarat unii aleşi ai făgărăşenilor.
  •  ,,Executivul aruncă cu bani publici pe fel şi fel de acţiuni fără rost, doar pe interese, mai bine ar folosi acei bani pentru a înfiinţa o grădiniţă  şi o creşă pentru că şi aşa  făgărăşenii nu au unde să-şi  înscrie copiii. Cu milioane de lei se plătesc studii fără rost” au spus alţi consilieri locali.
  •  ,,Este o concesionare cu cântec propusă de Primăria  Făgăraș a fostei şcoli generale nr.3 către o asociaţie  adventistă, care pune multe semne de întrebare.  Adiministratia primariei cunoaşte că locurile din singura creşă sunt limitate, iar părinţii fac eforturi deosebite să-şi înscrie copilaşii la creşă?  Este vreo legătură între domnul Sandu Moroşanu (creştin adventist şi membru FDGR) şi această concesiune?  Din banii obţinuţi în urma concesiunii se poate construi o creşă în Făgăraş sau suma este simbolică?” sunt întrebări ale făgărăşenilor.

Cine este Asociaţia Copii de caracter

Asociaţia ,,Copii de caracter”, conform statutului prezentat public în documentele ataşate la proiectul de hotărâte al CL Făgăraş, are ca membri fondatori  pe Rădoiaş Cristian din Mândra, Ştefan Monica din satul Grădiştea – Neamţ, Husan Luminiţa din Făgăraş  şi Iordache Claudiu din Hurez. Conform art 6 din statut, asociaţia ,,promovează principiile unei educaţii creştine şi ecologice, răspândirea Evangheliei, tipărirea şi punerea în circulaţie de material cu conţinut creştin”. O altă prevedere din statut  stipulează că membrii asociaţiei  pot fi membrii Asociaţiei Religioase a Adventiştilor de Ziua a Şaptea- Mişcarea de Reformă.   Activitatea asociaţiei este înregistrată pe strada Morii din Făgăraş.

Taxe lunare pentru copii

La ,,Centrul Educațional Copii de Caracter”  înscrierile pentru noul an şcolar au început din luna martie. Conform programului centrului, activitățile se vor defăşura  atât în program normal ( 8:00-12:00), dar şi în program prelungit (8:00-16:00), iar oferta educaţională cuprinde: curs de limba engleză; learn english with music; curs de pian; activități în aer liber. Activitatea centrului presupune o taxă lunară pe care o plătesc părinţii copiilor înscrişi aici.

  •   850 lei pentru copii între 2-3 ani – program prelungit;
  •  750 lei pentru copii peste 3 ani – program prelungit;
  •  600 lei pentru copii între 2-3 ani – program scurt;
  •  500 lei pentru copii peste 3 ani – program scurt;
  •  Pentru al doilea copil înscris la centru din aceeaşi familie, se acordă o reducere de 10%).
  •  La programul prelungit se acordă gustare și masa de prânz, iar la programul scurt se acordă doar gustare.

Studii plătite degeaba

Pentru  Primăria Făgăraş  sau mai précis pentru ordonatorul de credite nimeni altul decât primarul nu sunt importante investiţiile cerute de făgărăşeni ci studiile şi tot felul de acţiuni  încredinţate asociaţiilor sau terţilor. Zboară banii contribuabililor spre astfel de cheltuieli care, în cele mai multe cazuri, nu au nicio finalitate. Sunt bani aruncaţi pe interese de tot felul, spun făgărăşenii. O sumă de 58.000 de lei a plătit Primăria Făgăraş unei firme din Iaşi pentru a realiza un studiu în unităţile şcolare din municipiu. S-a dorit stabilirea punctelor tari şi a celor slabe din şcolile şi liceele din Făgăraş cu scopul de a îmbunătăţi procesul instructiv educativ. Studiul a fost comandat în 2018 şi  realizat în 2019, dar concluziile lui au rămas undeva prin sertare pradă  colbului. S-a uitat complet de acest studiu, care, aşa cum explica primarul, va schimba reţeaua şcolară din Făgăraş.   Reţeaua şcolară nu s-a schimbat în niciun fel, banii s-au plătit firmei din Iaşi (firmă cu dosare penale) dar au fost lăsate în paragnă unele obiective, precum şcoala din cartierul Combinat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here